O zi in Postavaru

Data publicarii: 11 nov 2009

Imi doream de ceva vreme o iesire pe parcursul unui weekend in Fagarasi, pe la Bircaciu, insa n-a fost sa fie de data asta. Prognoza care anunta vreme inchisa s-a adverit doar pe jumatate: simbata in zona orasului Fagaras, ploua iar crestele se lasau arareori ghicite dupa perdeaua plumburie a norilor. Asa ca ne-am multumit cu plimbarea intre Fagaras-Agnita-Sighisoara.

Nu am facut nici un plan pentru duminica. Prevedeam ca va fi o zi de leneaveala, de stat in casa, drept pentru care ne-am ingaduit un somn mai lung decit de obicei. Dimineata se arata insorita iar cind am deschis geamul m-a izbit in fata un aer deosebit de cald. Ma dezmeticesc repede si imi dau seama ca nu, nu suntem intr-o dimineata de august ci de noiembrie iar o zi cum este aceasta nu trebuie ratata. Trebuie sa urcam pe undeva pe munte.Dar unde?

Primul gind a fost Ciucasul. Dar..ce ar fi sa urcam in Postavaru! Nu am mai fost cam de un an si jumatate. E un traseu numai bun pentru oameni lenesi asa cum suntem noi astazi. Din Poiana Brasov pina pe Vf. Postavaru se fac maxim trei ore aici intrind drumul, pozele, pauzele si palavrageala. Intram in traseu la ora 11 impreuna cu doua jeepuri pe care aveam sa le reintilnim mai sus la cabana Postavaru.



Din pacate masivul Postavaru se inscrie in sfera muntilor agresati de civilizatie si de accesul facil oferit celor ce vin sa isi petreaca timpul liber "la munte".  De regula Poiana Brasov si chiar zona virfului Postavaru este plina de oameni pentru care bunul simt este o notiune straina.

Plecam pe traseul marcat cu cruce rosie spre cabana. Mergem la inceput paralel cu pirtia de schi pe care apoi o travesrsam dupa vreo 10 minute. Incepem sa ne incalzim, mai dam jos din haine. Prin vai vuieste vintul si uneori citeva rafale mai scapa si inspre noi. Primul popas il facem la masa de linga Prapastia Lupului unde ne hidratam si rontaim cite ceva. Astazi, in ciuda soarelui blind care te imbie sa stai afara nu prea e lume pe traseu. Dar asta nu inseamna neaprat ca e si liniste: din jos dinspre poiana se aud motoarele ATV-urilor. Din fericire se marginesc sa ramina acolo, cel putin azi. Am gasit urme proaspete de bicicleta semn ca mountain-bikerii( asa se numesc? ) isi au locul de joaca prin padurile de aici.

Continuam urcarea pe serpentine largi care din cind in cind se intersecteaza cu Drumul Rosu. Poteca trece pe linga o cladire in preajma careia se aude zgomot de ape. Linga acesta cladire e amenajata o fintinita cu apa buna si rece, singura sursa de apa de pe acest traseu.

Iesim din nou in Drumul Rosu si mergem citeva sute de metri pe el. Poteca apoi intra in padure prin partea dreapta parasind drumul definitiv si ducindu-ne la marginea unei alte pirtii, Pirtia Lupului. Aici e primul punct de belvedere important. Urcam intr-un loc un pic mai inalt, linga o constructie de lemn pe linga care vine un alt traseu din Poiana Brasov marcat cu cruce albastra. Se vede bine Magura Codlei si Poiana iar undeva printre copaci se ghiceste Piatra Craiului. Privind inapoi zarim si una dintre anexele cabanei.



Drumul nostru continua tot prin padure, de-a lungul pirtiei.urcusul e usor si nu nu solicita prea mult. Dam de un stilp indicator multe-multe marcaje. De aici si pina la cabana mai sunt 5 minute. Dar ia sa vedem ce scrie pe el:
Spre Poiana Brasov prin Vanga Mica - cruce albastra - o ora
Spre Poiana Brasov pe Drumul Rosu - triunghi rosu - o ora
Spre Poiana Brasov prin Poiana Ruia - banda galbena si triunghi galben - 1 ora
Spre Brasov prin Crucurul Mare si Saua Timpei- banda albastra - 3 ore si jumatate
Spre Brasov prin Poiana Drester si Pietrele lui Solomon - banda galbena - 3 ore
Spre Timisul de Sus prin Valea Lamba - cruce albastra si banda albastra - 3 ore si jumatate

As mai adauga ca din acest punct si pina la cabana se fac 5 minute iar pina la virf inca 30. Noua ne-a luat ceva mai mult sa ajungem la cabana fiindca am odata iesiti din padure ne-am minunat ca aproape de fiecare data cit de frumos se vede Craiul din Postavaru, ce aproape, ce masivi si impunatori sunt Bucegii, cit de domoala pare a fi partea estica a Fagarasilor, ce de padure se intinde pe toata suprafata Muntilor Persani, ce simpatic arata "gogoloiul" ala numit Magura Codlei.



Poposim la Cabana Postavaru pentru obisnuita baie de soare. Afara sunt oameni putini si linistiti. Valea in schimb vuieste sub actiunea unui vint puternic. Ne dam cu greu dusi catre cel mai inalt punct din masiv, Vf. Postavarul. Iesim prin padure in locul Fostei Cabane Cristianul Mare( fosta, pentru ca a ars ). Urmarim un biciclist care coboara nebuneste.  De aici nu mai tinem marcajul si alegem sa iesim direct la virf scurtind-o elegant, ca doar suntem la noi acasa. Ajungem la baza stincii si asteptam cu rabdare ca doamnele si domnisoarele cu toc insotite de domnii in pantofi de lac sa isi incheie cu succes si cu satisfactie coborirea.



Avem marele noroc sa fim singuri pe virf pret de vreo 10 minute pina cind ni se alatura alti trei tineri care, o raritate pe aici, sunt echipati corespunzator. Dinspre Valea Timisului bate un vint tare. Vederea e absolut incintatoare. Peste drum e Piatra Mare si in spatele ei se vede in ceata Ciucasul. Mai la dreapta Muntii Baiului inca mai au pete de zapada pe ei iar in planul departat sunt Muntii Grohotis. Bucegii au nori pe ei dar ghicim diverse locuri si observam ca pe vai si pe crapaturi inca rezista zapada cazuta in saptaminile trecute.



La coborire suntem un pic mai cuminti, Tinem marcajul si poposim in alte 3 zone de belvedere spre Valea Timisului si a Prahovei. Ne intersectam cu mai multi batrinei simpatici, brasovenii ii stiu, ii intilnesti mereu in padurile din jurul orasului. Sunt acei oameni de rar bun simt care in fiecare weekend isi pun in spate ranita, isi iau bastonasul de lemn si bocancii VM pentru a face o plimbare in aer liber. Adesea nu au o tinta anume dar stiu poteci, izvoare si locuri in care putini indraznesc sa se aventureze. Conversatiile cu ei se leaga simplu, natural si se incheie intotdeauna cu un zimbet.



Mergem pe drum pina la cabana dar acolo starea de cumintenie se risipeste. Alegem sa coborim direct pe sub telecabina, pe pirtia de schi unde intilnim alti trei bicilisti care ne intreaba cum ajung in Poiana Ruia. Descriem serpentine largi apropiind-ne incet-incet de vuietul statiunii.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017