Piatra Mare. Prin Sirul Stincilor

Data publicarii: 18 nov 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

De mai bine de o luna stiam ca in weekendul 14-15 noiembrie voi fi in Piatra Mare.  Sunaram din timp la cabana si facuram rezervarea. Restul detaliilor urma sa le stabilim in preajma excursiei. De data aceasta criteriul de alegere al traseului de urcare a fost urmatorul: hai sa mergem pe unde nu am mai fost de mult timp. Si asa am ajuns sa urcam pe la Sirul Stincilor.

Poteca pleaca de la Dimbul Morii chiar dupa bariera. Sageata indicatoare ne spune ca astazi avem de urmat punctul rosu pina aproape de Pestera de Gheata. Bucata asta de drum nu ar trebui sa ne ia mai mult de doua ore. Ultima parte a traseului  se parcurge pe banda albastra in 30-45 de minute. Partea somitala a masivului e ascunsa in ceata insa mai jos se vede ca brazii sunt pudrati in alb.


Astazi suntem in formatie de trei: Oana, Ciprian si Bogdan. Vremea este inchisa dar stabila, nu ne asteptam la precipitatii. Nu e rece, am urcat cu succes avind pe mine niste pantaloni subtiri si o bluza de corp. Traversam repede Valea Sipoaia si ne angajam in urcarea primului deal. Undeva departe se vede un stilp chiar la marginea padurii. Pina acolo se urca initial pe un drumeag dupa care poteca e neclara pierzindu-se printre braduti. Insa nu sunt probleme de orientare. Ajungem la stilp urcind o panta moderata. Apoi, pentru o vreme poteca urmeaza linia culmei intr-o urcare usoara.

Am noroc sa prind un ritm bun de mers si, ca niciodata, cele doua urcari abrupte aflate inaitea primei stinci solitare nu ma intrebuinteaza prea tare. Acolo la stinca fac primul popas. Dau roata stincii ca sa regasesc locul pe unde am urcat cu ani in urma la un splendid loc de belvedere aupra Brasovului. Astazi nu era cazul pentru ca orasul este invaluit in ceata. Aici e locul de trecere la un alt etaj climatic, temperatura mai scade putin.

Din Valea Chiva, de pe drumul ce urca in Bolnoc se aude un claxon si din cind in cind hohote de ris. Banuim ca aceste semnale apartin unui grup mare de batrinei care plecasera de la Dimbul Morii cam in acelasi timp cu noi. Un pic mai sus aud niste pasi care rascolesc frunzele. Pare a fi un animal usor, poate o caprioara insa nu reusesc sa vad nimic. Pe poteca la un moment dat gasesc o urma clara ce apartine unui ierbivor.

Ajung, cam dupa o ora, la intersectia cu Poteca Tiganilor ( marcaj punct albastru, 20 minute ) , un drum abrupt de legatura cu Drumul Familiar care duce tot la Cabana Piatra Mare. Poteca asta am prins-o mai tot timpul alunecoasa si aproape de fiecare data am tras pe aici niste trinte zdravene.

Putin mai incolo, pe stinga potecii, se afla o alta stinca solitara. Aceasta este insa impadurita iar privelistea nu este prea spectaculoasa. De aici poteca coboara usor pentru ca mai apoi sa intre intr-o urcare pronuntata pe linga un lung perete stincos aflat in dreapta potecii.


Sirul Stincilor vazut de la Dimbul Morii arata ca o stinca mare, importanta si inpadurita deasupra. Cind ajungi in locul cu pricina vei constata ca de fapt sirul este mult mai lung. De fapt nu e vorba de un sir de stinci solitare asa cum ar putea sugera denumirea, ci de o stinca compacta neobisnuit de lunga, cu pereti verticali pe linga care isi face loc o poteca destul de lata. Aici incepe un alt etaj climatic, e un pic mai rece, e si putina zapada, bate vintul scuturind chiciura de pe brazi ceea ce te face sa crezi ca ninge. Din urma ma ajunge un domn care urca dezinvolt avind pe umar o geanta si niste bocanci vechi in picioare. Urcam impreuna pina la intersectia cu traseul banda albastra care urca din Baciu( Sacele ) prin Bolnoc si pe la Pestera de Gheata. Acolo ma opresc pentru ca Oana si Ciprian au ramas undeva mai in spate si vreau sa ii astept.

Intre timp dinspre Pestera de Gheata apare un domn bine echipat.

-    Se pare ca nu sunt singurul lup singuratic! imi da el binete.
-    S-ar putea. Ii raspund. Eu nu am urcat singur.

Conversatia cu dinsul se leaga usor. Imi spune ca nu a mai urcat in Piatra prin Bolnoc din copilarie. Merge singur pentru ca pritenii lui “s-au dat loviti” in acest weekend.

-    Decit sa stau acasa prefer sa merg singur! spune hotarit.

Sunt intrucitva de acord cu opinia lui avind in vedere ca, la rindul meu, am la activ suficiente escapade solitare. Acestea isi au avantajele si dezavantajele lor. Totusi daca ar fi sa aleg, prefer sa merg pe munte avind companioni.

Ne luam ramas bun, domnul imi spune ca doreste sa coboare la Predeal. Pina apar colegii mei de tura ma fatai un pic pe niste srinci si gasesc trei culoare cu buna vedere spre Brasov,  spre Postavaru care acuma e invaluit in ceata in partea inalta, si spre Pestera de Gheata.

Oana si Ciprian sosesc si ei. Greul a trecut. De aici si pina la cabana e drum usor si diferenta de nivel de urcat este redusa. La un moment dat zarim Sura de Piatra si  cabana de undeva dintre brazi.


Umblam printr-o lume de basm cu brazi inalti incarcati de promoroaca. Incet-incet iesim din padure in Poiana Livezii si trecem pe linga niste formatiuni stincoase aflate in stinga potecii. Privelistea se deschide frumos spre Postavaru, Brasovul e iarasi invaluit in ceata. Platoul Pietrei Mari de asemenea. Ajungem la intersectia cu Drumul Familiar si de aici chiar ca nu mai este mult. Reintram in lumea de basm a brazilor albi si ajungem in Poiana Surii de Piatra. Chiciura a acaparat pina toata iarba si uite ca basmul se continua si aici. Avem ceva vizibilitate spre Ciucas, Grohotis si Baiului, nu grozava insa.


Kovacs Attila, “cabanierul  ursuz si necomunicativ”( am incheiat citatul ) de la Piatra Mare ne intimpina alaturi de cainii cabanei, doi ciobanesti( Bruno si Hera ) si un saint-bernard. Mie mi-au cam inghetat mainile si tare ma bucur sa il mangai pe Bruno care este o adevarata sobita.

Intram inauntru, ne luam locurile in primire si ne incalzim cu o palinca si niste slana cu ceapa. Stam la taclale cu Atti pina se face digestia. Ies afara din cabana sa evaluez situatia. Virful e intr-un strat compact de nori. Mai sadem un pic la povesti in speranta unor timpuri..mai limpezi. Dar hai sa nu ne lenevim si sa mergem totusi pina in virf. Pornim in sus pe zapada insotiti de doi domni din Bucuresti cu care aveam sa impartim camera la cabana.

Luam pe noi gecile si frontalele, ne inarmam cu aparatele de fotografiat si plecam la furat imagini. Constatam ca in padure s-au mai schimbat marcajele. In acest moment iesirea in platou este marcata doar cu banda rosie. Crucea rosie( care merge la virf porneste acum de la un stilp indicator aflat pe platou ) si banda albastra ( care merge la Tamina si Timisul de Sus pleaca de la stina aflata in Coada Pietrii Mari ) au fost acoperite. In acest fel, zic eu, se elimina confuzia pe care o aveau turistii care ieseau in platou spre Tamina pentru ca banda albastra lipsea pe portiunea Piatra Scrisa – Coada Pietrii Mari. De asemenea drumul spre virf era comun cam in proportie de 80%( banda cu cruce rosie ).

Ajungem la Piatra Scrisa care e si ea invaluita in ceata. Ne intilnim cu doi tineri bine echipati care ne-au fost si ei colegi de camera si care coborau de la virf. Urcam pe Ghearele Pisicii si ajungem in platou. Din fericire in partea cealalta e relativ limpede. O scurtam spre virf  pe o poteca stiuta de ani de zile care ne scoate direct in portiune marcata cu cruce rosie. Aici raminem fara cuvinte.


Bucegii sunt invaluiti in nori insa razele singerii ale apusului isi fac loc pe undeva printre Bucsoiu si Piatra Craiului. Valea Risnoavei si Postavarul sunt invadate de o lumina portocalie difuza de intensitati diferite. Soarele nu se vede insa. E o imagine unica, incredibila, asa cum sunt toate imaginile vazute in zilele petrecute in munti. In partea cealalta e o lumina foarte frumoasa pe padurile de deasupra Bolnocului si pe Virful Puscas.


Uitam pentru minute bune ca plecasem cu gindul sa ajungem in virf si stam in vecinatatea unui stilp, privim, ne minunam si fotografiem. Hai si pe virf ca nu are de ce sa ne para rau. Deodata, nu stiu de unde apare un grup mare de turisti si urca pe virf cu totii.

Ne dam greu dusi spre cabana in ciuda aglomeratiei, vinticelului ce incepe sa ne biciuiasca si a intunericului ce incepuse sa vina peste noi. S-au aprins luminile pe Valea Prahovei si la Brasov. Coborim cu rabdare si cu atentie si ne bucuram apoi de caldura cabanei si de o lunga conversatie garnisita cu hohote de ris cu cei doi cabanieri.


In sala de mese e un grup mare( 16 persoane ) de domni si doamne de la Bucuresti care merg pe munte constant si de foarte multi ani. Initial am crezut ca sunt membrii vreunui club insa am aflat mai apoi ca pe respectivii ii leaga, pe linga dragostea de munte, o veche prietenie inceputa in vremea in care erau studenti.

Se da stingerea si ne punem la somn. Despre cea de a doua zi nu sunt prea multe de spus. M-am trezit dis-de-dimineata in speranta unui rasarit ce trebuie sa vina de undeva de dupa Ciucas. Citeva dire rosiatice imi dau speranta si stau pe un platou insotit doar de saint-bernardul cabanei. N-a fost sa fie data asta. Anul trecut, exact in acest loc stateam inghetam in vint alaturi de Mara si de Oana. Atunci asteptarea noastra a fost cu folos.

Dar cu toate astea ma bucur de compania “catelusului” care e neasteptat de vioi daca stam sa il comparam cu majoritatea exemplarelor din rasa lui. Peste citeva minute aveam sa aflu si cauza. Simtise niste caini care si-au facut aparitia undeva mai jos in poiana, venind dinspre Valea Gircinului. Incepe sa latre, sa alerge, il chem linga mine fara prea mare convingere insa pare sa ma asculte spre surprinderea mea. Vine linga mine multumindu-se sa latre preventiv. Incerc sa previn alte incidente si ma indrept spre cabana. Saint-bernardul ma urmeaza dar latra intruna pina nu ii mai vede. Aici iau in primire ciobanestii pe care ii mangai si cu care vorbesc pret de citeva minute.


Grupul cel mare de la Bucuresti este tot in sala de mese, lumea maninca bine inainte de plecare. Noi ne rezumam la o omleta si un ceai. Cabana se goleste brusc si raminem doar cinci in afara de cabanieri. Afara incepe un soi de lapovita slaba. Astazi nu prea este nimic de facut. Ne multumim sa ne mai plimbam prin jurul cabanei sau sa mai stam de vorba inauntru.

Coborim pe banda rosie pe Drumul Familiar si facem si noi o fapta buna: luam fiecare cite un sac cu gunoi. As vrea sa remarc curatenia de pe tot platoul din jurul cabanei, fapt destul de rar intilnit la cabanele din Carpati. Drumul e un pic cam noroios pina dupa Poiana Livezii dar nu e bai. Ne oprim la belvederea de la Prapastia Ursului. Lapovita de sus aici e ploaie asa ca punem la treaba husele rucsacilor. Savuram o ciocolata si niste turta dulce trasa in ciocolata adusa de Oana, distrindu-ne pe seama formelor de inimoara sau de stelute pe care o au asa-zisii biscuiti, cum ii numea producatorul.

Coborim prin ploaie si ajungem pe un drumul forestier ce pleaca de la Dimbul Morii. Am un pic de avans si am parte de o experienta frumoasa. Ma intilnesc cu doua caprioare venite sa bea apa. Ne observam cam in acelasi timp din pacate si nu reusesc sa schitez nici un gest. Ramin pe loc, dar vai, caprioarele m-au vazut si s-au speriat, zbughind-o la deal si disparind in citeva secunde. Incredibila viteza si “tehnica” de deplasare au caprioarele astea.


Imi revin din soc, povestesc patania Oanei si lui Ciprian urmaind sa parcurgem ultimele sute de metri impreuna prin ploaie. Trecem apa cu ceva emotii, pietrele si lemnele sunt cam alunecoase azi. Ajungem la Dimbul Morii unde, de obicei, incep si se termina excursiile noastre in Piatra Mare.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Ciocanel Nicusor

    22 ian 2013 04:41:57

    In avanpremiera pentru tura din 2-3 feb. 2013 am citit cu mare placere acest jurnal. Sa ne vedem cu bine!

  • Bogdan

    22 ian 2013 13:13:59

    Sa ne vedem cu bine, Nelson!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017