Tura rapida in Buila-Vinturarita

Data publicarii: 24 nov 2009

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Buila – Vinturarita e un loc aparte pe harta muntilor din Romania. El a devenit ceva mai cunoscut in ultimii ani cind, cu eforturi din partea iubitorilor de munte de prin partile Vilcei a devenit parc national. Am ajuns aici cu multi ani in urma si sincer nu prea credeam ca anul asta o sa mai calc pe aici. Totul s-a intimplat foarte din scurt. Parintii m-au rugat sa ii duc la Manastirea Patrunsa intr-o zi de simbata. Am acceptat si m-am gindit ca daca va fi vreme buna am sa urc in creasta.

Plecam din Brasov cu noaptea in cap, masina e plina si ajungem pe plaiuri vilcene dimineata. Vom urca prin satul Barbatesti, pe Valea Otasaului, urmind sa lasam masina in capatul drumului forestier in locul numit de localnici “La Crac”. In fapt este vorba de o confluenta a doua paraiase. De aici folosim crucea rosie pina la Patrunsa. Poteca incepe cu un urcus sustinut care mai apoi se domoleste permitind respiratiei si pulsului sa se auto-regleze. Cam asa se prezinta cam toata portiunea. Cam la mijlocul traseului calugarii au construit un mic adapost acoperit si au pus mese si bancute. Loc bun de popas si de hidratare. Toamna tirzie si blinda a acestor locuri ne permite sa vedem mai bine muntele printre copacii desfrunziti.


Ajungem la Patrunsa intr-o ora si un sfert. E o zi limpede cu vizibilitate extraordinara. Se vede bine Cozia, Fagarasii si Iezerul. Ca sa nu mai vorbesc de muntii ce strajuiesc Curmatura Builei. Lasam bagajele in chilia cocheta a Parintelui Casian, veche cunostinta si mare iubitor de munte.


Locul acesta isi are o poveste frumoasa: se spune ca o femeie insarcinata, Paraschiva, din Barbatesti a fugit din calea turcilor spre munte la sotul ei care era cioban. Ajunsa in poienile de sub Muntele Builei a fost patrunsa de durerile nasterii, aducind mai apoi pe lume un baiat. Acest copil a avut parte de invatatura si a ajuns episcop. In amintirea locului nasterii sale episcopul a intemeiat un mic schit pe care l-a numit Patrunsa si i-a dat hramul Sf. Parascheva.

Locul a suferit mari transformari dupa 1990. La prima mea vizita aici erau doar cinci oameni care se rugau in mica bisericuta. Il tin minte si acum pe staretul de atunci, Parintele David, care se ruga stind in genunchi pe pietrele din altar, caci altarul nu avea podea pe atunci. Acum prin poieni e plin de casutele calugarilor, cam 40 la numar si locul iti da impresia ca ai intrat intr-un sat. Exista si o biserica noua, mare, spatioasa construita cu mari eforturi avind in vedere ca pina aici nu exista drum de acces si ca toate materialele au fost urcate cu caii si cu magarii.

Pornesc impreuna cu Ramona spre Curmatura Builei pe un drum marcat cu punct galben. Pe indicator scrie ca trebuie sa facem doua ore jumatate sau trei. In fata noastra este un domn din Vilcea, Dan- daca i-am retinut bine numele, care urca cu mare determinare avind in vedere ca are o problema vizibila la un picior si acest lucru il stinjeneste evident la mers.

Ramona din pacate nu se simte tocmai bine si alege sa abandoneze urcarea dupa 15 minute. Lucru pe care eu il apreciez fiindca e important sa stii cind sa te opresti. Asadar se pare ca ma asteapta o tura solitara. Urc in spatele lui Dan pina la Casa de Piatra, unde el decide sa se opreasca pentru o sedinta foto prelungita. Casa de Piatra este un pod natural remarcabil si pare a fi prelungirea unei stinci mai mari. Deasupra lui e ceva vegetatie si citiva arbori pitici.


Urcusul e destul de anevoios caci poteca nu e tocmai clara si trebuie sa calc peste popoare de frunze moarte sub care nu stii niciodata ce se afla: ba o radacina alunecoasa, ba o piatra care pleaca la vale, citeodata nu e nimic si te afunzi de numa-numa. Ajung undeva deasupra podului si de aici nu mai e mult pina la iesirea ingolul alpin. Din cind in cind mai dau de un marcaj vechi, un punct rosu pe care vremurile l-au trasformat in punct portocaliu.

Odata ajuns in golul alpin poteca se pierde. Tot ce imi ramine de facut e sa caut puctele galbene, ceea ce s-a dovedit a fi un joc de-a v-ati ascunselea. Norocul meu ca stiu zona si stiu ca trebuie sa am careper Virful Tucla si Valea de sub el. Asa ca ma intrept mai mult pe curba de novel spre vale. Cind gasesc marcajul urc pina la el. Am si un alt reper, o cruce mare, metalica, aflata pe Muntele Albu pe sub care traversez. Pierd iarasi marcajul si ajung pe marginea unei vai. O muchie stincoasa ascutita este pe cealalta parte a vaii. Se vede si un soi de poteca clara dar nici urma de marcaj. Nu imi dau seama daca dupa muchia asta e perete. Imi zic sa merg sa incerc iar daca nu se poate avansa am sa urc in creasta pieptis pe la crucea din Muntele Albu.


Traversez valea printr-un punct aflat mai sus care unde nu este prea abrupt. Intru pe poteca si dau si de marcaj. Chiar de ambele marcaje. Urmeaza o coborire lina pe linga un perete maiestuos. Traversez piriasul ce vine din Curmatura Builei si sunt cit pe ce sa  dau cu capul de un stilp indicator. Ramin la parerea ca ideea cu stilpii si sagetile din lemn din Buila nu a fost una inspirata. Vopseaua s-a sters insa, din fericire, se poate citi, in relief ce scrie pe sageti. Si uite asa aflu ca pina in curmatura ar mai fi vreo 20 de minute.


Urc voiniceste, vad acoperisul refugiului dar parasesc traseul ducindu-ma glont la hornul dintre Hududaul Mare si Hududaul Mic. Arunc in treacat o privire spre noul refugiu si spre cele doua mici pete de zapada alate pe partea nordica. Portiunea Schitul Patrunsa – Curmatura Builei am parcurs-o intr-o ora si jumatate. E ora 12. Imi acord o jumatate de ora de zbenguiala pe Muntele Cacova.

Si o iau matematic: prima oara ma uit spre est, avind la picioare Curmatura Builei. Imi plac in mod deosebit brazii aceia, solitari iesiti din mijlocul grohotisurilor.


Observ linga refugiu doua persoane. Imi schimb locul in dorinta de a vedea Paringul. Si iarasi am noroc, Paringul imi arata de departe crestele glazurate cu zapada. In plan apropiat e platoul cel lung al Muntilor Capatanii iar in fundal, se vede muchie acoperita cu zapada pe care o banuiesc a aprtine Muntilor Lotru.


Revin in horn si ma opresc la refugiu salutind un cuplu din Rimnicu Vicea. Schimbam impresii despre cum oamenii de la parc au facut aici o treaba de toata lauda. Vechea stina s-a transformat in adapost pentru impatimitii muntelui. Exista doua incaperi cu priciuri si cu masute. Fac apel si eu la cei ce se vor opri aici sa pastreze refugiul asa cum l-au gasit, sa isi ia la plecare deseurile si mai ales sa nu uite sa inchida usile.

Ma uit la ceas, acum e 12:30 si imi impun sa fiu la Patrunsa la ora 16. Din pacate nu am la dispozitie decit o zi. Imi propun sa urc spre cel mai inalt virf din masiv, Vf. Stevioara, asa cum apare el pe harta mea( autor Nae Popescu ), sau Vf. Vinturarita Mare, cum apare pe panoul de lemn. Marcajul din Curmatura Builei e cam descurajant, spune ca e cale de doua – trei ore pe punct rosu. Eu zic ca in maxim doua ore trebuie sa ajung ca am rucsacul usurel.

Asa ca ma pun pe urcat, ies din  padurea de brazi dar pierd marcajul. Dar nu-i bai. Urmez creasta matematica admirind de departe Oltul care de aici de sus pare un fluviu american care merge lenes pe drumul sau. Spre nord se casca abrupturi care se termina in poieni:  prima e Poiana Frumoasa, urmeaza Poiana cu Bolovan, apoi Poiana de Piatra . Jos, departe, sunt virfuri de brazi. Din cind in cind intorc capul spre Paring.


Urc pe rind virfurile Albu, Buila. Mai jos vad crucea si pe muchia ei un turist care urca greu si care nu poate fi decit Dan. Privesc pe linia crestei si identific usor Vf. Stevioara ( Vinturarita Mare ). Pierd cam mult timp cu pozele si imi spun ca e cazul sa fortez un pic. Cobor repede printre jnepeni si citeva pete de zapada in Saua Stevioara. De aici ar mai fi o jumatate de ora pina la virf conform marcajului si vreo 3-4 ore pina la schitul Pahomie, pe punct albastru.


Plec tare spre Vf. Stevioara( Vinturarita Mare ) dar dupa prima urcare simt cum ma paraseste energia. Incerc vechiul truc cu numaratul pasilor, dar nu ajung decit la 17. Ma opresc un pic, imi revin si depasesc acest moment ajungind cu bine pe virf. Sunt in grafic am urcat intr-o ora si un sfert de minute de la Curmatura Builei. Deci am la dispozitie 15 minute pentru odihna, hidratare si contemplare.

Si am ce vedea, punctul acesta inalt de 1885m si vremea buna ofera o priveliste uimitoare catre est: foarte aproape sunt Muntii Coziei avind in fndal creasta inzapezite a Muntilor Fagarasului. Se vede clar si Iezer – Papusa iar si mai departe se ghiceste un alt masiv cu virfuri pline de zapada, cu siguranta Bucegii. Din pacate nu se distinge si creasta ascutia a Pietrei Craiului. Pacat ca aparatul de fotografiat combinat cu putina mea stiinta in materie nu reusesc sa surprinda cu acuratete tot acest tablou.


Din pacate nu mai e vreme de ajuns si pe Virful Vioreanu, poate cel mai salbatic din masiv, pe care il vad destul de aproape. La ora 14 incep coborisul spre Saua Stevioara planuind sa nu mai tin marcajul urmind creasta pina in Curmatura Builei, ci sa merg pe curba nivel pina la Muntele Albu de unde sa cobor direct la schit.


In Saua Stevioara au urcat intre timp 4 persoane, ne salutam scurt si schimbam citeva cuvinte. Imi urmez planul constiincios si merg pe curbe nivel. Uneori dau de limbi de zapada, alteori de portiuni unde stinca pare ca se rupe pe citiva metri. Ajung pe muchia Muntelui Albu care duce spre Manastire. Urmeaza un coboris abrupt. Pe drum intilnesc un calugar care urca pieptis cu gindul de a atinge creasta. Merg cu grija fiind atent sa nu cad si ajung aproape de punctul galben. Intilnesc un alt grup de patru turisti care urca spre Curmatura Builei.


Odata cu intrarea in padure incepe o portiune dificil de coborit din cauza marii mase de frunze. Dar trec cu bine, ma incadrez si in timp ajungind la Schitul Patrunsa la 15:45. Urmeaza o binemeritata pauza de masa, de hidratare si de odihna.

Grupul nostru se reuneste si pleaca spre vale pe inserat. Ce a ramas? A ramas amintirea acestei zile superbe, a cerului incredibil de albastru, imaginile muntilor albi, indepartati, si caldura neobisnuita a acestui sfirsit de noiembrie.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017