Intimpinind Noul An in Piatra Mare

Data publicarii: 07 ian 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Sfirsitul anului 2009 mi-a adus implinirea unei dorinte vechi, cuibarita de ani multi in gindurile mele, aceea de a petrece Revelionul pe munte, undeva la o cabana. Si uite ca visul a devenit realitatea gratie amabilitatii presedintelui “Rezervatiei Piatra Mare”,  domnul cabanier Kovacs Attila care ne-a invitat la cabana la trecerea dintre ani.

Intram in febra pregatirii undeva dupa Craciun, facem liste, gindim problema, hotarim ce vom lua cu noi acolo sus. Citeva lucruri sunt clare: nu pot lipsi slanina, ceapa rosie, palinca si prajiturile. Restul au fost negociate atent pe net si la mahazin si au fost achizitionate.

Vremea este neobisnuit de calda pentru un sfirsit de decembrie in Brasov asa ca ne asteptam la ceva noroaie si zapada moale in partea de sus. Din oras pe platoul Pietrei Mari se vad doar limbi de zapada. Plecaram 4 de la Dimbu Morii: Oana, Ramona, Ciprian si Bogdan. Avem rucsaci grei burdusiti cu de toate. In plus ne alegem si cu un caine dornic sa urce in Piatra. Incercam sa il alungam de citeva ori dar nu se lasa convins. Ne gindim ca va iesi destul de sifonat dupa intilnirea cu Hera.



Urcam pe Drumul Familiar. N-am mai urcat pe aici din scoala generala, Familiarul il prefer de obicei pentru coborire si niciodata nu sunt atent la drum. Din cauza asta nu am nici un fel de reper si in nici un moment nu imi dau seama cam cit mai este de urcat.

Trecem de partea de noroaie si de plat  si ajungem la serpentine. Le aprcurgem cu rabdare facind popasuri la fiecare dintre bancute. Remarcam, impreuna cu Ciprian ca toate aceste bancute sunt foarte bine pozitionate exact in locurile in care ai avea nevoie de un respiro.

Suntem ajunsi din urma de un mare alergator pe munte din Sacele, Adi Cuculea zis Puma, care ne spune ca da o fuga pina la Atti pentru a indeplini o datorie morala, constind in niste sticle de vin. Mai avem un pic pina la intersectia cu triunghiul albastru care vine de la Prapastia ursilor. Aici facem o pauza mare si ne indulcim care cu ce putem: unii cu glucoza, altii cu ciocolata. Tot aici gasim si primele urme de zapada.

Avem un indicator scris cu marker si spune ca pina la cabana se ajunge in trei sferturi de ora -  o ora. Mai sus, la intersectia cu Poteca Tiganilor( legatura cu traseul Sirul Stincilor ) gasim un indicator mai care da un timp mai realist, o ora si jumatate. Treptat zapada incepe sa puna stapinire pe poteca. Trecem pe linga izvor si ajungem in marea Poiana a Livezii. De aici zapada e combinata cu apa si cautam sa mergem pe bucatile cu iarba. Ajungem la bancuta si admiram un om de zapada.

Nu mai este mult. Avem doar putin de urcat, de ocolit Vf. Puscas si gata, suntem la cabana. Din fericire confruntarea dintre caini este evitata de Adi care o ia la vale corupindu-l si pe companionul nostru necuvintator.

La cabana s-a adunat populatie mare: cei doi ciobanesti Bruno si Hera, saint-bernardul Berni, Atti, Anika, Izabela si Carcsi insotiti de fetita si baiatul lor, Villi mediesan de origine pripasit pe la nemti, Caludia, Lucian - zis Burnetti, Sergiu, Laura, Ciprian – zis Giurgiu( sau Galati!), Anca si Florin, Janos, venit tocmai de la Budapesta.

Nici nu intram bine in cabana si suntem serviti cu o ciorba de legume fierbinte care “ne repara”. Villi e maestrul de ceremonii, o sursa inebuizabila de glume. Bancuri si buna-dispozitie. No, cam asta e echipajul cu care vom petrece aici, cei ce aveau sa fie cunoscuti ulterior drept “Rezervatia”.

Timpul trece repede printre bucate alese, beuturi tari si glume bune si nici nu ne dam seama cum se face ora 23. Cei mai constiinciosi fotografi ies afara pentru a face reglaje. Din fericire e limpede se vad bine luminile Brasovului si a satelor din jur, Codlea, Sfintul Gheorghe. Daca suntem cuminti vom avea privilegiul de a urmari de sus spectacolul cu artificii.

Si se pare ca am fost cuminti si ca metorologul de Sus a facut drum printre nori si ne-a facut partasi unui moment deosebit. Departe, sub picioarele noastre, se vedeau multe-multe artificii lansindu-se spre cer si spargindu-se in stelute de toate culorile. E prima data cind ma uit dupa artificii undeva in jos.



Stam afara destul de mult, in ciuda ploii care se porneste imediat dupa miezul noptii. Se mai vad razlete citeva artificii intirziate. Ne intoarcem apoi la caldurica din cabana si continuam petrecerea pina dimineata cind Atti avea programata inaugurarea terasei Piatra Mare.

Ne trezim greu, aproape de ora 11. Pe afara nu mai ploua dar virfule inca invaluit in ceata. Apoi se mai limpezeste. Impreuna cu Ciprian zicem sa facem o plimbare pina pe virf. Pina la urma a iesit o plimbare cu numeroase popasuri in locuri mai mult sau mai putin cunoscute.

Plecam de la cabana pe o poteca noroioasa si facem prima escala la prima curba a potecii. Urcam o stinca solitara si privim in departari: Ciucas, Grohotis, Baiului, Muntii Intorsurii. Avem vedere frumoasa si spre Piatra Scrisa si Sura de Piatra. Revenim in marcaj si ne apucam de dovedit serpentinele ce duc sub Piatra Scrisa. Iesim in platou usor si hotarim sa exploram locuri noi. Mergem intai pe marginea abisului si apoi in zona Cusmei Dorobantului. Constatam ca exista si pe aici posibilitate de urcare / coborire. Poate intr-o vara cind ne vom simti mai viteji incercam si varianta asta.



Vremea in Tara Birsei pare a fi inchisa. Cu toate acestea vizibilitatea din locul in care ne aflam e buna. Soarele strapunge prin doua locuri plafonul de nori luminind frumos peste Harman si Sinpetru.

Pe platou e un vint destul de aspru dar ne facem curaj sa mergem pina pe virf, de data asta pe traseul oficial. Intre timp ni se mai alatura doi caini ajunsi aici singuri, unul din ei este cel care ne insotise la urcare. Bucegii si Piatra Craiului poarta povara grea a norilor lasind la vedere doar partile mai putin inalte. Postavaru in schimb se poate observa bine in intregime.

Cum stam pe loc in zona virfului riscam sa inghetam asa ca plecam in continuarea crestei propunindu-ne sa ajungem pina in locul in care se termina golul alpin. Trecem de o sa si urcam un virf secundar un pic mai mic decit Vf. Piatra Mare. De aici vedem o formatiune stincoase asemanatoare cu cele din Muntii Ciucas si remarcam schimbarea morfo-geologica din acest colt de Piatra Mare.



Mai trecem de o sa, continuam printr-o padurice pe o poteca destul de clara si ne ducem pe ultimul virf din zona alpina dispre Valea Timisului. Privim in urma si vedem ca mai este cineva pe virf. De asemenea platoul in care se afla cabana se vede bine si ne surprinde oarecum faptul ca delusorul din spatele cabanei este stincos pe partea opusa.  Locul este ceva mai ferit de vint asa ca ne punem pe treaba si filmam o noua lectie de geografie locala.

Hai sa o luam din nou spre virf. Pornim cam tare insa apoi ne mai domolim graba. Prindem din urma un grup de 5 exemplare ale Rezervatiei care venisera in vizita pe virf. Coborim Gheara Pisicii, intram in padure si incepe ploaia. Si de aici e gata cu distractia: e timpul pentru munca. Ducem la cabana butucii pe care cu truda presedintele Atti si ajutoarele sale le strinsesera dintr-o ripa si le adusesera in poteca. Fiecare se descurca asa cum poate: cu roaba, cu fringhia sau pur si simplu cu mainile. Miscarea asta a fost grozava dupa cheful de azi-noapte si ne tine in forma pentru ceea ce va urma. Actiunea se termina la lasarea intunericului cind ne stringem cu totii in cabana si ne dedam la slanini cu ceapa si palinci.



Ca sa ne omorim timpul jucam table, carti prilej pentru fiecare de a evidentia talentul pe care il poseda.

Draga Sergiu, chiar daca s-a intimplat sa iti fie cartile potrivnice, sigur nu vei ajunge muritor de foame. Te poti reprofila oricund si probabil ca vei cistiga mai bine ca in prezent.

Draga Atti, eu am vazut ca tu poti face cu succes inca cel putin trei joburi: cel de reporter, cel de ranger in rezervatie si bineinteles ca il poti inlocui cu succes pe solistul de la Boney M.

A urmat o alta seara cu voie buna si distractie. Tin sa multumesc bucatarilor nostri, Anika, Izabela, Karcsi si Janos, fara ei cu siguranta ramineam nemincati taman in ziua de Anul Nou. Aveti aprecierea si respectul tuturor membrilor Rezervatiei. Ma pun la culcare tirziu, pe la 2:30 dupa o lunga discutie cu Karcsi in care principalul sibiect a fost locul numit Cirnic, din Muntii Retezat. Lucian, somn usor!

Ploaia de afara s-a transformat in zapada peste noapte. A viscolit bine si dis-de-dimineata am ramas surprins de-a binelea cind am iesit afara fara sa ma uit pe geam. Vizibilitatea este redusa, abia se vede sageata indicatoare a Drumului Familiar. No astazi se pare ca trebuie sa stam cuminti in cabana. Si cam asa a fost. Ne-am reluat jocul de carti antrenind de data asta si copiii pe care i-am invatat Macao.



La cabana incep sa soseasca turisti iar unii dintre noi se pregatesc de coborire. Exemplarele rezervatiei se intorc la civilizatie. Mai intai ii pierdem pe Oana si Ciprian, apoi pleaca grupul de trei condus de Giurgiu( sau Galati? ). Ultimii care ne parasesc sunt Villi si Claudia dimpreuna cu Karcsi, Iza si cei doi copii. In cabana incepe sa fie spatiu. Mai vin doi turisti si raminem doar 9. Apoi ne apucam sa ajutam la curatenie, scoatem paturile la aer curat si le scuturam. Dam zapada, iarasi miscarea e bine venita. Si uite asa trece si ziua aceasta. Seara stam la o vorba lunga in fata canilor cu vin fiert.

Si vine si ultima zi. Iarasi e viscol pe afara. Cu toate astea apar la cabana destui turisti, care mai de care mai plini de zapada. Cel mai mult m-a impresionat un cuplu aflat la o virsta respectabila care se afla la a cincea zi consecutiva pe munte. Ne-au spus ca au plecat din Azuga si au ajuns in Piatra Mare poposind in stine. Sa le dea Dumnezeu sanatate sa mai poata face astfel de trasee si sa ne dea sanatate si noua sa le putem urma exemplul.



Pe la prinz facem bagajele, ne echipam si suntem gata de plecare. Ne luam ramas bun de la cei doi cabanieri, Anika si Atti multumindu-le pentru ospitalitate si pentru tot ceea ce au facut pentru noi, ne luam ramas bun de la cei trei “catelusi” si plecam la vale prin zapada, printre brazi mari plini cu zapada ce iti dau impresia ca te afli intr-o poveste.



Pe masura ce coborim stratul de zapada se subtiaza iar temperatura creste simtitor. Ultimul popas il facem deasupra abisului de la Prapastia Ursilor. Constatam ca incepe sa se lumineze si putem vedea soarele si partea somitala a masivului. Sub picioarele noastre e o mare de brazi plini de zapada.



Excursia noastra se incheie, ca mai toate iesirile in Piatra Mare la Dimbu Morii unde ne luam ramas bun de la colegii de drum ce vor pleca spre Bucuresti. Asta a fost povestea primelor zile din 2009. Am inceput anul bine, asa cum imi place, pe munte si sper ca superstitiile din popor sa se adevereasca si sa petrec cit mai multe zile ale acestui un undeva pe sus.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017