Biserica-cetate de la Merghindeal

Data publicarii: 24 feb 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Pe drumuri lungi si anevoioase in cautare de biserici fortificate prezentam astazi cele vazute in satul Merghindeal din judetul Sibiu. Fortificatiile nu sunt greu de gasit, la fel si cei care au grija de biserica. Ghizii nostri de astazi sunt doua fetite frumoase si sprintene, sfioase la inceput, care ne vor arata tot ceea ce merita vazut in biserica cetate de la Merghindeal.

Ele detin niste chei mari pe care le folosesc cu abilitate deschzind mai intai una din portile cetatii iar mai apoi usa bisericii. Pasim inauntru si ne infriguram brusc. Biserica este extrem de simpla, aparent lipsita de elemente spectaculoase. Dar cele doua fetite doresc sa ne arate ceva absolut special. Trag la un moment dat un pres. Sub el este un capac pe care il deschid. Sa fie un culoar secret? Ei bine nu, biserica fortificata de la Merghindeal are in interiorul ei o fintina. Apa e relativ aproape cam la un metru sub podeaua bisericii.



Aveam sa aflam ca in vechime astfel de fantani erau ceva obisnuit in interiorul bisericilor cetate. Ulterior, cind pericolele au trecut, acestea au fost, pe rand, astupate.

Urcam pe o scara de piatra la un balcon, de amenea din piatra, la care se afla orga vopsita intr-un verde deschis. Orga pare a fi in stare buna. De sus, sala se vede parca mai bine. Bancutele par a fi cufundate in somn, cartile de pe ele la fel.



Spre deosebire de multe alte biserici fortificate, la Merghindeal urcarea in turn este lipsita de senzatii tari. Se urca la inceput pe trepte de piatra pina la un etaj in care atentia iti iese atrasa imediat de niste pietre mari folosite pe post de contragreutati.

Se merge apoi pe scari de lemn si facem cuvenita escala linga mecanismul  ceasului. De sus e priveliste frumoasa asupra satului. Din pacate e vremea inchisa si nu putem vedea nimic in departari. Dar e bine si asa. Sus e un schelet de lemn care pare a fi destul de subred, ne plimbam de la un clopot la altul calcind atent pe birne si glumind cu cei doi ghizi.



Putina istorie(sursa panoul informativ aflat la intrarea in biserica):
Satul Merghindeal este pentru prima oară atestat in 1336. Dar biserica fortificată datează īncă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Ea impresioneaza prin masivitate si simplitate şi se aseamana foarte bine cu bisericile-cetate de la Homorod (judetul Brasov) sau Dealu Frumos( localitate aflata la doar citiva kilometri de Merghindeal, spre Agnita ).

La vest, clopotniţa a fost transformată īntr-un turn masiv, izolat de biserica propriu-zisa, īngroşat substanţial la īnălţimea primului nivel şi īntărit printr-o galerie cu de lemn. Turnul are trei etaje, fiecare dotate cu deschideri īnguste, iar la ultimul nivel a fost construit un coridor de apărare din lemn deasupra căruia tronează un acoperiş piramidal. Corul a fost īnglobat īn zidăria masivă a unui turn de apărare cu cinci niveluri, dintre care ultimele trei au metereze dreptunghiulare īnguste.

Īn interiorul bisericii, la primul etaj al turnului de vest, este o tribună deschisă spre nava centrală iar navele laterale sunt boltite. De asemenea si corul este boltit īn cruce. Pe peretele nordic al navei centrale se păstrează cinci ferestre romanice. Intrarea īn biserică se face prin două uşi simetrice, aflate fata in fata, amāndouă adăpostite de cite un mic pridvor.



In biserica, pe unul din pereti se mai păstrează o inscripţie: Anno 1600 ist dieses Gotteshaus von Michael Waida verwustet. Anno 1773 eine vollige neue Verbesserung. Glucklich vollendet und anno 1803 Stockatiert woeden. ( Cu ajutorul Google Translate am incercat sa traduc si iata ce a iesit. In anul 1600 această Casă a Domnului a fost devastată de Mihai Vodă. in anul 1773 a fost īntreprinsă o nouă refacere. In anul 1803 a fost ridicat acoperişul).

Altarul avea cāndva şapte statui, dintre care mai există astăzi numai una singură, cea cu Mantuitorul pe cruce, in centrul acestui altar. Restul statuilor au fost furate.



Biserica este īnconjurată de un ziduri care privite de sus au forma unui trapez. Initial au existat patru turnuri. Zidul de sud este foarte bine fortificat şi īntărit la colţurile de sud-est şi sud-vest cu cāte un turn interior, singurele care s-au mai pastrat.

Cum ajung la Mergindeal:
Din DN1 Brasov - Sibiu in localitatea Voila se face un drum spre Agnita. Se traverseaza pe rind satele Cincsor, Cincu, urmatoarea localitate intilnita fiind Merghindeal. Bineinteles puteti porni si din Agnita ajungind la Merghindeal dupa traversarea satului Dealu Frumos.

Cheia o gasiti la casa cu numarul 70, aflata chiar linga cetate.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017