Un nou episod din pelerinajul nostru pe la fortificaţiile din Transilvania, se consumă la Stejeriş, în apropiere de Agnita, judeţul Sibiu. Drumul de la civilizaţie şi până la acest sat constă în vreo 2-3km plini de gropi, dar maşina mea a văzut multe la viaţa ei.

Aşadar ne deplasăm cu viteza melcului până în sat, unde, spre surpriza noastră, calitatea drumului se îmbunătăţeşte brusc. Cetatea se vede de departe, întrebam câţiva copii unde şade omul cu cheia. Cum avem deja experienţă, găsim pe cine trebuie şi pătrundem în biserica-cetate de la Stejeriş după ce plătim un bilet în valoare de 5 lei.


Interiorul cetăţii de la Stejeriş este cald şi primitor asemeni domnului care ne este ghid astăzi. Chiar lângă intrare dăm de un ceas solar pictat în culori vesele, ca pentru copii. Urcăm o scară de piatră destul de abruptă ce ne duce la baza turnului. Aici se afla un mic muzeu cu câteva obiecte tradiţionale: ulcele, steaguri bisericeşti, roata de tors, furca de tors şi fus, cărţi vechi.

Intrăm în biserică şi avem supriza să constatăm că ne găsim sus, undeva pe galerie, chiar lângă orgă. Biserica este decorată extrem de simplu. Galeriile de lemn sunt vopsite în nuanţe de verde, de tavan atârna două candelabre de lemn. Pe laterale, sus, două steaguri.

Coborâm printre băncutele mici şi cochete iar faptul că biserica este îngrijită cum se cuvine de către oameni de ispravă îţi dă un sentiment de căldură şi de linişte. Şi asta în ciuda faptului că în interior temperatura e destul de scăzută.

Altarul este simplu, elegant, bine conservat. Este încadrat de două plăci de culoare neagră cu inscripţii aurii, pomenind numele celor ce au trecut în vremea drepţilor în cele două războaie mondiale şi numerele caselor la care aceştia au locuit. Deasupra altarului o inscripţie mare, cu caractere gotice. Nu reuşesc însă să identific toate literele.


Amvonul se deosebeşte de majoritatea celor pe care le-am văzut până acum prin faptul că îi lipseşte partea superioară, coroana..

Apoi urmează partea cu senzaţii tari: urcarea un turn. Aceasta se face pe scări abrupte şi solide din lemn. După ce terminăm de urcat prima scară dăm de locul unde saşii păstrează slănina. Aici sunt câteva bucăţi generoase, care pot sătura o hoardă de oameni flămânzi.

Următorul etaj e mai misterios, fiindcă e puţină lumină. În plus urcuşul se face pe o scară metalică, care ne duce până la nişte trepte abrubte din piatră. Nivelul la care ajungem e ceva mai bine iluminat. Suntem chiar sub balcon. Încă o scară de lemn, şi asta abruptă, că toate scările bisericii fortificate de la Stejeriş.

Ne înşiram şi urcăm pe rând. Între timp stau de vorbă cu gazda noastră care îmi spune că, în ciuda dificultăţii, muzicienii fanfarei satului au urcat cu tot cu instrumente în turn şi au susţinut un concert chiar acolo, la balcon. În timp ce vorbeam despre toate astea se aude o voce care invocă numărul de urgențe 0-SALVAMONT.


Iată-ne pe toţi ajunşi cu bine în turn. Priveliştea asupra satului este extraordinar de frumoasă, păcat că am nimerit o vreme cam închisă în care ploaia se joacă cu noi când vrea. Acest ultim etaj suprinde prin faptul că nu găsim, cum ne aşteptam, clopotele şi nici acea ţesătură de bârne. Practic avem de a face cu un spaţiu mare şi plat. Probabil turnul micuţ aflat în interorul curţii găzduieşte clopotele.

Coborâm cu mare grijă şi ajungem cu bine jos fără să mai apelăm la salvatorii montani. Înconjurăm biserica şi ne mirăm când vedem că suprafaţa curţii interioare este mai mare decât credeam. Descoperim şi clopotniţa. Urcăm până la primul etaj unde se afla un sicriu plin cu rumeguş. Oare pe aici doarme Dracula? Renunţăm să urcăm până la capăt mai ales că scările, podelele şi balconul nu inspiră deloc încredere.

Puţină istorie:
Satul Stejeriş are prima atestare documentară în anul 1223. Din cauza frecventelor inundaţii provocate de râul Hîrtibaciu, satul a fost strămutat într-un loc depărtat de albia râului. Biserica a fost ridicată în secolul XIV. Din această primă biserică s-au păstrat doar pereţii laterali.

Fortificarea bisericii a început în jurul anului 1500 când în partea de vest a fost construit un turn-donjon. La parter există un portic boltit în faţa intrării în biserică. La primul nivel exista o fântână alimentată de apele unui izvor care trecea chiar pe sub turn. Aici au fost adăpostite iniţial clopotele, mutate ulteior într-un alt turn de apărare. Nivelul inferior al donjonului a fost umplut în întregime cu piatră şi pământ.


Sub tavanul din lemn al bisericii s-a construit o boltă gotică din cărămizi, plasată destul de jos. Apoi pereţii navei au fost înălțați astfel încât să se poată crea un etaj de apărare care se întindea şi deasupra corului, unde a fost creat şi un drum de strajă.

După 1860 au loc alte modificări: bolta gotică este desfiinţată fiindcă ameninţa să se prăbuşească, corul este demolat, favorizând astfel o prelungire a sălii. Drumul de strajă a fost şi el refăcut peste noua structură.


Incinta din jurul bisericii are forma unui traseu poligonal neregulat. După 1860 zidul a fost demolat, iar materialul rezultat a fost folosit la lucrările de extindere a bisericii. Astfel, unul din turnurile care făceau parte din incinta interioară este astăzi complet izolat. Acest turn găzduieşte astăzi clopotele.

Cum ajung la Stejeriş:
Din drumul Agnita - Sighişoara la un moment dat avem un indicator spre satul Stejeriş, 3km.

Cheia o găsiţi la casa cu numărul 111. Taxa de intrare: 5 lei.