Cum în ultimul timp am fost cam leneş în ceea ce priveşte ieşirile pe munte am zis că se impune să fac ceva în sensul ăsta. Şi am luat-o uşor. Sapatamina trecută(n.m. 20-21 martie 2010) am ieşit pe dealuri în Moeciu de Sus, iar ultima ispravă a fost o tură foto pe următorul traseu: Fântâna lui Botorog - Măgura - Peştera - Padina Pripoarelor - Prăpăstiile Zarnestiului - Fântâna lui Botorog.

Asta e un circuit frumos, lejer, un spaţiu de joacă generos pentru cei ce iubesc peisajele şi fotografia. O parte din traseu l-am parcurs în ianuarie într-o zi capricioasă de iarnă. Cu acel prilej am observat că de la o răscruce de drumuri se desprindea o potecă marcată cu triunghi galben spre Cabana Curmătura. Cum nu am mai parcurs niciodată acest traseu mi-am zis că e musai să îl încerc.

 

 

Aşadar, pe la 10 dimineaţa pornesc împreună cu Oana şi Ciprian spre satul Măgura. Asta nu înainte de a speria nişte pseudo-turiști care vor să ajungă la mănăstire şi cărora li se pare exagerat să meargă pe jos o oră şi jumătate. Mergem pe drum care pare a fi fost reabilitat recent şi de aceea este într-o stare mult mai bună decât porţiunea Gura Râului - Fântâna lui Botorog. Avem noroc de vreme bună şi urcăm repede până la Măgura. Ieşim din pădure şi plaiurile se deschid punând în faţa ochilor noştri peisaje superbe cu dealuri abrupte, case cocoţate în locuri neaşteptate dar şi cu vile şi pensiuni. Din când în când mai trece câte o maşină. Oana montează teleobictivul şi începe vânătoarea de imagini cu păsări.

 

 

La prima răscruce cotim dreapta, spre mănăstire şi spre satul Peştera. Vizibilitatea spre Bucegi însă nu e grozavă în ciuda căldurii şi aerului primăvăratec. În schimb, printr-un culoar creat de apă ce a săpat adânc Prăpăstiile Zarnestiului vedem foarte clar porțiuni din creasta Pietrei Craiului. Înaintăm încet căci ispitele pentru retină sunt multe. Vedem şi flori, lucru normal că mâine sunt Floriile doar. 

 

 

Ţăranii au ieşit şi ei prin grădini îndeletnicindu-se ba cu împrăștierea gunoiului, ba cu hrănitul şi adăpatul oilor, cu aducerea apei de la izvoare. Ne depăşeşte la un moment dat un Logan care părăseşte drumul luând-o pe vale, undeva în stânga, probabil spre mănăstire.

 

Noi ţinem însă drumul aflat aproape de pădure, încep să apară şi primele rafale de vânt. Se pare că nu ne deplasăm suficient de repede căci din urmă ne ajunge foamea pe toţi, forţându-ne să ne găsim un loc adăpostit în care să băgăm ceva pe sub nas.


Cum foamea e mare şi locul se găseşte repede undeva deasupra mănăstirii unde drumul face o mică serpentină. Liniştea e tulburată de vreo doi ATV-iști care zburdă pe dealul de vis-a-vis. Dinspre Peştera vine un ARO de culoare roşie care se deplaseza într-un mod original: în faţă un cercetaş curăţă drumul de bolovani şi dă indicaţii şoferului. Când pericolele sunt depăşite, cercetaşul se urcă în dreapta volanului şi începe să strige cuvinte pe care nu reuşesc să le desluşesc.

 

Ajungem la răscrucea de la Folea. De aici trebuie să schimbăm marcajul, pe care până acum nu l-am băgat în seamă. Avem mici probleme de orientare. Bănuim că drumul nostru ar trebui să urce pe o spălătură nisipoasă. Dar nu vedem marcajele. Oana dibuieşte unul pe un pom şi ne e clar că nu trebuie să urcăm pieptiş, aşa cum ne aşteptam, ci doar trebuie să urmăm o potecă evidentă odată cu intrarea în pădure. Ieşim într-o poiană lungă, frumoasă plină de brânduşe. Aici ne împărţim pentru o şedinţă foto prelungită. Flori sunt din belşug, decoruri asemenea, astfel că fiecare dintre noi îşi poate alege colţişorul de rai.

 

Brânduşa mea; în fundal Ciprian se sfătuieşte cu brânduşele lui.

Ceva mai sus observăm o specie mai rară: brânduşa albă.


Din loc în loc găsim ghiocei:


Şi iarăşi brânduşe, de data asta cu puţină zăpadă în fundal:

 

Înaintam şi în faţă ni se deschide o privelişte excelentă cu Piatra Craiului. Poteca e clară însă marcajul se află undeva în stânga, la marginea pădurii. De la un moment dat nu îl mai vedem. Ajungem într-o zonă defrişată care oferă un punct de belvedere generos asupra crestelor acum pline cu zăpadă.

Poteca pare că se înfunda, în jos e o lizieră deasă de brazi. E clar că nu pe acolo se trece. Vântul se înteţeşte şi vremea se schmba brusc. Se înorează iar noi ne întoarcem în căutarea triunghiului galben: îl găsim, apoi iară îl pierdem. Decidem că e cazul să scoatem harta, ceea ce "însemna că ne-am pierdut rău", dacă ar fi să parafrazăm un montaniard veteran.

Oana continua munca de căutare a marcajului, noi "bărbaţii" încercam să ne lămurim cu ajutorul hârtii. Aflăm că poiana plină cu flori este Padina Priporului, iar undeva în stânga, împădurit trebuie să fie vârful Pripor - 1541m. Drumul spre Valea Vlădușca trebuie să fie tot pe undeva prin stânga. Din fericire Oana ne scoate din belea observând un marcaj la doar câţiva metri de noi.

Urcăm prin zăpadă şi observăm că poteca urmează urme diverse de animale sălbatice. Glumim spunându-ne că am schimbat marcajul, de acum încolo trebuie să ţinem musai marcajul "labă de urs". Mă afund suficient cât să iau o amintire apoasă în bocanci. Decid rapid să opresc, să dau zăpada afară şi să pun parazăpezi, ceea ce s-a dovedit a fi o idee inspirată. Trag un pic de mine să îi ajung din urmă pe colegii de tură, îi depăşesc fiindcă nu mai trebuie să mă feresc de zăpadă şi pot zburda liniştit. Ajungem într-o poiană cu vedere frumoasă dar şi cu destulă zăpadă. Părăsim marcajul şi decidem să urcăm în deal, în punctul maxim de belvedere.

 

Piatra Craiului e ameninţată de nori negri şi furioşi. E rece acum, ne bate vântul. Mai sus e o stână, acum părăsită, iar spre stânga ghicesc drumul prin Poiana Joaca spre Şaua Joacă şi La Table. Ne mişcăm repede, cu talent, tragem câteva cadre, intrăm şi în stâna să vedem ce şi cum apoi ne întoarcem în pădure şi schimbăm iară marcajul: nu mai urmărim "laba de urs" şi revenim pe triunghiul galben.

Coborâm la început pe pământ moale apoi pe o lîngă porţiune acoperită cu zăpadă care cedează uneori sub greutatea paşilor noştri. La un moment dat avem iarăşi mici dificultăţi de orientare fiindcă nici marcajul şi nici poteca nu sunt evidente dar ne descurcăm repede ţinând minte indicaţiile unui domn întâlnit undeva mai sus care ne spusese că la un moment dat trebuie să mergem pe o vale de pe partea stângă.

Ajungem cu bine în Valea Vlădușca, în amonte de Cheile Pisicii. Ne oprim, mâncăm pufarine şi bomboane cu rom. O luăm la vale pe drumul forestier, prin zăpadă care persistă până la intrarea în Prăpăstii. Ne mai oprim la intersecţia cu forestierul ce vine de la Cabana Curmătura şi exersăm fotografierea apelor curgătoare.

 

În ultima parte avem ceva emoţii legate de ploaie dar am avut noroc şi am terminat tura uscaţi. În Prăpăstii se pare pare că exploatarea forestieră va fi oprită judecând după faptul că a fost demontat funicularul. Drumul şi valea sunt însă pline de rumeguş şi gheaţă. La ieşirea din chei ne bucurăm de câteva gheţuri formate pe un perete vertical şi care vor cădea probabil curând.

 

Ne încheiem circuitul la Fântâna lui Botorog şi tragem o fugă până la Bran unde Ramona ne aştepta cu o tocănită bună şi clătite cu gem. Şi astfel se termină povestea frumoasă a acestei zile.