Prin Poiana Marului

Data publicarii: 20 apr 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Localitatea Poiana Marului a devenit foarte cunoscuta in Brasov in ultimii ani prin fabrica de mezeluri si restaurantul Sergiana. Personal, nu am prea avut de a face cu acest loc, am trecut doar de citeva ori prin sat in drum spre sau dinspre Tara Fagarasului. Ma distram aproape de fiecare data citind un panou aflat la intrarea in localitate pe scria sat european.

Din masina satul se vede astfel: case de o parte si de alta a unei vai destul de inguste iar in spatele lor dealuri abrupte. De sus, de pe creasta Pietrei Craiului, Poiana Marului se vede drept o mare intindere de dealuri, cu case razlete care se pierd undeva inspre Magura Codlei.


Acum citeva saptamini un mare si activ iubitor de munte, domnul Dinu Mititeanu( pentru cei ce nu il cunosc, vizitati site-ul dumnealui: http://dinumititeanu.ro ) imi sugera, vazind fotografiile de primavara facute la poalele Pietrei Craiului, o tura pe la Poiana Marului. Am acceptat bucuros aceasta propunere, mai ales ca nu fusesem niciodata pe aceste plaiuri. Si tin sa multumesc clujenilor ca m-au dus la Poiana Marului.

Zis si facut. Ne intilnim de dimineata la iesirea din Zarnesti. Domnul Dinu vine insotit de sotia sa, Marlene, si de alti trei iubitori de munte. Ne grupam cu masinile si parcam in centrul satului unde eram deja asteptati de o trupa de brasoveni condusa de domnul Nae Preda.

Se fac prezentarile, memoria mea isi dovedeste din nou ineficienta in a tine minte nume noi si de a face asocierea intre nume si chipuri. Dar nu-i bai ca ne-om obisnui unii cu alti pe drum. Astazi vom parcurge un traseu care urmeaza un track inregistrat pe GPS. Conducatorul grupului va fi astazi Marlene care ne ghideaza dupa aparat. Mergem undeva in dreapta vaii pe un drum asfaltat pe care il parasim pe un pod. Urmeaza o portiune de drum mai noroioasa care ne aduce repede pe culme. In timpul urcarii renuntam incet-incet la polare si geci fiindca suntem rasfatati de un soare blind de primavara.

Privind in spate vedem Piatra Craiului dintr-un unghi cu totul neobisnuit: suntem cam pe aceeasi directie cu linia crestei. Piatra Mica se vede in intregime din lateral si de asemenea avem o buna vedere  cu Valea Crapaturii si Saua Crapaturii.

Pe drum domnul Dinu ne povesteste diverse experiente traite in munti. Sunt genul acela de povesti care te fac sa visezi cu ochii deschisi si sa iti doresti sa ajungi sau sa revii in locuri de o frumusete magica. Aparatele de fotografiat incep sa intre in functiune. Cautam unghiuri subiecte interesante. La un moment dat intilnim o doamna in virsta alaturi de nepotelui ei. Acesta este foarte rusinos si se ascunde mereu dupa fusta bunicii.

-    Cum te cheama? il intreb
-    Gheorghe! Imi raspunde o voce de undeva din spatele fustei
-    Si pe tatal meu il cheama Gheorghe si pe bunicul meu la fel. Hai sa iti fac o poza, vrei?


Aici se pare ca nu am fost suficient de convingator, copilasul nu a vrut sa se lase fotografiat.

Din cind in cind trecem pe linga gospodarii izolate. Dam binete taranilor de la porti si trecem acompaniati de latratul cainilor. Intilnim un nene fain pe care domnul Dinu il abordeanaza:

-    Buna ziua!
-    Buna ziua! raspunde batrinul.
-    Ia spune, bade, cum ii la munte, ii fain?
-    Fain, fain!
-    Dar iarna, cind e zapada mare si e viscol, atunci cum e ?
-    Ee....Atunci e si mai fain!!!


Un raspuns inedit spune domnul Dinu care e de parere ca de regula omul ajunge sa aprecieze frumusetea unui loc atunci cind nu locuieste sau nu MAI locuieste in el. Drumul nostru coteste la stinga la umbra unei padurici. E noroi destul de mare si de aceea alegem ca o perioada sa mergem prin iarba. De undeva din fata se aude zgomot mare de motoare. Apar citiva insi mindrii nevoie de mare de ispravile lor pe doua sau patru roti.

Noi insa  ne vedem de ale noastre si urcam pe un plai unde avem parte de o imagine insolita. Un taran duce la vale o oaie legata cu o sfoara si un miel.

-    Domnule, matale duci oaia la vale de zici ca e legata cu o lesa, asa cum isi plimba doamnele cainii la oras.

Suntem intr-un loc deschis si semnalul GPS-ului se pierde. Marlene il cauta si-l gaseste in timp ce domnul Dinu ocheste un copac pe un deal aflat in apropiere si decreteaza:

-    Acolo facem popas.

Si intr-adevar locul  a fost foarte bine ales caci de una din crengi era atirnat un leagan. Asadar..parc de distractii extrem in aer liber. Si pe deasupra si gratis. Nae Preda este foarte tonic si da startul petrecerii in leagan. Mai mult lanseaza o provocare tuturor participantilor: aceea de a se da atit de tare in leagan incit sa se poata prinde de o craca si sa coboare pe ea.


In general lumea nu se aventureaza insa Nae ii impulsioneaza ( la propriu si la figurat ) pe toti cei ce se dau in leagan. Pina la urma Nae este primul care duce la indeplinire provocarea de mai sus, e drept cu ceva emotii. Serghiei ii urmeaza exemplul fiind avantajat de constitutia longilina si de kilogramele in minus. Colegul nostru basarabean ofera o adevarata lectie de elasticitate si agilitate.

Parasim cu greu copacul si leaganul. Domnul Dinu il boteaza Dealul cu Leagan. Cautam sa ne inchidem circuitul. GPS-ul ar trebui sa ne aduca exact in locul in care am lasat masinile. Dar pina atunci mai avem de umblat, de admirat dealuri si munti( Bucegii incep sa se zareasca spre sud ), de povestit vrute si nevrute.


Ajungem din nou linga o gospodarie izolata. Domnul Dinu ne arata in curte un loc imprejmuit cu gard unde se vad flori galbene. Sa fie o gradina cu flori? Si totusi de ce e locul imprejmuit si de ce gardul e asa inalt? Ne apropiem si dezlegam misterul: vedem doua cruci, iar florile sunt asezate pe doua mominte. In Poiana Marului astfel de morminte sunt ceva obisnuit finndca aveam sa mai descoperim cruci scrise in curtile sau gradinile oamenilor. Conditiile grele de la munte detetrmina uneori ca oamenii sa isi ingroape mortii in propria batatura.


Drumul nostru continua pe plaiuri inalte. Ne oprim intr-un loc superb, cu vedere faina spre Piatra Craiului, strajuit de furcituri. Aici constatam ca am gresit dealul pe unde trebuie facuta coborirea. Tot cu ajutorul GPS-ului ne intoarcem, mai intai, pe niste curbe de nivel iar apoi prin citeva gospodarii la traseul corect. Sincer, eu speram ca mai avem o vreme de colindat pina in centrul satului insa o poteca ceva mai abrupta ne readuce rapid in civilizatie. Nici nu ne dezmeticim bine si suntem inconjurati de asfalt, betoane, masini.


Tura se termina in locul unde a inceput. A fost un circuit minunat, lejer, in niste locuri deosebit de frumoase in care cu siguranta voi reveni. Inchei multumind domnului Dinu pentru invitatie si tuturor colegilor de tura pentru ca alaturi de ei am trait o alta zi frumoasa.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017