Poveste de la Barcaciu 3

Data publicarii: 04 mai 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

La cererea publicului cititor vin cu o poveste proaspata legata de o iesire la Cabana Bircaciu. De asta data este vorba de o tura de primavara, desfasurata in zilele de 1 si 2 mai, 2010 A.D. Am plecat de acasa patru, intr-o componenta devenita traditionala: Oana, Ramona, Ciprian si eu.

Dupa ce pregatim toate cele cuviincioase pentru o astfel de excursie, indesam totul in masina si plecam spre Avrig - Poiana Neamtului. E o zi foarte frumoasa cu vizibilitate excelenta ce ne permite sa ne zgaim intruna la crestele inca inzapezite ale Fagarasilor. In ciuda faptului ca este 1 mai si ne asteptam la aglomeratie, drumul se dovedeste a fi destul de liber si pe la 10:30 ajungem la Poiana Neamtului.

Gasim un loc bun de lasat masina, ne echipam, punem pioletii pe rucsac, rucsacii in spate, betele in maini si o luam la deal. Sageata spune ca traseul se aprcurge in doua ore si jumatate pe cruce rosie. Noi aveam sa urcam in 3 ore in conditiile citorva pauze de fotografie.


Drumul pina la cabana nu pune probleme deosebite. Piriul e umflat si face zgomot mare undeva sub noi. La un moment dat il traversam pe un podet nou facut din busteni. Ne oprim, luam apa, facem poze cu floricele. Incepem urcarea pe serpentine lungi si line pe Piciorul Bircaciului. Zgomotul apei se atenueaza pe masura ce cistigam altitudine. Ajungem pe coama si incepem sa auzim zgomotul facut de apa Avrigului. Putin mai sus fondul sonor e dominat de cintece feluritelor pasari ce domiciliaza in aceste paduri. E o  vreme superba, soare, cer albastru, cald.


Facem a doua pauza mare. Ne hodinim pe un bustean aflat linga un covor mare de Floarea Pastelui. Pe masura ce ne apropiem de cabana drumul nostru incepe sa fie acompaniat de brinduse din ce in ce mai multe. Iesim din padure si de sus de undeva se aude o voce:

-    Bogdane, hai Bogdane vino mai repede! E amicul Nicu de la Talmaciu venit si el aici insotit de Gelu, fratele lui, si Mihaela. Ne-am cunoscut tot aici, la Bircaciu, acum aproape un an si ne-am mai intilnit in august 2009 pe creata Fagarasului. Ei au urcat mai repede decit noi si sunt nerabdatori sa urce si mai sus.

Salutam pe Nea Petre, cabanier legendar prin partea locurilor, si aducem cu noi urarile de bine din partea altori prieteni ai cabanei.

Ne uitam la fata pe care trebuie sa o urcam. E plina de zapada si se vad urme care urca pieptis pe un culoar continuu de zapada. Pe alocuri culoarul, vazut de la cabana, pare a fi aproape vertical.

Lucrurile evolueaza astfel:

-    Cit de nebun trebuie sa fi sa urci pe acolo?

Facem o sedinta scurta: e o zi prea frumoasa ca sa nu incercam sa urcam astazi pe platoul de deasupra cabanei. Hotarim sa lasam pioletii la cabana gindidu-ne ca betele ne vor fi mai de folos astazi. Si asa a fost.

Intre timp pe coama apar turisti. Acestia isi aleg un loc si incep sa se dea pe fund. Apar apoi la cabana uzi leoarca si incep sa stoarca diverse articole de imbracaminte.

Punem parazapezile si incepem sa urcam pe o limba de zapada strajuita de covoare de brinduse. De aici zapada e continua. Iesim pe acel culoar de care vorbeam mai sus. Suntem la baza lui si urmele sunt facute cam pe o urma de nivel. Apare de sus Nicu calare pe un sac de nylon.

Evaluam scurt situatia. Avem urme de schiuri, de la fiul lui Nea Petre intors recent de la un schi de primavara, avem urme taiate in zig zag( proasta idee), avem urme ce duc drept in sus.

-    Bun...Si acum noi pe unde o luam?
-    Pai..drept in sus!


Totusi conditiile la fata locului au fost prietenoase. Urcam fara probleme si ajungem si la zona abrupta. Si aici zapada tine bine si nu intimpinam dificultati deosebite, bineinteles urcind cu toata atentia cuvenita.

-    Si oare cit de nebun trebuie sa fi sa cobori pe aici? Asta e alta poveste.
-    Cind ne intoarcem o luam pe undeva prin dreapta.


Ajungem pe paltou in 80 de minute de la cabana. E ora 17. Priveliste de vis: in stinga Serbota, Negoiul. In fata virful Scara. Spre stinga: Girbova, virfurile Ciortea, Virtopul Rosu, Budislavu si Suru. Ghicim si locul in care se gaseste lacul Avrig, acum ingropat in zapezi. Mai jos, stina din Valea Avrigului incepe sa se iveasca si ea din zapezi.


Incepe sa bata vintul. Noi hotarim sa mentinem linia crestei pina intr-un loc mai inalt unde este si stilp cu marcaj. Si intr-adevar acel punct ne oferit privelisti frumoase in toate cele patru zari. Am stat mult la poze, la ris, la cumpene si sarituri.


Si cum toate lucrurile frumoase trebuie sa aiba si un sfirsit facem calea intoarsa. Oana si Ciprian merg mai repede si la un moment dat ii pierd din raza vizuala. Eu si Ramona mergem spre dreapta si incepem sa coborim pe o portiune in care zapezile alterneaza cu zonele uscate. Ii vad in sfirsit pe Oana si Ciprian. Ei au luat-o jos tot pe unde am urcat. Noi vom cobori paralel cu ei.

Pe masura ce ne apropiem de cabana soarele devine mai puternic si ajungem sa prindem bronz de primavara. Suntem cam infometati drept pentru care savuram o ciorba buna facuta de Coana Mariana.

Putin mai incolo grupul cel mare de care povesteam incinge un foc de tabara. Atmosfera e vesela condimentata de o anume cantitate de vin. Stam de vorba la masa si incercam sa prindem citeva cadre cu apusul soarelui. Incepe sa bata vintul si se raceste un pic.

Noaptea ce a urmat a fost cam alba. Am stat in camera mica, din spate, si am avut parte de un sforaitor venit drept din Liga Campionilor, cu un volum ce ar face sa roseasca si o ceata de motociclisti enduro. Asadar..odihna a fost cam putina.


Pentru ziua urmatoare aveam programata o iesire in Valea Avrigului pina casacada si pina la stina. Colegii mei sunt si ei cel putin la fel de nedormiti ca si mine, iar atmosfera blinda din jurul cabanei ii face sa isi doreasca sa leneveasca la soare.

Pina la urma singurul amator de drumetie este Nicu. Impreuna cu el aveam sa cobor pe punct albastru, cam 45 de minute pina in Valea Avrigului. Am traversat numeroase izvoare si limbi de zapada. Pe poteca nu am gasit decit urmele salbaticiunilor si tot felul de cacareze. Ajungem si in vale. In stinga e o cascada aflata la capatul unei limbi mari de zapada. Mai jos, zgomot mare. Anul trecut poteca ne-a dus pina intr-un loc de unde se auzea ca se pravale apa.


-    Hai sa vedem unde e cascada. Dar inainte de asta sa ne delectam cu o noua colectie de ghiocei si brinduse. Parasim marcajul si gasim un culoar de unde zarim cascada. Apa are volum, cade cu forta croindu-si loc apoi printr-un canion scurt.

-    Sa merem sa cercetam!

Si incepem sa coborim o panta abrupta inierbata si cam umeda pina jos la riu. Se vede treaba ca trebuie sa trecem pe malul celalat si apoi sa urcam vreo 20-30 de metri ca sa putem vedea cascada in toata splendoarea. Traversam folosindu-ne de niste lemne, maracini si aluviuni aduse cine stie cind de o viitura care fac un podet natural minunat peste riu.


Urcam prin stinga canionului( in sensul de curgere al apei ) si gasim repede un loc bun de stat si fotografiat. Apa curge cu putere si stropii de apa ajung  pina la noi. Stam minute bune privind cascada si intrarea apei in canion.

Apoi facem cale intoarsa si incercam sa facem cumva sa fotografiem canionul dar nu e chip, peretii sunt abrupti, iar apa nu iti lasa nici un locsor prin care sa te strecori in el. In plus pare a fi destul de adinca. Ne multumim sa pozam doar din aval.


Urcam din nou panta cea umeda si inierbata si revenim in poteca. Acolo ne asteapta o multime de brinduse si o limba de zapada. Pasim printre ele, iesim din padure si descoperim doua lucruri: partea de sus a cascadei si un soi de tunel sapat de un mic paraias pe sub zapada.


Iesim pe undeva pe deasupra lui. Suntem pe fundul unui circ glaciar. Privim riul. Vara am admirat in drum spre lacul Avrig un canion destul de lung si cu mare diferenta de nivel. Acum suntem destul de departe de el si el vedem plin de zapada. Sub Ciortea si Garbova se vad bucati de zapada care au curs. In dreapta, peste riu, stina incepe sa iasa de sub zapezi. Vintul a adunat zapada in spatele ei creind un strat consistent ce depaseste acum un metru si jumatate inaltime.


Asta e finalul iesirii de azi. Nu mergem mai sus si nici nu ne propunem. Revenim in poiana cu ghiocei si brinduse care stau frumos si zimbesc ca la fotograf.


Luam citeva guri de apa inainte de a incepe urcusul la cabana. Privesc ceasul curios sa vad cit o sa ia urcarea. Prima portiune e destul de abrupta apoi se domoleste. Ajungem la cabana dupa 40 de minute si constat ca e prima data cind scot pe o portiune de urcare un timp mai bun decit pe o portiune de coborire.


Oana, Ramona si Ciprian sunt la plaja in fata cabanei. Probabil au reusit sa recupereze o parte din nesomnul de azi-noapte. Ne punem pe impachetat si ne luam ramas bun de la cabanieri si de la Nicu.

Ne despartim cu zimbetul pe buze dupa doua zile foarte frumoase.Nea Petre ne promite ca data viitoare ne aduce un sforaitor si mai strasnic!

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017