Zile de mai in Muntii Macin

Data publicarii: 11 mai 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Revenim in Macin pentru al treilea an consecutiv. L-am vazut prima oara( dar nu l-am urcat ) la sfirsitul lui 1999 si l-am cunoscut mai bine incepind cu primavara lui 2008. Anul asta am plecat cu gindul de a prinde perioada in care bujorii sunt infloriti si cu speranta de a intra pe trasee noi. Am fost mai putini ca in datile trecute: de la Brasov plecat-am trei, Ramona, Ciprian si eu. De la Galati ni s-au laturat Emilia si Nelson.

Cu citeva zile inainte m-am pus pe studiat harta si traseele. M-am gindit ca trebuie sa ne folosim cumva de experienta si cunostintele galatenilor si sa incercam sa ajungem prin locuri noi.

Socoteala de acasa zicea asa:

Ziua I: Greci - Vf. Tutuiatu - Virfurile Moroianu I si II - Cheile Chediu - Greci, urmind ca apoi sa innoptam in apropiere de Culmea Pricopanului

Ziua II:  Circuit pe Culmea Pricopanului in ideea ca undeva in jurul orei 14 sa plecam spre Brasov.

Pina la urma socoteala de acasa nu s-a potrivit pe deplin cu cea de pe munte. Dar a rezultat o tura in care ne-am simtit absolut senzational, in care am avut parte de o multime de minunatii: flori de tot felul, gize aflate in cautarea perechii,  testoase dobrogene de toate dimensinile, sopirle bolovani de granit, lastaris, paduri in care peisajul se schimba rapid, trasee marcate, mai putin marcate si nemarcate, descatarare de toata frumusetea si balaureala.( in engleza balauring :)) )


Si acum sa detaliem un pic:

Simbata plecam pe la 5:30 din Brasov. La ora 10 eram deja in Dobrogea iar pe la 11 am plecat pe traseu. Primul obiectiv: virful Tutuiatu ( 467m ) cel mai inalt din Macin. Am lasat masina la capatul satului Greci in apropierea unei cladiri dezafectate. Am urmat un traseul marcat cu triunghi albastru. Ne-am miscat destul de incet fiindca ne opream la tot pasul la pozat flori si gize. Dam de prima broasca testoasa, un pui pe care il puteai confunda usor cu o piatra.


Ne-am racorit mai apoi la un izvor reabilitat de carpati.org anul trecut. Putin mai sus intilnim un alt pui de broasca testoasa, cam cit o jumatate de palma de mic. Bucurie mare pentru noi cei de la Brasov fiindca anul  trecut, in 3 zile de Macin, nu am dat de nici o broasca.

Un ultim efort si ajungem in Saua Tutuiatu, la Fintina Italienilor. Acolo gasim corturile celor veniti la catarare cu AM Carpati. Noi ne continuam urcarea, acum mai accentuata, spre Virful Tutuiatu. Vremea e ideala, nici cald si nici frig, cu ceva nori negri care ne ameninta in permanenta, dar ne tin si departe de puterea soarelui.

Ajungem pe Tutuiatu unde e putin vint si ne urcam pe pietroaiele care constituie cel mai inalt punct din Muntii Macin - 467m. La citiva metri de noi dam de o testoasa mare( asa credeam noi atunci ). Nelson ne spune ca asta e mijlocie. Mincam cite ceva si apoi o luam la vale pe linga gardul rezervatiei. Apar si primele tufe de bujori. Exista destui care sunt infloriti insa inca nu s-a ajuns la apogeu. Nu e perioada exploziei florale generalizate a bujorilor. Stam minute bune si ii admiram.


De aici ne lasam pe mainile Emiliei si a lui Nelson. Ei ne conduc prin padure pe un drum frumos, marcat tot pe triunghi albastru. Scopul ar fi sa vedem Izvorul lui Matei. In acest loc padurea e rara, pe jos e iarba, culoarea care domina este un verde crud extrem de relaxant. Mai jos e o intersectie de trasee, din pacate nesemnalizata. Noi schimbam marcajul si mergem pe o poteca insotind un triunghi galben. Padurea e iarasi alfel, mai deasa, mai intunecata. Vedem citeva soiuri de fluturi in locurile mai putin umbrite.

Continuam si dam de o alta intersectie. Aici treaba e un pic confuza fiindca drumul continua in doua directii cu acelasi marcaj. Asadar, cu Nelson inainte. Dupa vreo 15 minute alta bifurcatie, pe acelasi model: una din poteci coboara, cealalta urca usor spre stinga. Noi o alegem pe cea cu urcare si aveam sa constatam ca Nelson a gresit traseul, care nu ne-a dus la Izvorul lui Matei, ci ne-a plimbat printre niste tei inalti spre Virful Carabalu, cred. Pe drum, din loc in loc ne salutam cu testoasele. La un moment dat iesim intr-o zona de lastaris, vedem virful, nu si poteca. Asa ca trebuie sa ne bazam pe spiritul nostru de orientare care isi face treaba si de data asta.


Iesim pe virful Carabalu(422m). Mai jos e un alt virf  bine individualizat care cred ca este Tapsanu ( 411m). Avem o priveliste asupra cimpiei, asupra satelor Greci si Turcoaia, aflat undeva mai departe. Pe pietre reapar marcajele, un triunghi galben si o banda rosie, ambele foarte vechi. Ne odihnim pe virf, mai inghitim cite ceva.

Nelson identifica Valea Racova si cele doua virfuri Moroianu. Marcaj in continuare nu pare a mai fi. De intors, nu ne-am mai intoarce sa intram in traseul bun pentru Moroianu. Emilia si Nelson ne arata cam pe unde trebuie sa mergem. Trebuie sa revenim in drumul forestier si sa continuam pe el pe undeva prin padurea din spate. De aici intra in actiune cei de la Brasov: ne apucam de explorat si cautat solutii. Hotarim ca trebuie sa ajungem cumva pe un picior ce strajuieste Valea Racova. Pentru asta e nevoie sa traversam o vale si sa evitam pe cit se poate lastarisul.


Gasesc continuarea marcajului banda rosie( vorba vine, vopseaua s-a degradat in timp si acum are o culaore mai degraba portocalie). Marcajul, desi vechi, este des aplicat astfel incit sa il poti vedea pe urmatorul. Totul merge bine pina ajungem in zona de lastaris. Nu mai gasim semnul insa dam de o poteca clara. Trecem o vale, dam de doua izvoare, de o poteca si mai lata si de marcaj. Mergem pe curba de nivel si intilnim traseul marcat cu triunghi rosu pe care il vom urma in urcare.

Acest traseu este foarte bine marcat si leaga sesul de culmea Macinului prin Valea Racova. Ni se deschid privelisti noi. In stinga sunt pietre asezate astfel incit dau impresia de cetate( sa fie Virful Calcata-407m? ), in dreapta e valea, iar apoi un mare perete stincos.

Ajungem pe culme, ne intersectam iarasi cu drumul forestier. Triunghiul traverseaza drumul si merge nu se stie unde, iar noi ar trebui sa continuam pe drum. La intersectie este un marcaj punct rosu pe care insa nu il vom mai vedea si in continuare. Nu suntem pierduti, Emilia si Nelson stiu bine ca drumul ne duce la Moroianu.

Iarasi avem parte de peisaj interesant si variat: cind cu hatisuri, cind cu arbori scunzi, cind cu arbori inalti, cind cu mici luminisuri, cu iarba verde si inalta. Mergem sustinut si destul de mult( asa mi s-a parut mie ) si dam intr-o sa aflata intre cei doi Moroieni, unde facem un popas scurt. Mai avem de facut un ultim efort pina la Moroianu II ( 428m ), virf despre care Nelson ne spune ca ofera o priveliste atragatoare. Deci..inainte!


Intr-adevar, privelistea e pe masura: padure fara sfirsit, spre nord se vede Dunarea, spre est Cheile Chediu iar spre sud Pietrele Mariei, satul Turcoaia, dealul Priopcea(410m - unde cineva se da cu parapanta ), Iacobdeal( 385m ) si un canal frumos cu ceva copacei pe margine. Spre vest e zona Tutuiatului si satul Greci.

Hotarim sa nu mai continuam la Cheile Chediu fiindca sigur o sa ne prinda noaptea la intorcere. Vrem sa dormim in Saua Tutuiatu, prilej de a mai schimba o vorba cu prietenii de la carpati.org veniti la catarat. Asadar hotarim sa ne intoarcem tot pe jos dar inainte de coborire ne zicem ca e bine sa urcam si pe Moroianu I ( 434m ) sa vedem cum e si pe acolo. Iarasi dam de flori, de gize si de ..broscute testoase evident. Astea de aici sunt destul de mari.

Bineinteles ca de sus ne uitam bine sa gasim o varianta de a coborire pe principiul "sa o scurtam elegant ca doar suntem la noi acasa". Asta chiar daca, evident, nu suntem. Nelson pare cam neincrezator, citez:

- Daca voi ziceti ca se poate..

Se vede un plai care pare abordabil. Avem de trecut un lastaris iar tot ce am mai avea de facut ar fi sa ne lasam pe coama si sa mai traversam inca un lastaris. Cel putin asa se vede de aici.

Dar lucrurile nu stau chiar asa. Traversam primul lastaris( care e destul de des ) tot fluierind ca sa nu ne pierdem unii de altii. Coborim apoi, domol pina intr-o zona stincoasa unde se afla virful Cetate( 331m ). Aici lucrurile devin mai complicate. Pe dreapta e un perete abrupt si inabordabil la liber, inainte iarasi pare ca nu se poate, in stinga e un pic de vale si o alta muchie - asta pare cea mai prietenoasa..


Deci ne asteapta vreo 10-15 minute de munca de cercetare. Pina la urma ma intorc linga perete si reusesc sa vad, de sus pina jos, un culoar abordabil. Mai greu a fost sa ii conving pe colegii de tura, care cautau variante destul de mult in stinga, sa revina si sa parcurgem impreuna acel culoar. Urmeaza citeva reprize scurte de descatarare, pe care le traversam fara probleme gratie prizelor bune de mana si de picior si atentiei sporite.

Ce a fost mai greu a trecut. Toata lumea e extrem de satisfacuta dupa ce am depasit acest hop, tonusul creste si tot ce speram e ca ultima portiune de lastaris sa nu fie asa de des. Si nu a fost. Am iesit pe fundul vaii intr-un loc cu panouri de informare, bancute si mese. Asadar ne aflam in Valea Pitcova( asa cum scrie pe panouri ) sau Ditcova( asa cum scrie pe harta ). Valea asta are si apa, Nelson spune ca de regula in perioada aceasta a anului valea e seaca.


Suntem destul de departe de sat asa ca incercam sa gasim ceva transport alternativ. Sa scutim niste timp ca trebuie sa urcam iara in Saua Tutuiatu. Autoturisme, nu am vazut decit unul, o biata Dacie Papuc, plina. Carute..deloc. In schimb apare un autocar !!! Un autocar albastru plin cu persoane in virsta. Soferul ar vrea sa ne ia, aproape ca opreste dar cineva ii face semn sa continue. Ce-am mai ocarit dupa-aia bietul autocar: ca e vopseaua aia albastra e urita, ca are cauciucurile uzate, ca sistemul de frinare nu functioneaza, ca nu e confortabil... s.a.m.d.

Tragem tare, ajungem in centru satului unde avem un moment Stella Artois: vedem berile, inghetatele, prajiturile( fiecare la poftea la ceva ), asa ca zabovim mai mult decit era cazul la cofetarie.

Si ca sa recuperam cumva timpul pierdut, ne concentram fiind hotariti sa dam totul pina in Saua Tutuiatu. Saltam rucsacii din masina si targem tare ajungind in timp record cu putin timp inainte de ora 21, lac de apa. Carpatistii cataratori sunt la sedinta.

Noi ne folosim de putina lumina ramasa pentru a pune cortul. In sfirsit ne linistim: stam de povesti pe iarba la un pahar de palinca. Apoi ne mutam la masute.

Noaptea a fost iarasi scurta. Am intrat in cort aproape de ora 1. Am adormit cu greu din pricina feluritelor triluri ale pasarilor si m-am trezit repede din acelasi motiv. Am iesit din cort pe la 6:30. Ziua de azi nu se anunta asa frumoasa:. soare palid, nori si foarte cald; senzatia ca nu e aer.


Carpatistii sunt mai harnici. Se organizeaza si pleaca inaintea noastra. De data asta se vor catara pe undeva prin Valea Racova. Noi o luam la vale. Ne crucim de prostia unuia care biciuieste fara mila un cal mic si slab. Apoi poteca ne duce linga o iapa alba care are un minz negru. Minzul e mic, se vede ca e fatat de doar citeva zile. A fost probabil cel mai duios moment al turei noastre.


Ne mutam apoi cu tot harnasamentul ( ca tot vorbeam de cai ) la Pricopan. Lasam masina linga Manastirea Macin si urcam, acompaniati de manele si gratare sfarainde pina la Fintina de Leac. Aici e ultima masina. Bine ca nu se poate merge mai departe. Debitul apei ce alimenteaza fintina e destul de scazut deci nu e chiar indicat sa va bazati pe acest izvor.

Marcajul pe care mergem, banda albastra, este foarte bun. In prima parte el urmeaza o curba de nivel urmind ca apoi sa iasa pe Culmea Pricopanului pe o urcare mai solicitanta.

Ciprian are ideea foarte buna ca de data asta sa nu mai mergem pe traseul clasic de Pricopan, urmind marcajul, ci sa exploram zona opusa ca tot n-am fost niciodata pe acolo. Se deslusesc trei virfuri in extremitatea estica a Macinului: Cheita(249m), Cheia(260m), Tinta(179m) . Inainte de a ataca primul virf ne oprim intr-o sa in care exista citiva bolovani izolati asezati vertical. Stonehenge de Macin!


Pornim spre primul virf. Scopul e sa ajungem la un bolovan care de departe pare a fi un ou urias pe care cineva l-a asezat cu maiestrie peste alte doua pietre mari. Ne cataram pe pietroaie acolo unde se poate. Caldura insa ne afecteaza rau pe cei veniti de la Brasov.

Spre bucuria Ramonei gasim citeva pietroaie unde ne putem catara si apoi odihni. Privim Dunarea. Ciprian observa undeva in vecinatatea urmatorului virf o strinca modelata ciudat si care, privita din profil, pare a fi un cap de testoasa.


Apropo de testoase, un pic mai sus gasim o alta testoasa dobogeana de dimensiune medie( la cite testoase am vazut in tura asta, am inceput  stim sa le clasificam ) aflata in plin mars. Nu se arata deranjata de prezenta noastra si isi continua drumul cu sirg. Contrar impresiei pe care o aveam, testoasa dobrogeana se misca destul de repede.


Fiecare ne vedem de drumul nostru. Noi mergem spre urmatorul virf, Cheia, mai salutam din mers inca o surata a testoasei de mai devreme. Ciprian se urca pe niste pietroaie si, intr-un loc inconjurat de stinci, mai da de un puiut de testoasa. Ne intrebam daca are pe unde iesi din locul asta si daca nu ar fi mai bine sa o luam sa o punem in iarba. Pina la urma renuntam la ideea asta. Ea trebuie ca stie mai bine ce trebuie sa faca.

Ar mai fi de urcat un ultim virf, Tinta. Din el se coboara, prin lastaris spre cariera de marmura pe care am vazut-o anul trecut. Renuntam la acest traseu in principal din cauza caldurii dar si a coboririi prelungite prin lastaris. O luam la vale pe unde vedem ca sunt copaci mai putini si valea e mai larga. Si pe portiunea asta intilnim testoase.


Intram in padure si avem iarasi impresia ca am pasit pe o alta lume: iarba inalta de un verde incredibil, arbori pitici crescuti astfel incit sa creeze o bolta minunata deasupra noastra. Urmeaza ultima balaureala din tura asta. Mergem prin lastaris cam 10 minute, iarba ne mingaie picioarele. Trecem o vale seaca si ne separam: Brasovul trece valea, Galatiul ramane pe cealalta parte. Pina la urma iesim la lumina prin acelasi loc.

Drumul spre manastire, unde avem masina, dureaza cam 10 minute pe linga gardul rezervatiei. Suntem tot cu ochii pe sus la pietrele de pe Pricopan.


Sfirsit de poveste.

Am venit in Muntii Macin al treilea an la rind. Multi ma intreaba de ce naiba bat atita drum pina acolo cind linga casa am o gramada de munti.

Imi place Macinul din multe motive. Sunt cei mai vechi munti din Romania. Au multe povesti de spus si multe lucruri de oferit. E un loc de joaca fabulos, unic la noi in tara. E o lume aparte in care deseori ai impresia ca te afli prins intr-un labirint, un loc in care speranta si indoiala se joca cu tine atunci cind esti pe poteci unde repererele de orientare lipsesc.

Pentru final am pastrat multumirile: colegilor de tura de acasa. Ciprian si Ramona; colegilor de tura de la Galati Emilia si Nelson, fara de care tura de anul acesta cu siguranta nu ar fi avut acelasi farmec. Si fara de care cu siguranta nu am fi intrat mai adinc in inima Muntilor Macin, pe poteci si drumeaguri care iti lasa impresia ca duc nicaieri.

PS: Rog pe cei ce cunosc bine Macinul sa ma corecteze in cazul in care am gresit toponimele. Hartile pe care m-am uitat dau uneori date contradictorii.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017