Unul din traseele foarte puţin frecventate ale Pietrii Mari este cel care urca prin Valea Gârcinului. Traseul porneşte din Turcheș - Săcele şi este marcat cu triunghi galben. Propunerea de a aborda Piatra Mare pe aici a venit de la Gigi Cepoiu şi eu unul nu am stat prea mult pe gânduri când am auzit-o.

Aşadar plecăm spre Piatra trei personae: Lucian, Gigi şi eu.


Lăsăm maşina la Baciu( tot în Săcele ) la părinţii mei şi de aici e nevoie să traversăm spre Turches pentru a intra în traseu. Trecem pe un pod şi găsim şi triunghiul buclucaş aplicat pe stâlpi. Urcăm uşor, depăşim şi ultimele case, drumul de asfalt se transformă în drum forestier. Ieşim pe un deal şi ajungem la capătul stâlpilor. Suntem la o răscruce de trei drumuri şi nu mai vedem următorul marcaj. Scoatem harta lui Dănuț Călin şi ne lămurim. Trebuie să mergem înainte, pe drumul cel mai puţin evident, nu e nevoie să trecem iarăşi pârâul Morii.


Drumul pe care o apucăm este mai noroios şi brăzdat de paraie din loc în loc. Găsim mai sus şi marcajul. E aplicat mai rar din lipsă de elemente pe care să poată fi aplicat. Ajungem într-o curmătură înierbată. De aici trebuie să coborâm spre Valea Gârcinului în care ajungem mergând paralel cu pârâul Muşatului.

Pe drum găsim într-o zonă urme de ursache mic şi urme de ursache mare. Devenim mai zgomotoşi. Traversăm o poiană mare şi vedem şi drumul forestier care merge de-a lungul Văii Gârcinului. Chiar înainte de a ajunge în forestier dăm de un adevărat geiser.


O ţeavă de apă s-a spart şi apă se revarsă cu o presiune ce o propulsează mai sus de vârful copacilor. E un subiect generos de poze fiindcă dintr-un anumit punct se poate observa un curcubeu. Continuăm pe forestier, ne e cald dar din fericire copacii de pe marginea drumului ne oferă umbră suficientă.


În calea noastră este o păstrăvărie. Chiar înainte de ea drumurile se despart. Prin stânga se urmează valea Gârcinului Mare spre Cabana Militară Rențea. Drumul ar trebui să fie marcat cu banda galbenă. Pe săgeata noastră scrie aşa: Spre Vf. Piatra Mare prin Muntele Șura de Piatra - 2 ore şi trei sferturi.


Până să începem urcarea însă mai avem de mers pe forestier. Întâlnim de o turmă de oi cu câinii aferenţi dar cu un cioban amabil care îi linişteşte. Găsim mai apoi un izvor amenajat şi profităm de apa rece ca să ne spălăm şi să ne răcorim. Iar dacă tot ne-am oprit, facem şi o pauză de masă. Gigi mă serveşte cu o gogoaşă bună care a picat la fix.


Plecăm de la locul cel răcoros şi ajungem într-o zonă în care se află, pe partea stângă, nişte stâlpi de beton dintr-un viitor sau fost gard. De aici trebuie să avem mare grijă pentru că traseul părăseşte forestierul cotind brusc spre dreapta, fără a anunţa asta prea explicit. Dar Gigi are ochi de vultur şi reuşeşte să identifice locul chiar la momentul potrivit.


De aici ne aşteaptă o ascensiune pronunţată. Gigi Cepoiu îmi spune că vom avea de urcat o diferenţă de nivel de aproape 700m. Deci nu e de glumă. Privind de jos, identificăm Poiana Șurii de Piatră, unde se află şi cabana, şi din ce se vede urcarea se face cam pieptiş.


Şi nu numai că se face pieptiş, ci aveam să constatăm că se face şi în linie dreaptă. Aşadar trebuie să fim capabili de un efort susţinut. Zona este foarte sălbatică, poteca e invadată de vegetație pe porţiuni lungi, norocul nostru e că marcajul este foarte bine aplicat şi nu lasa loc de interpretări greşite.


Prima parte o urcăm printre ierburi mari, străbătând câteva poieni. În dreapta noastră e un pârâiaş cu debit bun, ultima sursa de apă până la cabană. Apoi intrăm în pădure. Poteca se arată pe alocuri dar apoi este iarăşi biruită de vegetaţie. De data asta trebuie să urcăm şi să ne împrietenim cu urzicile care ne vor însoţi pe o urcare care ne solicită din plin. Din loc în loc sunt zone înoroiate şi foarte alunecoase. La un moment dat ajungem la un grup de stânci de care ne separă un culoar plin cu vegetaţie, e un fel de sanț, larg de câţiva metri.

Noi continuăm urcarea, transpirăm abundent dar nu ne lăsăm. Ajungem şi la prima serpentină.
- Uraaa!

Serpentina de fapt traversează acel șanț, prin partea lui superioară ducându-ne la un nou grup de stânci. Aici găsesc o ieşire spre un punct de belvedere. Ne abatem din poteca circa 20m.


Vedem un perete stâncos pe care îl identific ca fiind în apropierea cabanei. Deci nu mai e mult. De aici încolo urcăm pe câteva serpentine destul de dure până la un perete stâncos. Poteca îl va ocoli prin stânga. Se pare că iară o să avem parte de un pieptiş serios, judecând după faptul că se văd vreo 5-6 marcaje dispuse în linie.

Aşadar urmează asaltul final. Din fericire se urcă pe serpentine ceea ce ne mai uşurează efortul. Ieşim în poiană şi constatăm că vremea vrea să se schimbe. Ne oprim să ne tragem sufletul şi să admirăm panorama frumoasă cu Ciucașul, Munţii Grohotiş şi Munţii Baiului.


Mergem la cabană şi ne uităm la ceas: am făcut 5 ore şi 10 minute, un timp destul de bun după cum zice Atti, cabanierul. Mâncăm câte o ciorbă şi apoi mergem pe una din terasele poienii pentru o scurtă siesta.

Norii se adună peste noi. Încercam să facem o scurtă tura la Șura de Piatră şi la podul natural din spatele ei însă ne prinde ploaia. Hotărâm să ne retragem la adăpost. Şi a urmat o răpăială aprigă cu tunete şi fulgere care ne-a adunat pe toţi în cabană sau în jurul ei.

Din păcate vremea nu s-a mai îndreptat aşa că ne-am mulţumit să stăm doar pe lângă prin Poiana Șurii de Piatră.


Adormim reîmprospătîndu-ne colecţia de bancuri, căci la mansardă e un grup vessel cu un povestitor talentat la glume.
Seara facem planul pentru a doua zi: dacă vremea se îndreaptă vom traversa platoul şi vom coborî pe la Cascada Tamina, dacă nu..vom coborî pe Drumul Familiar la Dîmbu Morii.

Dimineaţa, suntem harnici, la ora 6 suntem în picioare şi ieşim afară. Nici nu apucăm să luat o gură de aer proaspăt că reîncepe să plouă. Aşa că ne mai punem la o porţie de somn. Dar oare cine poate să doarmă când afară plouă cu găleata, tună de se cutremură cabană, iar fulgerul îl vezi cu ochii închişi?
Pe la ora nouă ploaia se potoleşte iar noi ne spunem că trebuie să profităm de această fereastră de vreme bună. Ne luăm rămas-bun de la gazdele noastre şi plecăm la vale pe Drumul Familiar. Din fericire scăpăm neudați şi ajungem cu bine la Dâmbul Morii.