Buila-Vinturarita 2007

Data publicarii: 22 aug 2007

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Anul asta veni vremea sa facem o tura de vara in Buila - Vinturarita. Asa ca facem planul, gasim un microbuz care ne duce din Brasov pina la poarta Manastirii Bistrita. Trupa e de 8 persoane: familia Arion(Gabi,nea Mircea, Vasilica), familia Munteanu(Manu si Diana), Cipri, Vali si eu.
 
Cheile Bistritei
Afara e al naibi de cald. Suntem in zilele in care in anumite judete s-a instituit codul rosu. Cerem voie sa lasam bagajele la manastire si incepem sa urcam la Pestera Liliecilor. Urcarea se face pe o poteca ce incepe in spatele manastirii. Poteca e bine intretinuta, la un moment dat apar si niste balustade. Inainte de intrarea in pestera se coboara pe o scara metalica pe un mic balconas aflat deasupara haului.


Intrarea in pestera se face printr-un coridor strimt. Pestera apoi se largeste. Maicuta-ghid ne da citeva informatii. In pestera exista doua mici bisericute: una sapata direct in peretii pesterii si o alta zidita. Pestera mai are o intrare/iesire insa aceasta este inacesibila si este strajuita de un gard. De pe aceasta fereastra se pot admira Cheile strimte ale Bistritei. Pestera are si locuitori permanenti: liliecii. Sala in care se gasesc ei este inchisa vizitarii din motive lesne de inteles.

Iesim din nou in caldura. Ne dam jos si ne indreptam spre Cheile Bistritei. Apa este este mai mica fata de alte dati. Copiii si-au incropit un mic baraj si fac baie. La intrarea in Cheie gasim sculptata in stinca o cruce. Sub ea o trupa de grataraisti..


Intram in chei. E mai placut..Admiram apa ce a sapat stinca. Dam si de citeva mici caderi de apa. Cheile se mai lasa apoi iar noi descoperim o noua pestera, numita Pestera Ursului. Portalul este foarte mare, din drumul forestier se urca circa 30m pe o poteca amenajata de cei de la Parcul National. Ajungem in gura pesterii si avem parte de doua surprize:
1.racoare
2. pentru a intra in pestera e nevoie de o coborire destul de abrupta.

Intram cu frontalele puse. Pestera nu e extraordinar de spectaculoasa pentru profani asa cum suntem noi. Multa piatra, umezeala si putine formatiuni interesante. Parcurgem mai intai o zona larga plina cu bolovani. Treptat pestera se ingusteaza. Ajungem pina intr-un punct de unde nu se mai poate inainta. Facem cale intoarsa.  
 
Spre Patrunsa
Cum nu e chip sa plecam pe o asa caldura, ne retragem pentru un timp intr-un bar. Luam cite ceva rece de baut. Pe la ora 17 ne incumetam sa iesim afara si sa o luam din loc. Traversam satul Pietreni pe linga un loc numai bun de facut cariera: cariera de piatra. Ajungem la marginea satului si facem popas pe marginea unui lac. Ce frumos se vad rucsacii aliniati linga bustean!

 
Indrumati de localnici si de sagetile plantate de cei de la parc ajungem in forestierul ce ne va duce spre Patrunsa. Avem de urcat un drum lung, serpuitor. Ajungem in sfirsit la rascruce. De la Bistrita si pina aici am facut aproape 3 ore. Pentru astazi ar mai fi de mers una. La 5 minute gasim izvor. Sursele de apa au fost putine si cam zgircite anul asta..Ar fi si loc de intins cort.
 
Continuam insa si ajungem la Patrunsa pe inserat. Punem repede cortul pe prima muchie de pe drumul ce leaga Patrunsa de Pahomie. In incinta manastirii Patrunsa este interzis ca femeile sa ramina peste noapte. In zona e mare problema cu apa. La izvor curge un firicel firav iar calugarii au asezat acolo un ceaun mare in care sa se adune apa.
 
E foarte cald. Renuntam sa mai punem si pinza exterioara la corturi. Avem parte de vizitatori: licuricii! Nu am putut dormi toata noaptea asa ca am luat-o pe Vali la un talk-show.  
 
Dimineata e calduroasa. Planul era sa urcam in Curmatura Builei, insa nimeni nu ne poate spune cu certitudine daca acolo vom gasi apa. Asa ca trecem la planul B: vom merge la Pahomie, vom cobori si innopta pe Valea Cheii, urmind ca apoi sa mergem la Cabana Cheia( pe harta noastra e trecuta Canton Cheia )


Vizitez noua cladire a bisericii manastirii. E mare, spatioasa. Prima oara am ajuns aici in 1994. Peisajul a suferit transformarii drastice: atunci exista doar vechea bisericuta, si o cladire ce adapostea chiliile, sala de mese, beciul si camera de oaspeti. Sa nu va imaginati ca era un fel de vila. Acum zona seamana cu un mic satuc.


Fac poze spre Curmatura Builei,


 spre creasta, atit cit se vede.


Iarba inalta e plina de ginganii si de flori. Pe alocuri ai impresia ca ai nimerit in alta lume.

  
 
La Pahomie
E timpul sa ridicam ancora. E inca devreme si e foarte cald. Luam apa si incepem sa inaintam spre Pahomie pe poteca. Trecem pe linga un izvor ceva mai viguros, depasim o troita si ajungem in drumul forestier. Mergem, facem pauze. Aproape de Pahomie e un izvor si loc de cort. Facem o pauza de masa si de o bere(thanks Gabi!)
 
Ajungem si la schit. Bisericuta e interesanta. E construita sub si pe stinca dupa cum se vede si din fotografie. Partea cea mai interesanta e ca ai posibilitatea de a traversa un pasaj foarte ingust aflat intre stinca si zidul bisericutei. Pe vremuri acest pasaj ducea la locul de unde tisneste Izvorul Frumos. Prima oara cind am ajuns aici, in 1994, izvorul era un suvoi puternic de apa ce venea cu putere din piatra. Acum, in vremurile incalzirii globale, e doar un firicel de apa..


Avem noroc de un domn care ne transporta cu un Aro pina in Valea Cheii. Calatorim la first class, adica stam fiecare pe unde apucam. Dar e fain. In Valea Cheii urmeaza sa punem tabara caci nu e de mers pe caldura asta torida. Stam si ne bagam si in apa. In alta ordine de idei Valea Cheii pare a fi un rai al grataristilor din zona Rm. Valcea.
 
Gasim loc drept linga o cladire dezafectata. Stam bine acolo.  
 
Ne trezim cu speranta ca vom avea noroc de vreun camion care sa ne duca pina mai sus. Camion este dar nu opreste. Asa ca va trebui sa o luam la picior.

Consemnam insa si un prim abandon..Gabi si mama lui sa hotarasc sa se intoarca. Arsita e mult prea mare..
 
Facem o poza de grup cu toata trupa si pe aici ti-e drumul.


Unii la vale, spre satul Cheia, ceilalti spre fostul canton. Mergem o bucata pe forestier. Dam de un indicator ce spune ca ne scoate la cabana in 2-3 ore pe Brina Caprelor. Decidem sa continuam pe foretier intrucit suntem destul de obositi si stim ca zona este extrem de expusa. Aveam sa constatam ca am facut o alegere buna. Brina Caprelor trebuie abordata cu mare atentie, cu bagaje cred ca e destul de ciudat sa mergi pe acolo.

Asa ca mergem pe forestier. Facem o pauza de mure. Drumul pare ca nu se mai termina. Intilnim 2 izvoare si mai apoi un grup de cehi veniti de la Olanesti. In zona TAF-urile isi fac treaba. Padurea e rarita binisor aici.
 
Ajungem in final si la tunel. Il traversam si e asa placut inauntru. La celalat capat facem un popas mai lung.

 

Suntem aproape. Indicatorul ne spune ca pina la Cabana Cheia mai sunt 20 minute. Se coboara prin padure destul de accentuat. Iesim printr-un zmeuris in drumul forestier. Aici avem o mare dilema:stinga sau dreapta. Cercetam putin zona si gasim un panou rupt care ne da direstia buna. Grataristii il rupsesera de pe bradul de care era fixat..Il asezam la baza copacului astfel incit sa poata fi observat cu usurinta. Zona pare a fi insa umblata mai degraba cu masina. In afara de grupul nostru si grupul de cehi nu a mai venit nimeni pe jos..
 
Ajungem si la cabana. Facem rapid o bere si cautam loc de cort. Se cere taxa de cort 5 lei/noapte/cort. Nu se elibereaza chitanta. Mincare nu aveti sanse sa gasiti la cabana. Cabanierul e un oltean autentic care pare sa stie si sa fi facut de toate la viata lui. Dar care isi petrece cea mai mare parte a zilei pe terasa cabanei in fata unei sicle/cutii de bere.

 
Exista generator de curent electric, se porneste in fiecare seara.  De asemenea exista o masa lunga de lemn, bancute, exista vatra de foc si..tomberoane(surpriza placuta). Zona este destul de curata. Surse de apa exista la 2-3 minute de cabana. De asemenea avem o gramada de sageti indicatoare:
-Spre Olanesti(5-6h),
-spre Curmatura Comarnice(2h),
-spre Brina Caprelor si satul Cheia,
-spre satul Pietreni(7-8h),
-spre satul Malaia(9-10h)
-circuitul Crestei Buila-Vinturarita(7-8h-timpul mi se pare destul de nerealist eu zic ca timpul real e undeva la 9-10h cu tot cu popas, mincat si facut poze).
 
La cabana sunt doi ciobanesti mioritici, cred, cu un comportament destul de ciudat in sensul ca au fost momente in care am trecut fara probleme pe linga ei si momente in care s-au dat la noi fara sa ii provocam in vreun fel.
 
Cabana e situata intr-un peisaj extraordinar, e strajuita de trei stinci mari(Stogsoare,Stogu,Claia Strimba) pe care se practica catararea. Cea mai spectaculoasa e de departe Claia Strimba.

 
Am pus corturile si ne-am improvizat 2 bancute din scinduri puse pe buturugi. Zona e intesata de tot felul de insecte care musca tot ce prind. Dupa 3 zile de stat acolo aveam picioarele pline de muscaturi.

Pe ziua urmatoare planuim sa facem o tura mai usoara, de relaxare. Pina la urma a iesit o zi buna in care am parcurs 3 obiective: Brina Caprelor, Cheile Cheii si opestera al carei nume nu il gasesc pe nici o harta si care se afla in apropierea Cabanei Cheia(cam la 1/2h). Ulterior am aflat de la domnul Dinu Boghez ca se numeste Pestera Lacului Verde.
 
Brina Caprelor
Dimineata, somn de voie. Ne trezim care cum poate si incepem traseul. Primul obiectiv pe azi: Brina Caprerlor. Traseul pleaca chiar de linga cabana urmind la inceput firul vaii. Constatam ca la un moment dat apa dispare in pamint lasind loc unui canion sec plin cu bolovani de mari dimensiuni. Traversam apoi doua portiuni cu grohotis si apoi incepem urcarea. La inceputul acestei urcari dam de un panou care spune "Atentie! Zona periculoasa!" Urcusul se face pe o poteca ce serpuieste prin grohotis si se opreste pe o stinca.


De aici, in jos e perete vertical de vreo 200m. Peisaj excelent. Vedem si primele flori de colt. Poteca incepe sa se ingusteze dramatic.In dreapta e stinca iar in stinga e haul. Nu recomand parcurgerea acestei zone celor ce au probleme cu raul de inaltime. De asemenea e de preferat sa nu aveti un bagaj voluminos. Admiram frumoasele flori de colt si facem o sedinta foto prelungita cu ele.


Zona e extrem de spectaculoasa. O parcurgem pina cind poteca incepe sa se lase. Cipri si Vali fac o urcare pe nemarcate. Coborirea lor urma sa fie extrem de dificila..Noi ceilalti raminem sa admiram florile de colt. Amicul Manu e destul de nerabdator sa ne intoarcem caci are rau de inaltime.. Asta dupa ce ani de zile a parcurs trasee dintre cele mai dificile prin crai si Bucegi.. Ciudate sunt caile vietii si ale organismului.. Ii asteptam pe cei doi destul de mult. Din ferivire se intorc teferi. Urmeaza Coborirea pe grhotis. La un moment dat parasim poteca marcata pentru a ajunge pe fundul Cheilor Cheii. Dam de un marcaj banda rosie extrem de deteriorat.

 
Cheile Cheii
Bolovani imensi stau pe fundul vaii..Apa nu este dar se vede ca sunt perioade in care apa curge si pe aici judecind dupa jgeaburile sapate in piatra. Suntem, cred cam pe la jumatatea canionului. Manu, Nea Mircea si cu mine hotarim sa facem o coborire. E asa de fain.. Tot timpul trebuie sa gasesti solutii noi pentru a cobori sau urca pe bolovani. Din cind in cind mai dam de vechiul marcaj. Coborim vreme de 1/2h si ajungem intr-un punc de unde nu mai putem trece caci nu avem coarda. O saritoare cam de 7-8m amenajata cu doua pitoane e capatul inferior al traseului nostru. Revenim si ne reintilnim colegii.


Mai facem ceva incercari de a merge si in amonte insa drumul nostru se opreste in citeva zeci de metri. E foarte cald. Urcam din nou in poteca. Si ne indreptam spre cabana. Zobovim ceva vreme sa admiram doi cataratori aflati la cocotz in apropierea cabanei. Ajungem la corturi si luam masa.

 
La Pestera Lacului Verde
Cabanierul de la Cheia ne-a indicat o pestera aflata in apropiere. Ne arata un grohotis si ne spune ca in drepta, in sensul de urcare se afla o pestera de 800m dezvoltare.

Plec destul de tirziu, e ora 19, in formatie cu Nea Mircea, Manu si Diana. Alegem sa urcam direct pe grohotis. Panta e destul de accentuata asa ca trebuie inaintat cu grija. La coborire aveam sa constatam ca se poate urca/cobori in conditii mai bune pe partea dreapta a sensului de urcare. Intrarea in pestera nu e deloc evidenta. La un moment dat gasim un platou si doua gauri in stinca. Cea din dreapta se infunda repede. In cea din stinga se intra tiris pe coate. Dupa citiva metri putem reveni la pozitia bipeda. Pestera e un refugiu binevenit dupa o zi de canicula. Aveam sa constatam cu urcarea de 20 min facea toti banii. Pestera este excelenta. Prezinta o serie de formatiuni specifice: stalactite, stalagmite, coloane.


Este pestera activa, picura apa in multe locuri. Fotografiile de aici sunt elocvente.Stam in pestera cam o ora si umblam pe vreo doua coridoare. La un moment dat intilnim doua saritori pe care nu le abordam din lipsa de echipament. A fost excelent..Am facut multe fotografii. Pe Manu mai ca nu-l mai puteai scoate de acolo, atit era de incintat.

Vizita a fost ca o recompensa pentru tot efortul din acesta zi. Si de asemenea in pare rau de colegii care au ramas la corturi.



Creasta Buila-Vinturarita
Ne trezim dis de dimineata cu gindul sa scapam cit se poate de canicula. Plecam pe la 7:30 de la Cabana Cheia si urmam un marcaj mixt triunghi rosu+banda albastra. Triunghiul duce in satul Pietreni iar banda in satul Malaia. Marcajele se despart in Curmatura Comarnice.

Prima parte a traseului e o urcare prelungita prin zmeuris. Se urca usor, pe serpentine. Urcam, urcam si ajungem in zona Curmaturii Comarnice dupa 1h45min . Intilnim un marcaj punct galben dar nici un indicator. Presupunem ca duce in Curmatura din Oale. Pornim pe el dar ne oprim pentru ca imediat poteca are coborire accentuata. Revenim in Curmatura Comarnice si urmam triunghiul rosu. La citeva minute dam si de apa. Poteca ne duce in cea mai mare parte pe curba de nivel prin poieni. Avem o perspectiva excelenta asupra Muntilor Capatinii. Acestea sunt, in ordinea parcurgerii, Poiana Frunoasa, Poiana cu Bolovan, Poiana de Piatra.


Ne oprim in Poiana Frumoasa pentru un popas prelungit.


Impreuna cu Nea Mircea mergem la stina din apropiere..Revenim in poteca si intr-o jumatate de ora ajungem la intersectia cu drumul ce ne va duce in Curmatura Builei. Acolo exista sursa de apa si indicatoare. Urcam pe punct galben pina in Curmatura Builei.


Mergem la stina si gasim o bacita care ne va oferi o mamaliga si niste brinza.

Pina ce masa e gata il iau pe nea Mircea la o incursiune pe Muntele Cacova in vederea unei mini-sedinte foto. In Hornurile Popii ( localnicii le spun Hududaul Mare si Hududaul Mic )ne intimpina cainii ce pazesc oile aflate deasupra.


Patrundem cu indrazneala prin horn. Arsita e mai domoala la adapostul celor doi pereti. Iesim cu bine deasupra so avem parte de o priveliste de exceptie.

 
Ne intoarcem la stina. Mamaliga e gata.


Masa e servita. Bacita a pus pe masa urda si doua soiuri de brinza. Mincarea a fost excelenta. Multumim, platim. E placut sa dai pe munte de oameni de omenie. Nea Mircea ia toporul in mina si crapa lemne pentru cei de la stina.

Si iata ca se face vremea de plecat. Va urma partea cea mai interesanta si vom avea parte de o priveliste rara: de acolo ai impresia ca vezi o jumatate de tara..Vizibilitatea este excelenta in toate partile. Vedem M-tii Coziei, Fagarasul, Oltul in Cimpie, iar hat departe sunt Paringul si Retezatul. Parcurgem creasta bifind virfurile Albu, Buila si ajungem in Saua Stevioara. Aici intilnim un grup de..cai in imediata apropiere a sagetilor indicatoare.


De aici mai e un pic pina la Cel mai inalt virf al crestei: Vinturarita I - 1866m( pe hartile mai vechi i se spune Stevioara ). Ajungem cam dupa 20 min. pe el. Avem parte de un peisaj incintator. Ne felicitam, facem poze.


Urmeaza drumul spre Curmatura din Oale. Pe indicator se spune ca durata traseului e de 3-4 ore.


De aici lucrurile se strica: marcajul e din ce in ce mai prost; poteca extrem de neclara ne urca si ne coboara prin ierburi mari si jnepeni. Tot timpul suntem cu ochii in patru in cautarea urmatorului punct rosu. Trecem si pe linga crucea ridicata in memoria copiilor ucisi de traznet in aceasta zona in urma cu citiva ani..

Traseul e tot mai aiurea..Dar intr-un final ajungem pe Vf. Vioreanu. Aici, pe o piatra, scrie mare Vinturarita. Peisaj superb si de aici. Tot efortul asta a meritat pina la urma. Chiar daca, privind in urma constatam ca nu am parcurs cine stie ce desitanta de la Vf. Vinturaruta I. In contiunuare lucrurile se inrautatesc. Poteca merge tot prin jnepenis. Marcajul e rar si detereiorat. Ajungem pe o portiune unde se coboara abrupt pe stinca. Pentru coborire ne tinem de jnepenii de pe margine si coborim cu spatele. Ce bun ar fi fost aici un lant..Proviziile de apa se imputineaza si ele ingrijorator.

La un moment dat poteca pare a parasi creasta prin stinga, in sensul nostru de mers. Trecem pe sub o stinca imensa si avem in fata platoul larg al M-tilor Capatinii.


In fata este grohotis. Eu si Nea Mircea propunem o coborire pe acel grohotis. Pina la urma grupul hotaraste sa urmeze in continuare marcajul. Si iarasi incepe "distractia". Iara jnepeni, iar ochii beliti dupa urmatorul marcaj.

In final ajungem iar in creasta. Problema e ca nu mai dam deloc de marcaj. Urc un virf caci acum am impresia ca vad punctul rosu peste tot. Mai departe nu se poate inainta, e plin de jnepenis des. Ma intorc la colegii ramasi linga ultimul marcaj.

Starea de spirit este variata: unii sunt calmi, altii nelinistiti sustin sa incercam sa gasim si sa contiuam pe marcaj, altii sunt de parere sa apelam la Salvamont ( ceea ce ar fi fost gresit intrucit nu eram accidentati si pina cind ar fi ajuns cineva la noi s-ar fi facut cu siguranta noapte; singura problema era lipsa apei). Eu si Nea Mircea sustinem varianta coboririi pe nemarcat. Coborim pe un soi de poteca( parea ca pe acolo a mai fost cineva) si pina la urma dam in marcaj punct galben. Urmam acest marcaj si ajungem repede in Stina Comarnice. De aici pina la canton drumul ne este cunoscut.

Coborim prin zmeuris dar de data asta zabovim pe la zmeura ce se gaseste din abundenta, Citeodata nici nu mai e nevoie sa ne orom, culegem direct din mers. Putin dupa ora 19 ajungem la Cabana Cheia, unde o reintilnim pe Vali. Aflam ca cei doi ciobanesti ai cabanei au cam tinut-o ostatica pe linga cort, in conditiile in care cabanierul fusese plecat in ziua aceea.A fost o tura pe cinste din care am avut ce invata.  
 
Spre Olanesti Gata! E vremea sa ridicam ancora de la Cheia. Ne asteapta un drum lung pina la Olanesti. Si cu ceva peripetii dupa cum aveam sa constatam.

Ne luam ramas bun de la cabanier, mai facem o ultima poza, luam apa si pe aici ti-e drumul. Ziua incepe prost pentru ca nu nimerim din prima cararea care duce la tunel. Revin si dau mai mult din greseala de tabla ce indica directia catre Cabana Cheia. Fusese rupt in doua de grataristi si aruncat intr-un loc mai ferit. Ii strig pe coechipieri si incepem urcusul. Care se termina surprinzator de repede. Traversam tunelul si ajungem, urmind drumul forestier, la bifurcatia cu potecile ce duc la Olanesti. Nu exista stilp indicator. Noroc cu harta: aveam sa constatam ca avem doua marcaje, banda rosie si cruce rosie, ambele ducind in Olanesti. La 100m mai jos de aceasta rascruce se afla, chiar linga drumul forestier, un izvor. E singura sursa de apa din zona. Urmatoarea aveam sa o gasim undeva aproape de Olanesti.

Primii 200m ai traseului sunt pe un drum forestier care se infunda. Din nou nu dam de marcaj. Incepem sa cautam si in cele din urma gasim. Pornim pe o poteca putin umblata, dupa cum se vede: multe maracini si copaci doboriti. Marcajul banda rosie este mai des si mai vizibil. Ajungem intr-o zona ciudata rau:e plin de urzici si maracini. Poteca abia se ghiceste. Iar pierdem marcajul..

Cautam si observam o stina parasita, in spatele stinei dam de crucea rosie. Pe aceasta poteca continuam. Drumul e lung si destul de aiurea. Pe mari portiuni marcajul lipseste cu desavirsire. Noroc ca de data asta poteca e destul de clara si urmeaza, in cea mai mare parte, o muchie impadurita. Avem parte, in citeva rinduri, de privelisti frumoase cu creasta Buila-Vinturarita in prim plan.

Drumul continua in aceeasi nota. Nu exista indicii intermediare privind timpul. Ajungem la o troita, unde se scrie ca undeva, mai jos, urmeaza sa gasim apa. De aici mai mergem inca 30-45 min. si in sfirsit dam de un izvor. Ce usurare! Apa mea se terminase de ceva vreme.. Linga izvor avem bancute si masuta. Profitam si luam masa. Apoi poteca ne coboara repede intr-un drum forestier care ne va duce pina in Olanesti.

Gasim un complex si bem cite o bere. Dupa o zi de truda macar atit meritam si noi. Punem cortul in amonte de Olanesti, linga riu..

Pestera Polovragi

Si daca tot suntem in zona, ne propunem sa vizitam doua pesteri celebre: Pestera Muierilor si Pestera Polovragi.

Din Rm. Vilcea luam o rata pina in satul Polovragi. De aici intr-o jumatate de ora ajungem in Cheile foarte inguste ale Oltetului si la gura pesterii. Se percepe taxa de vizitare 3RON. Daca vreti sa faceti fotografii mai platiti 5 RON. Pestera este deschisa intre orele 9-17.

Ghidul nostru este un oltean simpatic. ne conduce in pestera, unde avem temperatura faina, 10C. Ne vorbeste cu pasiune despre pestera si ne arata diverse formatiuni.


Admiram stalactite,stalagmite,coloane..Admiram si pictura rupestra infatisind moartea cu coasa in mina.


Pestera e faina, se viziteaza cam 1km din cei 10km explorati pina acum Tavanul e sus, nu e nevoie de mare efort pentru vizitare.


Pentru noi a fost ca o plimbare. V-o recomand cu caldura.

 

La Pestera Muierilor

Plecam de la Polovragi. Ajungem in sat si o luam usurel pe jos spre Baia de Fier. Ne culege de pe drum o camioneta si ne duce numa bine. Coborim in capatul Baii de Fier si mergem la intrarea in pestera Muierilor. Aici programul este 9-19. taxa de vizitare 3RON, fotografii 5RON.

 

Pestera e amenajata in sensul ca are iluminare si un fel de alee. Pe unele portiuni se practica mersul piticului caci plafonul e jos. Pestera e fascinanta, una dintre cele mai frumoase dintre cele pe care am avut privilegiul sa le vizitez. Pozele vorbesc de la sine..
 

Se merge cam 1km. Exista ghid, insa acesta nu e la fel de simpatic precum cel de la Polovragi. Iesirea se face pe o alta parte iar de acolo se coboara pe trepte de piatra.

 

 

Innoptam pe un plai aflat in vecinatatea pesterii.  

 

Outro

 

Si vine si ultima zi..Sculare dis-de-dimineata(5:30), impachetare. Luam microbuz pina in Rm. Vilcea si de acolo un autobuz pina la Sibiu. Aici avem parte de o surpriza neplacuta: intrarea in Capitala Culturala Europeana este blocata. Pina intram in oras facem 45 min. Si din pacate perdem si legatura cu trenul..

 

Asa ca lasam bagajele la gara( gara din Sibiu e in renovare, bilete se vind in doua baraci aflate in continuarea cladirii garii-iarasi o surpriza neplacuta) si facem o plimbare pina in piata mare. Luam masa si revenim. Admiram din tren creasta Fagarasului. Si povestim vrute si nevrute.Ajungem in Brasov pe la ora 20.  


Concluzii

 
  1. Tura reusita. Chiar daca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din tirg. Aveam in plan sa parcurgem si platoul M-tilor Capatinii. Poate altadata, pe o vreme mai normala.
  2. M-tii Capatinii sunt foarte putin umblati. De aceea sunt curati si frumosi,
  3. Portiunea din traseul de creasta Vanturarita - Oale nu va mai fi remarcata. Va fi pastrata spre conservare. Desele schimbari de directie fac dificila orientarea, iar traseul este parcurs de foarte putini turisti.(sursa acestor informatii este Dl. Florin Stoican de la PN Buila-Vinturarita)
  4. La Parc mai e mult de lucru. Indicatoarele de lemn sunt deja sterse. Incet-incet se vor rezolva toate..Oricum felicitari celor de la parc pentru ceea ce au realizat pina acum. La prima mea vizita in masiv situatia era mult mai rea..
  5. Buila - Vinturarita merita vizitata si apreciata. Veti constata ca e un munte unic.
 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017