Cheile Nerei

Data publicarii: 23 aug 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Parcul National Cheile Nerei - Beusnita a fost pentru multa vreme o zona in care mi-am dorit sa merg. Am avut mai multe tentative  nereusite asa ca abia anul asta am ajung pentru prima oara. Dar a fost bine si asa pentru ca astfel am putut citi diverse articole despre Cheile Nerei. De asemenea am vorbit cu oameni din partea locului si am mai capatat citeva informatii.

Am facut de data asta echipa de 4: Ramona, Sorin eu si Bogdan Ivan de la A.S. Exploratorii din Resita. Stiam ca ne asteapta un traseu lung si de aceea mincam bine de dimineata. Am plecat im jurul orei 8 urmind sa efectuam urmatorul circuit:

Carbunari - Ogasul Porcului - Lacul Dracului - Fostul Canton Damian - Podul Beiului - Sasca Romana - Sasca Montana - Carbunari.

Parasim satul Carbunari indrumati de localnici care ne ofera un detaliu pretios:

-    Cum iesiti din sat o sa dati de marcaj. La un moment dat e o rascruce de drumuri unde e o cabana si o sageata catre Canton Cheile Nerei. Sa NU o luati pe acolo. Tineti celalat drum, ca ala va scoate catre Lacul Dracului.

Iesim din sat, intilnim marcajul banda albastra care urca din Sasca Montana pe Cheile Susarei. Mai intai se merge pe un drum forestier lat, ce pare a fi circulat intr-o oarecare masura pentru ca e intr-o stare destul de buna. Ajungem la rascruce, vedem cabana, vedem undeva cam dosit si marcajul. Peste citeva minute lasam drumul forestier principal pentru a ne angaja pe o coborire lunga, tot pe un drum forestier mai ingust si mai noroios, prin Ogasul Porcului. Mergem mai bine de o ora pe acest drum, apoi poteca il paraseste coborind foarte accentuat spre locul numit "La Scaune". Pe alocuri au fost sapate trepte si puse citeva balustrade de lemn.

Ajungem la o intersectie de trasee aflata intr-un loc cu bancute( la Scaune ): pe banda rosie se poate merge la Sopotul Nou intr-o ora si un sfert, in partea opusa spre Damian in 3 ore si jumatate( un timp cam optimist, cineva a scris dedesubt 4 ore si jumatate; atita se face daca nu te ratacesti ).

Noi continuam pe banda albastra care duce Lacul Dracului in doar 15 minute. Dar pe traseu exista si banda rosie. Urcam o muchie ingusta printre copaci tineri. Iesim pe niste stinci, puncte de belvedere asupra vaii. Practic, cam de pe aici urmeaza sectiunea cea mai spectaculoasa a Cheilor Nerei.

Coborim accentuat pina vedem Nera. Undeva in stinga, la adapostul unor stinci uriase, impadurite, este Lacul Dracului, un lac misterios cu o culoare ciudata, un albastru-verzui intens. Lumina ce patrunde printre copaci creeaza tot felul de reflexii sporind si mai tare sentimentul de mister. Apa e limpede si plina de pastravi care se vad cu ochiul liber inotind linistiti.



Iata ce spune Stefan Negrea despre Lacul Dracului in cartea "Din Defileul Dunării īn Cheile Nerei":

"Lacul are o suprafaţă variabilă īn jur de 700 m2, 12 m adāncime maximă şi e alimentat de ploi, dar mai ales de apele Nerei (fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii). Acest lac, iniţial subteran, a apărut la zi prin prăbuşirea bolţii peşterii, din care pricină o parte din malurile lacului sunt īn surplombă. Peştera ca atare este neinteresantă, luminată direct sau difuz īn cea mai mare parte.

Sistemul de galerii şi săli neīnecate totalizează abia 68 m. De la intrare, o galerie largă şi lungă, puternic descendentă, ne conduce īntr-o sală din care se desfac cāteva galerii mai mici; una din ele urcă la dreapta ducānd la un fel de balcon natural suspendat la 8 m deasupra lacului, făcut parcă anume pentru admirarea acestuia. De aici cuprinzi īntreg luciul apei: īn ciuda pereţilor īntunecaţi şi reci ai peşterii, atmosfera sumbră este īnviorată de un petic de cer şi de fagii īnalţi de pe buza văgăunii īn care e cuibărit lacul, reflectaţi īn oglinda sa. Īn săli şi galerii există argilă şi bolovăniş de calcar, dar şi unele speleoteme (stalactite, planşeu concreţionat cu stalagmite şi coloane, scurgeri parietale).

Deşi cunoscută de localnici dintotdeauna şi constituind de multă vreme unul din principalele obiective turistice ale Cheilor Nerei, Peştera de la Lacu Dracului a fost explorată ştiinţific abia prin anii 1962-1963.  Īn primăvara lui 1981, speologii scafandri ai grupului G.E.S.S. Bucureşti - au descoperit īn punctul de adāncime maximă a lacului (-12 m) o galerie īnecată care pătrundea īn masivul fisurat. După parcurgerea a 25 m ei au ieşit din apă īntr-o frumoasă sală īn care calcarul alb şi spălat alterna cu straturi negre de silex, o neobişnuită arhivă de informaţii geologice, tăinuită pānă atunci de apele lacului. Se află de asemenea stranii forme de coroziune, posibile numai īn mediul subacvatic, dar şi trunchiuri de arbori şi forme mai rare de viaţă (spongieri de apă dulce!). Evident, turiştii nu pot ajunge īn această sală dar, dacă au adus o barcă pneumatică, pot face o plimbare de neuitat pe luciul apei."



Despre lac circula urmatoarea legenda:

Se spune că un păstor işi paştea caprele pe pajiştea de lāngă Lacul Dracului. La un moment dat apare un omuleţ mic, dracul, care il provoaca pe păstor să-i frigă un peşte fără să se īndoaie. Păstorul acceptă, cu condiţia ca dracul să-i frigă un cap de ţap fără să rānjească. Dracul accepta, la rindul lui, provocarea. Aşadar păstorul ia peştele, īnfige un băţ īn el şi īl frige fără să se īndoaie. Dracul ia şi el un cap de ţap, īl leagă, dar cānd īl pune la prăjit, botul ţapului işi arată dinţii. De ciudă, dracul s-a aruncat īn lac si de atunci asa i-a ramas numele: Lacul Dracului.

Lacul are o culoare albastru-verzuie, impresionantă. Localnicii susţin că legenda mai spune că lacul nu are fund, că el are multe tunele subterane. Mai mult, se zice că multi dintre cei care se avāntă să facă baie īn apele albastre-verzi nu se mai īntorc niciodată.

De aici incepe aventura: Coborim pe marginea riului Nera, astazi cu un debit destul de mare si cam tulbure. Din punctul acesta incepe Conveiul Lung. Este vorba de unul dintre cele mai mari coturi făcute de Nera, īn unghi de 180°, pentru a ocoli pintenul ascuţit al Culmii Lacului. Apa se repede furioasă spre peretele īnalt al Cīrşiei Albinei aflat pe malul drept.



Nu mai gasim marcaje asa ca ne gindim ca trebuie sa trecem riul. Noi, Bogdanii, alegem sa trecem riul incaltati, Ramona si Sorin se descalta, si bine fac. Trecem cu bine printr-un loc unde apa, la adincimea ei maxima trece de genunchi. Dar tot nu dam de marcaj. Ba mai mult Bogdan mai trece odata dar tot fara succes. Eu decid sa ma intorc la Lacul Dracului. Vazusem niste turisti si ma gindesc ca ne pot ajuta cu o informatie.

Dau de o trupa de nemti care imi spune ca trebuie sa ne intoarcem La Scaune si de acolo sa tinem marcajul spre Damian. Ei merg catre Carbunari. Prin apa e destul de aiurea de mers astazi. Asa ca mai trec odata apa si sun adunarea. Trecem Nera inapoi salutind citiva turisti unguri care vor parcurge cheile cu barca pneumatica. Vine si o barca romaneasca, cu vreo 6 oameni la bord. Conducatorul grupului ne confirma ca trebuie urcat la scaune si tinuta banda rosie.



Toata agitatia asta ne facem sa peirdem aproape o ora. Urcam iarasi culmea impadurita apoi coborim La Scaune. O luam spre Damian lasind riul undeva jos si departe. Urcam si coborim citeva vai seci dupa care ajungem iarasi linga Nera. Mergem de-a lungul ei pe o poteca clara si destul de bine marcata. La un moment dat gasim un izvor asa ca profitam sa ne facem plinul. Alt izvor nu am mai gasit pina aproape de Damian. La citiva metri de noi vintul rupe o ramura mare a unui copac batrin si aceasta se prabuseste cu zgomot dar nu raneste pe nimeni.

Ajungem si la primele portiuni stincoase unde poteca e sapata in stinca la citiva metri de albia riului. Mai apoi din poteca noastra se desprinde o alta care duce la Sasca Romana in doua ore, pe triunghi rosu. Poteca ne scoate intr-o poiana destul de lunga. Ne bucuram de putin soare, tinem poteca si ne oprim in fata unei punti suspendate care nu pare prea solida. Mai mult avem si un indicator care spune asa: La Vogiun, vinzare lapte, brinza,vaca, mere albine. Campare.

-    Mai sa fie! Hai sa trecem puntea, dar pe rind, cite unul!

Si trecem puntea cu mari emotii ca scindurile si betele sunt vechi si mai mult lipsesc cu desavirsire la extremitati unde trebuie sa ne ajutam de cabluri metalice sau de citeva trunchiuri de copaci puse de cineva pe acolo. Asadar, prudenta maxima.



Pe partea cealalta, surpriza. Marcajul lipseste. Il cautam in toate partile dar dam numai de grohotis. E o poteca clara dar merge in amonte deci drumul nostru nu poate fi pe aici. Decid sa trec puntea inapoi si sa caut marcajul. Parca acum merg pe punte mai relaxat si dupa ce trec gasesc si marcajul undeva mai in aval. Strig tare ca sa treca toata lumea inapoi. Si uite asa mai pierdem cel putin o jumatate de ora.

Ne aşteaptă sectorul cel mai lung, cel mai sălbatic şi cel mai spectaculos al Cheilor Nerei, care ţine pānă la cantonul Damian. Pătrundem, aşadar, īn inima cheilor, si nu vom īntālni īn drum nici poieni şi nici sălaşe pentru popas.

Poteca ne duce treptat pina aproape de apa. In aval e un perte vertical si vedem ca poteca e din nou sapata in stinca. In albia riului sunt citiva bolovani mari.



Ajungem la portiunea stincoasa, Cleantul Farma. Marcajul sclipeste in soare de ai zice ca a fost aplicat azi. Urcam tare o portiune de grohotis si ajungem pe niste stinci, unde poteca e ingusta. Nera e departe, undeva jos si abia se ghiceste printre copaci. Acolo intilnim un domn dotat cu pensule si vopsele care se ocupa cu refacerea marcajului. O initiativa foarte buna! Ne spune ca trebuie sa mai trecem apa odata, tot prin vad, aproape de Damian.



Coborim la fel de abrupt apoi pina aproape de apa. Traversam o noua portiune de poteca sapata in stinca, de data asta destul de ingusta. Ne aflam sub Cirsiile Dese, iar pe partea cealalta este Cirsia Capitanului.



La un moment dat poteca pare ca sa infunda. Insa prin stinca au fost sapate citeva tunele care sa ne inlesneasca inaintarea pe sub peretii calcarosi si inalti.



Urmează locul numit Cotu Tulburii, unde Nera scaldă baza abruptului vertical şi pătrunde īn următoarea porţiune īngustă a cheilor, alcătuită de cārşiile Barbeşu Mic şi Barbeşu Mare, aflate pe partea cu poteca, şi culmile Cracu Tulburii şi Cracu Haiducului, pe malul celalalt. Poteca noastră se strecoară pe prispa din peretele  Barbeşului Mic şi apoi pe cea din abruptul surplombat al Barbeşului Mare.



Mai jos cheile se ingusteaza si apa pare adinca. Un grup de tineri incearca sa o traverseze mergind un pic de-a lungul unui trunchi de copac prabusit in riu. O fata e cit pe ce sa fie luata de apa. E mica de inaltime, apa ii ajunge pina la git si curentul e mare. Din fericire pritenii ei o prind si o tin bine, fata tipa, dar scapa teafara. Clar ala nu e loc de trecut apa.



Putin mai jos gasim un vad semnalizat corespunzator, sageti pe ambele maluri indicind clar directia si faptul ca trebuie trecut prin apa cumva in diagonala. Nera e destul de lata aici dar si tulbure incit nu vezi fundul apei; parca tot nu iti vine sa te bagi asa..cu una cu doua. Apa e murdara, are debit dar nu avem ce face. Bogdan Ivan trece primul si vedem ca apa nu pune probleme nefiind asa de adinca.

Inainte de a traversa reusesc sa ma ranesc aproape de ochi. Semne de buna purtare prin Cheile Nerei! Ramona se descalta, eu sunt in bocanci uzi de citeva ore asa ma merg tot incaltat, cu Ramona de mina. Apa se adinceste brusc cu citiva metri inainte de a atinge malul opus. Ne udam un pic pe pantalonii scurti insa problema principala e acum iesitul din apa finndca nu prea ai de ce sa te tii iar malul e alunecos.

Conform sagetii mai avem pina la Damian doar 45 de minute. Plecam si peste putin timp ajungem in zona Cleantului "La Cirlige", loc unde poteca sapata in stinca e astazi aproape de apa si unde sunt montate o serie de cabluri care sa permita deplasarea in siguranta. Practic este ultima portiune mai delicata.



Poteca ia apoi un pic de distanta fata de albia riului si continua prin padure. La un moment dat dam de o sageata care indica un izvor. Ne spalam pe fata, umplem recipientele si ne indreptam spre Damian unde ajungem cam in 20 de minute. Gasim citeva corturi si citiva turisti care ne intreaba citeva lucruri despre traseul din chei.

Banda rosie va merge in urmatoarele 45 de minute pe un drum forestier care ne scoate la Podul Beiului. Cheile nu mai sunt aici atit de salbatice. In fata, pe partea dreapta a riului este Cirsia Rolului, cu pereti de peste 200m inaltine.

Dupa Podul Beiului revenim pe poteca pentru portiunea finala a Cheilor Nerei. Mie personal mi-a placut foarte mult bucata asta: se merge pe o poteca ingusta aflata la inaltime, se merge pe prispe si prin tunele mai lungi sau mai scurte, cu apa sau fara, sapate in Cirsia Caraula. Cel mai lung tunel are cam 40 de metri, are portiuni cu apa, nu e liniar, asa ca nu ar strica sa aveti o lanterna.



Privind in jos, spre apele Nerei ne dam seama ca riul s-a marit considerabil dupa ce a primit apele Beiului.



Treptat poteca coboara, valea se deschide semn ca sectorul Cheilor Nerei s-a sfirsit. Marcajul e destul de rar, dar drumul se intuieste usor. Singura intrebare e daca mai trebuie sa trecem inca odata prin apa ca sa ajungem la Sasca Romana. Deocamdata mergem pe linga riu, prin poieni si finete. Ne potolim setea cu apa unei fintini aflate linga un salas.



Ajungem la o punte suspendata, mult mai solida si mai buna decit cea intilnita in chei. Ramona se accidenteaza intr-un mod ciudat ranindu-se la ambele picioare dupa o cazatura urita pe scari.



Trecem pina la urma puntea si in citeva minute suntem in  Sasca Romana, si constatam ca ne-am miscat destul de bine, am facut doar o ora de la Podul Beiului. Localnicii ne indica un drum forestier care trece dealul spre Sasca Montana, drumul e scurt, ne ia cam 45 de minute si ne aduce in partea superioara a satului. E deja destul de tirziu, ora 20, iar masina noastra e la Carbunari, la 10km de aici.

Ii las pe companionii mei la Sasca Montana la izvorul din fata bisericii. Fac apel la traditionalul meu noroc la autostop. Totusi, avind in vedere ca zona nu prea e circulata decid sa urc pe sosea. Si merg vreo 5km si nu trece nici o masina. Vine una dar nu ma ia. Apoi vine un domn cu un Golf albastru de Timisoara care isi face mila si ma duce pina la iesirea din Stinapari. Multumesc soferului si plec rapid spre Carbunari, apoi cobor cu masina sa imi recuperez colegii de tura.

Cheile Nerei s-au pastrat destul de salbatice in ciuda fapului ca sunt destul de cunoscute. Probabil durata mare a traseului din chei, faptul ca trebuie traversat riul prin vad si amenajarile precare ii sperie pe multi. In zona salbatica a cheilor l-am intilnit doar pe domnul care se ocupa de refacerea marcajului. De asemenea trebuie retinute citeva aspecte:

1.    Cheile Nerei nu sunt accesibile in orice perioada a anului. Recomand vizitarea lor numai cānd nivelul apei e scăzut şi niciodată după viituri, cānd apele tulburi şi īnvolburate ies din matcă şi urcă ameninţător, uneori pānă deasupra potecii, rupānd copacii şi cărāndu-i la mari distante
2.    Pe sectorul Lacul Dracului - La Scaune - Canton Damian, urmind marcajul banda rosie, Nera se traverseaza o singura data, prin vad, prin locul indicat de sageti indicatoare aflate de o parte si de alta. Din proprie experienta va spun ca umblatul cu orele in incaltaminte uda este chinuitor. Ar fi de preferat sa traversati riul in sandale, slapi sau in picioarele goale.
3.    NU traversati riul pe puntea aflata in interiorul Cheilor Nerei decit decit daca doriti sa campati in Poiana Alunilor, la Vogiun.
4.    Locuri de campare: Poiana Meliugului(cunoscută de localnici şi sub numele de Poiana lui Trifu ), Poiana Alunilor, Canton Damian
5.    Durata intregului circuit a fost de aproximativ 12 ore pentru noi. Daca scadem acea ora si jumatate, timp pierdut cu ratacirile, ajungem cam la 10 ore si jumatate. Asadar e nevoie de o zi buna de mers pentru a parcurge traseul facut de noi.


Inchei cu capitolul multumiri pentru amabilitate si pentru informatiile puse la dispozitie citorva persoane:
Valentin Balaban - sef Salvamont Caras-Severin
Bogdan Ivan - A.S. Exploratorii Resita
Vasile Neagu( turonian )


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Sorin Adam

    11 oct 2010 02:59:28

    Excursie excelenta si aproape completa: mai lipseste un rafting prin Cheile Nerei. Musai la anul!

  • Bogdan

    13 oct 2010 11:38:07

    Da, Cheile Nerei trebuie facute odata si cu barca. O sa fie interesant.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017