Muntii Mehedinti: prin chei, prin crovuri si iar prin chei

Data publicarii: 26 aug 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

In tura pe care am descris-o mai jos am facut cunostinta cu Muntii Mehedinti. Si nu numai cu ei. Este prima tura dintr-o serie de plimbari prin zona Bailor Herculane. Tura a fost una mixta cu trei galateni experimentati, Costel Ceapchi, Marin Balta si Gigi Cepoiu, si trei brasoveni, Ramona, Sorin si eu.


Ne cunoscuseram personal Marin si  Costel cu doar o zi inainte. Stiam ca vor urma multe zile in care vom iesi sa facem ture. La sedinta tehnica tinuta in seara precedenta am ales un traseu destul de ambitios si pe alocuri nemarcat: Cheile Tamnei - Crovul Mare - Poiana Beletina - Poienile Porcului - Crovul Medved - Poiana Plostinioare - Vf. Pitrele Albe - Poiana Tesnei - Cheile Tesnei - Motel Dumbrava.

Intrarea in traseu de face de pe soseaua Baile Herculane - Baia de Arama si e semnalizata cu sageti si cu doua marcaje pe un cap de pod. Triunghiul albastru duce la Virful lui Stan, iar Crucea Rosie la Isverna, traversind creasta Muntilor Mehedinti.

Ne punem in miscare dis de dimineata, ne imbarcam in masini lasind una dintre ele la iesirea din traseu iar o alta la intrare.

Prima portiune este foarte consistenta. Urcam tare si dam de un izvor. Gigi ne spune sa nu ne ingreunam ca mai gasim unul mai sus. Si asa a fost. Dupa cel de-al doilea izvor insa nu am mai dat de triunghiul albastru. Noi insa am continuat pe crucea rosie care ne scoate in Poiana Tamnei. De aici de abia se ghicesc cheile desi sunt destul de aproape. Trecem pe linga o cocioaba si incepem o urcare ceva mai blinda prin padure.


Treptat copacii se raresc iar noi iesim pe o poteca de piatra intr-un locde belvedere extraordinar de frumos. Putem admira in voie Muntii Cernei, cu virfurile Arjana si Biliana, Cusmita, Zglivar, trapezul virfurilor Vlascu, satele Dobraia si Prisacina, valea adinca sapata de riul Cerna. Prilej numai bun pentru posesorii de binocluri si monoculare sa isi etaleze instrumentele. Eu ramin fanul numarul unu al binoclului retro detinut de domnul Marin.


Incepem sa ne cunoastem mai bine partenerii de drum:

Gigi Cepoiu e o adevarata enciclopedie a Muntilor Cernei si Mehedinti, stie fiecare virf, fiecare vale, fiecare piatra. Asa ca spunem intotdeauna prezent la lectiile de geografie tinute de el.

Marin Balta este un companion perfect de drum. E foarte bine informat, experimentat, generos in a-ti oferi toate informatiile pe care le detine.

Costel, veteranul grupului, 69 de ani, este si el foarte bine informat, umblat printr-o gramada de munti si responsabil cu voiosia grupului. Poseda tot felul de gadgeturi: printre ele GPS-ul, aparatul de alungat caini si o pereche de ochelari de soare care se lipesc cu magnet peste ochelarii de vedere.

Din acest loc se face practic intrarea propriu-zisa in Cheile Tamnei. Urcam pe grohotis, in serpentine. E inca dimineata si piatra nu a apucat sa se incinga desi soarele arde puternic. Admiram in stinga si in dreapta peretii aproape verticali iar din cind in cind arucam cite o privire peste umar spre Vlascu.


Valea se deschide destul de brusc, lapiezurile iau locul grohotisului si, pe nesimtite, ne trezim intr-o poiana mare strajuita de versanti inierbati din toate partile. Am ajuns pe fundul Crovului Mare. Domnul Marin se ofera sa ramana undeva la umbra cu bagajele pina ce noi vom merge la Poiana Beletina. Ne spune ca el a fost anul trecut, deci nu e mare noutate pentru el.


Cotim brusc spre stinga pe o poteca clara, dar nemarcata, si urcam una din buzele Crovului Mare. Cistigam inaltime treptat si ajungem intr-o sa. In fata noastra e frumoasa Poiana Beletina, in toata splendoarea ei, strajuita de Virful lui Stan, cel mai inalt din masiv, 1465m.


Beletina e lunga, inierbata si decorata mai peste tot de lapiezuri care lucesc in soarele puternic. Patrundem in ea cu sfiala admirind-o din toate unghiurile. Cum arata Beletina: pe fundul unei vai exista un imens covor inierbat. Pe laterale sunt o serie de lapiezuri ce stralucesc albe in soare.( lapiez = formă de relief negativă constând din şănţuleţe, crăpături, găuri şi tot felul de escavaţii pe suprafeţele calcaroase înclinate, rezultate din forţa de eroziune şi dizolvare a apelor )



La intoarcere ma sui pe coama din dreapta, intuind un alt punct de belvedere spre Valea Cernei. De asemenea efortul imi este rasplatit cu o vedere de sus asupra Beletinei.

Ne intoarcem la Marin, mincam in graba cite ceva. Urmatorul nostru obiectiv este  parcurgerea Poienilor de Sus ale Cernei - un relief carstic extrem de original, unic în carstul carpatin, reprezentat printr-o înşiruire de depresiuni adânci, adesea cu fundul foarte neted şi cu versanţii tăiaţi în calcare abrupte şi puternic lapiezate.


Pătrundem în ţara misterioasă, izolată, a Poienilor de Sus. E bine să fim aici într-o zi lunga de vară, odihniţi, deoarece ne aşteaptă porţiunea cea mai sălbatică şi dificilă a traseului, urmată de multe ore de mers până vom revedea Valea Cernei.

Nu exista marcaj, nici macar poteca, desi pe harta noastra( Danut Calin, 2003 ) apare un punct galben, mentionat si in alte lucrari. Urcam pe unde credem ca e mai usor si ajungem intr-o sa. De aici urmeaza lungile Poieni ale Porcului pe care le strbatem pe o pajiste in care intilnim la un moment dat doua tauri mocirloase.


Lapiezurile aflate pe lateral se ingusteaza la un moment dat iar noi trecem in Crovul Medved( imi tot vine sa scriu Nedved, un fotbalist celebru acum citiva ani ). Pe acesta in abordez urcind culmea din dreapta pe o poteca de animale, in timp ce colegii mei de tura prefera sa il parcurga tot prin partea inferioara. Urcusul meu e mai usor, apar si copacii, deci ma pot bucura de umbra din cind in cind.

Ma opresc in sa ca sa ii astept fiindca ei au de urcat o panta mai abrupta. Costel transpira din greu, se mai opreste din cind in cind sa isi regleze respiratia, dar nu se da batut. Cu totii ii admiram ambitia.

- Ai fost destept ca ai luat-o pe acolo. Buna miscare! imi spune el suflind greu.

Din acest loc putem admira in voie intreaga salba de crovuri parcursa pina acum si pina la Beletina si Virful lui Stan.


In continuare ne asteapta, ati ghicit, un alt crov, numit Poiana Plostinioara. In poiana sunt vaci ce pasc linistite la soare, dar si o stina parasita, iar linga ea, o fintina, o mana cereasca pentru noi fiindca resursele noastre de apa incepusera sa scada simtitor. Fintina insa nu are roata si galeata asa ca e nevoie sa facem ceva miscari de echilibristica, sa ne aplecam pe interior pina la suprafata apei ca sa umplem recipientele.

De jur-imprejur poiana e strajuita de muchii cu lapiezuri. Exista si un perete stincos, compact care pare o  copie in miniatura a zonei Saua Strunga din Bucegi.


De aici aveam de urcat Pietrele Albe( 1335m ) unde ar fi trebuit sa intilnim marcajul banda rosie care sa ne scoata in Poiana Tesnei. Ce bine suna teoria!

Urcam din greu Pietrele Albe, e destul de cald si inaintam incet. Poteca nu este, asa ca fiecare se descurca pe unde simte ca e mai bine. Ajung undeva in stinga virfului si gasesc marcajul banda rosie, proaspat, nou-nout. Ehe, de aici nu trebui sa mai fie asa mult pina in Tesna.

Ajungem cu totii pe virf si zabovim un pic acolo. Meritam citeva minute de odihna in care sa privim de la inaltime Poienile de Sus si sa ne luam ramas bun de la ele. 



Apoi vrem sa plecam mai departe. Dar pe unde? Marcajul disparuse subit! Si din pacate nici nu avem contact vizual cu Poiana Tesnei.


Cautam marcaj si gasim o banda rosie, veche. Pina ajungem in padure pasim pe lapiezuri, e destul de clar pe unde se merge. De aici insa incepe o aventura care avea sa dureze citeva ore. Padurea ne e ostila, pune in calea noastra armate de urzici inalte, hatisuri de tot felul amplasate pe stinci abrupte. Domnul Marin preia conducerea trupei. Experienta, flerul si ochiul sau format ne ajuta sa depasim portiunile mai delicate. Din cind in cind iesim in cite un loc despadurit de unde putem scruta departarile. Dar asta nu ne foloseste prea mult fiindca nu avem vizibilitate decit spre Podisul Mehedinti.


Din loc in loc, rar, gasim banda rosie veche, semn ca domnul Marin, capitanul nostru, e pe drumul cel bun. Iesim din padure intr-un loc deschis. Atit de deschis incit te ia groaza. Suntem pe marginea unor pereti abrupti. Vedem zona cu Cheile Tesnei de Sus dar nu si poiana. Marcajul se pierde iar, de data asta definitiv. Sunt conturate in fata noastra trei virfuri mari. Hotarim sa le urcam in speranta ca ori vom gasi marcajul ori vom deslusi o cale de coborire.

Dar nu se intimpla nici una nici alta. Drumul pare a continua pe muchie insa tare mi-e teama ca se termina intr-un perete abrupt. Pina la urma grupul se opreste iar eu fac munca de cercetas, tot coborind o muchie destul de abrupta plina de tufisuri si iarba mare. Din cind in cind ii chem.

La un moment dat drumul pe muchie se cam termina, urmeaza o portiune abrupta, inabordabila. Fir-ar sa fie de treaba! Toata coborirea asta am facut-o degeaba.

E deja tirziu, mai avem lumina doar pentru maxim o ora si jumatate. Ma gindesc ca va  trebui sa petrecem noaptea ori pe stinci ori in padure si incep sa ma obisnuiesc cu gindul. Ma apuc sa culeg toate informatiile ce mi le ofera locul asta. De aici vad prima data Poiana Tesnei. Pe partea dreapta a culmii e plin de pereti. Deci nu trebuie insistat in nici un caz pe acolo. In stinga e o vale adinca ce pare ca iese undeva deasupra unor chei destul de abrupte, aflate inspre Isverna.

Ma intorc la grup, pe care il gasesc destul de nelinistit din cazua faptului ca am lipsit cam mult. Sunt leoarca de transpiratie si usor frustrat de faptul ca a trebuit sa urc la loc lunga bucata pe care o coborisem. Sedinta tehnica scurta: hotarim sa coborim pe o alta muchie, secundara pina ajungem la padure, iar de acolo sa cautam firul unei vai.  Doar ca vaile alea cam dau in zona abrupta.

Coborisul e chinuitor. Nu e nici urma de poteca, doar un hăţiş de tufe, fagi tineri şi stâncărie de calcar. Cu ceva efort ajungem la padure.

-    Ufff! Bine ca am scapat de iarba aia si de hatisul ala blestemat! Acuma ar fi bine sa coborim cit de mult putem.

Gasim firul unei vai. In mod cert nu e valea aceea adinca vazuta de sus. Dar nu mai e timp de facut nazuri. Coborim calcind peste covoare de frunze moarte. Din laterale vin si alte vai. La un moment dat se vede un mic luminis, dar el se afla in afara vaii.


Ma simt norocos( cum zice google in limba romana ) si parasesc valea incercind sa vad cite ceva de sus. Din fericire dam de un fel de poteca care ne scoate pe firul unei alte vai unde reapare marcajul ala vechi, banda rosie pierdut acum multe ore. Poteca in jos e clara, marcajul e vechi insa aplicat destul de des. Nu mai sunt probleme de orientare, e clar ca poteca asta duce in Poiana Tesnei. Ajungem intr-o portiune mai delicata, in locul numit "La Scarita". Incepe sa se intunece iar noi avem de descatarat niste stinci si de traversat o portiune ingusta de chei si grohotisuri.

Suntem atenti si terminam treaba fara alte incidente. In citeva minute patrundem in Poiana Tesnei undem suntem rapid luati in primire de un grup de turisti germani care vor sa faca traseul pe care l-am facut noi, dar in sens invers. Le recomandam sa nu mai incerce pe aici, ci sa o ia prin Cheile Tamnei si sa coboare tot pe acolo; e mai sigur si pina in Crovul Mare exista si marcaj.

Ajungem la un izvor, ne spalam, si cum surse de apa au fost putine astazi, ne potolim setea. Mai jos de poiana se afla o stina unde vom cere adapost fiindca deja s-a intunecat. Si apoi, ce farmec mai au Cheile Tesnei facute la frontala?


La stina e tataie din Isverna, de 71 de ani, celebru prin partea locului si inca o tanti care banuiesc ca ii este fiica. Ne gazduiesc bucurosi si ne servesc cu diverse feluri de brinza. Suntem atit de obositi ca abia mai ciugulim cite ceva. Aflam de la stina ca nemtii sunt in zona de doua zile.

Dimineata tataie ne da desteptarea pe la 5:45. Mai zabovim un pic pe linga stina dupa care o luam la vale insotiti de primele raze de soare ale zilei. In partea de sus a cheilor se afla o moara de apa functionala, Moara Dracilor( numita asa pentru ca roata ei se invirteste invers ), pe care oamenii locului o folosesc si astazi. Moara se poate pune in functiune cu ajutorul unui jgeab care poate directiona apa pe sau alaturi de roata morii. In spatele morii exista si o cascada de citiva metri.


Poteca noastra continua pe grohotis, lasind riul undeva in stinga si jos. Gigi imi spune ca in momentul asta trecem pe deasupra unei pesteri. Coborim pina ce ajungem aproape de albia riului iar daca privim in spate observam imensul portal de intrare in pestera.


Pe peretii cheilor sunt o multime de specimene de pin negru banatean, o minune a naturii caci imi vine greu sa imi imaginez cum stau parca suspendati intre pamint si cer. Trecem riul de citeva ori, apoi urcam pe doua serpentine peretele drept. Pe poteca pare ca au fost sapate un fel de trepte( aici a fost pe vremuri granita ), mai sus gasim o strunga( o portiune in care poteva e marginita de un bolovan mare si de peretele cheilor ), dar si o cruce aflata intr-un superb punct de belvedere. In fata noastra soarele lumineaza virful Arjana, din Muntii Mehedinti.

Din acest loc urmeaza o coborire abrupta pina la sosea. Ma uit la ceas in momentul in care iesim in Valea Cernei: 7:50. E prima data cind ies dintr-un traseu la ora asta. Pina vine toata lumea citesc pe un panou cite ceva despre pinul negru banatean.

Iata ce aflu:
Pinul negru este raspandit din Peninsuia Iberica pana in tinuturile pontice: Spania, Franta, Italia, Croatia, Serbia, Austria Grecia, Bulgaria, Turcia. In Romania se gaseste subspecia pin negru banatica pe care o intilnim in sud-vestul tarii, in  Parcul National Domogled - Valea Cemei, 90%, restul fiind in Parcul Natural Portile de Fier si in Platoul Mehedinti.


Formeaza arborete, palcuri, sau se afla diseminat pe stanci calcaroase, pe versanti slab inclinati sau verticali, de regula cu expozitie insorita. Prefera solurile superfciale bazice, cu umiditate scazuta. Creste singur sau in asociere cu alte specii.

Pinul Negru de Banat, este un arbore cu coroana in tinerete alungit piramidala, iar la maturitate devine larga, neregulata, tabulara, cu ramuri orizontale. Alte caracteristici: diametrul trunchiului poate ajunge la 70cm, iar diametrul proiectiei coroanei este de 12 m, cu asimetrie spre vale. Inaltimea maxima 25 m, varsta maxima de 90 de ani.


Excursia descrisa mai sus a fost, in primul rind, un prilej absolut deosebit de a face cunostinta cu Muntii Mehedinti. In al doile rind, a fost o buna ocazie de a vedea cum ne comportam si cit suntem de compatibili ca trupa de mers pe munte. Rezultatele au fost, zic eu, dintre cele mai promitatoare.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Petru Cristescu

    12 sep 2011 09:52:13

    Am fost si noi in weekend tot pe aici si am impresia ca am patit acelasi lucru ca si voi la coborarea spre cheile Tasnei. Uite aici:

    http://petrucristescu.blogspot.com/2011/09/inceput-de-toamna-in-crovuri.html

  • Bogdan

    12 sep 2011 14:33:39

    Am citit jurnalul vostru. Ati trait peripetii mai intense decit noi, cred. Noi am coborit pe undeva pe stinga si am iesit deasupra saritorii "La Scarita".

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017