Domogled

Data publicarii: 02 sep 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Cei ce ajung prima oara la Herculane sunt puternic impresionati de peretii stincosi ce domina statiunea. Cind ii privesti ai impresia ca ei sunt accesibili doar alpinistilor. Insa omul a reusit sa croiasca carari ingenioase care te suie pin ape Virful Mehedinti/Domogled/. Bineinteles ca si grupul nostrum, format din Gigi Cepoiu, Marin Balta, Costel Ceapchi - din Galati, Sorin Adam si eu - din Brasov, a avut dorinta de face un traseu care sa atinga niste obiective interesante.

Ne trezim cu noaptea in cap fiindca ca la meteo se anuntase canicula, iar poteca merge mult pe stinca. Iar drumul pe stinca incinsa e chinuitor. Circuitul arata astfel: Baile Herculane - Crucea Alba - Grota lui Serban - Cararea Pisicii - Vf. Mehedinti/Domogled/ul Mic - Vf. Mehedinti/Domogled/ul Mare - Cheile Feregari - Baile Herculane.

Este unul dintre cele mai frumoase şi totodată dificile trasee în circuit care străbat teritoriul Rezervaţiei Naturale Mehedinti/Domogled/. Parcurgerea traseului e un bun prilej de a lua contact cu rarităţile floristice şi faunistice din rezervaţie, care sunt semnalizate de citeva panouri.

In ciuda previziunilor meteo afara e destul de inchis. Inca nu e ora 7 si suntem singuri pe strazi. Urcam printre hotelurile inalte si semi-abandonate din Herculane pina ajungem la soseaua catre Baia de Arama. Mergem citeva sute de metri in directia Baia de Arama si gasim intrarea in traseu. De fapt de aici pleaca doua trasee:
-    marcajul cruce albastra duce la Crucea Alba(45 de minute ) si izvorul Jelarau (o ora si jumatate )
-    marcajul banda galbena duce pe Mehedinti/Domogled/ in 3 ore.

Plecam spre Crucea Alba urcind usor pe serpentine lungi. Din loc in loc sunt bancute unde te poti odihni, mai sus gasim chiar un foisor vopsit in albastru. Cind ajungem la Crucea Alba soarele abia incepea sa isi trimita razele peste Herculane printre ramurile pinilor negri banateni.


In zona este un panou care are darul sa lamureasca anumite aspecte legate de aparitia misterioasa a  Crucii Albe.

Legenda  spune ca un tinar, pentru a-si arata dragostea catre iubita lui, a hotarit sa “cucereasca” virful Mehedinti/Domogled/ vrajit de grandoarea si spectacuozitatea locurilor. Insa a pasit in gol si a imbratisat astfel pentru totdeauna viata eterna.

In alte scrieri se vorbeste despre un ofiţer din regimentul generalului erou Ion Dragalina care, venind călare de la Podeni spre Herculane în misiune de recunoaştere, s-a prăbuşit cu un podeţ a cărui picioare de lemn au fost tăiate de duşmani. Iar Crucea Albă nu-i altceva decât omagiul adus eroului căzut la datorie.


Putin mai sus schimbam marcajul, intram pe banda galbena si aspectul traseului se schimba dramatic. Ne asteapta o urcare grea, sustinuta, pina la Grota lui Serban. Pestera are 86 m lungime, este luminată în bună parte, uscată şi cu puţine concreţiuni. Numele i se trage de la Vârful Şărban (1.012 m) din apropiere, care poartă numele unui haiduc de prin partea locului.


 Intram in pestera pentru citeva minute si ne delectam cu frumusetile locului: coloane, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale. Dupa bunul obicei stingem frontalele ca sa vedem ce e aia intuneric ca-n pestera. Apoi incepe o sedinta foto la lumina frontalelor, ca unii din noi trebuie sa isi faca pasaport si buletin.


Parasim pestera si ne continuam urcusul sustinu pe careare Pisicii, numita astfel din pricina gradului mare de dificultate, datorită îngustimii, brânelor şi porţiunilor cu grohotiş instabil ce o acoperă pe alocuri, precum şi a pantei accentuate. Aceste obstacole sunt însă compensate din plin de frumuseţea formelor carstice şi a priveliştelor de neuitat, mereu altele.

Vegetatia se mai rareste si ne permite sa vedem mai multe inspre Valea Cernei. Am trecut la un etaj dominat de stinca, vegetatie pitica si iarba. Poteca urmeaza creasta matematica si asta e un prilej minunat pentru noi de a escalada stinci si bolovani.


La un moment dat ma opresc pentru o pauza; La citiva metri in fata mea, in iarba e un sarpe care se face nevazut de indata ce imi simte prezenta. Din fericire soarele e inca undeva in nori si deci nu suntem chinuiti de caldura. Pe masura ce cistigam altitudine vedem cit de adinca si spectaculoasa e falia sapata de riul Cerna.


Urcusul e abrupt, dar se stie pauzele scurte si dese sunt cheia marilor succese. Il tot sacaim pe Costel, posesor de GPS,  sa ne spuna la ce altitudine suntem, cit am mai urcat. Si cind nu il sacaim noi, ne spune el. Si uite asa ajungem si pe Virful Mehedinti/Domogled/ul Mic, inalt de 1099metri. ne regrupam si privim urmatoarea provocare. Este vorba de Virful Mehedinti/Domogled/ul Mare de care ne separa o sa. Ni se pare ca e mult de coborit si apoi de urcat, dar asta e. Soarele incepe sa biruiasca in lupta cu norii si cu noi.


Marin ne spune ca in zilele cu vizibilitate buna( nu e cazul astazi ) de aici se vede Dunarea, se vad portiuni din Muntii Cernei, Godeanu si Almajului. Noi insa trebuie sa ne multumim doar cu privelistea virfurilor din Muntii Mehedinti (Şuşcu, Hurcu, Cociu şi Inâlăţul ) si cu panorama asupra statiunii Baile Herculane, cuibarita in Valea Cernei.


Coborim  usor pina in punctual minim seii. Apoi urcam lent pina la punctul maxim al ascensiunii de astazi: Vf. Mehedinti/Domogled/ul Mare 1105 metri, dupa 4 ore si 45 de minute de la plecare. Eu zic ca ne-am miscat bine, timpul de pe indicatorul de la intrarea in traseu( 3 ore ) cred ca este mult prea optimist . In vecinatatea virfului se gasesc niste sageti indicatoare:
-    banda galbena continua spre Cheile Feregari si Baile Herculane
-    triunghi rosu spre Poiana si Cabana Musuroaie - 40 de minute

Ajunge toata lumea pe virf, bucurie amestecata cu nostalgia ca asta e ultima tura( am stat la Herculane 11 zile si am mers pe diverse trasee, dupa cum ati vazut si in alte jurnalele scrise de Gigi Cepoiu si de mine ), stingeri de mina si bineinteles multe poze.


Si neaparat trebuie fotografiat bilantul:


Enervant e aparatul asta. Ne spune ca mai mult am stat decit am mers si asta in conditiile in care am tras destul de tare si am transpirat bine de tot. In fine...

Noi vom continua spre Cheile Feregari. Insa ne oprim pentru a admira o mica parte din flora Mehedinti/Domogled/ului.


Coborim pina gasim un loc umbros unde sa luam masa si sa ne hidratam. Lenevim vreo jumatate de ora si pornim spre padure. Se coboara destul de abupt prin zona cu ierburi si arbusti. In sfirsit ajungem in padure si ne bucuram din plin de racoarea si de protectia ei. Coborim pe o poteca de frunze moarte.

La un popas se isca o discutie avind ca subiect..pestii. Care e mai bun, cum e mai bine sa fie preparat, chestii din astea. Subiectul acesta, aparent domestic, poate naste multe controverse, polemici si pasiuni. Prilej foarte bun de a surprinde expresiile fetelor celor implicate adinc in discutii.


Marin argumenteaza, Gigi foarte atent.


Costel vine si el cu argumentele lui.

Noi, astia de la Brasov, nu ne bagam in discutie ca nu suntem pe  un teritoriu cunoscut.

Pe masura ce ne apropiem de Cheile Feregari apar lapiezuri, dar spre deosebire ce zona crovurilor, acestea se afla la umbra padurii.


Ne intilnim, cam dupa o ora de coborit, cu alte doua trasee:
-    punct rosu spre Cabana Musuroaie - o ora si jumatate
-    cruce albastra spre Culmea Muntilor Mehedinti. Acest marcaj e destul de ciudat, in sensul ca nu beneficiaza de fondul alb. De asemenea informatiile despre unde duce acest traseu sunt scrie, tot cu albastru, pe un copac si nu pe sageata indicatoare.

De acum incolo poteca ne e insotita de marcajele de mai sus la care se adaga banda galbena pe care am mers si pina acum. Coborim pe fundul ingust al unei vai pe sub un arc format din copaci mici. Printre frunze incepem sa distingem citeva bucati din Cheile Feregari. Poteca noastra incepe a merge pe grohotis si noi pasim cu atentie sporita. In spatele nostru, la inaltime e un portal mare, probabil intrarea intr-o pestera.


Gigi ne arata citeva trasee de alpinism. Pe unele dintre ele le-a facut cind era mai tinar. Poarta o amintire puternica cu Creasta Capitanului si Creasta Surprizelor, unde ne spune ca a transpirat serios. Pietrele sunt deja fierbinti si radiaza caldura. Ultimele sute de metri sunt groaznice.


Scapati de sub protectia copacilor trebuie sa coborim pe un grohotis incins. Din fericire la  finalul acestei coboriri ne asteapta un izvor cu apa limpede si rece care pret de citeva minute ne va oferi iluzia racoarei.

Traseul se sfirseste subit si ciudat citeva zeci de metri mai jos de izvor. Trebuie sa trecem printre citeva case de tigani ca sa ajungem la sosea, apoi coborim pe linga fosta Fabrica de Var. De aici urmeaza partea cea mai grea a traseului si cu totii am fost de acord cu asta: trebuie sa mergem pe un drum asfaltat de lungul Cernei pina la pensiunea unde suntem cazati. Si asta pe un soare foarte puternic. La fiecare loc umbros facem cite un popas.

Circuitul se finalizeaza dupa aproape 8 ore si jumatate, timp mult mai lung decit ne-am fi asteptat. Sarbatorim finalul in fata unor pahare cu bere rece pusa inadins in figider inca de cu seara, special in acest scop.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Becheri maio

    26 feb 2011 18:02:59

    Chiar daca e obositor, merita traseul. Eu asa prefera cel mai mult sa urc pe munte, as da orice pentru asa ceva, as renunta la 10 iesiri in club pentru asa ceva. Chiar merita. Nu pierdeti nimic. Sunt un alpinist amator dar e frumos. Nu ratati aceasta ocazie. Merita.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017