Primii pasi prin Ceahlau

Data publicarii: 15 sep 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Si am ajuns si in Ceahlau, munte in care stincile, pietrele si vaile iti poarta imaginatia departe, pe tarimuri de legenda. Pentru o prima intilnire cu acest munte am incercat sa imaginez un traseu care sa ne duca pe la principalele obiective. Timpul avut la dispozitie se rezuma la cele doua zile libere din weekend si la dupa-amiaza de vineri.

In acest sens mi-a fost de foarte mare ajutor urmatorul link, de pe site-ul Natura Romaniei:
http://www.romania-natura.ro/

Ziua de vineri o vom folosi doar pentru transportul de la Brasov la Izvorul Muntelui. Treaba s-a dovedit destul de complicata. Distanta nu a fost chiar asa de mare( aproximativ 230km ) insa traficul neasteptat de aglomerat si drumurile proaste ne-au facut sa parcurgem aceasta distanta in 5 ore.

Am ajuns pe inserate si am vazut Ceahlaul la apus, exact ca in poezie.


Am innoptat linga cabana Izvorul Muntelui, unde am ramas surprinsi de niste  preturi destul de mari in conditiile in care e asfalt pina la cabana si dincolo de ea . Dar asta e alta poveste.

Dimineata achitam taxa de intrare in parcul national ( 5 lei de persoana ) si primim o schita a masivului cu principalele trasee si citeva explicatii.

Noi vom urca pe banda rosie, pe traseul cel mai lung: Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Claile lui Miron - Platoul Ocolasului Mic - Jgheabul Ursului - Piatra Lata a Ghedeonului - Cabana Dochia. Pe sageata scrie 5 ore noi am fost un pic mai harnici si l-am facut in patru ore si jumatate.

Urcarea incepe lin, prin padure. Mergem o bucata de-a lungul Paraului Maicilor pe care la un moment dat il traversam. Apoi panta devine mai mare, la fel si efortul depus de noi. Din padure mai zarim printre copaci citiva pereti stincosi. Ajungem intr-un loc mai deschis, Poiana Maicilor, unde poteca se strecoara printre brazi mici. Mai sus gasim niste sageti indicatoare. Ne oprim linga ele si admiram poiana de sus. Incepe sa se vada si Lacul Izvorul Muntelui. De aici vom fi insotiti si de un marcaj cruce albastra care vine din satul Neagra si duce tot la Cabana Dochia.


Intram iarasi in padure. Poteca e din ce in ce mai abrupta si urca la inceput printre niste tufe de zmeura. Aici intram in vorba cu un tinar de virsta mea, Razvan, care aduna gunoaie si care ma recunoaste dupa nume si dupa aparitiile de pe Internet.

De aici incolo vom urca impreuna. Transpiram din greu si din cind in cind ne mai oprim pe cite un tanc spre a admira peretii si lacul. Undeva in zona Ocolasului Mic, doua capre negre stau agatate, sprijinind parca cerul. Le salutam de la mare distanta si incepem ascensiunea finala spre Claile lui Miron.

Foto: Ramona Urzica

Se merge pe o poteca in serpentine, plina sau cu pietre sau cu pamint alunecos. Din fericire incaltarile ne scutesc de emotii. Facem prima pauza serioasa.

Claile lui Miron sunt doua stinci solitare, din conglomerat, aflate aproape de platoul Ocolasului Mic. Zona lor este foarte abrupta. Vedem o sumedenie de flori de colt, trecute, dar agatate versant.


Pornim mai departe si ne abatem putin de la poteca. Noul nostru prieten ne arata calea pina pe virful Ocolasu Mic, pe care urcam fara prea mare efort.

Privelistea e dominata de cele mai inalte virfuri ale Ceahlaului, Ocolasul Mare – 1907m si Toaca 1904m care au aspectul unor turnuri de cetate.


De asemenea mai vedem si Turnul lui Budu, Cabana Dochia dar si Detunatele si Piatra Lata a Ghedeonului, locul unde vom campa.

Turnul lui Budu

Revenim in poteca si in poiana. Aici gasim o constructie noua din lemn, cu usa metalica. Nu e nimeni prin preajma si nimic care sa ne lamureasca despre ce e vorba.


In zona Virfului Ocolasu Mare accesul turistilor este interzis intrucit se doreste conservarea si protejarea unor specii de plante. Peste tot sunt marcaje de interdictie. Gasim insa un unghi favorabil pentru a observa Coloana Dorica, aflata si ea in vecinatatea virfului. Poteca intra din nou in padure si spre surprinderea noastra tot coborim o bucata de vreme.


Ajungem la Jgheabul Ursariei si de aici incepe o urcare grea, cu serpentine putine si scurte, dar cu pietris din belsug. String din dinti si termin urcarea leoarca de transpiratie. De aici in citeva minute ajungem pe Piatra Lata a Ghedeonului unde se afla singurul loc de campare amenajat din plaoul Ceahlaului. Se percepe taxa: 10 lei / cort / zi.


De aici si pina la Cabana Dochia mai e putin de urcat, in 5-10 minute ajungem si mincam bine ca ne ajunsese o foame mare pe drum. Un zgomot de motor ne atrage atentia. Oare se ajunge si aici cu ATV-ul? Din fericire nu. Era cabanierul care conducea un utilaj pe senile folosit pentru aprovizionare.


Amicul nostru Razvan avea in plan sa coboare pe la Curmatura Lutu Rosu insa cum nu e nici macar ora 14  il covingem sa vina cu noi pina la Cascada Duruitoarea. Lasam bagajele in grija baietilor de la Salvamont si, dupa ce vorbim cu o fetita blonda cu ochi albastri, de 4 ani, a unui salvamontist, incepem traseul.

De data asta ne deplasam pe cruce rosie. La inceput urcam putin prin jnepenisul din spatele cabanei apoi coborim usor pe linga Piatra Lacrimata pina intr-o zona in care traseele se despart. O banda albastra duce in Poiana Stanile prin Jgheabul lui Voda.


-    Aha..deci pe aici urca Voda in Ceahlau! E bine de stiut.

Noi coborim usor un plai inierbat si intram in padure traversind Polita cu Arinis. De aici coborirea se face extrem de abrupt. Intilnim valuri de turisti, cei mai multi dintre ei, echipati total neadecvat pentru munte. Cine e incaltat in adidasi e chiar tare. Cei mai multi dintre ei admira betele noastre si ne spun, in dulcele grai moldovenesc, ca tare inspirati am fost sa luam cu noi betele celea.

Cam intr-o ora si jumatate suntem la Duruitoarea. Ultima parte a potecii e amenajata cu trepte si balustrade. In zona asta intilnim un grup care duce la deal, de-a valma, plase, genti, rucaci de care sunt legati paturi, perne si plapume. Ne facem o crestineasca cruce si coborim pina la baza Cascadei Duruitoarea. Locul e excesiv de aglomerat, e lume adunata ca la urs, multa harmalaie.

Exista si citeva banci si masute de metal dar si o lada mare de gunoi. Facind abstractie de lumea pestrita din jur pot spune ca am fost fermecat de apele cascadei Duruitoarea. Aceasta nu e o cascada clasica, in care apa cade, ci o cascada, cu doua trepte, separate de un prag, in care suvoiul generos de apa mangaie stinca prelingindu-se pe ea. Cele doua trepte au, insumat, peste 20 de metri.


Parasim cascada si urcam inapoi la Dochia. Ne e cam groaza de urcusul abrupt, insa din experienta stiu ca bucatile de genul asta se parcurg neasteptat de repede. Si asa a fost si in cazul nostru. Am fi ajuns la Dochia cam in doua ore, insa vicleanul nostru pintece s-a lasat ispitit de afinele coapte aflate din belsug pe ultima parte a traseului, ceea ce ne-a mai rapit o jumatate de ora.

La Cabana Dochia ne despartim de Razvan, multumindu-i ca ne-a fost ghid, si ne ducem sa montam cortul. Seara o petrecem in jurul cabanei, la un ceai, dar avem parte de un moment cu adevarat poetic: stam undeva pe drumul ce duce spre Toaca si privim cum soarele dispare dupa nori si munti in timp ce de la schit se aud fragmente de rugaciune.


A doua zi, ne trezim destul de dimineata fiindca niste vecini de cort au avut grija sa dea desteptarea tuturor. Asa am vazut sin noi ce fel de lume vine cu cortul in Ceahlau: de la oameni de munte si familisti insotiti de copii pina la adolescenti veniti la o bauta si pitipoance machiate strident, cu ochelari de soare, bluzite si pantofiori roz.

Nu stam sa pierdem vremea ci ne grabim sa ajungem pe Virful Toaca. Observam o forma ciudata aflata chiar la iesirea din zona de campare. Ramona a numit-o broasca testoasa.


Pentru asta avem nevoie cam de o ora de la locul de campare. Folosim, pentru inceput, poteca marcata cu banda rosie care duce spre Cabana Fintinele si Statiunea Durau.

Pentru inceput urcam Virful Lespezi-1801m. De aici coborim putin si mergem pe un drum strajuit de jnepeni spre Cabana Meteo Toaca. Parasim marcajul si mergem pe o poteca clara, ce urca in serpentine pina pe virf. Mi se spusese ca pe Toaca de obicei e vint mare, asa ca ma inarmasem cu ceva haine suplimentare in rucsac. Vremea insa a fost calma si ne-a permis privelisti largi. Odata exista aici o lunga scara de lemn care suia pina la virf. Acum e putrezita si au mai ramas doar citeva fragmente din ea.

De la cei 1904 metri facem un tur de orizont. In apropiere e stinca Panaghia, in spate e lacul Izvorul Muntelui pe care ceturile diminetii incep sa il paraseasca lasind libera vederea spre Muntii Tarcau. Pe Panaghia cineva a montat o cruce. Oare cum au ajuns acolo? Stinca asta e solitara, aparuta de undeva din neant si extrem de ..verticala.


Sub noi identificam o poiana unde fara indoiala e Cabana Fintinele. Mai jos, statiunea Durau. In departare seunt o serie de culmi muntoase pe care le banuiesc a fi Raraul, Giumalaul, Calimanii si Hasmasul.

Ochim de sus un platou inierbat si ne hotarim sa mergem pe el fiindca pare sa ofere o belvedere frumoasa. Nu am retinut numele virfului. Poteca marcata si flancata de jnepeni merge spre el. Timpul trece asa de repede. Coborim de pe Toaca pina la Cabana Meteo si de acolo urmam iarasi banda rosie in directia Fintinele. Poteca merge cam pe curba de nivel si ne scoate chiar in fata Panaghiei, care acum e invaluita in ceata. Asteptam sa se limpezeasca sa o putem admira si de jos. Rabdarea noastra da roade si astfel ne putem bucura de imaginea acestei stinci gigantice si singuratice.


De la Panaghia in jos poteca tine in general linia culmii. La un moment dat incepe sa coboare destul de accentuat pe partea dreapta a liniei crestei. Semn de alarma pentru noi. Se pare ca poteca ocoleste virful nostru. Dar cu toate astea gasim calea catre el. Iesim pe o muchie destul de ingusta si ne uitam de sus la Cusma Dorobantului, o alta stinca solitara, care privita din unghiul potrivit isi justifica numele.


Dupa o pauza de un baton de ciocolata si o bomboana, hotarim sa ne intoarcem. Cam intr-o ora suntem inapoi la Cabana Dochia. Coborim la locul de campare, stringem cortul, facem bagajele si ne indreptam traseul de intoarcere la cabana Izvorul Muntelui.

Vom cobori pe triunghi albastru, pe Jgheabul cu Hotar. La intrarea in traseu sunt doua indicatoare care dau timpi total diferiti. Unul spune doua ore, celalalt 3ore si jumatate. Noi am facut doua ore si trei sferturi, adica media timpilor de mai sus.

Despre acest traseu nu sunt multe de spus: in prima parte se coboara accentuat prin jnepeni avind in permanenta in vizor Virful Toaca si stincile de la baza lui.


Odata cu intrarea in padure apar primele amenajari. E vorba de trepte sapate in pamint si balustrade. Unii ar spune ca traseul e amenajat excesiv, dar mie balustradele imi prind bine fiindca incepusem sa am dureri la genunchiul sting. Intilnim mai multe grupuri de turisti care urca suflind greu. Ii incurajam spunindu-le ca nu mai e asa mult pina la cabana.

Treptat padurea se mai rareste si noi gasim o fintinita cu apa rece si buna. Mai jos ne oprim linga Stinca Dochia unde se afla o familie cu doi copii. Cuplul este foarte amabil cu noi, si, aflind ca vizitam Ceahlau pentru prima data, ne arata cele trei izbucuri de la baza stincii, ne spun legenda si ne dau citeva informatii legate de continuarea traseului.

Pe scurt, legenda suna asa:

Dochia si cele trei fete ale sale au fugit in munti din calea turcilor. Acestia le-au urmarit, iar Dochia, dindu-si seama ca vor fi prinse, a implorat ajutorul divin. Dumnezeu, facindu-i-se mila de ea, a transformat-o in stana de piatra, iar pe fete le-a transformat in trei paraiase ce izvorasc de la baza stincii. Astfel Dochia si cele trei fete ale sale au ramas impreuna pentru totdeauna.


Cele trei piraie se unesc formind un parau care isi croieste drum printre muschi de un verde linistitor. Micile caderi de apa sporesc farmecul acestei poteci. Curind traversam paraul si ajungem la drumul asfaltat ce leaga satul Izvorul Muntelui de statiunea Durau.

Aici avem parte de putina confuzie: gasim stilp cu marcaj, apoi urmatorul marcaj e aproape pe un copac. De unde deduc ca poteca ar trebui sa continue prin padure. Dar nu e chip, nu se vede nici urma, nici marcaj. Asa ca preferam sa mergem la sigur si continuam pe drumul asfaltat. Din cind in cind mai intilnim triunghiul albastru, semn ca suntem pe drumul bun. Cam dupa o jumatate de ora gasim o intersectie de trasee. Schimbam marcajul, luind-o pe punct albastru care ne scoate in 15 minute la Cabana Izvorul Muntelui.

Si uite asa se termina si prima noastra tura in Ceahlau. Nu putem decit sa ne declaram multumiti fiindca am reusit sa vedem tot ceea ce ne-am propus. Iar vremea frumoasa ne-a ajutat din plin. Pina la urmatoarea tura, ramai cu bine, draga Ceahlaule!


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017