Este 8 dimineaţa, somnul îmi lipeşte încă genele iar eu sunt ca de obicei în întârziere... Ajuns în staţia de autobuz constat că nu e nimeni pe acolo... clar, a plecat. ÎI dau telefon lui Bogdan : "Nu voi ajunge la tren.. :(". Dar îngerul meu face ore suplimentare azi şi în orice caz e mult mai treaz decât mine, astfel încât, câteva minute mai târziu, sunt depus în faţa gării de un prieten care are examen azi.

Personalul, catârca bună de toate a montaniarzilor îşi face apariţia (or fi dormind şi angajaţii gării?? N-am auzit să fii anunţat trenul :O ). Ne găsim repede două locuri şi începem să facem, mai de voie mai de nevoie.. strip-tease... Unde-s trenurile de altă dată în care te străduiai ore întregi să desluşeşti vre-un dragon în figurile desenate de gheaţă pe geam ;;). Câteva minute mai târziu trenul îşi începe urcarea leneşă şi pe geam se joacă de-a v-aţi ascunselea, superbi, munţii (Piatra Mare şi Postovaru). Ne reamintim că anul trecut pe vremea asta zăpada era zdravănă (o să înotăm oare prin noroaie??).

În Predeal revenim repede la sentimente mai bune... este frig de-ngheață pietrele şi un vânt care face să apară repede de tot din fundul rucsacului o căciulă uitată din cine ce ştie ce tură (clar, îngerul meu păzitor e în toane foarte bune...). Bucegiul pare a fi în ceaţă şi ne punem pentru câteva secunde problema de a schimba traseul. Mai mult din lene (din partea mea... Bogdan ar fi trebuit să facă cumpărături..=)) ) păstrăm traseul şi ne promitem o ciorbă la Diham.


Plecăm în pas voinic spre Pârâul rece. "Admiram" stilul deosebit al zonei (a se citi "superbele" vile răsărite pe marginea şoselei) şi ajungem după o juma de oră la indicatorul ce ne îndreaptă paşii spre cabană Steaua (Forban). Zăpada este tare, nu avem nevoie de parazăpezi, aşa că nu mai pierdem timpul cu echipări suplimentare. Facem o strategie înţeleaptă de trecere a pârâului, strategie care ne aruncă direct în apă rece :D. Avem ghete bune şi suntem rapizi aşa că scăpăm cu pagube minore. Urcăm alert şi fără prea multe pauze, aşa încât frigul nu e mai deranjează (iarăşi strip-tease, Bogdan renunță la geacă şi îmbrăcă polarul, mie mi-e mult prea lene..). Urcarea nu este prea grea, aşa că nu prea facem pauze.


Odată ajunşi la izvorul de performante al marii echipe de la Sevilla (86), renunţăm la a mai continua pe potecă direct spre Diham, continuăm pe drumul forestier (mai lung un pic, dar ne va dezvălui ochilor oareşce imagini făcute să gâdile sufletul :P)> Bogdan intra în funcţiune şi aparatul foto e pus pe foc automat. În ceea ce mă priveşte ritmul mai lent şi vântul care spulbera din când în când zăpada mă face să mă felicit că am rămas îmbrăcat.


La Diham, o gaşcă de adolescenţi fac un zgomot asurzitor. Stăm pentru o clipă să ne uităm la ei (o fii zăpadă mare şi frig în cabană??? toţi se prezintă în echipament de Himalaya.. >:) ). Cerem o ciorbă fiecare. A mea este uşor cam chioară (nu limpede dar... :( ) în schimb ciorba de burtă a lui Bogdan pare a fi mai consistentă. Plec uşor cam înfometat şi mă felicit pentru cele 3 sandwich-uri din rucsac. E deja spre ora prânzului zăpada nu mai are tăria de azi dimineaţă, dar parazăpezile rămân în rucsac. Drumul spre Pichetul Roşu ne oferă un imens spectacol al naturii : ceața se joacă prin pădure şi acoperă şi descoperă vârfurile înzăpazite.

La Pichetul Roşu refuz categoric drumul prin Poiana izvoarelor aşa că înotăm pe drumul până la Căminul Alpin. Două ore jumate de mers zdravăn ne depun totuşi în gara din Buşteni, mult înainte de venirea trenului. Îngerul meu a obosit ("Cine se trezeşte devreme, oboseşte repede" >:) ). Trenul este "uşor" mizer, iar dinspre un vecin consumator de seminţe răsună destul de distinct niscaiva manele. (.. începe o nouă săptămână...).

Traseu:
Predeal - Diham - Pichetul Roşu - Poiana Costilei - Căminul Alpin Buşteni (18.2.2007)