Cheile Tisitei

Data publicarii: 29 nov 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

In urma cu mai multi ani am aflat de existenta unui loc interesant ascuns in Muntii Vrancei. Este vorba de un sector lung de chei care odata era strabatut de o cale ferata. Din ea a ramas acum doar o parte a terasamentului si citeva tunele.

Ne-am inceput excursia in aval de satul Lepsa la poarta de intrare in rezervatie. E inca destul de dimineata, ora 8, si nu ne intimpina nimeni desi pe poarta scrie ca accesul in Cheile Tisitei costa 3 lei.

Informatiile oficiale suna astfel:

“Aria protejata Tisita este situata in bazinul hidrografic al Tisitei, avand limitele pe cumpenele de ape care separa bazinul de Putna si Naruja. Limitele se inscriu pe virfurile Tisaru Mare 1267 m, Tisaru Mic 1284 m, Dealul Crucilor, Culmea Lespezi, Varful Titilelor 1493 m, Groapa Adanca, Groapa Larga, Varful Cristianu Mare 1630 m, Varful Coza, Varful Gurguiata, Varful Porcului 1115 m.


Vaile sunt inguste, cu o mare energie de relief, avand pe alocuri cu aspect de canion. Cheile Tisitei sunt formate din zone ingustate cu aspect de canion ce alterneaza cu bazinete depresionare ,,La Pandar", Lunca Larga, Gurguiata. Datorita existentei fostului terasament de cale ferata forestiera, Cheile Tisitei au devenit usor accesibile. Relieful prezinta zone extrem de accidentate, cu pereti aproape verticali, dar si zone cu o panta redusa, Luncile Tisitelor. Foarte spectaculoase sunt branele: Tisaru, Peretele Porcului, Altarul Tisitei, Rapa Caprei, Caciulata, Culmea lui Toader, Muntele Condratu, Coza-Cristianu, Zburatura.

Padurea este regenerata, in secolul XIX toata zona fiind defrisata. Se intalnesc paduri de fag si in amestec care formeaza habitatul a numeroase specii de ungulate si carnivore mari. Aici se intalnesc numeroase exemplare de capra neagra colonizate din anul 1982, care pot fi observate pe brine. Iarna se pot observa numeroase urme ale vidrelor in albia Tisiei.

Dintre speciile floristice importante amintim floarea de colt, papucul doamnei, barba ungurului, tulichina.”

Aflam ca suntem intr-o zona de protectie a carnivorelor mari, ursi lupi si rasi. Sunt trasate citeva reguli de comportament fata de aceste animale, nu imi dau seama cit pot fi de eficiente.

Plecam la drum de-a lungul Tisitei, un afluent al riului Putna urmand un traseu marcat cu triunghi rosu. Marcajul este rar dar poteca e lata si clara. Pentru inceput trecem pe la baza unui perete abrupt. Pe partea opusa apa vine la vale nervoasa pe citeva jgeaburi. E o liniste desavirsita se aude doar vintul si zgomotul apei.


Valea incepe sa se ingusteze incet-incet incet. Soarele incepe sa lumineze virfurile. Apar zone mai accidentate unde urcare / coborirea se face pe scari de lemn. Valea se mentine inca destul de larga. Cheile Tisitei nu seamana cu niste chei clasice cu pereti stincosi abrupti si apropiati la baza carora se strecoara un firisor de apa. Riul este marisor iar malurile sale sunt inalte insa si impadurite.


Urmeaza un sector in care o parte din poteca s-a rupt. De aceea trecem valea de doua ori pe doua punti de lemn si revenim in poteca. Drumul nostru se mentine de regula destul de sus fata de nivelul apei. Traversam o portiune in care terasamentul fostei cai ferate a fost sapat in stinca. Malurile se apropie iar apa isi mareste viteza de curgere.


Zona devine din ce in ce mai accidentata. Apar iarasi scari de lemn, pe prima coborim, pe a doua  urcam pe un bolovan. Apoi traversam riul pe o punte de lemn suspendata. Facem slalom printre citiva copaci apoi traversam iarasi riul pe o punte de lemn asemanatoare dar parca mai subreda si inclinata intr-o parte.


Odata iesiti din aceasta zona drumul se lateste. Traversam apa pe niste poduri de ciment. In preajma acestor poduri apa a muscat destul de tare din malurile de pamant. Cred ca in citiva ani se va ajunge la situatia paradoxala ca podul sa ramana in picioare dar sa nu mai lege cele doua maluri.


Ceva mai incolo valea se largeste din nou. Ne apropiem de cladirea unui canton silvic( imi scapa numele ). In spatele lui sunt bancute si o masa, iar mai in spate si mai departe doua WC-uri.

Putin mai incolo poteca pare a se fi prabusit. Privind cu atentie vedem ca se poate trece urmand o potecuta ce abia se distinge pe pietre mici si ascutite.


Ajungem din urma un grup de vinatori inarmati. Ii salutam si ii intrebam una-alta despre traseu. Ei inceraca sa ne sperie spunindu-ne ca mai e mult de mers, ca nu avem ce sa cautam dupa tunel, ca nu avem incaltari ca lumea si alte cele.

Noi le multumim frumos pentru informatii si ne vedem de ale noastre. Mai sus apele se despart in doua. Marcajul nostru duce pe Valea Tisitei Mici tot pe un drum aflat destul de sus fata de apa. Gasim un prim loc in care constructorii au strapuns muntele creind un mic tunel.


Dupa acest tunel cheile incep sa semene cu ceea ce stim noi de pe la geografie: pereti inalti, abrupti si apropiati, piriu nervos pe vale.

Citeva sute de metri mai in amonte mai dam de inca un tunel. Acesta e un pic mai lung. Peisajul devine si mai spectaculos. Poteca se indreapta incet pe linga apa si intram intr-un alt sector de chei foarte ingust.


Ne deplasam cu grija pe sub o scobitura in stinca si apoi poteca are iarasi aspect de drum forestier. Pe o stinca e desenata o sageata pe care scrie Coza 6-7 ore. O fi vorba de virful Coza sau de satul Coza? Avem o harta schematica( Danut Calin din Muntii Carpati ) si ma gindesc ca e cam mult de mers.


Pe malul opus este un tunel. De data aceasta unul adevarat si destul de lung. Scobitura are aspect triunghiular. In capatul opus se vede un punctulet de lumina. Tunelul, pe care il apreciez cam de 200m lungime, face legatura intre Tisita Mica si Tisita Mare. Intam in tunel cu frontala pe cap. Primii metri sunt cam noroiosi apoi e plin de bolovani. Mergem cu rabdare uitindu-ne atent pe pereti.

La iesirea din tunel peisajul se schimba si mai tare, e si mai salbatic. Apele Tisitei Mari cad in citeva trepte croindu-si drum printre doua stinci foarte apropiate: avem cascade mai mici si mai mari, repezisuri.


Poteca insa merge in amonte. Marcajul e de aici mai des. Altfel te-ai putea rataci urgent fiindca poteca nu prea e clara si riul trebuie traversat de mai multe ori. Am mai mers in amonte citiva kilometri dar nu am mai gasit portiuni spectaculoase. De pe o vale secundara un firicel de apa isi croieste drum peste bolovani si pe sub frunze.



Riul se linisteste si curge pe fundul vaii strajuit de versanti destul de abrupi dar mai putin stincosi. Zona asta e destul de neprietenoasa si eu as recomanda sa fie parcursa intr-un grup mare. Noi am fost doar doi si nu ne-am simtit prea..confortabil.


Traseul de intoarcere a fost identic cu cel de urcare. Cu cit ne apropiam mai mult de intrarea in rezervatie cu atit mai multi turisti intilneam. Majoritatea erau putin pregatiti fizic si psihic pentru traseu si prost echipati. Pareau foarte obositi si intrebau mereu cit mai e, fara sa specifice pina unde, semn ca nu se documentasera deloc asupra traseului.

Aventura noastra in Cheile Tisitei a durat putin peste 5 ore dus-intors. Am fost fericiti si multumiti de tot ceea ce am vazut. Si astfel am facut cunostinta cu Muntii Vrancei. Ar fi fost frumos sa parcurgem acest traseu cu mocanita..dar ne-am nascut prea tirziu pentru asta.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017