Zaganu mai altfel: Paraul Sterp

Data publicarii: 06 dec 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

De-a lungul anilor am reusit sa strabat multe din potecile Zaganului. De citeva ori am iesit chiar si pe trasee nemarcate. Mi-am dorit de multa vreme sa urc in Zagan pe Valea Paraului Sterp dar ocazia s-a ivit doar acum. A fost vorba de o oferta last-minute in care i-am insotit pe Laura si Dorin.

Plecam din Brasov pe o vreme destul de buna si senina dar odata ajunsi spre Pasul Bratocea constatam ca pe sus e iarna adevarata: strat de zapada de vreo 10cm, pluguri pe drum, antiderapant. Lasam masina linga antenele gigantice de la Cheia si plecam la drum spre Poiana Stanei pe ceata. Grupului nostru i se alatura doi caini dornici si ei sa mearga pe munte.

In fata noastra nu a mai plecat nimeni, nu e nici o urma in padure. Urcam cu calm in Culmea Buzaianu pe o zapada cam moale fiiindca incepuse sa se incalzeasca. Odata ajunsi in culme cararea merge relativ drept pina la un punct in care traseele se despart. Noi urmam banda albastra spre Poiana Stanei parasind crucea rosie care merge la cabana Ciucas peste creasta Zaganu-Gropsoare. In prima parte coborim pina traversam citeva paraie. Apoi urmeaza inca o bucata scurta de urcare in urma careia ajungem pe un drum forestier. Acesta merge cam pe curba de nivel si ofera citeva privelisti spectaculoase avind in prim plan culmea Muntilor Tataru iesita pe alocuri dintre ceturi.


La un moment dat marcajul paraseste drumul forestier si coboara intr-un alt drum forestier care trece pe la marginea Poienii Stanei. Cam in 5 minute suntem la indicator. Trebuie sa urcam in Saua Zaganu pe Valea Paraului Sterp pe triunghi albastru. Pina “La Rascruce” indicatorul da 3 ore. Ma uit la ceas, suntem in grafic, avem chiar un avans de vreo 20 de minute fata de ceea ce estimasem. Traseul e clar: avem de urcat pe o vale care in final ne va scoate in portiunea de creasta.



Dupa ce traversam o buna parte din poiana ajungem la un parau. Urcam in amonte iar la un moment dat paraul o ia in partea stinga. Pe poteca apar indicatoare aflam ca mai mai avem doua ore pina in creasta Zaganu, prilej de confuzie caci indicatorul din Poiana Stanei dadea 3 ore pina La Rascruce.

Din locul asta practic incepe urcusul serios. Pendulam de o parte si de alta a vaii care pe masura ce inaintam devine din ce in ce mai abrupta. Zapada e tot mai mare. Marcajul se prezinta in conditii bune. Din pacate Laura are ceva probleme pe urcari si incetineste ritmul. Dorin ma roaga sa merg inainte si sa bat urme. Asadar o iau la deal dar nu singur, ci insotit ce cei doi catei care ma urmeaza constiincios. La un moment dat ies intr-o poienita.


Aici marcajul dispare. In partea dreapta e un perete stincos. Urc pe unde cred ca e mai bine. De sus cad pietre si par a fi destul de mari. Una din ele izbeste un brad care se scutara astfel de toata zapada. Din fericire sunt intr-un loc mai putin expus. Cu ceilalti coechipieri comunic prin strigate. Cu cateii vorbesc blind. Cind ma opresc eu se opresc si ei si nu mi-o iau niciodata inainte. Raman uimit de felul in care se odihnesc. Isi gasesc un loc ferit si se aseaza colac. Si fac asta la fiecare oprire odihnindu-si picioarele si reglindu-si ritmul respiratiei.

Merg fara marcaj cam 10-15 mimute pina zaresc un marcaj triunghi albastru fara chenar pe un pom aflat chiar la marginea vilcelului pe linga care urc. Urmatorul e pe partea opusa. Nu prea imi vine sa trec dar ce sa fac? Trec valea si fac slalom printre copaci tot cautind marcaj. Pe care il gasesc pe un bolovan mare aflat chiar pe fundul vaii. Poteca e de fapt prin vilcel iar marcajul e acoperit de zapada. Asadar tot ce am de facut este sa ma tin in apropierea lui.


Din cind in cind ma intorc si privesc in spate pe un culoar ce ofera vizibilitate spre culmea Muntilor Tataru. Cu ajutorul luii pot aprecia cit am urcat de mult si cam cit mai este. In stinga mea se deschide o vale plina de stinci si bolovani. In dreapta e o culmea destul de abrupta. Copacii incep sa se rareasca si acesta e semnul ca ne aflam in partea superioara a vaii. Recunosc zona chiar daca am vazut-o de fiecare data doar din partea opusa. Apar si citiva stilpi indicatori. Sus, in Saua Zaganu, vintul spulbera zapada. Nu imi dau seama pe unde e poteca oficiala si de aceea urc pe unde mi se pare mai usor luind ca reper un stilp de pe traseul de creasta.


Peisajul se deschide si pe masura ce cistig altitudine spre Tataru si Siriu. Colegii de tura sunt inca departe nu ii vad. Sunt in continuare insotit de cei doi catei si in acest trio iesim in creasta unde bate vint puternic. Constat cu surprindere ca traseul de creasta e neatins. Deci astazi nu s-a bagat nimeni in Zagan. Ma uit pe vale, Dorin si Laura inca nu se vad.


Cateii gasesc rapid niste locuri ferite de vint unde se aseaza. Eu ma apuc si ma imbrac bine. Ca sa nu inghet incep sa patrulez pe Creasta spre Saua Zaganu. Cainii stau tolaniti si nici nu se misca. E clar trebuie sa stau si eu linga ei. Asa fac si nu regret: suntem la loc ferit si frigul pare mai suportabil.

Dorin si Laura apar in raza mea vizuala. Par destul de obositi si urca greu. Vintul s-a linistit de tot. De aceea profit de acest lucru pentru a face o scurta plimbare pina pe o stinca aflata in vecinatatea Virfului Zaganu de unsa sa fac poze. Pina ma intorc ii gasesc pe Dorin si Laura in poteca. Orele sunt destul de inaintate, e clar ca vom avea nevoie de frontale pe ultima parte a coboririi.


Mergem spre Cheia pe cruce rosie. Mai intai facem un scurt popas in Saua Zaganu pentru a vedea cam pe unde e poteca Marcajul e aplicat pe stinci si nu se prea vede fiindca zapada e troienita. Am fost de foarte multe ori pe aici asa intuiesc usor calea de urmat. Soarele incepe sa se ascunda dupa Grohotis si Bucegi iar noi coborim cu rabdare pina intr-o asa si mai apoi pina la stina din Zaganu. Putin mai jos parasim definitiv golul alpin si intram in padurea unde lumina patrunde mai greu.


Coborim cit putem de repede iar la pe ultima parte apelam la frontale. Buna idee a avut cel care le-a inventat! Ajungem pe noapte la Cheia la masina. Si cum astazi nu am reusit sa mincam decit asa pe apucate, ne apucam sa ne hranim dimpreuna cu pritenii caini care ne-au insotit si care isi merita cu prisosinta hrana. Acest episod ma duce cu gindul la niste versuri frumoase si foarte adevarate:

Din bucata mea de paine
Am hranit un om si-un caine
Cainele ma recunoaste.
Omul nu ma mai cunoaste.

Final de tura. Am descoperit o noua fata a Zaganului: mai dur, mai stincos, mai abrupt, mai salbatic si mai razbunator decit il vazusem vreodata. Am parcurs un traseu adevarat, solicitant, care ne-a umplut plamanii cu aer curat si retinele cu imagini greu de uitat.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • Ciprian

    07 dec 2010 14:02:28

    Pe vale ai pierdut marcajul in acelasi loc in care l-am pierdut si eu. Tentatia de a iesi pe pajistile din dreapta vaii e mare (si semnalizarea locului in care poteca intra pe valcel slaba). Partea proasta este ca risti sa ajungi in niste pozitii ciudate, numai bune sa lasi cate-o mana in gips o vreme... Asa cum vad ca banuiesti deja, intr-adevar marcajul este pe firul vaii. La iesire, poteca o coteste spre dreapta si apoi urca pe picior. ;)

  • Bogdan

    07 dec 2010 15:05:12

    Cip, multumesc pentru precizari. La iesirea de pe vale, intr-adevar, am facut dreapta si am urcat pe picior dar nu as putea spune si daca am nimerit poteca.

  • C. Ceapchi

    07 dec 2010 16:48:54

    Faina tura de o zi! Ti-am urmarit parcursul pe harta, dar si visand cu ochii deschisi la minunatul peisaj al Zaganului si imprejurimilor sale. Ma bucur sa citesc despre fiecare iesire a ta pentru ca simt cum o traiesti, cu intensitate maxima, cu intreaga fiinta. Eu nu am fost pe Paraul Sterp, dar sper ca va fi o zi.........

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017