Pe carari de munte in Rarau si Giumalau

Data publicarii: 19 dec 2010

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Anii au trecut in zbor si privind in urma am  costatat ca vizitele mele prin Carpatii Orientali erau putine si subtirele. Bineinteles ca acest lucru trebuia remediat numaidecit. Si asa am ajuns sa fac un plan de mai multe zile prin muntii Moldovei si Bucovinei. Doua zile le-am rezervat pentru Rarau.

Si uite asa doi brasoveni cam obositi ajungem intr-o zi cu soare la Cimpulung-Moldovenesc. Intram pe o vale in zona Garii de Est. Chiar la inceput intilnim o placuta indicatoare in care apar doua marcaje: crucea galbena, pe care vrem noi sa urcam, urca pe Valea Limpedea iar punctul rosu merge spre Cabana Rarau de-a lungul Izvorului Alb. Dupa acest panou insa apare doar punctul rosu care ne face sa credem ca pe undeva am ratat poteca. Nici localnicii nu reusesc sa ne lamureasca prea bine. Orele fiind relativ inaintate hotarim sa urcam pe punctul rosu considerind ca nu are rost sa mai cautam crucea galbena.

Tinem drumul pe vale, casele incep sa se rareasca si deodata gasim doua sageti:
Cruce galbena spre Cabana Rarau pe Valea Limpedea - 3ore
Punct rosu spre Cabana Rarau vara - 4 ore iarna - 5 ore si jumatate

Ne aflam asadar la confluenta paraului Limpedea cu Izvorul Alb. Este ora 12:10 si suntem foarte incintati ca ne putem urma planul stabilit de acasa. In plus vestea ca traseul e doar de 3 ore nu face decit sa ne bucure. Noi ne asteptam la vreo 5 ore de mers, ceea ce ar fi insemnat ca am ajunge la limita.

Ne angajam pe Valea Limpedea pe un drum forestier si ne deplasam intr-un decor frumos si mioritic, cu dealuri abrupte strajuite de paduri. Zona seamana cu ceea ce erau acum foarte multi ani satele branene actualmente invadate de pensiuni. Probabil si aici se va intimpla la fel dupa ce va trece criza. Deja sunt in constructie citeva stfel de stabilimente.



De pe deal mai multe vacute ne privesc curioase: ce-o fi cu astia doi pe aici? Unde se duc?

Trecem apa si deodata drumul devine din ce in ce mai noroios. Motivul e lesne de observat: pe acest drum se trag busteni cu TAF-ul. Padurile Bucovinei sunt rase fara mila. Niciodata si nicaieri nu am vazut atitea camioane cu lemne cum am vazut noaptea pe soselele Bucovinei.

Namolul devine din ce in ce mai consistent ceea ce ne forteaza sa pendulam pe o parte si pe alta a drumului dar fara succes. Ne-am facut ca porcii asa ca de acum incolo nu mai conteza daca ne mai murdarim. Zgomotul padurii e inlocuit de motorul TAF-ului si de drujbe. Nu le vedem dar le auzim. Pe vale apar mici caderi de apa iar panta incepe sa se inaspreasca. Urcam intr-un ritm foarte bun, mergem fara pauza prin padure tot ochind cite un luminis si asteptind sa iesim in golul alpin. Drumul insa merge tot pe zonele impadurite. Poteca este foarte bine marcata, te poti rataci daor daca vrei cu tot inadinsul. Mai trecem apa odata si o lasam undeva in stinga mai departe continuind urcusul din ce in ce mai greu.



Incepem sa ne pierdem rabdarea. Urcam de doua ore in ritm bun si ar trebui sa fim in Saua Ciobanilor. De acolo stiu ca mai este o ora pina la cabana. Ajungem intr-o zona ce seamana cu o cariera de piatra. In fata noastra se inalta un zid stincos, inalt cam de 40-50 de metri dupa care urmeaza iara padure. Aici facem o pauza de hidratare si de glucoza, scot harta lui Danut Calin si ma uit dar nu ma lamuresc cam cit ar mai fi pina in Saua Ciobanilor.

Plecam cu forte proaspete dar cu moralul scazut( low spre very low ) si, ocolind pe undeva prin dreapta, urcam abrupt acel perete. Trecem pe linga un firicel de apa ce cade de la citiva metri de pe o stinca ( ultima sursa de apa pina la cabana ) si ajungem deasupra peretelui stincos intr-o poienita neteda linga care se afla niste cladiri dezafectate. Urcind dinspre nord si pe vale nu am prea vazut soarele asa ca privelistea e destul de sinistra.



Ies pe buza stincii si ma uit spre nord, spre Cimpulung si spre Obcinele Bucovinene care sunt luminate blind de soarele blind de noiembrie. Urmeaza o noua bucata de urcus dupa scenariul descris mai sus: padure, luminisuri si din loc in loc senzatia ca padurea se termina. La un moment dat ma gindesc ca daca nici acuma nu iesim in gol pe poteca o sa o iau de-a dreptul unde vad ca se termina padurea sa vad ceva. Asa e cind mergi prima data pe un traseu. Dupa aproape 3 ore iesim in golul alpin si implicit in Saua Ciobanilor. E soare dar e si vint. Aflam de pe un indicator ca mai este o ora pina la cabana. Privelistea e frumoasa. Aproape de noi sunt Popii si Coltii Raraului si citeva adaposturi pastorale. In departare troneaza muntele cel mai faimos din Moldova, Ceahlaul.
In locul acesta e intersectie mai apar citeva marcaje:

crucea rosie care vine de la Cimpulung pe Valea Caselor si pe la Moara Dracului
triunghi rosu care vine de la Slatioara prin codrii seculari
banda rosie care vine dinspre Puzdra

Nu stam pea mult caci vintul ne cam biciuie. De aici reintram pe un drum forestier care urca tare la inceput apoi ocolese pe curba de nivel zona Virful Rarau si cu relee.

Cam dupa o jumatate de ora ajungem intr-o poiana mare unde gasim Cabana Meteo, iar in spatele ei Pietrele Doamnei vazute dintr-un unghi interesant si aflate acum contra luminii. Ramona o confunda cu cabana Rarau( e drept cele doua constructii sunt asemenatoare ) si o conving cu greu ca mai avem de mers. Coborim urmand marcajele si intram din nou in padure. Facem slalom printre citeva pietroaie si ajungem in sfirsit la cabana unde sintem intimpinati de o satra de caini care latra de complezenta.

Studiem un pic sagetile indicatoare, apoi ne cazam( 60 de lei camera dubla cu chiuveta in camera, conditii decente ) si iesim din noua afara pentru a urca Stinca Soimilor in speranta de a mai prinde un apus de soare. Din pacate soarele a apus insa asta nu ne-a intristat fiindca locul de belvedere este absolut superb si ne-a permis observarea Giumalaului in luminile rosiatice de dupa apus. Si stind acolo ne-a incoltit un gind: ce ar fi daca..?

SI ne apucam sa ne sunam prietenii, mamele sa aflam cum va fi vremea in urmatoarele doua zile. Dupa ce ne convingem din mai multe surse ca urmeaza inca doua zile fara ploaie incpem sa vedem cum stau treburile cu Giumalaul. Sagetile de linga cabana sunt contradictorii: una da 5 ore pina in virful Giumalau, cealalta 4ore. Cam la limita. Privim si harta si vedem ca avem mai inatai de coborit pina pe la 1200-1300 de metri pina unde se face trecerea spre Giumalau. Asadar timpii de dus si cei de intors vor fi relativ apropiati.

Cerem citeva informatii cu Claudiu Birliba din Iasi, om de munte si de nadejde care ne mai ajutase cu un traseu in Ceahlau. El afla de la un prieten de-al sau citeva informatii pe care ni le comunica: ne spune ca drumul e cam de 4 ore si ar fi bine sa nu mai trecem si sa ramanem la Cabana Giumalau.

Multumim frumos si ne mai uitam pe harta luind cazul cel mai defavorabil. Marcajul merge pe drum forestier pina la trecerea spre Giumalau, asadar daca am pleca pe la ora 8 ar fi bine ca pina la ora 17 sa fim inapoi in drumul forestier.

Ziua 2

Nu reusim sa plecam chiar la 8, intirziem vreo 10 minute. Coborim pe banda rosie insotiti de 4 caini de la cabana doi predominant albi si doi cenusii. De pe drum, privind inapoi observam din alt unghi Pietrele Domnei. In fata e Giumalaul si pe masura ce avansam ne este din ce in ce mai clar pe unde se va face urcarea: e vorba de o muchie impadurita care iese in zona crestei, citeva sute de metri mai jos de virf.



Intre timp am pierdut doi caini. Am ramas cu doua frumuseti albe ce aduc cu cainii ciobanesti si care nu se dezlipesc de noi. Mai jos constatam ca se lucreaza de zor la drum, s-au refacut o gramada de podete si s-au creat citeva ziduri de sprijin. Chiar ma uitam ca in anumite curbe panta e mare, drumul nu e asfaltat si ae destule gropi deci nu prea poti sa mergi pe aici chiar cu orice masina.

Salutam din mers pe muncitori si mai jos dam de o zona nivelata si de un indicator: ne place ce scrie pe el, am mai avea 2 ore si jumatet pina la virf, dar dupa experienta de ieri suflam si-n iaurt. Tot aici mai gasim o cruce galbena care face legatura intre Pojorita si Cabana Zugreni ( tot 2 ore si jumatate in ambele directii ).

Pina in acest loc am coborit de la Cabana Rarau in 50 de minute. O luam voiniceste pe un drum forestier noroios cu urme proaspete de TAF si incepem sa urcam in zgomotul vesel al drujbelor puse la lucru. Mergem pina la capatul drumului forestier. Marcajul este la fel de bun ca si ieri. Apoi urcam usor pe poteca printre copaci uscati.

Poteca se lateste la un moment dat si incepe sa coboare spre surprinderea noastra. Cintam si fluieram ca suntem singuri prin toata pustietatea asta si aar fi frumos sa ne semnalam prezenta. Urmeza citeva pasaje de urcus mai abrupt care ne scot intr-o poienita ci vatra de foc si indicator:
- banda rosie pina in Virful Giumalau - o ora si jumatate
- cruce rosie pina la Cabana Giumalau - maxim o ora si jumatate

De sus se aud voci. Si nu, nu avem halucinatii. Urcam din nou doua pante mai abrupte si iesim dimpreuna cu cateii insotitori in golul alpin. De pe virf vine un grup de trei persoane din Cimpulung. Cum de la intrarea in Giumalau nu am gasit apa deloc intrebam de un izvor. Oamenii ne spun ca ar fi un izvor insa daca nu cunoastem zona ar fi bine sa nu il cautam. Ne ofera apa lor si le tare multumim.

-    Nu mai este mult. Noi coborim de 20 de minute, voua la urcare nu trebuie sa va ia mai mult de 30. Se urca de-a coasta si virful o sa va apara asa..deodata..fara sa il vedeti mai de departe.

Si asa a fost. Cainii nostri nu mai au rabdare si o iau inainte tinind strict marcajul care se strecoara printre jnepeni desi sunt multe alte poteci. Noi ne mai oprim intr-un loc unde gasim afine si ne uitam dupa caini. Ar fi pacat sa ii pierdem.



Urmeaza ultimul asalt. Se urca usor printre jnepeni si deodata ne trezim in fata cu o cruce mare si alba de ciment cu o masa de asemenea alba in fata ei. Aproape de aceasta cruce se gasesc citeva bancute si mese dar si borna care marheaza Virful Giumalau( 1857m ).


Poza de grup :) pe Virful Giumalau


Alta poza de grup in preajma Virfului Giumalau

Privim ceasul si constatam ca ne-am descurcat mult peste asteptari: 3 ore si 10 minute de la Cabana Rarau. Facem pozele de virf si stam un pic la soare. E placut si nu prea e vint.Ne odihnim putin alaturi de prietenii necuvintatori. Privim spre NV si in departare e o creasta falnica. Fara indoiala sunt Muntii Rodnei din care reusesc identific cu precizie doar Virful Ineu. In partea Opusa e Raraul in toata splendoarea sa: cu colti, cu popi, cu virf si cu Pietrele Doamnei. Vedem si Muntii Stanisoarei, din pacate Ceahlaul nu ni se arata azi. Pe vai mai dainuie doar citeva zdrente de ceata.

Interesant mi s-a parut si traseul de creasta al Muntilor Giumalau marcat cu punct albastru intre Mestecanis si Valea Punei, traseu pe care mi-am propus sa il parcurg cindva in viitor.

Si pentru ca ne-a placut asa de mult am luat-o pe creasta o bucata spre Valea Putnei urmand sa coborim pe nemarcat in dreptul muchiei pe care am urcat. Mai atingem doua piscuri fiind mereu cu privirea in departari.

Gasim destul de usor calea spre banda rosie pe care am urcat si insotiti de prietenii nostri necuvintatori coborim repede. Setea ne chinuie destul de rau. Ochisem o sursa buna de apa in prima partea a zilei dar se afla in preajma drumului ce duce la Cabana Rarau. Cainii nostri sufera alaturi de noi dar nu sunt atit de disperati incit sa bea apa din balti.

Ajungem repede la drumul forestier. De aici avem numai de urcat. Nici nu ajungem bine pe drum ca gasim un sarpe mort si pierdem un caine. Ma sui pe niste gramezi de pietris sa-l vad unde este. Il identific,il strig si vine reprede-repede plin de entuziasm.Putin mai sus gasim un paraias unde cateii isi ostoiesc setea. Mai sus este o adapatoare unde vine pe unjgheab apa buna si rece. In locul asta facem o pauza cu totii, oameni si caini, bind apa ca niste camile care tocmai au gasit o oaza.

Revenim pe drum pe care nu il mai parasim pina la cabana. Din cind in cind ii recompensam pe insotitorii nostri cu biscuii de casa facuti de mama Ramonei. La intoarcere am facut 2 ore si jumatate.

Avind in vedere ca am depasit serios asteptarile privind timpul de parcuregere a acestui traseu( noi estimam ca dus-intors ar fi 8-10 ore ) hotarim sa facem si circuitul Pietrelor Doamnei marcat cu cruce albastra care se parcurge cam intr-o ora si jumatate.

Cei de la cabana ne spun ca rar au mai vazut turisti ca noi:
-    De regula cei care merg pe Giumalau se intorc asa de obositi ca nu le mai trebuie nici de mincare.



Plecam asadar sa cunoastem indeaproape Pietrele Doamnei. La inceput mergem prin padure apoi urcam printre bolovani mari. Intre cele doua stinci mai inalte exista un fel de canion, din cite se pare abordabil. Traseul insa nu merge pe aici si ocoleste pe undeva prin dreapta. Descoperim ca Doamna are mult mai multe Pietre decit credeam.



Sunt tot felul de stinci si stinculite, mai mici si mai mari, aparute de nicaieri dar doate dorind sa atinga cerul. La un moment dat parasim marcajul pentru a urca pe piatra cea mai lata si a treia ca inaltime. Efortul ne este rasplatit pe deplin chiar daca nu reusim sa ajungem pina in virful ei.

Vorbesc la telefon cu Claudiu Birliba multumind inca odata pentru toate informatiile si spundu-i ca am reusit sa facem ce ne-am propus. Cine stie poate odata vom merge pe munte impreuna.



Coborim din nou in traseul marcat, dar pe un jghebulet frumos. De aici urmeaza o parte ceva mai salbatica. Intai se coboara abrupt pina la baza unor stanci apoi se urca la fel de tare. Trecerea mai departe se face printr-o crapatura strinta. Prin stinga se vede clar un alt culoar de urcare. Si bineinteles ca il urmam. Mergem pe pamant si pe radacini in prima parte pina ajungem la o crapatura interesanta intre stanci. Seamana cu intrarea intr-o pestera, dar pare inabordabil. Oricum nu avem frontalelel la noi. Continuam si dupa citeva minute suntem sus. Soarele mai are un pic pina la apus.



Ne bucuram de aceste ultime minute de lumina si apoi incepem coborirea pina la marcaj. De aici nu prea mai urmeaza zone spectaculoase. E doar de mers in padure si inchidem cercul inceput la Cabana Rarau.

Ziua 3

Astazi va trebui sa ne dam jos de pe munte. Si pentru asta am ales un traseu foarte spectaculos si pitoresc: Cabana Rarau – Virful Rarau - Saua Ciobanilor - Popii Rararului - Coltii Raraului - Cheile Moara Dracului - Valea Caselor – Cimpulung.

Dupa ce facem bagajul si ne luam ramas bun de la gazdele noastre urmam punctul albastru care ne va duce pe Virful Rarau aflat intr-o zona cu multe relee. Drumul e partial stiut. Vremea este in schimbare, e cer noros si vint. Urcam virful cam intr-o jumatate de ora tot oprindu-ne spre a privi Marea Alpina, adica norii si ceturile adunate pe vai.



Nu stam prea mult pe virf fiindca bate vint rece si urmam creasta matematica( nemarcata ) spre Saua Ciobanilor. Inspre Popii Raraului cerul pare a se mai limpezi. Ajunsi in sa avem doua variante de vizitare a popilor si coltilor: pe sus, pe creasta sau pe la baza.



Noi alegem drumul ce trece pe la baza Popilor, marcat cu triunghi rosu ce duce la Slatioara. Si uite asa popii ne privesc de sus. Apoi, pe o serpentina larga venim in sens opus si ne urcam pe Coltii Raraului. Acum este rindul nostru sa ii privim de sus pe popi.



Pentru a reveni pe crucea rosie trebuie sa urmam creasta matematica spre Saua Ciobanilor. Gasim repede marcajul si coborim spre o stina. Din acest traseu se desprinde un altul marcat cu cruce albastra care merge la Slatioara in doua ore si jumatate.



Mai jos de stina, la capatul poienii intram in padure. Continuam pe poteca gasim un izvor  amenajat aflat intr-o poiana. Parcurgem toata poiana si ne angajam din nou in coborire. Din cind in cind trecem pe linga citeva stanci solitare. Poteca da intr-un drum forestier mocirlos in care rotile tafurilor au sapat santuri adinci care ajung si pina aproape de 1 metru. Iara ne facem ca porcii.

La un moment dat drumul trece pe linga o poiana unde se afla niste case de lemn. O sageata ne arata ca trebuie sa ne deplasam inspre acea casa. Din pacate poteca nu e clara si zona e mlastinoasa. Nu mai vedem marcajul. E primul singurul loc in care avem probleme de orientare. Din fericire, coborind, regasim macajul pe un copac si pe un finar.

De la casa ne intimpina un badie bucovinean cu parul alb si cu mustata iesit parca din povesti. Ne spune ca e singur de 20 de ani de cind i-a murit sotia. Averea lui consta in citeva oi si un caine mare si strasnic.

Reintram padure si coborim pe poteca insotiti de simfonia drujblelor care se aude stereo. Adica din doua parti. Peste putin timp ajungem in vale la partea superioara a cheilor.



Cheile Moara Dracului, desi scurte la lungime ( pina in 100 de metri ) sunt deosebit de frumoase si spectaculoase. Peretii stincosi sunt foarte apropiati  fiind despartiti in unele locuri doar de 3-4 metri. Apa are citeva caderi frumoase iar pozitionindu-se apoi pe un jgheab subtire. Portiunea e destul de delicata de traversat. Apa se trece de citeva ori, problema e stinca uda. Am gasit in chei citeva trunchiuri de copac extrem de utile pentru traversari.



Mai jos, la finalul jgheabului de care vorbeam apa cade citiva metri formind o cascada mica. Trecem iarasi apa si mai jos casim o ultima cascada. De aici in jos este drum forestier. Peste putine minute intilnim citiva oameni adunati in jurul unui TAF. De aici in jos drumul e mocirla adevarata. Nu ai pe unde sa mergi pe unde sa ocolesti.

Incet incet valea se deschide, apar primele finare, primele case. Cam dupa o ora de mers ajungem la soseaua nationala. Suntem cam la 2-3km mai jos de gara Cimpulung-Est. Problema transportului o rezolvam elegant fiindca exista o linie de autobuz care merge putin mai incolo de Valea Caselor inspre Gura Humorului.

Drumurile nostre prin Rarau si Giumalau s-au sfirsit aici. Excursia a fost o reusita, am gasit aici niste locuri extraordinare pe care am avut privilegiul sa le exploram in liniste si singuratate.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • C. Ceapchi

    20 dec 2010 10:50:06

    Splendida tura care imi aminteste de un traseu identic efectuat cu copii mei in septembrie 1982 la editia anuala a Stafetei Muntilor. La acea data nu am avut noroc de timp frumos, cum ati avut voi, dar am beneficiat de 10 cm. de zapada pe cort in ultima zi in Rarau si de ceata densa la vf. Giumalau, cu o zi inainte. Ma mir si astazi cum am reusit sa ajung la cabana Giumalau, pe ceata densa de nu vedeai nimic la 10 m. 

    Apreciez la superlativ tenacitatea voastra de a strabate toate potecile Orientalilor, dar cred ca nu ati ajuns la jumatatea drumurilor....... Succes in tentativa voastra in 2011 si sper sa va insotesc pe cateva din cararile nestrabatute.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017