Cu câteva zile în urma primesc o..hai să îi spunem comandă legată de o ieşire în natură. Adrian îmi spune să aleg un traseu uşor, potrivit pentru cei care nu au mai ieşit pe munte de câteva luni. Până la urmă m-am oprit asupra unui itinerariu interesant şi puţin umblat dar care nu a urmat poteci propriu-zis de munte, ci care a fost mai degrabă o plimbare pe dealuri şi prin chei.

Aşadar, într-o zi de duminică pe la ora 9:30 lăsăm maşinile în centrul satului Șirnea, sub dealul bisericii. Scot harta şi o întind urmând să prezint traseul de astăzi: Șirnea - Curmătura Groapelor - Valea Seacă - Cheile Brusturetului - Cabana Brusturet - satul Ciocanu - Șirnea.

Suntem şase: Alina, Claudia, Ramona, Adrian, Dragoş şi Bogdan.

Singura necunoscută era legată de porţiunea Cabana Brusturet - satul Ciocanu, care pe hartă era marcată cu banda galbenă. Nu am găsit referinţe recente despre acest traseu astfel că durata lui şi starea marcajului mă puneau pe gânduri. Mai există însă şi o variantă de rezervă, care ar fi însemnat însă şi un ocol consistent: Cabana Brusturet - Dâmbovicioara - Ciocanu.

Plecăm din Șirnea spre Curmătura Groapelor urmând triunghiul roşu. Peste câteva minute ne pricopsim cu un câine negru frumos care ne urmează îndeaproape şi stârneşte pe ceilalţi câini ai sătenilor. Trecem pe lângă pensiunea Valea cu Struţi, unde chiar există mai multe exemplare care ne privesc curioase de la distanţă. Începem să urcăm drumul ce duce spre Peştera până un dreptul unei case negre cu obloane roşii. De aici cotim la stânga pe un drum forestier ce urca spre Curmătura Groapelor.

Curând părăsim drumul forestier şi marcajul pentru a saluta brânduşele de primăvară şi pentru a admira o serie de lapiezuri care mă duc cu gândul la Poiana Beletina din Munţii Mehedinţi.

Revenim pe drum şi urmăm conştiincioşi marcajul. Câştigăm înălţime şi privim satul de sus. Vântul se înteţeşte. Spre Bucegi şi Leoata e încă nebuloasă şi nu se vede nimic. Sper că spre după-amiază situaţia să se mai schimbe.

Ajungem în Curmătura Groapelor. Spre Piatra Craiului e limpede şi se poate admira o bună bucată a crestei. Nu mai este multă zăpadă. Există şi un stâlp indicator care marchează o intersecţie de trasee:
- spre Fundata - banda roşie 3-4 ore
- spre La Table - banda roşie - o oră
- spre Șirnea - triunghi roşu - 45 de minute
- spre La Table - triunghi roşu şi cruce albastră - 1 ora -1 oră jumate

Pe muchia dealului există un fel de gard de piatră ce delimitează proprietăţile. Îl sar şi mă îndrept către o construcţie dezafectată, aflată într-o stare precară. E un unghi foarte bun pentru o lecţie de geografie a părţii sudice a Pietrii Craiului.

Ne continuăm drumul tot pe triunghi roşu. Prin pădure, în zonele în care soarele pătrunde mai puţin, persistă încă gheaţă groasă. Coborâm cu atenţie. La o curbă a drumului forestier facem prima pauză mai consistentă. Locul oferă o belvedere interesantă tot spre Crai, pe care însă îl vezi mai de jos.

După ce ronţăim câte ceva continuăm până ajungem în Valea Seacă. Schimbăm marcajul, trecem pe cruce galbenă. Coborâm uşor un drum forestier care ar trebui să ne ducă la Brusturet cam într-o oră, conform indicatorului.

Pe acest drum s-a lucrat intens la căratul buştenilor. Pietrele sunt efectiv tocite. Valea începe să se strâmteze iar în curând intrăm în sectorul Cheile Brusturetului. Pereţi abrupţi, grote, mari porţiuni surplombate ne apar în faţa ochilor. Drumul e foarte accidentat, deteriorat de tractoarele forestiere dar şi de viituri. Se văd locuri în care apa a curs năvalnic şi ne gândeam ce frumoase trebuie să fie unele din cascadele ce apar fără îndoială după ploi.

În aval de chei au fost construite o serie de ziduri în calea torenţilor. Drumul merge pe lângă ele şi ne aduce la Cabana Brusturet. Locul s-a schimbat mult faţă de ultima mea vizită care a avut loc în 1997. Ne oprim la un ceai şi o ciocolată caldă, fiecare costă 5 lei. Cam mult, având în vedere că există drum şi se poate ajunge cu maşina dinspre Podu Dâmboviţei.

Ne interesăm de drumul către Ciocanu. Cei de la cabana sunt amabili şi încearcă să ne ajute. Situaţia e incredibilă: puţin mai jos e un indicator, spune că până la Ciocanu e cale de o oră şi jumătate. DAR..pe marginea drumului e construit un gard proaspăt de scândură, cam de doi metri înălţime, împânzit de afişe pe care scrie proprietate privată. Un angajat al cabanei ne conduce până în dreptul unei porţi unde se află un marcaj banda galbenă. Pe acea poartă se poate ajunge la Cabana Căprioara. Ne spune că nu a fost pe acest traseu însă ne sfătuieşte să urcăm pe serpentine şi să mergem mult înspre dreapta.

Zona a fost defrişată şi nu a fost curăţată. Traversăm cu greu rămăşiţele arborilor. Nici vorbă de marcaj. La un moment dat dăm de o bandă roşie, dar nici asta nu continuă. Mai departe zăresc ceva ce mi se par a fi urmele unui marcaj vechi. Mă apropii şi văd că din marcaj au mai rămas doar dungile albe, foarte vechi. Strig şi aştept să vină toată lumea.

Ne regrupăm. Intrăm în pădure, nu vedem decât nişte copaci marcaţi cu litera H. Câinele nostru însoților coboară câţiva metri şi merge pe un fel de potecă acoperită de frunze. Îl urmăm şi surpriză: vedem marcajul undeva mai sus, bun şi clar.

- Câinele ăsta e deştept, merită un sandwitch! concluzionează Dragoş.

Chiar lângă mine e un copac pe care a fost aplicat odată un marcaj însă oameni de bine au avut grijă să decupeze scoarţa copacului. Din fericire nu şi-au făcut treaba şi au lăsat în partea superioară un loc în care se disting puţin galben şi puţin alb. E clar: intrarea în acest traseu a fost distrusă.

De aici încolo am beneficiat de poteca clară cu marcaj bun. Urcăm uşor şi ne minunăm cât de repede câştigăm înălţime. Drumul forestier e undeva jos şi e din ce în ce mai mic. Urcarea se termină într-o poiană unde se află o hodaie cu marcaje şi săgeţi care ne induc uşor în eroare. Sunt două posibilităţi de continuare aşa că ne despărţim şi o găsim uşor pe cea bună. De lângă hodaie mergem spre dreapta şi dăm într-o altă poiană cu o altă hodaie pe care e marcaj. Dar şi de o fântână părăsită.

Şi din acest loc se vede frumos Craiul. Poteca nu mai e clară deloc. Noi însă coboarim printr-o pădure de brânduşe, traversăm câteva proprietăţi împrejmuite dar în care oamenii au lăsat loc astfel încât să se poată trece cu căruţa.

Am ajuns în satul Ciocanu. Sunt uimit să văd aici un drum de asfalt. Suntem chiar lângă școala din sat. Urcăm spre biserică pe câteva serpentine. Priveliştea se deschide şi spectacolul e total. Nu ştii unde să te uiţi: spre Bucegi, unde atmosfera s-a limpezit, sau spre Piatra Craiului care e aproape, la o aruncătură de băţ.

Din păcate vântul e puternic şi tăios. Vremea e în schimbare. Ne găsim un loc ferit de vânt între două dealuri unde luăm masa. Continuăm tot pe drumul de asfalt amuzându-ne de afişele care spun: Atenţie: gard electric!!! Gardul însă e unul antic, din sârmă ghimpată ruginită.

Mai încolo găsim un nou motiv de amuzament: bornele kilometrice. Acestea sunt excesiv de precise: Șirnea 1,5 km, apoi Șirnea 0,5km. Măi să fie!

Urcăm o pantă lină la capătul căreia tronează un panou pe care scrie judeţul Braşov. Un altul spune că drumul a fost construit de Ministerul Dezvoltării Regionale. Asfaltul dispare brusc iar ultimele sute de metri le parcurgem pe un drum de pământ. E trist să vezi că lucrul nu a fost dus până la capăt. Până la urmă nu era mare lucru să se finalizeze toată legătura până la Șirnea că doar şi oamenii de aici sunt contribuabili la fel de buni.

Coborâm alene sub un cer din ce în ce mai întunecat. Câinele însoţitor atrage lătraturi din toate părţile însă îşi găseşte şi un partener de joacă. Trecem pe lângă Muzeul Etnografic din Șirnea aflat într-o clădire veche. Nu e nimeni în preajmă, bănuim că e închis.

Terminăm circuitul în centrul Șirnei la capătul a 6 ore şi jumătate. Sunt sigur că acest traseu se poate face şi într-un timp mult mai scurt. Am avut parte de o zi frumoasă în natură, cu peisaje interesante şi cu multă voie bună.