Jurnal dobrogean: Cheile Dobrogei, Casian, Gica Hagi, Histria si Enisala

Data publicarii: 23 mai 2011

Dupa un drum care parea ca nu se mai sfarseste( de rau ce era ) si care a inceput la Greci, am ajuns in Cheile Dobrogei. Aici plouase. Ce bine ca nu am inceput tura aici!

Cautam loc de cort la intrarea in chei dar ceea ce gasim nu ne prea multumeste. Asa ca ne urcam in masini si gasim un loc bun in inima cheilor. Punem corturile cit putem de repede. Fiecare dupa stilul lui: galatenii vorbesc mult in timpul actiunii, nemtenii poarta si ei discutii dar mai putin ample, iar brasovenii pun cortul mai pe muteste si de aceea si termina primii.

-    Ce liniste e la astia de la Brasov, astia tac si fac! trage concluzia Nelson.

Dupa ce toata lumea e cu corturile montate ne punem la masa cinstindu-ne ardeleneste cu cite o inghititura de palinca, buna, originala, Made in Hurez, Salaj, Romania.

Stam la masa si la taclale pe folia mare carata de Costel. Atmosfera a fost extraordinara, insa nu vreau sa intru in amanunte, e mai bine ca lucrurile ce s-au petrecut in Cheile Dobrogei sa ramana acolo.

Cerul s-a degajat lasind loc luminii lunii si stelelor. Stincile capata parca suflet in lumina asta difuza, ce le da un farmec neinchipuit. Bineinteles ca nu rezistam ispitei de a face o plimbare prin chei noaptea, cu lanternele stinse.

Suntem undeva aproape de iesirea sudica din chei asa ca plecam spre nord. Linistea e totala suntem singuri in tot acest tarim desi el este strabatut de o sosea. O modalitate mai buna pentru relaxare inainte de culcare nu cred ca exista. Ploaia a curatat atmosfera si de fiecare data cind trag aer in piept simt cum acesta patrunde pina in cele mai indepartate cotloane ale plamanilor.Si in plus aerul de aici are o anume mireasma, nu imi dau seama ce e:  sa fie aer sarat purtat de curenti de la mare?..poate e pur si simplu Dobrogea.

Dimineata ma trezesc de cum se lumineaza. Ma tot foiesc prin cort incercind inutil sa mai dorm. Ies pe afara sa vad cheile mai bine, pe lumina. Doamna Stoica a fost mai harnica decit mine si este deja linga cort.


Ca orice lucru din Dobrogea si cheile astea sunt mai altfel: peretii lor sunt departati, cam la 50-100 de metri, sunt putini inalti(20-30 metri). Apa care a format cheile e mai degraba un paraias care se scurge printr-o rigola adinca si noroioasa. Stincile au forme ciudate care iti lasa imaginatia sa zburde. Paraul face doua curbe mari. Exista insa si o stinca solitara, bijuteria Cheilor Dobrogei in opinia mea.


Cheile sunt strabatute de un drum asfaltat, cu avantajele si dezavantajele de rigoare. Urc pe un loc mai inalt sa pozez si de sus. Hoinaresc un pic si bag de seama ca pe la corturi a inceput agitatia: trebuie sa cobor. Stringem rapid si plecam la plimbare ca e timpul sa strabatem cheile si pe zi.


Din fericire suntem inca singuri asa ca nu ne deranjeaza nimeni. Sau ma rog..aproape singuri. Locul e plin de popandai care zburda pe zona verde, cind pe deasupra, cind pe sub pamant. Stincile au forme interesante, unele din ele prezinta crapaturi, dar si arcade.


In capatul dinspre satul Cheia e oprit un microbuz. O trupa de copii a venit la catarare. Par a fi la una din primele lectii, judecind dupa faptul ca li se explica diferenta intre alpinism si catarare cind trecem pe linga ei.


Pe partea cealalta a stincii unde se vor catara copii exista o pestera mica. Marin ne avertizeaza ca trebuie sa patrundem tinindu-ne de nas, nu de alta, dar se pare ca a fost transformata in wc.


Vis-a-vis este o stinca ceva mai compacta. Marin ne spune ca e un loc sacru in care satenii aprind uneori lumanari.


Facem cale intoarsa dar incet-incet locul incepe sa se populeze. Cheile Dobrogei nu mai sunt doar ale noastre. Le-am avut, timp o seara, o noapte si o jumatate de dimineata.

Manastirea si Pestera Sfantul Ioan Cassian:
Din Cheile Dobrogei mergem spre sud, catre satul Tirgusor. De aici se desprinde un drum de pamant catre Manastirea Casian. Nu mergem singuri spre manastire ci suntem insotiti de o vulpe mare care aleraga de rupe pamantul paralel cu drumul. Urcam dealul numit Casian, care gazduieste  in virful lui se afla complexul monahal.


E zi de duminica iar la Manastire e multa lume. Cladirea bisericii e inca in costructie in in jur exista un mic paraclis, chilii, trapeza si tot ce mai e necesar unui asezamant calugaresc. Exista chiar si doua centrale eoliene de dimensiuni mai mici.


Un indicator ne spune ca avem de coborit pina la Pestera Sfantului Ioan Cassian cam 300 de metri. Si intr-adevar coborim pe o poteca de pamint pina pe un platou de unde privelistea e minunata. Sub noi e un lac de agrement, destul de mare ca intindere. Pina aici nimic special. Cineva insa a avut grija sa creeze niste insule artificiale, de forma patrata.


Copacii sunt in floare, prin iarba misuna tot felul de creaturi, de la vaca domnului, la paianjeni si soparle. De aici incolo drumul e mai bine amenajat. Exista trepte, balustrade si..turisti galagiosi. Treptele te duc mai intai in padure si te lasa la paza unei pesteri. Pentru accesul in pestera e nevoie sa urci o scara metalica destul de lunga( 10- 12 metri ). Putin mai jos de aceasta scara e un pinten solitar care pastreaza o legatura destul de fragila cu stinca mare. E si o scara de lemn care ar trebui sa te ajute sa ajungi linga el, insa e foarte subreda si parca prea scurta.

Dupa ce urcam aceasta scara patrundem in atmosfera in care si-a dus viata sfantul. Oare el cum ajungea aici? Tot pe o scara?


In dreapta este o bancuta improvizata cu o patura pe ea. Drept inainte este o cruce mare din lemn, o icoana de dimensiuni mari cu Sfantul Ioan Casian si un sfesnic. Mai la dreapta se gaseste o masa. Spre stinga este un galerie care urca. Cum suntem suntem singurii  care avem frontale, ne aventuram pe aceasta galerie. Aceasta se dovedeste a fi destul de scurta. La un moment dat gasim niste luminari aprinse. Apoi traversam un masaj facind citiva pasi in mersul piticului si ajungem in locul in care galeria se infunda. Si aici se gasesc obiecte bisericesti, lumanari aprinse, icoane, candele.

Facem calea intoarsa catre iesirea din pestera. Eu mai zabovesc un pic in zona dind roata acelui pinten solitar.

Citeva cuvinte despre Sfantul Ioan Casian, pe care le-am aflat de pe site-ul manastirii:
S-a născut in jurul anului 360, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime pînă azi numele: Podişul Casian şi Peştera lui Casian.

Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile timpului. Apoi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de sora sa si de prietenul său Gherman. Aşa au ajuns amîndoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Dupa un timp cei doi  au hotărît să plece în sihăstriile Egiptului, la pustnicii  de pe Valea Nilului.

Dupa anul 400 Cuvioşii Ioan Casian şi Gherman  au dorit să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfîntului Ioan Gură de Aur care avea sa il hirotoneasca pe Gherman preot iar pe Casian diacon. Dupa putin timp Ioan Gură de Aur, a fostinlaturat de un anume Teofil si fortatsa traiasca în exil. Casian şi Gherman au fost trimişi în misiune la Roma să încunoştiinţeze pe episcopul Romei, Inocenţiu I, printr-o scrisoare, privind cele intimplate cu Ioan Gură de Aur.

Sfîntul Ioan Casian a petrecut astfel zece ani la Roma şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, la  mănăstirea Sfîntul Victor. S-a stins din viata in anul 435. Recunoscut ca sfînt de cei din vremea lui, el este cinstit de toţi călugării Bisericii Apusene ca unul dintre cei mai mari învăţători. Moaştele sînt păstrate si astăzi în mănăstirea Sfîntul Victor.

Date mult mai detaliate despre zona Casimcei, despre pestera si despre viata Sfantului Ioan Casian gasiti aici:

http://www.ioancasian.ro/

Parasim manastirea si ajungem din nou la Tirgusor. De aici o luam la stinga pe un drum de pamant, pe Valea Vistornei catre satul Gura Dobrogei. Ajungem la intersectia cu soseauana nationala Tulcea – Constanta. Vedem o padure de centrale eoliene, sunt de ordinul sutelor.

Tot la aceasta intersectie vedem un indicator care ne amuza teribil, zice asa: Sacele, 7km. O sun repede pe mama sa puna o ciorba la incalzit, ca suntem la 7km de Sacele( jud. Brasov ) dar mi-o reteaza scurt:

-    Nu te cred!

Sacelele de Costanta este faimos insa din cauze..fotbalistice: aici s-a nascut celebrul Gica Hagi.


Sursa: wikipedia

Daca la Sacelele asta tot nu ne asteapta nimeni..mergem la Histria, pe malul Lacului Sinoe.

Cetatea Histria:
Cu 7 lei de om vizitam mai intai muzeul cetatii iar apoi mergem la ruine. Am avut reducere de grup ca eram 8 persoane.


La începutul anilor 20 a fost construit primul muzeu arheologic (de sit) de la Histria, fiind proiectat de arhitectul G. Simotta. Din cauza terenului slab, prost ales, în anul 1923 clădirea s-a dărâmat, fiind ulterior demolată definitiv din ordinul directorului Muzeului Naţional de Antichităţi, Vasile Pârvan.


Actualul muzeu a fost înfiinţat în 1982, în subordinea Muzeului de Istorie Natională şi Arheologie din Constanţa, într-o cladire nouă. În Muzeul Arheologic Histria sunt expuse piese de arheologie greacă, romană şi bizantină, provenind din cercetările de la Histria şi din împrejurimi: amfore, inscripţii, vase ceramice, sticlă, opaiţe, podoabe, basoreliefuri elenistice, documente epigrafice.


Muzeul ne-a impresionat in mod placut. Este gazduit de o cladire moderna, foarte luminoasa cu acoperis de sticla, care pune in evidenta foarte bine  fragmentele arheologice, hartile si machetele expuse.


Iesim afara, urmand a merge la ruine. Apropierea de lacul Sinoe pare a fi cauza unui vant puternic. Incepem cu termene romane, ce dateaza din secolele 2-3 d. Hristos, apoi ne deplasam catre zidurile cetatii mergind pe o alee strajuita de diverse exponate. Intram in cetatate pe poarta mare si facem un tur complet poposind insa si pe malul Lacului Sinoe. Lac pare impropriu spus, e atit de intins incit nu i se vad toate marginile. Are si valuri, daca ar avea plaja ai zice ca esti la mare.


Histria este cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei. A fost fondat de niste greci veniti din Milet in secolul VII i. Hr. si parasit in secolul VIII d. Hr. Numele cetăţii Histria (Istria în limba greacă), e dat de denumirea fluviului Istros, cum era denumită Dunărea de către greci. In decursul celor 1300 de ani de locuire permanenta, orasul a fost aparat de cinci ziduri de incinta succesive ce corespund marilor etape istorice traversate de-a lungul existentei sale.


In interiorul acestor incinte au fost descoperite monumente remarcabile: temple si altare grecesti, terme romane, basilici civile, luxoase locuinte particulare, basilici crestine si chiar o catedrala episcopala.

Locuitorii au parasit Cetatea Histria in secolul VII, unul din motivele abandonării oraşului fiind şi colmatarea vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul, golful devenind în prezent complexul lagunar Razelm-Sinoe.

Timpul a zburat repede iar noi ne pregatim iarasi de drum, catre ultimul obiectiv din aceasta excursie. Vom vedea Cetatea Heracleea. Aceasta se afla aproape de Babadag, linga satul Enisala si de aceea mai este cunoscuta si sub numele de Cetatea Enisala.


In drum oprim in Babadag sa facem o poza geamiei.


Cetatea Enisala (sau Heracleea)
Cetatea este situata pe un punct inalt de pe malul lacului Razelm. Privelistea merita toti banii. dealul pe care e asezata e stincos, imprejurimile sunt verzi. Stuful inainteaza citeva sute de metri in interiorul Lacului Razelm iar oamenii au taiat prin el citeva canale.

Platim la intrare doi lei unui barbat inalt si blond cu trasaturi rusesti. Din vechea cetate nu s-au pastrat prea multe: un turn-poarta si zidurile de jur-imprejur. Locul ofera insa o priveliste de 360 de grade. Marin imi arata Muntele Consul, dealurile Deniztepe si Bestepe, Mahmudia si lacul Razelm. Bate un vint strasnic dar noi gasim un loc ferit linga vechile ziduri unde stam pe iarba si inghitim cite ceva.


Citeva cuvinte despre Enisala, citite pe un panou:
Istoria cetatii si a asezarii din apropiere este ilustrata si de denumirile pe care le-a avut: de la Vicus Novus, in traducere Satul Nou, Novoe Selo pe care turcii l-au preluat in limba lor numindul Yeni-Sale de unde a derivat in denumirea actuala, Enisala.

Cetatea a fost construita in scop militar, defensiv si de supraveghere a drumurilor de pe apa si de pe uscat in a doua jumatate a secolului al XIV-lea. Ea are un plan poligonal neregulat ce urmeaza sinuozitatile masivului de calcar pe care este asezata.


Zidurile de incinta, turnurile si bastioanele sunt partial conservate. Atrage atentia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul portii principale, cu arcada dubla, de origine orientala, intilnita frecvent in Evul Mediu si utilizat de constructorii bizantini in diverse edificii din Peninsula Balcanica dar si din Tarile Romane.


In timpul domniei lui Mircea Cel Batrin Cetatea Enisala a facut parte din sistemul defensiv al Tarii Romanesti. Turcii au cucerit-o in 1419-1420 si au instalat aici o garnizoana otomana. Ulterior, datorita inaintarii trupelor turcesti dincolo de Gurile Dunarii, pina la Chilia si Cetatea Alba(1484) dar si ca urmarea a formarii cordoanelor de nisip ce separa Lacul Razelm de Marea Neagra, cetatea a fost parasita in secolul al XVI-lea pentru ca nu mai corespunea intereselor strategice si economice ale turcilor.

Revenim la masini pe creasta stincoasa care incepe de linga turnul-poarta. E sfarsitul turei noastre, aici ne luam ramas bun de la prietenii din Galati si de la Piatra Neamt. Ne asteapta un drum lung spre casa, multe ore de condus pe care aveam sa le sfarsim cu bine.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • DOINA POPA

    23 mai 2011 06:44:01

    Situri turistice de patrimoniu natural și istoric, prietenii potriviti alaturi de care sa savurezi asfel de lucruri ...cam acestea au fost \"ingredientele de baza\" ale unei excursii reusite. Inspirate alegeri...

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017