Munții Penteleu- Bogdan Balaban

Munții Penteleu

Data publicării: 06 iun 2011

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În încercarea de a cunoaşte mai bine zona Carpaţilor de Curbură s-a făcut loc şi pentru o tură în Munţii Penteleu. Nu ştiam prea multe despre acest munte şi atunci am încercat să-l cunosc cititnd jurnale. Peste tot am observat anumite probleme legate de marcaj şi de orientare.

Ca de obicei am încercat să gândesc un traseu în circuit cu plecare şi sosire din Varlaam. Pentru urcare am ales traseul descris în majoritatea jurnalelor: Varlaam - Canton Cernatu - Staţia Meteo şi Vf. Penteleu( marcaj banda roşie 4-5 ore ). Pentru coborâre am studiat harta din centrul localităţii, mult mai recentă decât cea pe care o aveam eu cu Munţii Buzăului şi m-am hotărât pentru o coborâre pe Valea Viforâtă( marcaj: triunghi albastru ).

În centrul satului Varlaam ne întâlnim cu trei motociclişti care îmi spun că vor să ajungă şi ei pe la Penteleu şi să stea cu cortul lângă staţia meteo. Doar că ei vor ajunge acolo..călare. Ei mă lămuresc încotro să o iau fiindcă în sat nu există nici un stâlp indicator ci doar o hartă pe un tablou metallic la o intersecţie.
Lăsăm maşina în Varlaam şi ne îndreptăm pe jos spre Cernatu pe Valea Basca Mare, e vorba de vreo 7-8 km de drum forestier. Se poate merge şi cu maşina, există doar o porţiune mai delicată chiar la ieşirea din Varlaam.

Mai scutim o parte din drum că ne ia un nene cu căruţă. N-am mai mers de ani mulţi cu o astfel de tracţiune 4x4. Căruţaşul ne lasă la Gura Milei, cam la 1km de canton. Valea se strâmtează, trecem un pod şi ne intersectam cu drumul forestier Viforâta, pe unde vrem să coborâm din Penteleu.

Puţin mai sus este marcată intrarea în traseul propriu-zis. Două marcaje bandă roşie şi o săgeată îndreptată în sus ne arată că trebuie să părăsim drumul forestier. Urcăm mai susţinut câteva zeci de metri. Pădurea e relaxantă de un verde crud de primăvară asemănător celui din Măcin. Trecem de o masă cu băncuțe, un izvor şi dăm într-un drum forestier. Marcajul, bine aplicat în pădure, e foarte rar pe acest drum forestier, practic nu îl întâlnim decât acolo unde trebuie părăsit forestierul sau unde e intersecţie de drumuri forestiere.

În general poteca taie curbele drumului forestier, scutindu-ne astfel de ocoale inutile. Ajungem într-o zonă cu nişte construcţii improvizate şi cu un vagon forestier. Doi câini ne simt şi se apropie de noi. E timpul să testez aparatul de ţinut câini la distanţă primit în dar de la Costel Ceapchi. Funcţionează: câinii se opresc din alergat şi din lătrat.

Mai sus nişte muncitori încarcă buşteni într-un camion. Trecem pe lângă ei salutându-i şi dăm de un alt vagon forestier, şi acesta dotat cu câini, mai agresivi decât la precedentul. Şi de data asta aparatul îşi face datoria. Interesantă tehnologia asta..

După încă câteva serpentine tăiate mai găsim un camion cu buşteni şi pe motocicliştii cu care vorbiserăm în Varlaam.

- Vă întoarceţi deja? îi întreb.
- Nu, urcăm însă mergem mai încet. O să stăm cu corturile lângă staţia Meteo.

La o privire mai atentă văd că există trei motociclişti şi doar două motociclete. Una din ele a fost lăsată lângă un vagon forestier fiindcă nu a făcut faţă drumului, foarte noroios şi mocirlos pe alocuri.

De acum încolo vom face urcarea în trei, alături de un domn pasionat de motociclete dar şi de munţi. Intrăm în vorbă şi drumul trece parcă mai repede. Pădurea începe să se rărească. Vedem în depărtare o stână aflată în stare bună. Pe geamul ei ne zâmbeşte dintr-o poză Crin Antonescu, puţin mai încolo e un autocoloant cu Asociaţia Montană Carpaţi.

Tăiem o serpentină a drumului de la stână şi vedem din ce în ce mai bine ţinta: staţia Meteo şi Vf. Penteleu. Urcăm parcă mai vioi dar ne oprim repede. Sau mai exact suntem opriţi din drum de către o mulţime de narcise răsărite printre jnepeni care ne cer să le facem poze. E prima oară când mă întâlnesc cu narcise pe munte. Suntem bucuroşi nevoie-mare şi pierdem destulă vreme cu această şedinţă foto.

Puţin mai sus un şarpe trece drumul. Pare a fi o viperă. E destul de agitat aşa că îl fotografiem scurt şi ne vedem fiecare de drumul nostru. Urmează asaltul final. Alegem să urcăm pieptiş până la staţia meteo unde ne aşteaptă cei doi motociclişti care între timp au montat şi corturile.

Stăm la o poveste la măsuţa din faţa cabanei şi mâncăm câte ceva. Băieţii cu motocicletele vor să meargă pe creastă înspre Comandau până la Vf. Crucea Fetii. Noi încercăm să ne informăm asupra traseului de coborâre şi îl rugăm pe un domn de la staţia meteo să ne dea câteva detalii.

Avem cu noi două hărţi, una vehe din colecţia Munţii Noştri şi una mai recentă, care este identică cu panoul din centrul satului Varlaam, pe care apar mai multe trasee. Teoretic, după vârf, trebuie să urmăm un triunghi albastru care să ne scoată pe drumul forestier Viforâta şi apoi la Cernatu. Domnul de la Meteo ne spune că nu ştie în ce stare este acel marcaj şi ne da câteva indicaţii, legate de configuraţia terenului şi de puncte de reper.

Pornim spre vârf împreună cu cei trei motociclişti, care de data asta merg pe jos. Urcăm o bucată mai abruptă şi ajungem la o mică fântâniţa aflată în vecinătatea unui stâlp metalic înalt, folosit în vechime pe post de foişor de observaţie.

Urmează ultimul asalt. Vârful Penteleu are forma unei piramide ce se ridică până la 1772m şi este marcat de o bornă de ciment şi de o cruce, tot din ciment. Lângă ele se află nişte panouri solare, folosite probabil de către cei de la staţia meteo.

Pe vârf e vânt puternic. În jur e vizibilitate destul de bună: identific cu uşurinţă Ciucașul, Zăganul, Tătarul, Siriul, Podu Calului şi Munţii Vrancei. Stau jos ca să mă feresc de vânt şi aştept restul grupului: apre şi Ramona. Apoi, surpriză, vine un băiat care urcă pe bicicletă, vin şi motocicliştii, iar după ei încă un băiat şi o fată tot cu biciclete. Deci cam asta e populaţia care a fost în Penteleu în această zi.

Facem o tradiţională poză de vârf şi începem să coborâm pe partea opusă staţiei meteo pe marcaj triunghi albastru. Marcajul e foarte rar dar pare a fi proaspăt. Urmăm indicaţiile primite la cabana meteo: trecem de o șa, mergem pe lângă abrupt până lângă o baltă. Continuăm pe linia crestei şi ne poziţionăm pe o culme secundară a Munţilor Penteleu. De aici trebui să cotim stânga. Noi însă alegem să coborâm atraşi de un perimetru plin cu narcise şi abia apoi facem stînga pe o cărare clară ce ţine curba de nivel. Traversăm câteva zone umede şi ajungem din nou în poteca marcată.

Triunghiul albastru este mult mai des aplicat şi foarte vizibil. Din loc în loc, destul de rar se mai găsesc nişte panglici de la un concurs de motocros: o panglică portocalie pe care scrie KTM şi una alb cu roşu, pe care nu scrie nimic.

Traversăm vreo două zone împădurite şi dăm într-o poiană mare şi largă. Câteva săgeţi de lemn cu marcaj şi panglicile motocicliştilor ne ajută la orientare. Coborâm uşor şi intrăm în pădure de-a dreptul. De aici încolo marcajul e tot mai şters, mai rar însă poteca e lată şi foarte clară. Pe ea se găsesc urmele animalelor sălbatice. Conform hărţii ar trebui să ajungem într-un loc, numit pe hartă Masa Făgăduinţei de unde ar trebui să începem coborârea spre drumul forestier Viforâta.

Marcajul e din ce în ce mai rar dar şi diversificat, ca să zic aşa: triunghi albastru, panglică portocalie, panglică alb-rosie, iar de la un moment dat şi un triunghi roşu. Mergem pe potecă şi câte 10 minute fără să dăm de vreun marcaj, urmând creastă matematică pe o distanţă cam mare.

La un moment dat trecem pe lângă un adăpost din bârne de lemn cu un fânar lângă. Mai jos zărim nişte pietre mari de formă cubică.

De la un timp începem să coborâm, însă nu pe partea dreaptă cum ar fi trebuit, ci pe stânga.
- Asta nu-i a bună!

După vreo 20 de minute ne întrebăm unul pe celălalt dacă am mai văzut marcaje:
- Nu, doar panglicile motocicliştilor.

E clar, nu suntem pe drumul cel bun. Tot ce avem de făcut e să ţinem drumul ăsta al panglicilor. Încerc să dau de cineva care să ştie zona bine zona şi care să ne îndrume. Privesc harta şi nu mă prea dumiresc unde trebuie să ieşim: la fel de bine putem fi spre Vadu Oii sau, şi mai rău, spre Secuiu. Din păcate nu am deloc puncte de reper. Şi mai jos găsim fundaţia unei construcţii şi câţiva pari de la un gard vechi.

Reuşesc să iau legătura cu Jandarmeria Montana din Nehoiu, unde spun toată povestea de mai sus. Mă lămuresc că sunt în drum spre Valea Bâsca Mică, o vale care pe harta pare a fi destul de lungă. Mai sunt încă multe ore de lumină. Încep să apară pâraie, să coborâm puternic. De undeva din vale se aud câini care latră. Încă o sesiune de coborâre şi ajungem pe malul râului Bâsca Mică, un rău nervos, destul de lat şi destul de adânc după cum aveam să constat încercând să găsesc un loc de trecere.

Până la urmă marcajul motocicliştilor ne-a scos la liman. De acum încolo promit că nu mai zic nimic de rău de motocicliştii de pădure.

Pe partea cealaltă sunt nişte case, un drum forestier şi o femeie într-o curte. Strig, dar râul face zgomot prea mare şi nu sunt auzit. Apoi femeia pleacă, nu o mai văd. Scot iară harta şi acum am certitudinea că sunt la Vadu Oii. În mod normal trebuie să urmăm râul înspre aval dar ăsta poate însemna mulţi kilometri. În lipsa de alte idei mai încerc un telefon la cei de la Jandarmeria Montana. Le spun unde mă aflu şi îi întreb pe unde am şanse mai bune să trec apa.

- Noi suntem în Varlaam, rămâneţi pe loc, venim după voi.

Între timp apare iarăşi femeia de la casă, de data asta ne vede. Purtăm un dialog de tipul surdul nu aude dar le potriveşte. Îmi spune că e un pod undeva în amonte şi că sunt într-adevăr la Vadu Oii. Apar repede şi băieţii de la Jandarmerie care ne îndrumă foarte bine, însă înspre aval, şi ne scutesc până la urmă de o traversare prin apă. Aşadar suntem murdari dar uscaţi!

Şi uite aşa ultima parte a excursiei o petrecem alături de jandarmii montani cu care ne împrietenim, cu care discutăm despre munţi şi trasee, cu care facem schimb de adrese de email şi numere de telefon. Sunt oameni care îşi fac meseria din pasiune, oameni pe care mi-aş dori să îi mai văd pe munte.

De la ei am aflat că marcajul triunghi albastru pe care plecasem a fost marcat fără autorizaţie nefiind de fapt finalizat. Ei speră să poată reface anul acesta o parte din marcajele din Penteleu.

Dormim lângă Varlaam. De dimineaţa ne întâlnim cu motocicliştii de care ne despărţiserăm ieri în Vârful Penteleu. Ne spun că le-a fost frig tare în cort. Au avut şi ei partea lor de rătăceală, nereuşind să îşi atingă obiectivul, vârful Crucea Fetii.

Cu peripeţii, cu mult mers pe jos, cu legarea unor noi prietenii, aşa s-a petrecut prima noastră întâlnire cu Penteleul, un munte cu nume de caşcaval, după spunea într-un jurnal Gigi Cepoiu. Şi uite aşa am păşit în al 32-lea an de viaţă.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Distribuie pe retelele sociale

Abonare la articole

Comentarii: 3

Lucian

25 nov 2011 10:55:00

Frumos ! :) Daca ati fost cu bicicletele pana acolo va felicit ! Mi-ar fi placut si mie...
Bogdan

25 nov 2011 12:31:07

N-am fost cu bicicletele, ci pe jos. Oare in situatia asta mai meritam felicitari? ;)
danut giurca

17 mai 2012 06:45:04

chiar vreau sa ajung la cabana meteo imi era dor de acest traseu superb iar fotografiile tale parca facute de mine m-au binedispus sporindu-mi totodata nerabdarea intilnirii cu frumusetile locurilor