Muntii Penteleu

Data publicarii: 06 iun 2011

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

In incercarea de a cunoaste mai bine zona carpatilor de curbura s-a facut loc si pentru o tura in Muntii Penteleu. Nu stiam prea multe despre acest munte si atunci am incercat sa-l cunosc cititnd jurnale. Peste tot am observat  anumite probleme legate de marcaj si de orientare.

Ca de obicei am incercat sa gindesc  un traseu in circuit cu plecare si sosire din Varlaam. Pentru urcare am ales traseul descris in majoritatea jurnalelor: Varlaam – Canton Cernatu – Statia Meteo  si Vf. Penteleu( marcaj banda rosie 4-5 ore ). Pentru coborire am studiat harta din centru localitatii, mult mai recenta decit cea pe care o aveam eu cu Muntii Buzaului si m-am hotarit pentru o coborire pe Valea Viforita( marcaj: triunghi albastru ).



In centrul satului Varlaam ne intilnim cu trei motociclisti care imi spun ca vor sa ajunga si ei pe la Penteleu si sa stea cu cortul linga statia meteo. Doar ca ei vor ajunge acolo..calare. Ei ma lamuresc incotro sa o iau fiindca in sat nu exista nici un stilp indicator ci doar o harta pe un tablou metallic la o intersectie.
Lasam masina in Varlaam si ne indreptam pe jos spre Cernatu pe Valea Basca Mare, e vorba de vreo 7-8 km de drum forestier. Se poate merge si cu masina, exista doar o portiune mai delicata chiar la iesirea din Varlaam.

Mai scutim o parte din drum ca ne ia un nene cu caruta. N-am mai mers de ani multi cu o astfel de tractiune 4x4. Carutasul ne lasa la Gura Milei, cam la 1km de canton. Valea se strimteaza, trecem un pod si ne intersectam cu drumul forestier Viforita, pe unde vrem sa coborim din Penteleu.


Putin mai sus este marcata intrarea in traseul propriu-zis. Doua marcaje banda rosie si o sageata indreptata in sus ne arata ca trebuie sa parasim drumul forestier. Urcam mai sustinut citeva zeci de metri. Padurea e relaxanta de un verde crud de primavara asemanator celui din Macin. Trecem de o masa cu bancute, un izvor si dam intr-un drum forestier. Marcajul, bine aplicat in padure, e foarte rar pe acest drum forestier, practic nu il intilnim decit acolo unde trebuie parasit forestierul sau unde e intersectie de drumuri forestiere.



In general poteca taie curbele drumului forestier, scutindu-ne astfel de ocoale inutile. Ajungem intr-o zona cu niste constructii improvizate si cu un vagon forestier. Doi caini ne simt si se apropie de noi. E timpul sa testez aparatul de tinut caini la distanta primit in dar de la Costel Ceapchi. Functioneaza: cainii se opresc din alergat si din latrat.

Mai sus niste muncitori incarca busteni intr-un camion. Trecem pe linga ei salutindu-i si dam de un alt vagon forestier, si acesta dotat cu caini, mai agresivi decit la precedentul. Si de data asta aparatul isi face datoria. Interesanta tehnologia asta..

Dupa inca citeva serpentine taiate mai gasim un camion cu busteni si pe motociclistii cu care vorbiseram in Varlaam.

-    Va intoarceti deja? ii intreb.
-    Nu, urcam insa mergem mai incet. O sa stam cu corturile linga statia Meteo.

La o privire mai atenta vad ca exista trei motociclisti si doar doua motociclete. Una din ele a fost lasata linga un vagon forestier fiindca nu a facut fata drumului, foarte noroios si mocirlos pe alocuri.



De acum incolo vom face urcarea in trei, alaturi de un domn pasionat de motociclete dar si de munti. Intram in vorba si drumul trece parca mai repede. Padurea incepe sa se rareasca. Vedem in departare o stina aflata in stare buna. Pe geamul ei ne zimbeste dintr-o poza Crin Antonescu, putin mai incolo e un autocoloant cu Asociatia Montana Carpati.



Taiem o serpentina a drumului de la stina si vedem din ce in ce mai bine tinta: statia Meteo si Vf. Penteleu. Urcam parca mai vioi dar ne oprim repede. Sau mai exact suntem opriti din drum de catre o multime de narcise rasarite printre jnepeni care ne cer sa le facem poze. E prima oara cind ma intilnesc cu narcise pe munte. Suntem bucurosi nevoie-mare si pierdem destula vreme cu aceasta sedinta foto.



Putin mai sus un sarpe trece drumul. Pare a fi o vipera. E destul de agitat asa ca il fotografiem scurt si ne vedem fiecare de drumul nostru. Urmeaza asaltul final. Alegem sa urcam pieptis pina la statia meteo unde ne asteapta cei doi motociclisti care intre timp au montat si corturile.

Stam la o poveste la masuta din fata cabanei si mincam cite ceva. Baietii cu motocicletele vor sa mearga pe creasta inspre Comandau pina la Vf. Crucea Fetii. Noi incercam sa ne informam asupra traseului de coborire si il rugam pe un domn de la statia meteo sa ne dea citeva detalii.

Avem cu noi doua harti, una vehe din colectia Muntii Nostri si una mai recenta, care este identica cu panoul din centrul satului Varlaam, pe care apar mai multe trasee. Teoretic, dupa virf, trebuie sa urmam un triunghi albastru care sa ne scoata pe drumul forestier Viforita si apoi la Cernatu. Domnul de la Meteo ne spune ca nu stie in ce stare este acel marcaj si ne da citeva indicatii, legate de configuratia terenului si de puncte de reper.



Pornim spre virf impreuna cu cei trei motociclisti, care de data asta merg pe jos. Urcam o bucata mai abrupta si ajungem la o mica fintinita aflata in vecinatatea unui stilp metalic inalt, folosit in vechime pe post de foisor de observatie.

Urmeaza ultimul asalt. Virful Penteleu are forma unei piramide ce se ridica pina la 1772m si este marcat de o borna de ciment si de o cruce, tot din ciment. Linga ele se afla niste panouri solare, folosite probabil de catre cei de la statia meteo.

Pe virf e vint puternic. In jur e vizibilitate destul de buna: identific cu usurinta Ciucasul, Zaganul, Tatarul, Siriul, Podu Calului si Muntii Vrancei. Stau jos ca sa ma feresc de vint si astept restul grupului: apre si Ramona. Apoi, surpriza, vine un baiat care urca pe bicicleta, vin si motociclistii, iar dupa ei  inca un baiat si o fata tot cu biciclete. Deci cam asta e populatia care a fost in Penteleu in aceasta zi.



Facem o traditionala poza de virf si incepem sa coborim pe partea opusa statiei meteo pe marcaj triunghi albastru. Marcajul e foarte rar dar pare a fi proaspat. Urmam indicatiile primite la cabana meteo: trecem de o sa, mergem pe linga abrupt pina linga o balta. Continuam pe linia crestei  si ne pozitionam pe o culme secundara a Muntilor Penteleu. De aici trebui sa cotim stinga. Noi insa alegem sa coborim atrasi de un perimetru plin cu narcise si abia apoi facem stinga pe o carare clara ce tine curba de nivel. Traversam citeva zone umede si ajungem din nou in poteca marcata.

Triunghiul albastru este mult mai des aplicat si foarte vizibil. Din loc in loc, destul de rar se mai gasesc niste panglici de la un concurs de motocros: o panglica portocalie pe care scrie KTM si una alb cu rosu, pe care nu scrie nimic.



Traversam vreo doua zone impadurite si dam intr-o poiana mare si larga. Citeva sageti de lemn cu marcaj si panglicile motociclistilor ne ajuta la orientare. Coborim usor si intram in padure de-a dreptul. De aici incolo marcajul e tot mai sters, mai rar insa poteca e lata si foarte clara. Pe ea se gasesc urmele animalelor salbatice. Conform hartii ar trebui sa ajungem intr-un loc, numit pe harta Masa Fagaduintei de unde ar trebui sa incepem coborirea spre drumul forestier Viforita.

Marcajul e din ce in ce ince mai rar dar si diversificat, ca sa zic asa: triunghi albastru, panglica portocalie, panglica alb-rosie, iar de la un moment dat si un triunghi rosu. Mergem pe poteca si cite 10 minute fara sa dam de vreun marcaj, urmand creasta matematica pe o distanta cam mare.

La un moment dat trecem pe linga un adapost din birne de lemn cu un finar linga. Mai jos zarim niste pietre mari de forma cubica.

De la un timp incepem sa coborim, insa nu pe partea dreapta cum ar fi trebui, ci pe stinga.
-    Asta nu-i a buna!

Dupa vreo 20 de minute ne intrebam unul pe celalalt daca am mai vazut marcaje:
-    Nu, doar panglicile motociclistilor.

E clar, nu suntem pe drumul cel bun. Tot ce avem de facut e sa tinem drumul asta al panglicilor. Incerc sa dau de cineva care sa stie zona bine zona si care sa ne indrume.  Privesc harta si nu ma prea dumiresc  unde trebuie sa iesim: la fel de bine putem fi spre Vadu Oii sau, si mai rau spre Secuiu. Din pacate nu am deloc puncte de reper. Si mai jos gasim fundatia unei constructii si citiva pari de la un gard vechi.

Reusesc sa iau legatura cu Jandarmeria Montana din Nehoiu, unde spun toata povestea de mai sus. Ma lamuresc ca sunt in drum spre Valea Basca Mica, o vale care pe harta pare a fi destul de lunga. Mai sunt inca multe ore de lumina. Incep sa apara paraie, sa coborim puternic. De undeva din vale se aud caini care latra. Inca o sesiune de coborire si ajungem pe malul riului Basca Mica, un rau nervos, destul de lat si destul de adinc dupa cum aveam sa constat incercind sa gasesc un loc de trecere.

Pina la urma marcajul motociclistilor ne-a scos la liman. De acum incolo promit ca nu mai zic nimic de rau de motociclistii de padure.

Pe partea cealalta sunt niste case, un drum forestier si o femeie intr-o curte. Strig, dar riul face zgomot prea mare  si nu sunt auzit. Apoi femeia pleaca, nu o mai vad. Scot iara harta si acum am certitudinea ca sunt la Vadu Oii. In mod normal trebuie sa urmam riul inspre aval dar asta poate insemna multi kilometri. In lipsa de alte idei mai incerc un telefon la cei de la Jandarmeria Montana. Le spun unde ma aflu si ii intreb pe unde am sanse mai bune sa trec  apa.

-    Noi suntem in Varlaam, ramaneti pe loc, venim dupa voi.

Intre timp apare iarasi femeia de la casa, de data asta ne vede. Purtam un dialog de tipul surdul nu aude dar le potriveste. Imi spune ca e un pod undeva in amonte si ca sunt intr-adevar la Vadu Oii. Apar repede si baietii de la Jandarmerie care ne indruma foarte bine, insa inspre aval, si ne scutesc pina la urma de o traversare prin apa. Asadar suntem murdari dar uscati!

Si uite asa ultima parte a excursiei o petrecem alaturi de jandarmii montani cu care ne imprietenim, cu care discutam despre munti si trasee, cu care facem schimb de adrese de email si numere de telefon. Sunt oameni care isi fac meseria din pasiune, oameni pe care mi-as dori sa ii mai vad pe munte.

De la ei am aflat ca marcajul triunghi albastru pe care plecasem a fost marcat fara autorizatie nefiind, de fapt finalizat. Ei spera sa poata reface anul acesta o parte din marcajele din Penteleu.

Dormim linga Varlaam. De dimineata ne intilnim cu motociclistii de care ne despartiseram ieri in Virful Penteleu. Ne spun ca le-a fost frig tare in cort. Au avut si ei partea lor de rataceala, nereusind sa isi atinga obiectivul, virful Crucea Fetii.

Cu peripetii, cu mult mers pe jos, cu legarea unor noi prietenii, asa s-a petrecut prima noastra intilnire cu Penteleul, un munte cu nume de cascaval, dupa spunea intr-un jurnal Gigi Cepoiu. Si uite asa am pasit in al 32-lea an de viata.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • Lucian

    25 nov 2011 10:55:00

    Frumos ! :) Daca ati fost cu bicicletele pana acolo va felicit ! Mi-ar fi placut si mie...

  • Bogdan

    25 nov 2011 12:31:07

    N-am fost cu bicicletele, ci pe jos. Oare in situatia asta mai meritam felicitari? ;)

  • danut giurca

    17 mai 2012 06:45:04

    chiar vreau sa ajung la cabana meteo imi era dor de acest traseu superb iar fotografiile tale parca facute de mine m-au binedispus sporindu-mi totodata nerabdarea intilnirii cu frumusetile locurilor

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017