La marcat în Munții Podu Calului
Data publicării: 09 iun 2011
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Din când în când e nevoie să mergi pe munte nu numai pentru distracţie, hoinărit, aer curat, ci trebuie să mai faci şi treabă. În Munţii Podu Calului, o subunitate a Carpaţilor de Curbură, AMC a organizat o acţiune de remarcare. Scopul a fost crearea unei legături între Munţii Siriu şi Penteleu.
Cascada Pruncea
Tabăra de corturi a fost amplasată pe Valea Cașoca, cam la 10km de localitatea Siriu. Ne-am adunat de vineri seara, lume multă, marea majoritate provenind de la Galaţi.
Traseele vizate pentru remarcare au fost:
Valea Buzăului (coada lacului Siriu) - Valea Tehărău - Culmea Tehărău - Valea Cașoca - intersecția Titilău - Paraul Stânii - Golul Podu Calului - drumul forestier Copăcelu - Valea Bâsca Mare - cantonul forestier Cernatu (marcaj: bandă roșie);
Gura Teghii - Poiana Tega - Vf. Podu Calului (marcaj: cruce albastră).
Acţiunea a fost sprijinită de Jandarmeria Montana Nehoiu care a participat cu 15 oameni.
După ce s-a strâns toată lumea, jandarmii au venit în tabără şi au montat un cort de campanie, lucru ce s-a dovedit foarte util în ziua următoare când a servit drept adăpost pe timp de ploaie.
S-au stabilit detaliile pentru ziua următoare. Deşteptarea se dădea la ora 6:30, plecarea la ora 7:30. Între timp în tabăra a fost organizat un mic atelier de creaţie unde se scriu săgeţile indicatoare.
Planul de bătaie a fost următorul: vom fi împărţiţi în 5 echipe( de regulă a câte 5 voluntari + câte un jandarm montan ). În fiecare echipă trebuie să existe o persoană care să fi parcurs traseul care urmează a fi marcat.
Dimineaţa ne trezim după plan, vin şi jandarmii. Coordonatorii acţiunii, Cătălin Florescu şi Alex Grigoraș comunică echipele. Noi am fost repartizaţi în echipa numărul 4. Coordonatorul echipei a fost domnul Marin Baltă, restul voluntarilor fiind Dănuț Maniu şi Ionuţ Toader din Buzău, Sorin Adam şi eu din Braşov.
Zona pe care trebuie să o marcăm este următoarea: Golul Podu Calului - drumul forestier Copăcelu - Valea Bâsca Mare - cantonul forestier Cernatu.
Se ţine o scurtă şedinţă tehnică în care ni se spune cum trebuie desfăcute cutiile de vopsele, cât de lat trebuie să fie marcajul, care e tehnica de vopsire. Prima parte o parcurgem în Matizul domnului Marin. Până la intersecţia Titilău e totul în regulă, drumul e foarte bun. Apoi reuşim să mai parcurgem doar câteva sute de metri în maşină fiindcă drumul e rău.
Ne dăm jos şi punen rucsacii în spinare. În spatele nostru vin jandarmii cu o Dacie papuc 4x4, cea mai tare maşina de teren din lume. În maşina Jandarmeriei se află saci cu nisip şi cu ciment, stâlpi indicatori, săgeţi, şuruburi şi piuliţe
Drumul forestier se numeşte Pârâul Stanii şi este plin de urme de ursuleţi de toate categoriile: mici, mijlocii, mari şi foarte mari. Dar nu ne facem griji că suntem mulţi şi e multă gălăgie.
Îi ajungem din urmă pe jandarmi care mai lasa Dacia să îşi regleze pulsul. De aici în sus vom merge alături de băieţii de la Jandarmerie. În zonele mai delicate mai dăm o mână de ajutor Daciei care traversează cu brio toate zonele mai grele. Ajungem într-o poiană unde este izvor, stână şi o căbănuţă. De aici nu se mai poate merge cu maşina. Ne oprim la cabană, unde un domn ne serveşte cu o ţuică faină( şi din fericire nu prea tare ) de Buzău.
Spre deosebire de noi, jandarmii au plecat la drum pe stomacul gol şi se opresc la cabană să ia micul dejun. Noi însă trebuie să mai parcurgem o bucată până să începem efectiv munca de marcare. Le dăm o mână de ajutor jandarmilor cărând stâlpii şi săgeţile.
Urcăm uşor câteva zeci de metri, după care mergem pe o curbă de nivel lungă. Ieşim într-o poiană mare. Aici urmează să fie montaţi trei stâlpi indicatori, dar asta va fi treaba jandarmilor. Domnul Marin ne arată intrarea spre Vf. Podu Calului( 1439m ) şi ne spune că el va poziţiona stâlpii şi săgeţile cât timp noi urcăm la vârf.
Drumul până la vârf urmează a fi marcat astăzi dar deocamdată trebuie să urcăm pe poteci nemarcate. Stranie senzaţie să fi printre ultimii care face asta. Poteca urmează un picior şi e străjuită de vegetaţie. Puţin mai sus e un mic foişor de observaţie. Câteva zeci de metri mai sus ajungem în Vârful Podu Calului care, din păcate este împădurit.
Vârful este evidenţiat de o bornă veche de ciment marcată cu un X dar şi de un foişor de observaţie foarte înalt dar şi foarte şubred. Dan încearcă să îl urce dar se opreşte la primul nivel fiindcă e destul de riscant după aceea şi în plus scopul vizitei noastre de aici este altul.
Coborâm câţiva metri spre est, căutând un culoar care să ofere privelişte către Penteleu şi Munţii Vrancei.
Echipa nr. 4, de la stânga la dreapta în ordinea numerelor de pe tricou: Ionuţ, Marin( căpitanul echipei ), Dan, Sorin şi Bogdan
Coborâm înapoi în poiană unde suntem aşteptaţi de domnul Marin, care era deja cu treaba gata. Jandarmii încă nu îşi făcuseră apariţia.
Ne îndreptăm în poiana spre partea de est într-un loc în care paște o herghelie de cai. Sunt destul de de agitaţi, se aleargă şi uneori se mai bat. De aici încolo va începe munca noastră. Urmează să vopsim primul marcaj pe un brad aflat aproape de un izvor.
Începem preparea vopselelor: avem nişte găletuşe de iaurt de 1kg în care punem vopsea şi puţin diluant, amestecăm bine. Domnul Marin a avut inspiraţia să vină cu nişte mănuşi de lucru şi doi trafaleți înguşti, numai buni pentru trasat dungile marcajelor.
Dar hai să vedem cum se face un marcaj:
1. Se curăţă locul cu o perie de sârmă.
2. Se trasează dunga roşie, centrală.
3. Se trasează dungile albe laterale.
Pasul numărul 1 este făcut de Marin, Dan e cu vopseaua albă, Ionuţ e cu vopseaua roşie, eu mă ocup de poziţionarea marcajelor iar Sorin taie crengi unde este nevoie astfel că marcajul să fie vizibil de la distanţă.
Trasăm marcajul pe o serpentină ca să părăsim poiană şi să intrăm în pădure. Din când în când vedem marcajele vechi. Se coboară pe o potecă dreaptă, îngustă şi noroioasă. Punem marcajele având grijă să existe contact vizual cu următorul.
Ajungem într-un drum forestier care nu pare să mai fi fost utilizat recent. Trebuie să avem grijă că intrarea de pe forestier în potecă să fie bine semnalizată pentru a nu lăsa loc de interpretări.
Drumul coboară uşor şi ne scoate într-o poiană unde a fost odată o stână. Aici facem pauză de masă, de preparat vopsele şi de schimbat vopsitori. Suntem cam la jumătatea drumului către Canton Cernatu.
Continuăm pe acest vechi drum forestier până ajungem..aţi ghicit, la un alt drum forestier, de data asta mai lat, mai circulat. Jandarmii au montat la această intersecţie un stâlp indicator cu două săgeţi. Aflăm că mai avem cam o oră şi jumătate până la Cernatu. Din ce am văzut, la remarcare timpii de pe săgeţi se dublează fiindcă pauzele sunt dese.
Jandarmul care teoretic trebuia să aibă staţie şi să ne însoţească nu a mai venit şi ne dăm seama că nici nu ne va mai prinde din urmă, deşi ar fi fost uşor fiindcă traseul era proaspăt marcat.
Ne dăm toată silinţa să marcăm cât mai bine schimbarea de direcţie fiindcă nu se ştie cât de bine vor rezista stâlpii( nu mă refer la trăinicia lor sau a vopselelor ci la pericolul venit din partea dihaniilor cu două picioare ).
Mai jos e exploatare forestieră, câţiva oameni încarcă un camion cu buşteni. Domnul Marin îşi pune la lucru farmecul personal şi uşurinţa în comunicare şi intră în vorbă cu muncitorii.
De aici lucrurile sunt clare: drumul e mai lat, mai sunt şi ziduri de sprijin pe care putem vopsi marcaje, în schimb pe unele zone avem probleme cu lipsa copacilor. Cine spunea că uneori nu vezi copacii din cauza pădurii avea dreptate.
Drumul nostru e la mare înălţime faţă de vale şi coboară uşor în serpentine lungi. Ajungem lângă o construcţie veche, părăsită, care odată a fost tabăra de pionieri. Am aflat că elevii care au fost în această tabără au făcut primele marcaje în Masivul Podu Calului.
La Canton Cernatu găsim doi stâlpi indicatori montaţi de jandarmi. Din păcate nu avem semnal la telefon şi nu putem anunţa că am terminat treaba iar cei ce trebuie să ne recupereze să pornească înspre noi.
Cerul se închide treptat semn că va veni ploaia. Hotărâm să mergem pe drumul forestier până la Varlaam, în total 7km de marş. Ne oprim puţin la Gura Milei unde facem inventarul. Avem o cutie de vopsea roşie şi alte două de vopsea albă neatinse. Practic s-a consumat o jumătate de cutie de vopsea roşie şi aproximativ o cutie de vopsea albă.
Mergem pe o punte suspendată deasupra râului Basca Mare pentru câteva fotografii, iar apoi continuăm drumul. Din păcate tot nu avem semnal şi ploaia e din ce în ce mai aproape. Ajungem însă în sat cam în acelaşi timp cu ploaia şi ne adăpostim într-un bar. Din păcate avem un semna volatil pe telefoane. Cu toate astea reuşesc să iau legătura cu Alex, care era îngrijorat de soarta noastră. Îi spunem unde suntem şi ne promite ajutor.
Aşteptând maşina în satul Varlaam
Cam într-o jumătate de oră suntem recuperaţi de Marcel Stamate care a străbătut aproape 40 de km până la noi. Pe drum aflăm veşti interesante. Pe partea cealaltă a muntelui a plouat puternic iar o viitură puternică s-a pus pe râu şi a luat o bună parte a vinului şi a berii care era pusă la rece. Am crezut că e o glumă.
Pe Valea Cașoca ploua mocăneşte când am ajuns. În tabără era o jaleee...Într-adevăr vinurile şi berile au plecat la vale pe o apă murdară. Suntem întâmpinaţi cu aplauze şi cu o porţie mare de fasole cu cârnaţi şi costiţe făcute la cazan, o bunătate. Nu mă gândeam că sunt atât de flămând şi că o să pot mânca toată porţia aia. Dar am reuşit fără prea mult efort.
Trecem la hainele de seară şi stăm sub o prelată la poveşti sub ploaia măruntă. Într-un moment de linişte observăm că nu se mai aude glasul stropilor pe prelată. S-a oprit ploaia iar pe un colţ de cer se văd stelele.
După ora 0 mă pun şi eu la somn. Toată treaba a fost terminată, aşadar pentru ziu de duminică va fi program de voie.
Poza de grup cu participanţii la acţiunea de marcare
De dimineaţă încerc să văd cine ce planuri are. Vorbesc cu Gigi Cepoiu şi Marin Baltă să facem o tură pe proaspăt marcata Vale Teherau, loc despre care auzisem că e foarte frumos. În plus putem vedea cum au lucrat ieri colegii noştri.
Până la urma socotelile nu se potrivesc şi plecăm pe Valea Teherau doar eu şi Sorin. Peisajul este foarte diferit: se merge mai mult prin poieni de-a lungul unui râu micuţ. Lăsăm maşina la intrarea în traseu care se face direct din DN10 Braşov - Buzău. Avem de traversat o porțiune mai noroioasă. Pentru puţin timp suntem la adăpostul pădurii că este foarte cald. În partea superioară a văii se adunaseră însă nişte nori negri. Poteca e clară, se intuieşte uşor şi trece râul de mai multe ori şi în plus şi alte pâraiaşe mai mici.
Din loc în loc apar nişte ziduri din pietre, cazemate folosite în război în luptele din munţi. Oare ce povesti ascund ele? Din păcate nu ştiu nimic despre lupetele din Munţii Buzăului. De câteva ori trecem pe anumite proprietăţi delimitate cu gărduleţe şi porţi rudimentare din lemn. În partea superioară a văii este o stână. Trei vaci pasc liniştite în interiorul unei cazemate. Ne oprim sub un fag mare, singuratic să mâncăm ceva dar şi să ne echipăm preventiv pentru ploaie fiindcă ne e clar nu vom scăpa.
Mai întâi cad câţiva stropi, un colţ de ploaie, bine ar fi să scăpăm cu atât. Dar n-a fost să fie. Cu toate că ploaia s-a oprit după câteva minute, aveam să ne confruntăm cu un potop mai apoi. Ne adăpostim în pădure privind cum o mare cantitate de apă pică din cer acompaniată de fulgere, tunete şi restul arsenalului artileriei cereşti.
Prin pădure se formează instantaneu mici pâraiaşe care merg spre vale. Stăm sub copaci aproape o oră şi decidem să plecăm spre vale. Pâraiaşele pe care le traversaserăm la urcare sunt de câteva ori mai mari. Cu cât coborâm mai mult, cu atât mai greu trecem apele. Dăm şi de râul principal, care nu e chip să îl trecem prin locul marcat. Pietrele pe care l-am trecut sunt acoperite de apă, nu ne dăm bine seama cât e de adânc. Caut fără succes un loc de trecere în aval.
E clar, trebuie să facem cumva să trecem râul principal şi să rămânem în dreapta lui în sensul de curgere până la ieşirea din vale, căci altfel o să avem probleme. Încercăm o improvitație cu nişte crengi, fără succes. Dacă aşa nu merge folosim metoda Divide et Impera: mergem înspre amonte până ce râul se mai despleteşte şi trecem câteva pâraiaşe mai mici. Gata de acum ştim ce trebuie să facem.
Teoria sună bine, însă a sta pe dreapta râului nu a fost chiar uşor. Râul mai intersectează drumul odată, pe o porţiune în care coboară destul de abrupt. Noi trebuie să urcăm prin pădure pe un sol foarte alunecos, să ocolim o stâncă mare. Am câştigat înălţime faţă de apă, dar nu e evident pe unde e continuarea. Coborâm pe un picior înierbat şi intrăm în pădure unde găsim o potecă clară. O urmăm, mai traversăm cu greu( din cauza solului alunecos ) o vale şi dăm într-o poiană. Mai trecem la pas încă două pâraiaşe şi vedem marcajul undeva jos. Aventura s-a terminat. Revenim pe drumul oficial şi continuăm spre ieşirea din vale.
Drumul e acum şi mai norioios şi de aceea ne deplasăm mai greu. Dar ajungem cu bine la maşina unde ne echipăm cu straie mai de oraş.
Concluzii:
1. Mi-a făcut mare palcere să particip la acţiunea de marcare a traseelor. Pentru mine a fost prima dată, cu sigurantă voi merge şi în viitor.
2. Ritmul de mers când s-a făcut marcarea a fost extrem de lent. Practic ne-am oprit cam din 50 în 50 de metri. De aceea nu mi s-a părut deloc obositor.
3. Am avut mult prea multă vopsea cu noi. E greu să estimezi cam de câtă e nevoie. Pe de altă parte mai bine să fie şi să rămână decât să te trezeşti că nu ai terminat de vopsit şi nu mai cu ce.
4. Din discuţiile cu cei din celelate echipe de marcat am dedus că trafaleții înguşti sunt mult mai eficienţi decât pensulele. Varianta cea mai eficientă( însă nu şi cea mai ieftină ) probabil că este cea cu şablon şi spray.
5. Mulţumesc colegilor din echipă, celor ce au avut iniţiativa acţiunii din Munţii Podu Calului, adică Asociaţia Montana Carpaţi, tuturor voluntarilor şi Jandarmeriei Montane din Nehoiu pentru sprijinul oferit.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 4
-
Radu Mititean
12 iun 2011 16:28:42
Am lucrat si eu multi ani la marcaje, si am folosit o tehnica destul de diferita:
1. CU sau fara sablon:
Aproape totdeauna am folosit sablon, la toate semnele (punct, banda, cruce, triunghi). Sablon de tabla subtire de aluminiu, care putea fi indoit dupa forma substratului pe care urma a fi vopsit semnul (ex ii dadeam forma concava pt vopsit pe arbori) si tinut de un singur om cu o singura mana, cu cealalta putand aplica culoarea alba... Fara sablon rareori iese forma regulata si dimensiune standard pentru semnul de marcaj...
2. Ordinea de vopsit culorile:
Eu recomand totdeauna mai intai vopsirea periferiei semnului, adica albul, cu sablonul, si ulterior \"miezul\" de culoare (rosu, albastru sau galben) - asa ai ghidaj si nu gresesti dimeniunile, iese si forma regulata mai ales nu se majeste pensula sau aplicatorul de culoare alba cu culoarea de la \"miez\" (invers nu e problema, ca putina culoare alba in rosu sau albastru sau galben nu se simte).
3. Cu ce aplicam vopseaua
Sigur ca depinde de tipul de vopsea. Cu vopsea clasica recomand aplicarea cu pensula, dar prin tusare, nu pensulare ( la suprafete rugoase gen scoarta de molid, bolovan rugos) si prin pensulare doar pe suprafete netede (gen coaja de fag, bolovan neted, stalp de beton...). Rulourile inguste cu par/blana lunga pot fi o solutie mai degraba la suprafete netede, dar se incarca mai greu cu vopsea in bidon de mici dimensiuni, fara alte scule pt scurgere etc. Iar spray de vopsea de regula e nerecomandabil ca ori iese strat prea subtire si transparent, ori daca dai mai mult curge, ca e prea fluid... Sunt insa si vopsele speciale care se intaresc aproape instant la spreyere, in cazul lor e OK si cu sprayul...
4. Diluare vopsea?
Eu la vopsele clasice nu doar ca nu am pus diluant, ci chiar am scurs din diluantul care era deasupra vopselei in bidon, ca sa iasa vopseaua mai groasa. Se usuca mai greu, dar nu se scurge, nu se manjeste, acopera mai bine rugozitatile si se aplica bine prin tusare... Sunt semne de marcaj vopsite de mai bine de 20 de ani de mine cu tehnica asta si sunt inca OK (de regula pe molizi batrani sau stanci, unde nu a batut soarele...). Sigur ca depinde de tipul de vopsea, la alte vopsele poate fi acceptabil sau chiar necesar amestec cu ceva diluant... Dar a se tine cont ca de regula instructiunile sunt pentru vopsit pe suprafete netede, in mai multe straturi succesive, pe cand la marcaje ai de regula suprafete rugoase si dai un singur strat - rareori mai vii tu sau alta echipa peste cateva zile sa mai dai un strat...
5. Estimare cantitati de vopsea.
Estimarea cantitatii de vopsea necesara se poate face bine de cine are experienta, daca parcurge mai intai traseul si vede cam cate semne pe ce tip de suprafata vor fi necesare. E mare diferenta intre a marca un drum clar de tractor / caruta, fara ramificatii, unde faci doar 2-3 perechi de semne pe kilometru, si marcarea unei zone despadurite cu poteca neclara, unde pui pe bolovani semne de marcaje tot la cateva zeci de metri.... Iar la drumuri forestiere clare fara ramificatii pui semne deloc sau foarte rar... Nu ca unii destepti care au aplicat peste tot, inclusiv pe drumuri clare, fara ramificatii, ideea idioata ca de la un semn de marcaj trebuie sa il vezi pe urmatorul, umpland peisajul de chestii colorate, in loc ca marcajul sa fie la limita inferioara a necesarului pt orientarea umana.... De asemenea, una e cantitatea de de vopsea necesara pe o coaja de fag si alta e pe o scoarta de molid batran sau un bolovan foarte rugos sau suprafete f. poroase...
6. Pregatirea substratului
Am vazut mentionata utilizarea periei de sarma. Cand se vopsesc semne pe arbori batrani cu scoarta rugoasa, crapata, ce se cojeste singura in timp ex. la molizi batrani, se recomanda mai intai cioplirea cu o securice a partii superficiale, nevii, a scoartei ( cu grija sa nu ajungi la partea \"vie\" ca ranesti arborele si iese rasina care iti acopera marcajul) si abia apoi dai cu peria... Altfel, acele bucati superficiale de coaja in 1-2 ani se desprind si cad cu tot cu vopsea si dus e semnul tau de marcaj...
Radu Mititean
director executiv CCN, fost sef de echipa Salvamont Cluj -
Bogdan
14 iun 2011 04:16:30
Va multumesc pentru comentariu si pentru sfaturile utile, domnule Mititean. Am sa le transmit celor care au organizat aceasta actiune, Asociatia Montana Carpati (http://www.carpati.org/asociatie/) in colaborare cu Jandarmeria Montana Buzau , sigur se vor gasi lucruri de imbunatatit pentru actiunile ce vor urma.
-
Catalin Florescu
14 iun 2011 05:57:34
Salut, Bogdane! Este o mare neintelegere pe care trebuie sa o clarificam. Lumea trebuie sa stie clar, ca actiunea de remarcare a fost organizata de Asociatia Montana Carpati (http://www.carpati.org/asociatie/), cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Buzau. Sfaturile primite sunt binevenite.Intotdeauna este loc si de mai bine.
-
Adrian Stir
09 iul 2011 03:42:16
Frumoasa isprava si frumoasa povestea! Felicitari!