Kitzlochklamm

Data publicarii: 10 aug 2011

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Din seria locurilor frumoase pe care le-am gasit in Austria, am sa va prezint un alt canion, Kitzlochklamm pe numele lui. Acesta este pozitionat in regiunea Salzburg in apropierea orasului Taxenbach.

Kitzlochklamm  nu este la fel de promovat si de cunoscut ca si alte obiective turistice ale zonei( de exemplu Eisriesenwelt sau Liechtensteinklamm ) si de aceea nu este atit de aglomerat. Ca sa ajungi la intrarea in canion trebuie sa mergi pe un drum forestier neasfaltat( o raritate in Austria ). Depasim doua parcari goale si ajungem la  o a treia unde se afla doar citeva masini.

Dupa o scurta plimbare pe jos ne oprim la casa pentru a ne procura bilete. Vizitarea e taxata anul acesta cu 4 euro iar canionul este deschis intre orele 10 si 18.



Dupa ce trecem de zona de intrare plecam pe o poteca ingusta dotata cu balustrade groase de lemn pe partea dinspre riul Arche. Urcam citeva trepte. Se aude zgomot mare de ape: e vorba de o cascada de mare dar si de una mai mica, aflata in stinga ei.



Practic in acest loc exista o zona de confluenta a doua paraie nervoase de munte.



Continuam pe valea din stinga pe o pasarela de lemn. Vrem sa trecem apa dar zabovim pe pod pentru a urmari niste sportivi care fac canyoning si care nu au nici un fel de retinere in a sari citiva metri in apa.

Am nimerit dupa o ploaie asa ca apa are volum si o culoare ciudata fiindca nu a reusit sa se limpezeasca. Locul este curat rar vezi cite un bat sau un bustean in apa, de pet-uri, hartii nici nu se pune problema.



Spre deosebire de Liechtensteinklamm, Kitzlochklamm este nu este atit de intunecat, peretii se ingusteaza foarte tare doar jos, unde sunt aproape de apa. Traversam riul de vreo doua ori si iesim din zona mai ingusta. Dar distractia nu s-a terminat. As spune ca abia acum incepe: bolovanii par aruncati haotic in riu, pereti verticali stau in stinga si in dreapta; verde crud de iarba si brazi.



In plus pasarelele se transforma in scari care urca tare diferente de nivel de zeci de metri.

 
 
Treptele urca abrupt dar austriecii, in bunul lor obicei de a se gandi la toate, au creat din loc in loc citeva mici balconase unde sa iti mai poti trage sufletul. Urcatul atitor trepte dintr-o data ii oboseste si pe cei care o au pregatire fizica buna.

Practic pe aceste trepte traversam aproape fara sa ne dam seama pe celalalt mal al riului unde ne intersectam cu alta poteca. Aceasta duce, pe undeva pe sus chiar la poarta de intrare in canion. Ne hotarim ca la coborire sa o luam pe aici.



In locurile sensibile au fost montate niste inele metalice mari, dublate de plase de sirma, cu scopul de a proteja constructiile si vizitatorii de caderile de pietre.



In dreapta noastra riul s-a creat un culoar foarte strimt printre doi pereti verticali. Acolo se prvaleste cu putere, intr-o succesiune foarte frumoasa de caderi de ape.

Ne aflam la citeva zeci de metri deasupra apei iar continuarea traseului ne este facilitata de un tunel sapat in stinca. La iesirea din tunel nici macar nu se mai vede riul, stim ca e acolo datorita zgomotului.

Parcurgem un tunel mai lung dar luminat natural prin citeva..hai sa le spunem ferestre. Tunelul este datat 1553 si afost facut de minerii cautatori de aur si poarta numele de Tunelul Ritz.



La iesire traversam un pod construit foarte ingenios. Podul este facut cumva in unghi. In punctul de curbura s-a gasit o solutie interesanta, cu patru pari lungi si grosi care pleaca dintr-un singur punct aflat pe un bolovan din mijlocul riului. Podul a fost gindit astfel incit sa se atenueze frica de inaltime a unor vizitatori.  Pentru aceasta s-a pus un fel de covor de cauciuc pe sub pod mai lat decit acesta astfel incit atunci cind te uiti peste balustrada sa nu poti privi vertical in jos.

Podul acesta pare a fi fost construit din necesitate. Vechiul traseu mergea pe malul opus insa, din ce am vazut se pare ca o cadere de pietre si stinci au distrus podetele. Ne aflam asadar intr-o zona sensibila. Capatul superior al canionului este la citeva zeci de metri de noi, la capatul unui alt pod,  si acesta spectaculos. De aici poteca merge mai departe prin padure insa noi ne oprim si facem drumul de intors.



Nu mai coborim multele trepte ci alegem poteca de care vorbeam mai sus. Trecem de citeva tunele si poduri. Din cind in cind avem privelisti spre dealul de pe cealalta parte. Spre final coborim repede pe citeva serpentine.


Bineinteles ca un astfel de loc cum este Kitzlochklamm isi are si el legendele sale. Iata una din ele:
 
Se spune ca intr-o noapte de iarna cu viscol, un grup de femei a urcat prin canionul Kitzlochklamm si au ajuns la casa unui taran din Embach-Rain, aflata pe un loc inalt deasupra locului unde riul Ache se varsa in Salzach. Infometate ele au batut si la usa taranului si l-au rugat sa le dea ceva de mincare. Om bun la suflet, taranul le-a chemat in casa si a gatit pentru ele. La plecare femeile l-au intrebat cum sa il rasplateasca.



Taranul s-a scarpinat in cap si s-a gindit: fintina lui era aproape secata iar gospodaria lui ar fi avut nevoie de mai multa apa fiindca cea mai mare parte a plantelor pe care le cultiva se uscau.  Cea mai mare dorinta a sa era aceea de a rezolva cumva problema apei.

Femeile i-au promis ca il vor ajuta. Au cercetat imprejurimile si i-au indicat un loc in care sa sape, aflat undeva mai sus de ferma. Taranul a descoperit un izvor, cu apa buna si mai multa decit avea nevoie. Apa aflata in exces ajunge acum in canion, iar drumetii si cataratorii isi potolesc si astazi setea cu apa acestui izvor.

Plimbarea asta a facut toti banii. Am trait sentimente interesante, de la entuziasm si exaltare la teama. Kitzlochklamm nu este doar o rezervatie naturala. As spune ca e un muzeu in aer liber, o opera de arta din apa si piatra.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017