Piatra Iorgovanului

Data publicarii: 07 sep 2011

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Una din dorintele mele mai vechi in materie de munte a fost sa ajung in Retezatul Mic. Insa am tot gresit tactica de fiecare data cind am fost in Retezat, lasind pentru finalul turei iesirile in Retzatul Mic. Bineinteles ca acestea nu au mai avut loc fiindca intotdeauna se strica vremea.

De data, imediat dupa ce am stabilit ca vom pleca pentru 8 zile in Retezat, am rezervat pentru primele trei zile iesiri in Retezatul  Mic si Oslea din Vilcan. Prima zi a fost dedicata unui circuit avind ca scop principal Piatra Iorgovanului.

Suntem doar doi, eu si Ramona. Intram in traseu de linga Casa de Vinatoare Cimpusel. Un indicator triunghi rosu spune ca pina pe virf e cale de 3-4 ore. Trecem apa unui parau( prima si singura sursa de apa pina aproape de iesirea din traseu ) latrati de un catelus mic si artagos si patrundem intr-o poiana. Cotim repede la dreapta si intram in padure. De aici primele minute de urcus sunt destul de aspre si scot din noi untul de la prima ora. Treptat urcusul se calmeaza, urmeaza multe zone plate sau cu urcare usoara.


Din cind in cind rafale puternice de vint ne mai racoresc. Pe nesimtite ajungem in partea superioara a padurii si iesim in golul alpin. In spate incepem sa zarim creasta ascutita, crenelata si elegant a a Oslei din Vilcan, un munte de calcar extraordinar, asemenator , dupa cum aveam sa constatatam, cu Piatra Craiului.


Despre Oslea din Vilcan aveam date putine legate de intrarea si iesirea in masiv. La fiecare pauza studiez de sus posibilitatile de abordare si fac o sumedenie de poze. Odata cu iesirea  in golul alpin avem in permanenta in vedere  tinta noastra, Piatra Iorgovanului. A nu se confunda insa cu virful omonim care este undeva mai in spate si care devine vizibil doar atunci cind esti aproape de el.


Pe partea dreapta sunt haurile mari din Valea Gauroane, o vale spectaculoasa cu pereti abrupti din calcar dar si cu citeva..gauri, probabil intrari in mici grote sau pesteri. Ma gindesc ca de aici vine si numele vaii.


Urcam printre jnepeni, ne cataram scurt pe un virf intermediar. Din acest unghi avem primul contact vizual cu Virful Piatra Iorgovanului, principala tinta de astazi. Insa hotarim sa nu mergem direct spre virf. Parasim poteca marcata pentru a ne urca pe piatra, ce de jos pare oblica si care precede virful. Ne asteapta citeva minute de urcat pe calcare pure.


Ajunsi sus ne ia in primire un vint turbat care aproape ca te darima. Ne dam citiva metri mai jos, mai la adapost, si luam pe noi toate hainele din dotare. Cit de ciudata e vremea pe munte: suntem in august, avem norocul unor zile foarte calduroase si cu toate astea stam imbracati ca in toiul iernii. Din cind in cind, intre doua rafale de vint ma apropii de capatul acestei pietre.

Interesant este ca ne aflam intr-o pozitie privilegiata: suntem pe aceeasi linie cu Valea Cernei, revedem cu bucurie Piatra Mare a Closanilor, Virful lui Stan dar si portiuni mici din Muntii Cernei.


Admiram in departare virfurile din Muntii Retezat si Godeanu dar si niste hauri imense ce se casca chiar sub noi. Nu rezistam prea mult in vint si plecam catre virf. Prindem o mica brinita si o zona care permite descatarerea usoara.


Mai avem de parcurs citeva zeci de metri pina la locul unde spune legenda ca Iovan Iorgovan si-a incercat palosul. E vorba de o portiune lata si inierbata intre bolovani mari. Ne urcam pe primul si admiram flori de munte. Apoi, printre rafale de vint cataram si ultimii metri pina pe Virful Piatra Iorgovanului dotat cu stilp si inalt de 2014 metri.


Stam doar cit sa facem citeva poze, vintul puternic ne alunga repede si de aici. Caut o posibilitate de  a cobori in poteca marcata cu banda rosie care merge spre Masivul Godeanu. Nu vreau sa fac ocolul pe poteca oficiala fiindca asta inseamna sa trecem printr-o stina si chiar nu am nici un chef sa ma vad cu cainii ciobanesti astazi.


Din fericire gasim un culoar printre jnepeni care ne coboara rapid si in siguranta pina la poteca dorita. Acest traseu este unul legendar:  banda aceasta rosie pleaca din Baile Herculane si traverseaza Carpatii Meridionali pina in Valea Prahovei. De-a lungul anilor am parcurs diverse portiuni ale acestui drum insa probabil ca nu voi reusi niciodata sa il parcurg integral. O mare dorinta a mea este sa merg in Muntii Godeanu urmind acest marcaj. Dar cine stie cind se va intimpla si asta..

Ne cautam un loc mai ferit de vint caci se apropie orele amiezii si ni se face foame. Il gasim undeva mai jos de creasta si facem prima pauza serioasa din acesta zi. Incep sa ma gindesc la posibilitatile de retragere. Cea mai prietenoasa pare a fi pe Valea Soarbele. Pentru asta trebuie sa urcam printre niste virfuri de calcar foarte frumose spre Saua Paltinu, iar de acolo sa coborim catre o stina aflata la limita padurii.

Zis si facut:  urmam banda rosie, care pe aceasta portiune se afla in stare buna, mult mai buna si mai prezenta decit o gasisem anul trecut in Muntii Godeanu. Urcam, coborim, ne mai abatem pentru a atinge puncte de belvedere.


Privim in urma spre Piatra Iorgovanului. Arata impresionant de oriunde ai privi-o. Costatam ca la un moment dat ne-am aflat pe un fel de balcon peretele de sub noi fiind concav. Bine ca vedem asta asta doar acum, cu siguranta ni s-ar fi inmuiat picioarele daca observam la momentul respectiv.

Pe o culme stincoasa zarim de departe silueta unei capre negre. Probabil e santinela, celelalte or fi pe partea cealalta. Ne vede si ea desi suntem destul de departe. Se uita insistent la noi pret de citeva zeci de secunde dupa care dispare.


Poteca asta ocoleste virfurile, ne poarta din sa in sa. Urmatoarea e Paltinu. Ocolim un ultim virf printr-o poteca prin jnepeni. La un moment dat observ o gaura mare si adinca pare a fi un aven. Ma dau mai aproape sa vad despre ce e vorba. Fara echipament adecvat nu e de intrat aici.


Revenim in poteca si dupa citeva sute de metri ajungem in sa. Peisajul se schimba brusc: calcarele lasa loc sisturilor cristaline. Bun venit in Godeanu!

 In sa este un stilp vechi fara marcaje, fara sageti. Putin mai incolo, pe niste pietre pe linga banda rosie mai apare un triunghi rosu care banuiesc ca vine de undeva din coada Lacului Gura Apei. Tot in imprejurimi mai gasim un tau mic.

Mergem pe marginea prapastiei pentru o ultima privire spre virfurile inalte din Retezat. Dar catre virfurile Godeanului, intre ele se remarca tuguiatul Gugu( 2291 m ), cel mai inalt din acest masiv. Nu stam prea mult, tot din cauza vintului puternic.


Coborim pe o muchie lina dar lunga. O turma de oi paste linistita in vale. Noi iesim in firul vaii mai jos de ea intr-o zona cu multe paraie cu apa limpede rece. Continuam pe poteci ciobanesti pina catre stina. Dar pina acolo mai avem o surpriza placuta: poteca ne conduce linga un lac foarte frumos strajuit de brazi. Numele lui? Taul fara fund.


Ne apropiem de stina si vedem ca locul pare parasit si invadat de balarii. Din fericire gasim usor poteca spre vale.  Avem oaresce emotii ca nu stim sigur daca suntem pe drumul cel bun. Ne linistim in citeva minute cind aveam sa constatam ca poteca e…marcata. Marcajul nu e cel standard, cu punct, triunghi, banda sau cruce. Marcajul e mai putin conventional si e format din..pachete de tigari aruncate pe jos.


Poteca e clara iar trecerea in revista a tuturor marcilor de tigari fumate de ciobani ne confirma de fiecare data pe unde este drumul cel bun. Mai jos gasim doua puncte rosii, foarte vechi si foarte sterse. Ajungem intr-un vechi drum forestier. Mergem tot inspre vale pina dam de un nou drum forestier, aflat intr-o stare mult mai buna. Dupa inca 10 minute ajungem la asfalt. Asadar drumul ala forestier buna era celebrul drum al lui Basescu.

Ce e cu acest drum: proiectul spune ca va face legatura intre Valea Jiului si la Valea Cernei( Cimpu lui Neag – Cerna Sat – Baile Herculane ) si va fi construit pe tresasamentul unui drum forestier existent si folosit. Cei ce se opun proiectului spun ca drumul va traversa si implicit va distruge ultimele paduri virgine din Europa. 

O fi sau n-o  fi asa, nu stiu. Tot ce stiu e ca de sus, pe parcursul celor trei zile petrecute in Retezatul Mic si in Muntii Vilcan, am tot studiat Pasul Jiu-Cerna si am vazut o gramada de drumuri forstiere. Pe de alta parte am dat de locuri cu padure atit de deasa incit nu cred ca pe acolo a calcat vreodata picior de om.

Dupa inca citeva minute ajungem la masina si ne incheiem prima aventura in Retezatul Mic, la capatul  a aproape 9 ore. In drum spre locul in care ne-am cazat( Cabana Lazaru ) vizitam si spectaculoasele chei ale Butii, o zona deosebit de frumosa care va avea parte de o descriere separata.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017