Oslea din Vilcan

Data publicarii: 15 sep 2011

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Muntii Vilcan se situeaza de-a dreapta Vaii Jiului si stau mereu in umbra vecinilor mai mari si mai faimosi cum sunt Retezatul si Parangul. Prima intilnire cu acesti munti a fost acum citiva ani cind am parcurs, pe o vreme tare urita, Cheile Sohodolului. Am revenit aici cu gindul a vedea poate cea mai spectaculoasa portiune a lor, creasta Oslei.

Cu o zi in urma am urcat Piatra Iorgovanului si cu acest prilej am studiat, de la fata locului, posibilitatile de acces dar si de parasire a Oslei. Stiam ca se urca pe linga fostul canton silvic Cimpusel, pe drum forestier. Despre alt loc de acces nu stiam nimic dar de sus mi-au atras atentia o serie intreaga de drumuri foresiere, cel mai bine evidentiat fiind cel de pe plaiul Sarba.

Din nou suntem pe drum doar doi: eu si Ramona. Lasam masina linga Fostul Canton silvic Cimpusel si plecam la deal pe drumul forestier Valea Ursu. Drumetii au un sprijin in orientare niste bucati de punga ce atirna de copaci din loc in loc. Foarte bune pentru confortul psihic.

Trecem riul de citeva pina ce drumul forestier paraseste valea si urca pe versantul sting. Il urmam mai ales ca pungile din copaci tot in partea asta sunt dispuse. Gasim numeroase locuri cu zmeura, fragute si afine ceea ce ne incetineste considerabil. Retineti ce va spun: cea mai mare stavila in calea deplasarii coerente pe munte sunt…fructele de padure!



Ne urnim cu greu. Incepe sa se vada bine Piatra Iorgovanului si Valea Soarbele, pe unde trecusem cu o zi in urma. Drumul nostrum se desparte in doua, noi o luam catre dreapta pe drumul ce parea mai batut, mai frecvantat. Dupa citeva sute de metri acesta se infunda lasind loc unei poteci care ne duce in padure. De aici urcam pieptis citeva zeci de metri pina la capatul de sus al padurii.



E al naibii de cald. Dupa acest efort facem o pauza de 15 minute la umbra. De aici incolo nu vom mai avea unde sa ne ascundem de soare. Necazul e ca trebuie sa urcam pieptis un picior de munte lung si destul de abrupt care ne scoate in creasta. Nici macar nu vedem punctul final asa ca incerc sa ma orientez si localizez cu ajutorul pozelor facute in ziua precedenta.

Urcarea asta scoate din noi toata energia. Ne oprim din loc in loc sa mai tragem aer in piept sis a ne calmam pulsul. Pe masura ce cistigam altidutine, in fata ni se deschid perspective extraordinare cu piscuri din Muntii Retezat si Godeanu. Din cind in cind ne mai raoreste cite o rafala de vint.



Mai e putin..mai e un pic si in sfirsit atingem creasta matematica. Sunt pe un virf  intermediar, gasesc si un marcaj banda rosie in stare buna. In apropiere, pe un alt virf se afla un stilp indicator. Abandonez rucsacul si dau o fuga pina la el sa vad ce scrie.

Aflu ca virful se numeste Coada Oslei si are 1899 de metri. Banda rosie coboara intr-o parte brusc ducind spre Vf. Arcanu( 3 ore ). In partea opusa traseul merge spre Vf. Oslea(o ora ). Pe acest virf se afla un stilp. Distingem si doua siluete. Deci nu suntem singuri..

Revin la rucac si iau loc. Privelistea e incintatoare in toate partile. Spre sud se vede o mare parte a muntilor Vilcan. Sunt plaiuri, multe paduri, poieni. Pare un munte blind. Din ceea ce observ nici o parte nu pare atit de impunatoare, atit de frumoasa si atit de eleganta cum este creasta aceasta a Oslei.



Dar cum e creasta Oslei? E ca o spinare de balaur, cu tepi de calcar care ies de peste tot modelind in chip nemaivazut portiuni inguste.  Poteca e aeriana tare, haurile impresioneaza dar placerea de a parcurge aceasta creasta, sora cu Piatra Craiului si Buila-Vintuarita, invinge orice sentiment de teama.



Stau pe iarba cu Ramona si facem inventarul a ceea ce vedem: spre Valea Cernei nu e vizibilitate chiar buna se vede printre ceturi doar Piatra Mare a Closanilor. In schimb Godeanu e vizibil aproape tot. In zare se ghiceste Oslea Romaneasca, ruda apropiata cu Oslea din Vilcan. Revad cu bucurie trapezul care culmineaza cu Virful Godeanu. Anul trecut am atins acest virf dupa o tura strasnica, o tura militara asa cum am numit-o impreuna cu ceilalti participanti.



Mi se confirma impresia de anul trecut: accea ca Godeanu este un munte robust,  masiv, cu multe piscuri si sei cu picioare late dar mai ales lungi. Un munte ce ocupa o suprafata impresionanta. Incerc sa identific multele picioare de munte: harta si teoria spune ca ordinea ar fi urmatoarea: Galbenu, Girdomanu, Sturu, Maneasa. De asemenea se vede si Gugu, cel mai inalt virf al Godeanului. Imi doresc ca odata sa merg in Godeanu si incerc sa parcurg toata creasta.



Am pastrat ce e mai bun pentru final: spre Retezat privelistea e de poveste: in planul apropiat sunt o serie  de virfuri ce apartin Retezatului Mic: Stanuletii Mari, Piatra Iorgovanului, Capatina Albelor, Piule. In plan secundar sunt o serie de piramide, virfuri impunatoare din Retezat. Unghiul din care le privesc ma cam deruteaza dar ceea ce vad sunt probabil virfurile inlate: Peleaga, Papusa, Custura, Lazaru.



Facem sedinta tehnica: creasta asta a Oslei merita neaparat savurata. De acceea nu vom tine intotdeauna marcajul, ci vom merge pe creasta matematica, spre bucuria Ramonei. Incepem sa coborim si sa urcam zimtii Oslei. Obosim repede rapusi de caldura. Din fericire avem apa suficienta. Nu ne dam batuti ci ne continuam dansul de pe creasta.

Dupa ce parcurgem cam un sfert din spinarea asta de dinozaur ii zic Ramonei:
-    Tu ai vazut cit de abrupta e creasta asta? Eu abia acuma vad..
-    Chiar ca e abrupt. Dar e faina.



Asa de faina ca nici nu ne-am mai grabit. Am stat si am savurat fiecare piatra, fiecare urcare si fiecare coborire. Sub noi, inspre Valea Jiului pasc linistite niste oi. Sunt multe. Nu vedem ciobanul, nici cainii. In final ne asteapta ascensiunea pe Vf. Oslea. Transpiram serios si il atingem. Prilej de pauza, una binemeritata.  Spre Valea Cernei incepe sa se vada si Lacul de acumulare Iovanu.



Creasta se termina brusc asa cum a si inceput iar pe noi ne asteapta o coborire abrupta pe iarba uscata. Asadar, tot ce am urcat de dimineata se coboara rapid. Partea stincoasa se termina dar nu de tot. la citeva sute de metri mai este o portiune stincoasa o varianta in miniatura a crestei pe care am parcurs-o astazi.



Pe unul din bolovani e agatata o unealta veche care seamana cu cele din muzeele de istorie. Este o simpla sapa.



Un cal alb ne intipina mai jos privindu-ne curios.

Ajungem in Saua Sarba. Odata cu noi ajunge si o masina de teren din care coboara un barbat si o femeie. Schimbam impresii. Aflam da drumul forestier care merge spre Valea Jiului de Vest ne lasa destul de sus, cam la 3km de capatul asfaltului, asta inseamna cam 5 km de mars pina la masina.

Tot in sa se afla un indicator montat de Salvamont Gorj:
Vf. Oslea – o ora
Spre Tismana - triunghi rosu - fara sa se dea timpul
Spre Pas Jiu-Cerna, Cimpusel - tot triunghi rosu si tot fara timp.

Bineinteles treaba e facuta romaneste, adica triunghiul rosu exista doar pe sageata..Mai bine nu o mai puneau.

Hotarim sa plecam in directia indicata de sageata in ideea de a taia drumul care sa ne duca la Casa de Vinatoare Cimpusel. Nu prea ne suride un mars de mai multe ore pe drum forestier.



Mai jos de noi zarim doua persoane care culeg afine. Suntem astfel incredintati ca ne aflam pe drumul cel bun. Poteca nu e clara deocamdata inotam prin ierburi inalte. Cei doi culegatori ne vad si parca se sperie de noi ca o iau in fuga la vale facindu-se nevazuti.

Pe noi ne asteapta o portiune dificila cu afinis, jepi si brazi mici, desis de brad uscat. Cu rabdare cautam cele mai bune solutii si trecem de zona asta urita. Suntem in padure, gasim un luminis dar si o poteca. Evident nemarcata. Teoretic trebuie sa o luam la vale si da dam intr-un drum forestier. Dupa citeva zeci de metri padurea se termina brusc. Se observa ca in urma cu multi ani a fost rasa.  Urmam poteca la vale si teoria se confirma. Dam de un vechi drum forestier invadat de vegetatie.

Coborim si intersectam alte drumuri forestiere care, pe masura ce coborim, sunt tot mai bune. In stinga si in dreapta  sunt niste paduri foarte dese cu arbori tineri. Practic nu se poate intra in ele. In curind ajungem la asfalt undeva in vecinatatea Casei de Vinatoare Cimpusel. Iar de aici trebuie sa mergem pe asfalt sa ne recuperam masina.

Ultimul kilometru avea sa fie cel mai urit. Mars pe asfalt. Si nu suntem singuri in spatele nostru un baiat, o fata si un caine, coboriti probabil din Retezatul Mic, ne urmeaza la ceva distanta. Ajungem la fostul canton silvic Cimpusel si ne inchiem tura la capatul a aproape noua ore.



Mergeti macar odata  pe Oslea din Vilcan. Respectati acest munte si nu lasati urme ale trecerii voastre. Bucurati-va de tot ceea ce vedeti, bucurati-va de efort, de miscare. Faceti fotografii. Si nu uitati sa ni le aratati si noua!

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • ham peter

    15 sep 2011 02:56:27

    Faina tura, felicitari! Oslea chiar merita facuta, dar ... parerea mea ... PRIMAVARA. Vezi cateva imagini:

    http://softconsulting.cluj.astral.ro/public/kirandulasok/09_06_14_Campusel/pages/thumbnail/thumbnailpage13.html

  • Bogdan

    15 sep 2011 05:02:05

    Peter, m-am uitat si eu la pozele tale. Daca ma intrebi pe mine eu cred ca pe Oslea din Vilcan merita sa ajungi macar odata in fiecare anotimp. Iar cind stai la peste 400 de km de locul faptei e mai greu..

  • petrucristescu.blogspot.com

    16 iul 2013 03:22:56

    Felicitari pentru tură. Am fost și eu peste week-end vizavi la Piatra Iorgovanului. Si intr-adevar Oslea arată extraordinar de acolo. Mi-am imaginat același lucru descris de tine în articol vizavi de priveliștea asupra crestei Godeanu. Am notat-o ca una din destinațiile de anul ăsta. Poate la toamnă când se mai răcorește.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017