După aventura prin Parângul de Est, că tot ne-am făcut încălzirea, am hotărât că a doua zi să mergem pe partea centrală a crestei. Plecăm cu maşina de la Rânca, trecem Pasul Urdele şi coborâm o parte din serpentine până găsim undeva un loc în afara carosabilului unde să o putem lăsa.


Trebuie să urcăm până într-o mică șa în zona căreia găsim câţiva stâlpi. Şi uite aşa ajungem şi pe traseul marcat. Astăzi vremea nu e aşa de frumoasă, e rece şi e vânt, dar vizibilitatea e excepţională. Observăm că lângă maşina noastră mai parcase cineva. Un domn în vârstă trage tare să ne ajungă din urmă. Noi începem însă urcuşul şi până la urmă aproape de Vf. Iezerul( 2157m) suntem ajunşi.

Domnul care ne urmarea este din Iaşi, se numeşte Alexandru Stanilă. Ne spune că are 59 de ani şi că în tinereţe a practicat alpinismul. Apoi s-a dedicat activităţii profesionale, în prezent fiind profesor la Universitatea din Iaşi.


Pe vârful Iezer e o cruce de metal. Cineva a murit pe aici în urmă cu mulţi ani. De aici urmează o coborâre până într-o şa de unde se reia urcarea abruptă spre Mohoru(2357m).


Începem să conversăm cu domnul Stanilă. Ne spune că a venit la Rânca cu treaba pe la unul din şantiere însă astăzi este ziua lui liberă şi şi-a propus să urce puţin pe munte. Scopul său e să ajungă doar până pe Vârful Mohoru. Noi nu avem o ţintă clară, vrem să mergem cât se poate de mult.

Poteca noastră însă ocoleşte Vârful Mohoru şi face o curbă largă până să ajungă pe Vârful Pleșcoaia. În dreapta e o vale adâncă. Domnul Stanilă îşi schimbă planul şi se hotărăşte să ni se alăture pentru restul turei.

O bună bucată mergem pe curbă de nivel, apoi începem să urcăm uşor. Marcajul e bun, e pus pe pietre. Din păcate nu prea sunt pietre sau alte zone unde se poate marca. Uneori poteca nu e prea clară, iar pe timp de ceaţă în această zonă pot fi probleme.


La un moment dat, pe o piatră lată e un marcaj triunghi roşu iar sub el scrie Spre Lac. Oare despre ce lac e vorba? Şi mai ales, cât se face?


Noi ţinem în continuare banda roşie şi urcăm spre vârful Setea Mare(2365m). Priveliştile se deschid se vede excepţional Creasta Munţilor Făgăraş, în vale câteva lacuri. Nu mai zic partea înaltă a Parângului. Domnul Stanilă încearcă să identifice vârfurile de pe Fagarasi. La Parâng ne spune că nu se pricepe.


Din vârful Setea Mare pleacă o creastă ceva mai îngustă, foarte frumoasă, care merită parcursă matematic. În dreapta ar fi trebuit să se vadă nişte lacuri( cel mai important e Lacul Păsări ). Cele mai multe sunt secate, se vede locul în care era apa. Seceta din acest an iată că face victime şi aici.

Atingem şi Vârful Setea Mică(2278m) bucurându-ne de peisaj şi de această creastă îngustă. În partea opusă se mai vede o salbă de lacuri mici, numită Lăcuşoarele Iesu. În dreapta, Lacul Zănoaga Mare încă are multă apă dar conturul trădează faptul că şi el a fost afectat de secetă. Ajungem în Şaua Piatra Tăiată.


Aici, lângă o momâie mare se află nişte săgeţi indicatoare care însă nu folosesc nimănui. Pe jos scrie ceva de Obârşia Lotrului, marcaj cruce roşie.

Noi de aici vom schimba marcajul. O să urmăm de acum o bandă albastră veche, care ţine o culme secundară. Pe hărţile mai vechi aceasta apare că duce până hăt-departe, la Cabana Șureanu.

Traseul de creastă coteşte brusc stînga din Şaua Piatra Tăiată şi coboară tare până în Şaua Ghereșu. De acolo se poate relua ascensiunea spre Vifurile Iesu(2375m), Pâclişa(2335m), Gruiu(2345m) şi Parângul Mare(2519m).


Noi însă ne pregătim să ajungem la punctul final al ecursiei. Ţinem banda albastră şi mai urcăm încă două vârfuri. Ne oprim sub cel mai înalt şi ne punem şi mâncăm sub el. Vântul din ce în ce mai puternic ne ajută să mai câştigăm un metru la altitudine.


Din locul ăsta se poate ţine o lecţie straşnică de geografie: creasta Parângului se întinde în faţa noastră şi toate vârfurile importante se pot distinge cu uşurinţă. Să le luăm pe rând de la dreapta la stânga:
Mija(2390m), Custura Cârja, Cârja(2405m), Stoenița(2421m), Gemănarea(2437m), Parângul Mare(2519m), Gruiu(2345m), Pâclişa(2335m), Iesu(2375m). În faţă, pe fundul văii, se află Lacul Ghereșu.


Vântul e tot mai puternic iar noi pornim spre lungul drum de întoarcere.


Şi din fericire de data asta suntem mai atenţi şi reperam şi celebrul Lac Călcescu, cel mai important din Parâng. Parcurgem din nou creasta spre Setea Mare de data asta mai cu grijă fiindcă în anumite momente vântul te dărâmă.


În depărtare se vede Transalpina. Şi de aici, de departe nu se vede bine. E ca o rană adâncă făcută în munte.


Încet-încet depăşim toate celelalte vârfuri coborâm şi de pe Iezer iar în final ajungem la maşină după 9 ore. Domnul Stanilă ne mulţumeşte şi e vizibil impresionat de faptul că l-am luat cu noi. Ne dăruieşte o sticlă de vin, noi îl omenim cu un cozonac.


Până ajungem la Rânca soarele apune iar din drumul spre Novaci surprindem culorile frumoase ale apusului.

La revedere Parîngule, pe curând!