Interviu cu Dinu Boghez

Data publicarii: 20 dec 2011

Prin a doua parte a anilor 90 aparea o revista noua avind ca preocupare principala muntele.  Se numea Muntii Carpati si avea conditii grafice deosebite pentru acea perioada. Pe atunci era principala mea sursa de informare legata de traseele montane.

Revista era condusa de Ica Giurgiu si avea colaboratori valorosi. Ca sa amintesc doar citeva nume: Dinu Mititeanu, Petru Lucian Goja, Dinu Boghez. Nu stiam foarte bine cine sunt acesti domni dar ii admiram mereu pentru multele cunostinte si pentru felul captivant de a scrie.


In 2007 o parte a concediului am petrecut-o in Masivul Buila-Vinturarita si ca de obicei dupa aceea am scris si un jurnal. Dupa ceva timp am primit un mesaj prin email de la domnul Dinu Boghez care mi-a facut citeva observatii si corecturi. A fost inceputul unei frumoase prietenii, cum se spune in filme.

Am continuat sa schimbam mesaje cu o oarecare regularitate iar in toamna lui 2010 ne-am intilnit pentru prima data in Muntii Cozia. Povestea domnului Dinu Boghez, relatata chiar de dinsul se gaseste aici:

http://dinuboghez.blogspot.com/2008/12/povestea-mea.html

In prezent domnul Boghez gestioneaza doua bloguri:
-    Calator in Tara Minunilor( unde scrie impreuna cu Floriana Boghez, fiica sa )
-    Addenda Corrige

In urma cu citeva saptamani a raspuns cu amabilitate ideii de a face un interviu cu dinsul pentru bogdanbalaban.ro si a alocat timp pentru a da raspunsuri ample la intrebarile mele.

1.    Care sunt primele dumneavoastra amintiri legate de munte?

Dinu Boghez:
Primele mele amintiri despre dealuri si munti indepartati se leaga de Campulung Muscel, acelea in care imi petreceam vacantele de vara mai ales, la casa bunicilor. Acolo erau unchi, matusi, care doreau mereu iesiri in aer liber fie in locuri apropiate, fie pe munti despre care doar auzeam. Eu stateam si le priveam pregatirile.

Am fost in preajma lor atunci cand urcau Mataul, strabateau padurile mosiei Alimanisteanu sau urcau pe locurile mai inalte ale Magurii de deasupra Lerestilor. Mai ales aceasta din urma era una din excusrsiile asteptate cu nerabdare, iar padurile ei reprezentau locuri de care si acum imi aduc aminte. O plimbare doar cu un grup de copii - eram chiar cel mai varstnic dintre ei -, la Schitul Ciocanu, a fost poate cel dintai act de independenta.



In Piatra Craiului

Ceva mai tarziu a venit si vremea unei  excursii mai deosebite, mai lungi si care vizau varful inalt, privit de departe din mai din toate partile orasului. Era vorba de Mateias,varful care astazi este sortit pierii cand setea de ciment il va macina in intregime. Atunci am sfarsit excursia un pic lesinat de sete, dar mandru nevoie mare de ce realizasem. De pe pantele acestuia am ajuns si la Manastirea Namaesti, acolo unde am aflat aproape cu evlavie ca pe aici statornicise o bucata de vreme poetul Toparceanu.

2.    Cum ati ajuns sa urcati pe munte, unde ati fost prima data si mai ales cu cine?

Dinu Boghez:
De la acea prezentare a masivelor muntoase care inconjurau Campulungul, leaganul montan al unchiului, au urmat mici excursii facute prin preajma orasului. Dar a venit si clipa cea mai importanta a copilariei mele. Unchiul impreuna cu matusa, sotia lui, m-au luat impreuna pe un munte adevarat. Plecam in Iezer. 

Vechea cabana de la Voina cu lampa cu gaz a lui Nea Petrica  Jderaru, cabanierul care ne astepta, noaptea instelata cu murmurul Raului Targului din apropiere si izvorul in care ne-am inviorat dimineata, au fost primeleimpresii care m-au fermecat.

Apoi drumul pe valea Batranei de a doua zi, trecand peste cele 33 de punti, ursuletul din fata noastra alergand speriat si peste toate marcajul punctului albastru pecare unchiul atunci il aplica pentru intaia oara. Eram in august 1948, in timpul olimpiadei de la Londra.

Imi aduc aminte de padurileinca neatinse, de jnepenii care insoteau cursul nabadaios al Catunului si casuta de abia ridicata in chip de refugiu din apropierea lacului. Era pe atunci unul din cele mai inalte locuri de adapost din tara.

Adusese Mosu cu el  o yala pe care a si montat-o. Pe vremea aceea refugiul era inchis si cine dorea lua cheia de la cabana Voina. Cat timp a muncit Mosu la usa cabanei, impreuna cu matusa am urcat Iezerul Mare, pe o inchipuire de hatas insemnata cu un punct alb facut tot de...Mosu. La intoarcere am coborat pe muchia Vacarea. Ne-a apucat noaptea si pe acolo drumul nu mi s-a parut deloc simplu, mai ales ca nu aveam decat o singura lanterna.

Dar astea sunt amintirile unui copil care de abia avea 14 ani si ele mi-au ramas bine intiparite in minte si chiar acum cand mai merg prin Iezer, totdeauna gasesc prilejul sa mi le reamintesc.

3.    Ce ne puteti spune despre perioada in care ati practicat alpinismul? Care va sunt coechipierii de care va amintiti cu placere?

Dinu Boghez:
Sigur am sa va dezamagesc. Nu pot spune ca am practicat alpinismul, asa cum trebuie el inteles. Sigur, pasiunea pentru stanca am avut-o de cand am pasit prima oara pe munte, dar alpinsim, de grade superioare, nu am facut niciodata. Am urcat multe trasee, considerate cu oarecare grad alpin, in Piatra Craiului si Fagaras: Valcelulcu Fereastra, Padina lui Calinet, Padina Lancii, Hornul Inchis, Creasta Frumoasa - facuta cu bunul prieten Mircea Florian -, Valea lui Ivan, Braele cunoscute, Umerii Pietrii si mai ales Peretele Marelui Grohotis;  au avut in primul rand probleme de orientare si doar ultimul din cele alpine, cu coarda, cu pitoane si regrupari.


Si in Fagaras au fost trasee considerate din cele alpine, unele mai usoare, altele ceva mai dificile. Muchia Vistei, cea a Dragusului pana in varful Galasescului, a Zanoagei mai ales,  au avut cateva portiuni mai delicate. Doar creasta Arpaselului, pornita din Saua Caprei a fost ceva mai dificila. Peretele intunecat de inceput, iesirea dintr-o regrupare direct intr-o surplomba, cand tocmai zanganeam scaritele ca s-o pot trece, mi-a atras o admonestare din partea capului de coarda.
-      dom Boghez, e pacat se poate trece si fara scarite si... am trecut.

Dintre cei ce m-au intovarasit in acele vremuri, cel mai reprezentaativ si totodata bun prieten, a fost Mircea Florian. Notiunile de baza in alpinism, mi le-a dat Titi Pandiu, alpinist experimentat si tovaras de drumetii o buna bucata de timp. Primele notiuni mi le-a predat pe o stanca din aproierea fostului canton de la Cheia, astazi devenit cabana. Pe stanca amintita am facut primul rapel din viata mea.

Si ca sa se convinga ca am fost un elev silitor, m-a luat cu el pe Creasta Fotoreporterului, din Claia Stramba a Builei si doar la ultimul horn traseul s-a dovedit mai greu. Tot cu el am parcurs Peretele Cerntral din Paitra Craiului si, contrar asteptarilor, aproape ca nu a trebuit sa folosim asigurarea la coarda. Au mai fost si alte zone montane in care m-am catarat, mai modeste poate, dar alpinist in adevaratul inteles al cuvantului, nu pot spune ca am fost niciodata.

4.    Povestiti-ne o intimplare haioasa petrecuta pe munte.

Dinu Boghez:
Chiar nu-mi amintesc intamplari nostime din timpul vreunei excursii, dar dupa aceea cu siguranta au fost momente care ne-au starnit amuzamentul. Poate si pentru ca in ce ma priveste sunt un introvertit. Mai curand imi amintesc momentele in care solidaritatea celor care merg prin munti, s-a manifestat in mod evident. La Caltun de exemplu, atunci cand am ajuns dupa o zi epuizanta, prin ploaie, traversand Custura Saratii, cu copiii aflati inca la varsta frageda si eram intr-o evidenta dificultate, unul din salvamontisti - NB - Alexandru Szatmary, medic rezident in viata de toate zilele, care ne-a ajutat si pe drum, a insistat printre colegi si ne-a facut loc in refugiul si asa aglomerat. Asta la noi in tara.


In Caucaz, rusii, care ocupasera tot refugiul de la Zelionaia Priut de sub varful Gumaci, l-au eliberat neconditionat, ca sa ne faca loc noua, turisti straini. Doua zile mai tarziu, la coborarea de pe varful Tiu-Tiu-Basi, alti turisti rusi aflati la corturile lor, ne-au oprit si nu ne-au lasat sa plecam mai departe decat dupa ce am baut impreuna ceaiul care ne-a dezlegat sufletele.

La masa de despartire, tot din Caucaz, cineva a intrebat cine putea fi cel care canta la acordeon, atunci,  in prima noastra zi de cazare la vila Sokol.
- O fi fost oare Volodia, ghidul nostru ?
-  Nu nu eram eu, ne-a raspuns Volodia, cel care pana atunci aratase ca nu stia decat engleza si rusa !.

Si doar pana atunci auzise mormaielile noastre despre sovietici. Si asta da, a starnit hohotele de ras a tuturor, rusi si romani.

5.    Aveti amintiri neplacute legate de munte? In ce constau acestea?

Dinu Boghez:
Da, sigur am avut si intamplari neplacute petrecute pe munte. Sau n-or fi fost ele croite sa-mi fie neplacute,dar neatentia asa le-a inregistrat.  Vreo doua muscatruri de caini - dar nu de aceea ii iubesc atat de mult -, produse mai ales de ciobani inconstienti care au asmutit bietele animale. Pe Piciorul Gradisteanului din Papusa, imediat dupa stana la care discutasem vrute si nevrute cu ciobanul, un biet caine a fost asmutit si m-a apucat de picior.

 

In Petrimanu din Latorita alti inconstienti au asmutit o haita intreaga catre noi desi eram foarte departe si am avut de suferit multa vreme. Ca si la stana de sub Balota din Capatanii, la care voiosia ciobanilor cu strigaturi alcoolice, au gonit un biet animal pana in spatele meu.

Sa judece cei ce merg pemunte, daca vinovatia este a cainilor sau a oamenilor. Pe primii ii iubesc, iar pe ceilalti pot doar sa-i descalific de la tinuta lor umana.

6.    Ati avut si aveti in continuare activitate publicistica. Am citit articole in Muntii Carpati, pe cele doua bloguri ale dumneavoastra( Calator in Tara Minunulor si Addenda Corrige ), pe site-ul Natura Romaniei. Cum vedeti comunitatile online dedicate turismului montan?

Dinu Boghez:
In general citesc cam tot ce altii publica despre munti, impresii si intamplari petrecute pe ei. Fiecare are stilul sau, modul pesonal in care se manifesta si nu-mi permit sa enunt pareri despre toate astea. Muntii sunt vesnici si noi doar trecatori. Doar cand aud -nu scris ca poate li se face rusine - despre acte de vandalism montan incerc un inceput de revolta si poate imi spun in surdina: Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac.

Dar in categoria celor despre care nu ma abtin sa vorbesc, se inscriu actele de degradare legala a muntelui - drumuri de pamant in special, taieri barbare si haotice - lemn abandonat dupa taiere -, parasiri de cabane,etc. Pentru toate astea nu ajunge oprobiul meu si al altora, ci natura va avea grija sa ne pedepseasca pe toti, nu numai pe profitori. Poate chiar seceta din anul acesta sa fie una din urmarile cu efect intarziat.
 


7.    Toate jurnalele dumneavoastra incep cu un motto. Cum il alegeti, ce trebuie sa exprime?

Dinu Boghez:
La inceputurile mele intr-ale mersului pe munte, ritmicitatea excursiilor era in functie de tovarasii pe care mi-i gaseam si ceva mai tarziu de ocupatiile studiilor care-mi rapeau mult timp, dincolo de cel al cursurilor.

Mai apoi tovarasii au inceput sa se inmulteasca, excursiile montane si-au diversificat traseele si amintirile s-au adunat. Nu de la inceput mi le-am asternut pe vreun mijloc de adus aminte si constat acum, dupa trecerea multor, foarte multor ani, ca imaginile din majoritatea acestora sau macar pe a celor mai importante, s-au mentinut inca vii. Pentru cat timp, voi mai vedea.


Cand am inceput sa imi descriu excursiile, odata cu aparitia calculatorului, cele ce scriam, cuprindeau date tehnice:  locuri pe unde treceam si denumiri, cote, locuri de adapost si timpi.

Dar astea erau date care ar fi trebuit inscrise in vreun ghid si nu aveam o astfel de intentie. Apoi cele scrise au inceput sa aiba o tenta personala, am parasit aspectul tehnic si textul a devenit o poveste cu acelasi continut.

Faza urmatoare s-a ivit spontan. Aveam acum nevoie si de un moto, sub care sa se desfasoare intreaga poveste, scrisa mai intai doar pentru mine. Viata mea de pana acum si din totdeauna, a avut multe aspecte. Nu numai cel montan sau cel profesional. Nu stiu daca am citit mult, dar literatura clasica, mai moderna si in orice caz buna, a fost adapostita in biblioteca ce crestea pe zi ce trece. Au intrat in ea amulte carti de poezie. Nu pot spune ca am citit cu de-a amanuntul versurile, dar fiecarui autor, i-am perceput mesajul. Printre poeti au fost cei de suflet din care mi-am ales si cele mai multe moto-uri. Marin Sorescu, George Tarnea, Lucian Blaga, VasileVoiculescu si dragul meu Esenin, au raspuns gandurilor mele pe care doream sa le exprim prin cele ce descriam in texte. Cam lunga poate explicatia, dar asa am ajuns, pe nesimtite, sa nu-mi despart textele de versurile dragi mie .

8.    Fiica dumneavoastra, Floriana,  v-a urmat pasiunea pentru munte, a avut reusite frumoase in acest domeniu. Alaturi de ea publicati pe Calator in Tara Minunilor. Cum ati reusit sa o “contaminati” si pe ea?

Dinu Boghez:
Am tinut mult sa inoculez dragostea de munte si copiilor. La 1 an Floriana era pe Cozia si urca in spatele meu Ciuha Mare. La 6 luni Andrei urca tot in spatele meu, intr-un vechi rucsac cu gauri ptr picioruse si pana pe varf cred ca adormea.

Mai apoi au venit plimbari in zona varfului Roman, unde o casa silvica ne primea vara cu copiii si iarna doar pe noi, cei mari, la schi. Au venit si plimbari serioase, din care cea mai grozava - aveau cam 12-14 ani -, a fost creasta Fagarasului dusa de la Turnu pana la Balea. Sau cea de traversare a crestei Lotrului, din Saua Tartarau pana la Raul Vadului, cu cortul in spate si cam tot la aceeasi varsta.


Dinu su Floriana Boghez

E drept ca Floriana, de cum faceam primul pas pe munte, intreba mereu cand ne intoarcem acasa. Dar le-a prins bine si in facultate Floriana chiar a prins drag de munte.  Acum ea se lauda cu varfuri mari si interesante despre care imi tot povesteste. In locuri mai modeste, inca ii mai pot face fata. Ce va fi mai tarziu....

9.    Cum va petreceti timpul atunci cind nu sunteti pe munte, care sunt celelalte pasiuni ale dumneavoastra?

Dinu Boghez:
E greu sa fac ordine in preocuparile mele cotidiene sau in cele ce se implinesc pe perioade mai lungi. Gandindu-ma la zicerea aproximativa a lui Tolstoi cata fericire ii trebuie unui om si mai aproape de noi a lui Marin Sorescu, cateva clipe cand era sa fim fericiti, cam asa mi-am desfasurat intreaga viata.

In studentie si desigur si in continuare, au existat preocupari si in afara studiilor. Concertele simfonice, cele de la Ateneu, de sambata dimineata la repetitia generala-gratuite- mai ales,continuata mai tarziu cu cea de pe discuri, au reprezentat intotdeauna momentul de relaxare dorit.

 Literatura, cea clasica, dar si cea mai recenta la diferite perioade, biblioteca de care parca sunt mandru si care inca mai creste, mi-a leganat visele adolescentei iar la maturitate de multe ori mi-a creat starile sufletesti de care aveam nevoie.

 Sa nu vorbesc de munte, care mereu imi improspata fortele pentru alte zile de munca incordate pe care mi le cerea santierul, care intr-un anume fel a reprezentat chiar viata mea. Inginer constructor, mi-am petrecut viata exclusiv pe santier. Am avut norocul pe care si pe atunci nu multi il aveau, sa conduc lucrari dintre cele mari, asa cum astazi, cel putin deocamdata, nu se mai ivesc.


Incepator fiind am lucrat la Savinesti la fibre sintetice. Mai apoi am condus lucrarile industriale din Suceava si mai tarziu pe cele ale combinatului de la Targu Mures. Activitatea de santier mi-am inceheiat-o la Rm. Valcea, cu toata industria valceana.

Din pacate de mare parte din toate acestea s-a cam ales praful si nu din ineficienta acestora, ci din nepasare si alte indeletniciri de care ar trebui sa ne rusinam. Iesit la pensie la varsta normala, am continuat sa lucrez pana astazi, acolo unde experienta capatata mi-a permis sa o fac. Toate astea la un loc, mi-au facut zilele mai luminoase pe care le-am trait si inca le mai petrec.

10.    Aveti proiecte legate de munte care nu le-ati putut realiza?Care sunt acestea?

Dinu Boghez:
Nu cred ca exista om care catre sfarsit sa nu-si aminteasca lucrurile pe care ar fi vrut sa le faca si pe care din varii motive sa nu le fi realizat. Sunt desigur din cele ale vietii de toate zilele mai ales si cat sunt mai putine acestea, cu atat bilantul te poate multumi.
 
Dar daca ma refer la reperele montane pe care le-as fi vrut realizate, apoi in tara regret ca inca n-am putut strabate frumusetile ascunse in muntii Aninei din care doar o mica parte din Cheile Nerei le-am putu vedea. Sigur mai sunt si alti munti in tara inca nestrabatuti, dar parca nimeni nu poate sa ajunga sa spuna: am vazut tot !

In Caucaz

Pe vremea cand tineretea si vigoarea, mi-ar fi permis sa ajung in multe locuri montane din lume, mult visate altminteri, obtinerea unei vize era o treba aproape imposibila. Daca am izbutit sa ajung in Caucaz, Pirin si Rila din Bulgaria si Tatra, pot spune ca inca fusesem un om fericit. Au fost momente cand aspirasem la Pamir, catre varful Lenin si asta ar fi putut fi realizabil. Eforturile insa s-au frant, poate si datorita unui accident nedorit petrecut in santier care m-a tinut departe de munte o buna perioada de timp.





11.    In multe zone ale tarii marcajele au avut si inca au de suferit. Sunteti pro sau contra remarcarilor? Ce parere aveti despre deschiderea unor trasee noi?

Dinu Boghez:
Dupa ce ani intregi am parcurs potecile muntilor Capatanii, mi-am propus sa-i si marchez. Aparuse intre timp ghidul lui Nae Popescu. Cu ce stiam eu, cu ce descria Nae Popescu, am intocmit un proiect de marcaje, care tinea seama de regulile stabilite de regulamentul aplicarii acestora.

Am primit o propunere de a face acelasi lucru in muntii Lotrului. Am refuzat-o pentru ca nu cunosteam destul de bine acest masiv. S-au facut totusi marcaje insuficent corelate si care oricum nu tineau seama de regulile instituite.

Astea imi sunt parerile despre marcaje. Despre remarcari: acolo unde exista ghiduri cu semne turistice cuprinse in acestea, aplicarea altora incurca in mod evident. De aceea cei care isi inchipuie ca doar de la ei incolo incepe lumea....marcajelor, nu fac decat rau turistilor si chiar incita la mici razbunari. Desigur, altele noi, corelate cu cele existente sunt intotdeauna bine primite.
  
Aplicarea marcajelor in munti, pe poteci existente, poate produce rau muntelui doar in cazul unor vandali de profesie. Dar inexistenta acestora, in cazul cetii sau furtunilor, pot produce accidente grave. De aceea tot marcarea potecilor e de preferat. Tot asa m-am gandit si la aplicarea marcajelor in muntii Capatanii.


12.    Tin minte ca primul mesaj pe care l-am primit de la dumneavoastra a fost in urma unui jurnal din Masivul Buila – Vinturarita unde mi-ati facut o serie de corecturi legate de denumirile locurilor, poienilor, virfurilor. Pe hartile noi acestea sunt schimbate. Cum vedeti aceasta situatie?

Dinu Boghez:
Am cunoscut masivul Buila in anul 1967. Atunci am urcat prima oara, aproape de Sarbatorile Craciunului, pornind singur de la schitul Pahomie, pana pe varful Stevioarelor, cel de atunci.

Masivul m-a impresionat in mod deosebit. Mai apoi am facut numeroase excursii, fie singur, fie insotit. Pe atunci muntele era pastorit intens, iar stanele de atunci si acum erau tot acelea: Cacova, Curmatura Builei, Stevioara si Oale. Am intalnit ciobani batrani - adevarati fata de unii de astazi -, care cunosteau bine muntele si denumirile locurilor. De la ei le-am invatat.

Am sa va dau un exemplu: Saua Vanturaritei, era asa denumita din cauza vantului care acolo il intalneai mai mereu. Sau vf. Vanturaritei cel cu inaltime mult inferioara celorlalte, de 1655m, aflat catre vf. Claia Stramba.

Acum saua are pe harta o alta denumire, iar varful Vinturarita nici macar nu mai este amintit, iar numele lui a fost dat altuia. Sigur orice autor de noi harti poate da orice denumire locurilor, nimeni nu-i interzice, asa ca de la o generatie la alta si numele muntelui ar putea sa se schimbe. Constat insa ca in alte masive traditia denumirilor se pastreaza si asta depinde si de cum sunt oamenii si de cum vor ei sa pastreze traditiile.



13.    Aveti vreun munte, vreun loc preferat? Daca da care este acela?

Dinu Boghez:
Daca as intalni vreodata un castel cu turnuri numeroase, saltat pe un varf de munte, as fi sigur ca acolo s-ar afla Piatra Craiului. Muntele acesta este craiasa muntilor din tara. Ar fi nedrept sa spun ca Fagarasul sau Retezatul nu s-ar afla in preferintele mele. Dupa cum si Parangul si Lotru si cati si mai cati altii, ma fac sa imi simt acolo unde mi-e locul.


In Piatra Craiului

Fotografiile aparute in acest interviu au fost preluate de pe galeria foto a site-ului Calatalor in Tara Minunilor si de pe site-ul Addenda Corrige. Pentru aceasta  multumesc lui Dinu si Florianei Boghez, cei care detin aceste fotografii.

De asemenea multumesc domnului Dinu Boghez pentru ca a acceptat sa stam de vorba pe teme montane. Acest interviu il puteti considera cadoul meu de Mos Craciun pentru  cititorii acestui site.

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 11

  • Alex Grigoras

    20 dec 2011 15:16:05

    Deosebit!

  • Constantin Ceapchi

    20 dec 2011 16:02:21

    Exceptional interviu! Si eu il "cunosc" pe domnul Dinu Boghez, de pe internet. Am citit multe din articolele sale si am rasfoit cele doua situri. De mult timp doream sa-l intalnesc, dar nu am avut ocazia. In primavara 2011 a fost in Macin, dar nu am stiut si am ratat ocazia. Daca ar fi sa il caracterizez in doua cuvinte, as zice: este un om modest si tenace. Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Si tie Bogdane, iti multumesc pentru acest interviu. Amandorura va urez un Craciun fericit si LA MULTI ANI!

  • Alexandru Popa

    20 dec 2011 18:07:25

    foarte fain.. foarte, foarte, foarte fain

  • Bogdan

    21 dec 2011 01:23:14

    Va multumim, DInu Boghez si cu mine pentru toate aceste cuvinte. Nea Costel, daca ar fi sa adaug inca o caracteristica legata de domnul Dinu ar fi delicatetea. Poate la urmatoarea excursie pe plaiuri vilcene vom avea ocazia sa il intilnim.

  • kya

    21 dec 2011 01:38:53

    Un articol pretios, o adevarata lectie! Sarbatori fericite invitatului tau, tie si tuturor celor care iubesc muntele!

  • Munteanu Eduard

    21 dec 2011 02:08:47

    E o placere deosebita sa asculți un asemenea OM, felicitãri pentru interviu Bogdan!

  • Catalin Stroe

    21 dec 2011 02:31:28

    Toata stima d-le Dinu! O viata traita alaturi de cei dragi: familia si muntele. Ma inclin cu respect in fata dumneavoastra; mi-as dori ca atunci cand voi atinge varsta dvs. sa am tot atatea amintiri frumoase. Multa sanatate si poteci insorite. Sarbatori fericite! Multumiri lui Bogdan pentru acest interviu, dar si pentru celelate articole.

  • popa dan

    21 dec 2011 03:51:41

    Oameni deosebiti! Sanatate si sarbatori fericite!

  • Ciocanel Nicusor

    08 ian 2012 10:42:37

    Daca mai primiti felicitari si in 2012, vi le ofer cu dragoste si stima!

  • Bogdan

    09 ian 2012 01:14:56

    Primim, primim! Si multumim!

  • Dragos B

    16 ian 2012 03:44:59

    Impresionant. Multumesc! Toate cele bune!

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017