Munții Breţcu reprezintă o parte distincta a Carpaților de Curbura. Eu n-am avut ocazia sa merg acolo decât in toamna lui 2011 împreună cu membrii MecanTurist Galaţi. Informaţiile despre aceşti munţi sunt puţine si tot ce am găsit au doar câteva precizări succinte. Am sa încerc înainte de a povesti tura propriu-zisă sa va spun cite ceva despre localizare.

Munţii Breţcu sunt depozitaţi la vest de depresiunea Târgu Secuiesc, la sud de Munţii Întorsurii, la nord si nordvest de izvoarele Oituzului; limita estica este marcata de însăsi creasta principala a muntilor Vrancei.


Vîrfurile principale, dispuse de la nord la sud depăşesc cu putin altitudinea de 1300 m, sunt netede, acoperite de pădure și legate între ele prin largi înşeuări sau despărţite prin vai transversale.

Pentru orientare am avut cu noi o harta schematica, busola, poze de pe Google Earth, un telefon cu Google Maps, câţiva au avut și gps-uri dar fără track.


Noi am abordat masivul dinspre pasul Ojdula urmînd a termina traseul in Pasul Oituz. Zis si făcut. Am plecat dis de dimineaţa urmând a ne întâlnim la plecarea in traseu. Ajung în pasul Ojdula însă nici urma de gălăţeni, semnal la telefon ioc. Atmosfera e limpede. Am hotărât sa merg înainte până dau de ei. După putin timp am intrat în ceata, iar după vreo 3km am întâlnit gaşca de la Galaţi in Pasul Musat, la intrarea în traseul bandă roşie din Munţii Vrancei.


Nea Marin plecase în căutarea drumului care bineinteles ca nu era acolo. Vreo doi oameni se duc după el. Nea Marin se întoarce, căutatorii nu sunt cu el. Îi asteptam și pe ei. Apoi ne îmbarcăm în masini și plecăm în pasul Ojdula unde ne lăsăm masinile.


Plecăm printr-o poiana largă, pe un drum forestier, nu există marcaj și nici urme că acest traseu ar fi fost vreodata marcat. Însa pe copaci mai există însemne de gen ion+ lenuta = inima. Pădurea a prins culoare iar copacii singuratici fac deliciul fotografilor.


După o scurtă perioada se urcare începem o coborîre mai accentuată. Undeva găsim un adapost de observație destinat, bănuiesc vînatorilor. E în stare buna, pare a fi destul de nou.


Ne continuăm coborîrea și intrăm în pădure pe nesimțite. Drumul este în continuare clar, nu prea ai alternative. Urcăm și coborim pe porțiuni scurte pîna ajungem la marginea unei poieni mari. Aici avem parte de  prima bălăureală. Spre dreapta e o poteca destul de bine conturata care merge prin padure dar care se cam înfundă dupa 10 minute.



Am facut incercari diverse pe tot felul de poteci sau urme de poteci dar am ajuns într-un loc de unde singurele opțiuni însemnau niște coborîri puternice. Într-un final, după o sedință tehnică am hotarît să ne întoarcem în poiană.


Zis si facut, revenim în poiana și ne asternem la masă ca deja ni se facuse foame. E greu să iți inchipui cîte bunătăți s-au strîns de la atîția oameni. Am avut asadar parte de un adevarat festin culinar asezonat cu o multime de feluri de palinci si vinuri.


După ce toata lumea și-a pus stomacul la treabă am împachetat și am plecat mai departe mergind prin dreapta pe la marginea poienii si a pădurii. Puțin mai sus intrăm în pădure și regăsim drumul forestier ce fusese invadat de iarbă. Urcam ceva mai intens, încep să apară timid și ceva stîncării. La final suntem răsplătiți într-un mod ceva mai aparte. Nu e vorba de vreun punct de belvedere mai deosebit, ci de o poiana tare interesantă.


Si e interesanta mai ales prin forma ei, care se apropie foarte tare de un cerc. Dar cercul asta nu e chiar foarte mare.  Daca am fi avut atmofera ceva mai limpede probabil am fi vazut și mai înspre depărtări. Poate altă dată.


Drumul traversează poiana spre centru apoi ne obligă să coborîm iar în pădure. Însă nu pentru mult timp. Puțin mai încolo dăm de o altă poiană, de data asta mult mai întinsa și dotată cu stînă.


Foto: Lucian Balanica( http://naycool.blogspot.com/ )

Coborîm ceva mai tare și ne regrupăm chiar în curtea stînei unde facem și o fotografie de grup.

De aici urmeaza sa ne despartim: șoferii se vor întoarce spre a recupera mașinile și spre a se deplasa spre Pasul Oituz de unde să recupereze restul participantilor. Ceilalti urmeaza sa țină drumul înainte pînă înspre Pasul Oituz. Îi cedez Pentaxul Ramonei asadar pozele din a doua parte a turei îi apartin.


Din cite mi-a povestit ea, traseul s-a desfasurat în continure pe culme. Au mai gasit o stîna, apoi au mers prin poieni și pădure, pe poteci mai putin clare. După o porțiune de urcare au reusit sa prinda drumul forestier care duce către pasul Oituz.

Împreuna cu Edi Munteanu, Adi Petroiu și Lucian Balanica, m-am întors în pasul Ojdula. Ne-am deplasat ceva mai repede, se simte cînd grupul e redus. Am părîsit Munții Brețcu și plecat înspre ceață și înspre Pasul Oituz.

De aici am plecat în întîmpinarea companionilor nostri de drumeție. Ne-am întilnit destul de repede cam dupa 10 - 15 minute de mers, mai întîi auzindu-ne reciproc vocile prin ceața extrem de deasă.

Vine toata lumea și ne regrupăm în pas. Se fac planuri pentru o eventuala actiune de marcare a traseului parcurs astazi. Pentru asta ar mai trebui facute înca vreo două vizite.

Ne desparțim la ceas de seară fiecare plecînd pe drumul sau: Mecanturiștii către Galați, iar noi spre Brașov.

Trackuri GPS puse la dispoziție de Dragoș Grigorescu: