Soseaua Alpina Grossglockner

Data publicarii: 28 mar 2012

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Austria, drumul national 107. La prima vedere nimic deosebit. Numai ca drumul asta are si o alta denumire, greu de citit la prima vedere dintr-o suflare: Grossglockner Hohenalpenstrasse. In traducere libera Soseaua Alpina Inalta Grossglockner.
 
La 3798 m, Grossglockner nu este numai cel mai înalt virf din Austria, ci si unul dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi.  Sa nu va inchipuiti ca soseaua urca pina pe virf, ea doar strabate zone de poveste sfarsindu-se undeva aproape dar totodata si departe de Virful Grossglockner.
 
Dupa mai multe zile inchise de ploaie trageam speranta ca vremea se va indrepta si ne vom putea bucura pe deplin de tot ceea ce inseamna acest drum. Am stat la cort intr-un camping de linga Zell am See. 


 
Cu o seara in urma ne imprieteniseram cu trei mosuleti din Germania care erau acolo fiecare cu rulota sa. Ceea ce era intr-adevar deosebit era faptul ca isi tractau rulotele cu tractoare. Si nu cu orice fel de tractoare, ci cu niste adevarate bijuterii fabricate in anii 50 care aratau exceptional si functionau impecabil.
 
E interesant cum oamenii se pot intelege si pot comunica trecind de barierele lingvistice. Ne-au invitat initial la un cirnacior pe gratar, noi i-am tratat cu o palinca tare. 
 
Cind noi abia iesisem din cort simpaticii nostri vecini paraseau campingul. Noi am mai pierdut timpul cu strinsul cortului si mai ales cu uscarea foliei exterioare, dar intr-un final ne-am mobilizat bine si am reusit sa plecam in jurul orei 9. Ceata incepea sa se sparga, iar soarele incepuse sa isi faca loc cu greu printre nori. Speram din tot sufletul sa avem parte de vreme frumoasa si de vizibilitate buna.
 
Ne punem in masina si plecam spre soseaua alpina. Peste tot sunt indicatoare, practic trebuie sa fii mare tantalau sa nu o nimeresti. Desi e dimineata drumul e destul de populat, depasim mai multe cirduri de biciclisti si suntem depasisti la rindul nostru de alte cirduri de motociclisti.


 
In drum oprim de citeva ori pentru a admira de la departare citeva cascade cu debit de apa. Putin mai sus de localitatea Fusch soseaua se largeste brusc si se creeaza o serie de de benzi.  Practic aici este amenajat un punct de taxare.
 
Ca sa parcurgi Grossglockner Hohenalpenstrasse este nevoie sa platesti. Preturile ar putea parea mari la prima vedere insa nu sunt fiindca ti se ofera o serie de facilitati: acces gratuit la muzeele amenajate pe traseu si, foarte important, la toalete. Dai un ban dar nu se pune in nici un meoment problema ca l-ai dat degeaba, asa cum se intimpla la noi in Romania.


 
Noi am platit pentru accesul cu autoturismul 29 de euro, valabil pentru o zi. Motociclistii plateau 19 euro. Existau insa si diverse facilitati si abonamente pentru cei ce doreau sa petreaca mai mult timp.
 
A fost interesant ca la punctul de acces a fost pozat numarul masinii si tiparit aproape instantaneu pe biletul de acces.
 


La inceput se urca pe vale, in dreapta nostra se vad virfuri inalte si inzapezite ce contrasteaza puternic cu verdele crud de la poale. Ai senzatia ca ai pasit intr-o alta lume, intr-un loc de o frumusete care te face sa uiti de tot si de toate.
 
La un moment dat ajungem in spatele mosuletilor germani care isi conduceau calmi tractoarele cu naucitoarea viteza de 25 - 30 de km / h. In spatele lor era o lunga coloana de masini dar nu am vazut pe nimeni aratindu-le anumite degete, claxonind sau dind flash-uri cu farurile.


 
I-am salutat din mers, fetele au deschis geamurile si le-au facut cu mina. Pe drum sunt mai multe locuri de belvedere unde se gasesc parcari amenajate. Desi poate intr-o astfel de parcare poposesc intr-o zi sute de masini nu vezi pe nicaieri mizerie si nici aglomeratie. Totul e imaculat oamenii sunt calmi si isi fac fotografii.


 
Drumul urca constant iar zarile se deschid in toate partile spre nord incep sa se vada bucati din Muntii Dachstein, unde poposiseram cu o zi in urma pe o vreme cainoasa. In fata e amenajat un mare punct de belvedere. O parcare generoasa e in stare sa primeasca toate masinile. 
 


Pe dreapta este un monument inchinat lui Franz Josef. Pe stinga se afla o cladire ce adaposteste niste magazine de suvenire.



Deasupra lui este o terasa de unde se vad cele mai frumoase si mai inalte virfuri ale Austriei iar pentru o mai buna identificare administratorii au montat mai multe panori explicative. 


 
Pe sosea apare o caravana cu masini de epoca. Majoritatea decapotabile. Aratau impecabil. E un adevarat spectacol sa stai si sa le privesti.


 
In acest loc avem primul contact vizual cu Grossglockner, cel mai inalt virf din Austria, cel care da si numele soselei. Dupa ce ne uitam in toate partile coborim din nou la sosea. Pentru prima data vad o marmota atit de aproape. Sunt niste animale simpatice si jucause care nu mai sunt foarte deranjate de prezenta turistilor.


 
Putin mai in spate se vede o alta constructie interesanta. Un indicator arata ca acolo e o cabana numita Edelweiss( Floare de colt ) aflata linga un virf omonim ce are 2571m. Pare a fi un loc de intilnire al motociclistilor care pot ajunge acolo calare.



Chiar pe virf este amenajata un mic muzeu inchinat celor ce au parcurs acest drum cu motocicleta pentru prima data. Deasupra acestui mic muzeu este de asemenea un fel de balconas care ofera panorama de jur-imprejur.


 
De la Edelweisspitze pleaca un traseu turistic ce pare foarte pitoresc si care sta multa vreme in jurul altitudinii de 2500 de metri.


 
Noi coborim sa ne recuperam masina. In parcare ii regasim pe tractoristii nostri care isi parcasera vehiculele ca la expozitie. Facem o poza de bun ramas, ne uram toate cele bune, facem schimb de adrese de mail.


 
Noi urmeaza sa facem o coborire scurta si parcam aproape de un lac. Pe margine dam iarasi de un muzeu dedicat contructotilor acestui drum.



Linga el se afla un vechi vehicul ...



...dar si ce a mai ramas dintr-o cabina telefonica...




..si un vagonet.


Am ramas foarte impresionat de faptul ca la nivelul anilor 30 s-a pus problema instalarii de posturi telefonice publice pe acest drum.
 


Intram in muzeu si aflam si vedem cu cita truda a fost construita aceasta sosea.  O serie de poze din timpul lucrarilor, din timpul deszapezirilor ne arata de ce datoram respect tuturor celor care au muncit aici, de la muncitori pina la ingineri si arhitecti.

 
 
De aici in sus ne mai asteapta o urcare apoi vom traversa un tunel destul de lung ce se afla la 2504m altitudine, punctul de maxim al soselei.



Dupa tunel ne oprim la masa dar si sa admiram peisaje noi. In apropiere se afla o pirtie de schi prevazuta cu toate instalatiile necesare.


 
Soseaua coboara apoi pe o portiune, ocolind un picior de munte dupa care isi reia panta ascendenta. Ne mai oprim de citeva ori pentru a admira citeva cascade.



Intr-una din parcari vin alti tractoristi numai ca acestia sunt fara rulote si echipati in costume traditionael tiroleze care ies in evidenta prin panalonii scurti din piele.


 
Mai sus se afla un lac destul de intins.



Acesta e alimentat de citeva paraie, unele dintre ele venind vijelios de sus. Soseaua este pe alocuri protejata de constructii care o acopera.
 
Intr-un final ajungem la punctul ei culminant aflat aproape de virful Grossglockner. Aici se afla o imensa parcare etajata unde sa iti poti lasa masina linistit ca mai apoi sa te plimbi pe la locurile de belvedere.


 
In fata parcarii e o mare terasa care are in centru o barca imensa. Intre noi si Grossglockner se casca o vale adinca. Ghetarul se topeste iar pe fundul vaii e un fel de papalasca cu noroi, gheata si apa.
 
Exista chiar si un fel de trenulet care te coboara pe fundul vaii. Pe versant se zareste un grup de alpinisti plecati in ascensiune spre cel mai inalt punct al Austriei.
 

 
Grossglockner are formă de piramidă si se află în spatele virfului Kleinglockner uşor mai scund (3770 m). Cele doua virfuri sunt separate de o şa, cunoscuta sub numele de Glocknerscharte. 
 
Grossglockner şi  Gheţarul Pasterze sunt administrati de Asociaţia Alpina Austriaca inca din 1918. 
 
Noi am ales sa facem si o plimbare inspre o cabana care era amplasata cam la 3000 de metri. Drumul dura cam 3-4 ore ne era clar ca nu o sa ajungem insa era un prilej minunat sa admiram natura.


 
Intrarea in traseu se face printr-un tunel destul de lung. In sfarsit iesim la lumina insa doar pentru citeva secunde fiindca intram intr-un nou tunel. Ne simtim frustrati pentru ca noi vrem sa vedem peisajul, sa admiram ghetarii si marmotele.



Asa ca la urmatoarea iesire ne asumam riscul sa mergem pe linga tunele, pe afara. De fapt pe afara exista poteci in toata regula, bine batute si sigure, nu exista nicaieri un pericol real de accident. Asta daca nu esti un impiedicat.
 
In sfarsit, trecem si de partea cu tunele si ne continuam urcarea..pe asfalt! O alee larga urca incetisor spre partea alba a muntelui. Din loc in loc sunt citeva bancute pentru popas insa si inscriptii care iti interzic sa parasesti aceasta alee. Citiva turisti coboara de pe munte. Ne salutam, asa cum facem si in Romania.


 
De o parte si de alta e plin de marmote. Ele isi vad linistite de treaba, altele se alearga de mama focului. Am facut poze cu marmote pina ne-am saturat.


 
Ne continuam urcarea pina la capatul aleii asfaltate. Aici suntem la o altitudine de 2548 de metri si suntem chiar in drept cu virful. In acest loc este amenajat un loc de odihna cu masute si banci dispuse in cerc.
 
Poteca merge in stil clasic de acum incolo, nu mai e asfalt. De fapt nici nu o prea poti numi poteca, semana mai degraba cu un drum fiindca este foarte larga. Nu vom urca mai departe de acest loc, orele sunt oarecum tirzii. 
 
Suntem siguri pe aici si nu ne-am mai intilnit cu nimeni care sa coboare. Facem calea intoarsa evitind de aceasta data toate tunele, mai putin ultimele doua unde intr-adevar  ocolirea ar fi fost o problema. Locul acela foarte animat in care se afla acea barca imensa este acum aproape pustiu. Multimea a disparut pe la restaurantele din vale.


 
Ne luam masina si ne indretam inspre Lienz. Pe drum ne oprim sa admiram de sus doua mari lacuri de acumulare. Urmeaza sa coborim sustinut pina la urmatoarea asezare omeneasca unde sa ne cautam un camping.
 
Seara vine mai repede pe vale, soarele se ascunde dupa virfurile inalte. Noi ne mai oprim in doua rinduri aproape de niste cascade foarte spectaculoase. 


 
Cea mai de jos dintre ele se numeste Junfernsprung si are aproximativ 130 de metri. In jurul acestei cascade circula si o legenda :
 
Se spune ca odata, demult, pe aceste meleaguri traia o fata foarte frumoasa care era servitoare. Toti flacaii incercau sa intre in voie si sa ii cistige dragostea. Insa pe ei nu ii placea nici unul. Intr-una din zile insusi Diavolul decghizat intr-un tinar frumos, a urmarit-o pe fata. Fata l-a recunoscut pe Diavol si de accea a decis sa nu se lase prinsa de acesta. A fugit de el ajungind pe marginea unei prapastii. De aici, nemaivind unde sa scape a ales sa sara in gol de pe stinci. In mod miraculos, tinara a scapat nevatamata iar de atunci in urma ei a aparut cascada pe care o vedem astazi si care se numeste de atunci Junfernsprung – Saltul Fecioarei.
 
Masina protesteaza, a urcat si a coborit mult, are jentile calde. De aceea scoatem capacele pentru o racire mai buna. Gasim si camping. Un mosulet simpatic ne indeamna sa ne apucam repede de treaba fiindca noaptea e aproape. Sau cel putin asta intelegem fiindca omul vorbea o germana mai deosebita insotita de gesturi largi ale mainilor si picioarelor.
 


Ultima parte de Grossglockner poate nu mai este la fel de spectaculoasa. Insa odata cu apropierea de finalul drumului 107 se vad niste munti cu stinci albe, impresionanti. Suntem aproape de Italia iar muntii ce ii vedem sunt Dolomitii din Lienz.


 
Grossglockner Hohenalpenstrasse este mai mult decit un drum. Parcurgerea acestei sosele inalte ne-a oferit tot felul de trairi si de sentimente. Este un loc in care poti simti dimensiunea si puterea muntelui, dar si fascinatia gheturilor vesnice.
 
- Va urma -

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 7

  • Constantin Ceapchi

    29 mar 2012 03:40:35

    Exceptionala prezentare!\r\nDar si o incitanta invitatie in Austria.

  • Viorel

    29 mar 2012 07:12:48

    Faine poze, mi-ai trezit amintiri placute... toamna trecuta am reusit si noi sa parcurgem soseaua 


    http://viorelteodorof.blogspot.com/2011/12/never-let-me-down-again.html

  • atanasiu sorin

    29 mar 2012 13:17:55

    superbe peisaje, minunata povestirea si de apreciat si gestul tau de a oferi un pic din frumusetea turei tuturor celor ce doresc sa se bucure de ea!

  • Bogdan

    29 mar 2012 13:40:30

    Austria e o tara care merita vazuta. Si nu ma refer neaparat doar la munte. Am avea multe de invatat de la ei. De cind am vizitat-o ma tot gindesc cum ar fi rezolvat austriecii unele probleme de pe la noi.

  • Ciocanel Nicusor

    29 mar 2012 18:18:01

    Dar Bogdane, ati avut o vreme superba in acea zi si peisaje minunate... De cand ai vizitat Austria si pana acum, nu stiu cum, dar austriecii ar fi rezolvat multe probleme de la noi!

  • mil

    15 aug 2012 10:27:43

    Acum 2 ani am urcat cu emotie din Kaprun ,emotie pentru ca aveam 75 de ani dar ...o masina deosebita Renault Modus. In 1982 am ajuns cu o Lada 1500 la poalele ghetarului dar am fost infrant era prea scump pentru noi 30 DM. M-am bucurat ca l-am invins el ne-a acceptat cu un timmp minunat. Va indemn acum la 77 de ani nu ratati o ascensiune pe ghetar cu drag, Prof.Emil Nicolescu

  • luca doina

    02 iul 2013 03:57:21

    tocmai ne pregatim(eu si sotul meu) sa plecam in concediu in austria (sankt johan im pongau) si culegand informatii despre ce am putea vedea in imprejurimi am dat de acest articol care , nu pot sa spun cat de mult mi/a placut si m/a convins ca trbuie neaparat sa vedem acest traseu, mai ales ca eu iubesc nespus de mult muntele cu care am facut cunostinta de mica (am locuit o perioada la poalele cascadei Balea, pe la 6, 7 ani, tatal meu fiind maistru la exploatari forestiere, asta s/a intamplat prin anii 1961/1962)Din pacate in ultimii 8 ani nu am mai prea avut parte de drumetii la munte, pe creasta ca altadata , doar din cand in cand cu masina la Paltinis, Balea, de aceea de abia astept sa simt pe viu ceea ce am simtit parcurgand acest articol presarat cu comentarii la obiect si multe poze excelente.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017