Alte locuri, alte lumi: Muntii Trascau

Data publicarii: 13 mai 2012

Weekendul prelungit de 1 Mai a fost prilejul perfect de a incerca o expeditie pe munte undeva mai departe de casa. Idei au fost mai multe, ispititoare dar pina la urma am ales un traseu de trei zile in Muntii Trascau.

Ideea traseului a avut-o Ciprian lecturind articolele de pe site-ul http://povesteindoi.wordpress.com

Asadar, iata-ne pregatiti de plecare intr-o zi frumoasa de simbata. Plecam din Brasov pe la ora 6 ne si indreptam spre Manstirea Rimet, punctul nostru de intrare dar si de iesire din traseu. Pe drum facem o pauza la Alba Iulia. Aici intram la o fabrica de incalminte sport care numeste Rekord si unde se gasesc pantofi sport si bocanci la preturi foarte bune. In urma acestei vizite eu m-am ales cu o noua pereche de bocanci, iar Oana cu niste adidasi.


Plecam mai departe spre Teius, aici cotim la stinga si constatam cu mare bucurie ca drumul, pe care mi-l aminteam ingrozitor si plin de gropi a fost reparat. De departe se vad peretii impresionanti ai Cheilor Manastirii. Abia cind i-am vazut mi-am seama de fapt cit de dor mi-a fost de acesti munti ce par neinsemnati dar care veti vedea ca au atit de multe de daruit.

Ziua 1 : Cabana Rimet – Valea Uzei - Floresti

Masina o lasam ceva mai sus de manastire, la Cabana Rimet. Am cerut voie sa parcam explicind faptul ca vom avea o tura mai lunga in zona. Doamna de la cabana a fost foarte draguta si ne-a spus ca nu e nici o problema si nici macar nu se plateste parcarea. Multumim inca o data!

Ne facem bagajele si aruncam o privire pe harta sa vedem cam pe unde si mai ales pina unde mergem astazi. Alegem ca loc de inoptare satul Floresti. Aparent acolo se ajunge urmind un traseu banda rosie.


Gasim repede marcajul pe un stilp aflat pe malul sting al riului( in sensul de curgere). Drumul coteste brusc spre stinga si incepe sa urce sustinut spre satul Valea Uzei. Suntem la inceput, efortul pare mare insa ne intram destul de repede in parametri.

Peisajul e absolut incintator, mult verde crud, copaci in floare, albine, primavara in explozie. Pina si serpii ies la aer, unul din ei ne taie calea si se face nevazut printre niste frunze. Ce viteza pot avea creaturile astea...

Iesim destul de repede din padure si urcam o poiana. Dam de o prima sura construita in mod traditional din lemn, cu acoperis de paie care cade abrupt. Auzim voci semn ca am ajuns in satul Valea Uzei, aflat la 30-40 de minute de punctul nostru de plecare.


Parasim pentru citeva minute marcajul atrasi de un loc ce promitea belvedere spre Cheile Manastirii, insa nu a fost sa fie. Revenim in sat pe un drum care merge asa, mai de-a costa si reintram in marcaj. Afara e destul de cald insa deocamdata suntem protejati bine de livezi.


Mai intilnim cite un satean, dam buna ziua. Oamenii se uita lung la noi, privirile lor se intreaba oare ce cauta oamenii astia prin locuri ca astea. Viata in aceste locuri nu e deloc simpla sau usoara. Accesul e dificil, exista un drum dar e nevoie de o masina de teren pentru a urca pina aici. Unele case sunt abandonate. Altele au acoperisurile prabusite, semn al unui fenomen al depopularii.

Oamenii au plecat pur si simplu sau au murit. In general in sate stau doar cei batrani. Cei mai tineri sau mai in putere au plecat pe la oras sau prin tari straine sa caute o viata mai buna. Poti sa ii condamni ?


Cu toate astea ai senzatia ca au fugit din rai, atit de frumoasa si plina de viata e natura inconjuratoare. Din exterior, asa cum sunt eu, ai putea gindi asa: ce frumos e locul asta, ai aici atita liniste. Nu asta cautam in definitiv cu totii, de ce sa pleci de aici ? Raspunsul nu e simplu de dat.


Continuam urcarea pe serpentine. Potecile sunt tare frumoase, bine croite astfel incit sa nu te supuna la un efort prea mare. Iesim din Valea Uzei undeva in partea stinga. Se termina si copacii. In apropiere se afla o stinca mare, ascutita care insa face si o mica sa. Pe acolo duce traseul. Pe noi insa ne cam induce in eroare fiindca pe harta noastra( tiparita de Dimap ) traseul urca paralel cu acea stinca.



foto: Oana Mihut

Ne conformam insa celor care au creat marcajul si mergem sa vedem saua si stinca. Locul e intr-adevar spectaculos. Creasta e foarte accidentata si extrem de ingusta. Atit de ingusta incit o poti efectiv calari. Imprteuna cu Ciprian profit de ocazie si ne facem o poza in chip de motociclisti..imaginari.

Poteca continua pe partea stinga a stincii, e clara si urca usor printr-o padurice tinara. Ajungem intr-o poiana si vedem o sura. Din spatele surii rasuna muzica. Ne oprim si intrebam pe cei de acolo unde gasim apa fiindca rezervele noastre sunt aproape de zero. Ei ne indica o poteca pe care coborim pina in vale unde gasim un paraias cu apa buna. Urcam pe firul apei pe un sol nisiopos si alunecos pina gasim un loc de unde sa putem alimenta mai bine.

Ne intoarcem la fete care ne asteapta la umbra. Intre timp apar si proprietarii locului cu care schimbam citeva vorbe. Aflam ca sunt din Aiud si ca vin aici la casa parinteasca doar ocazional.

Ridicam si noi ancora si mai urcam putin pina dam de un drum si de un adapost care pare sa fie o statie de autobuz. Linga ea, un indicator spre satul valea Inzelului. Mergem o perioada scurta pe drum. Acesta nu e asfaltat insa e in stare acceptabila si este circulat cam de toate categoriile de masini.

Marcajul paraseste acest drum si ne urca incet intr-o poiana, iar de acolo...nu il mai gasim. Mergem si noi pe unde credem ca e mai bine si parasim poiana. Se vede o poteca pe curba de nivel care pare a duce unde mai sus la niste case. Acolo credeam noi ca ar fi satul Floresti.

Pina la urma ies in drum si opresc o masina. Un localnic imi spune sa tinem drumul, sa urcam pina in platou iar de acolo o sa avem un drumeag spre Floresti. Zis si facut. Drumeagul e clar, lat, putin umblat si inerbat. Cu toate acestea, spre surprinderea noastra, nu ne urca ci ne coboara frumos, pe niste serpentine. Ajungem intr-o poiana unde dam de un cal. Acesta se uita mirat la noi. E prost ingrijit, atit de prost incit banuim ca a fost scapat. Avem parte si de vizibilitate in zone mai indepartate unde se zaresc Coltii Trascaului.

Continuam coborirea usoara si se pare ca ajungem intr-un catun. Ne oprim pentru citeva minute la umbra. Din vale o fata mina niste vaci. Vestea buna e ca suntem aproape de Floresti, vestea proasta e ca mai avem de urcat un deal si suntem obositi.

Plecam si trecem pe linga o casa unde suntem latrati copios de un caine. Cerem confirmarea ca suntem pe drumul cel bun. Urcam asudind din greu sub un soare nemilos. Reusim sa gasim o poteca si o urmam pina intr-un loc unde dam de un gard electric.

Trecem de acesta si ne oprim pe un platou foarte frumos, cu iarba cosita unde se afla doua suri. Suntem aproape de asfintit. Aici vom pune cortul. Pina una-alta, meg cu Ciprian sa vedem unde e satul si daca proprietarul ne lasa sa campam.

Coborim usor un drumeag. Florestiul pare a fi un sat mare pentru standardele de aici, are 8-10 case. Vedem si oameni, se aude zgomot de motor. Un excavator sapa un sant. Aflam ca in sat se va trage apa cu sprijinul unor fonduri europene.


Vorbim cu doi oameni, nici unul din ei nu e proprietar pe acel loc unde vrem sa campam dar ne asigura ca putem pune cortul fara probleme. Revenim la locul de campare facind un mic ocol spre un virf de deal. De acolo vedem mai bine Coltii Trascaului si Cheile Aiudului.

Fetele ne asteapta la soare in mijlocul poienii. Ochim doua locuri mai bune si montam corturile. Apare si proprietarul, un domn de 64 de ani care este foarte binevoitor. Nu il deranjeaza prezenta noastra, singura lui cerere este sa nu facem foc.

Aflam ca satul nu mai are copii si nici tineret, incet-incet lumea a plecat. El are aici pamant si intr-una din suri are doi boi si doua vaci de care se ingrijeste impreuna cu sotia lui. Ne povesteste ca iarna trecuta a fost zapada foarte mare si cu greu a reusit sa ajunga la animale sa le hraneasca. Ii ofer un pahar de palinca insa il refuza politicos spunind ca este bolnav si ia pastile.


Il intrebam de marcajul turistic, ne pune ca a fost odata acum nu mai trece pe aici.Ne luam mai tirziu ramas-bun. Urmeaza sa ne revedem dimineata.

Urmeaza iarasi o zi calda, vrind nevrind caldura te scoate din cort la ore in care nici intr-o zi de lucru nu te-ai trezi. Merg cu Ciprian undeva la buza padurii sa luam apa de la o fintinita. Cind urcam o intilnim pe sotia proprietarului care tocmai mulsese vacile si ne ofera lapte. Cit despre lapte e o adevarat delicatesa, proaspat muls, nepasteurizat, gras si caldut. Un deliciu. O rasplatim si noi cu ce avem. Mai tirziu vine si domnul care urmeaza sa isi duca vitele la pascut. Ne luam ramas bun si plecam din nou pe traseu.

Ziua 2 : Floresti - Bradesti - Cheia - Botani

Traseu e cam impropriu spus, cel putin pentru prima parte a zilei. Mergem de fapt pe un drum vechi, care uneori e invadat total de iarba catre satul Bradesti, loc civilizat unde exista biserica si magazin.


Drumul e frumos si are deschidere catre peisaje mai largi. Vedem un munte plin cu zapada, este vorba de Muntele Mare si distingem si  Cheile Posaga si zona Scarita - Belioara. Vedem si drumul principal pe unde circula masinile. O serpentina larga ne coboara pina la el. Urmam un localnic care taie citeva serpentine pe o poteca numai de el stiuta si iata-ne in sat.


Spre deosebire de satele vazute pina acum, in Bradesti este o oarecare forfota, exista si putina viata sociala. Ne oprim la magazin unde ne racorim cu cite o cola locala. Avem si semnal la telefon( doar pe Orange ) si profitam de moment pentru a le spune celor de acasa ca totul e in regula, suntem sanatosi si ne aflam in grafic.


In centrul satului exista niste indicatoare: unul in stil rutier care ne arata directia spre Cheia si Botani; iar un altul turistic care spune asa :

Cheia 1h, Cabana Rimet 3h, Intregalde 4h – marcaj cruce albastra
Huda lui Papara – 2ore si jumatate, Salciua - 3-4 ore – marcaj tot cruce albastra


Indicatorul rutier s-a dovedit o gluma fiindca in citeva zeci de metri drumul s-a transformat rapid in poteca. Coborim destul de repede pe fundul vaii unde ne asteapta un parau. Daca te uiti pe jos ai senzatia ca e toamna fiindca poteca e acoperita cu frunze uscate; daca ridici privirea verdele crud si reconfortant iti aminteste ca e primavara.


Ne intilnim cu un tinar localnic care urca spre Bradesti. Este echipat bine, are bocanci de firma, ce mai..montaniard. Poteca merge mult prin stinga apei si destul de sus de aceasta. La un moment dat iesim din padure in niste poieni frumoase. In stinga este o zona stincoasa. Conform hartii pe undeva pe aici ar trebui sa fie Vf. Trascau, care da si numele muntelui.


O frumoasa cadere de apa ne face sa ne lasam jos rucsacii pentru citeva minute. Jos, linga apa pe partea opusa se afla o gospodarie locuita si foarte ingrijita. Are 30 de stupi numerotati, o deviatie a riului invirte o paleta, iarba e proaspat cosita, mai jos pasc niste vaci. Observam de asemenea citiva stupi traditionali.


Oamenii de aici par a nu fi acasa. Suntem latrati de la distanta de doi caini. Prin jur se afla citeva constructii prabusite. Oare cum o fi sa traiesti zi de zi aici, in mijlocul padurii, sa transporti totul cu circa ?

Peste citeva minute apar locuitorii. De departe par tineri. Sunt incarcati la maxim : rucsac in spate si plase in fiecare mina.


Pornim mai departe urmind marcajul care se prezinta in stare foarte buna. Coborim pina pe firul vaii pe care o traversam pe o punte. Mai jos se gaseste un nou indicator. Hotarim sa ne abatem catre Cheile Geogelului.


Mergem pe firul piriului Geogel pe care il traversam rapid si dam de o poiana. Aici hotarim sa ne lasam rucsacii si sa continuam pina la chei in regim ultra-light. Ce bine sa e mergi fara rucsac! E o adevarata placere, ai senzatia ca zbori. Am traversat riul de nenumarate ori, asa ca daca am fi putut zbura cu adevarat ar fi fost chiar util. Ajungem la intrarea in Cheile Geogelului. Apa a sapat un culoar strimt printre doua stinci.


Si ca multiplele traversari ale apei sa ajunga la apogeu ne mai asteapta inca doua treceri ale apei. Cheile sunt scurte insa foarte frumoase. Din pacate putem ajunge pina in partea superioara fiindca e o portiune de citiva metri cu apa adinca. Mai avem inca de mers si nimeni nu risca sa se ude.

Revenim la rucsaci. Ce bine stau ei la umbra..E timpul sa ii mai usuram, asa ca asezam la masa. Ciprian prepara o supa la plic care a picat la fix.

Apar doi localnici care urca si ei spre Cheile Geogelului. Ei au rezolvat mult mai simplu problema trecerii prin apa incaltindu-se cu niste cizme de cauciuc. Vin spre noi si se prezinta respectuos. Aflam ca locuiesc in amonte de Chei si ca au venit sa isi viziteze vacile care pasc undeva mai jos. Ii mai intrebam de traseu. Din pacate si ei refuza gura de palinca pe care le-o ofer.


Oamenii pleca in sus la casele lor, noi o luam in jos si revenim in Valea Bradestilor. Incepem sa trecem pe linga case parasite, unele din ele darimate. Mai jos dam iarasi de o gospodarie faina, locuita. Trecem o punte cu cabluri si scinduri. Privesc inapoi si vad pe prispa casei o femeie batrina.


Oare ce simti stiind ca esti ultimul om din sat? Ce simti dupa ce ai vazut ca oamenii pleaca unul cite unul, unii catre lumea de dincolo, iar alti catre oras? Ce simti gindindu-te ca dupa tine satul va ramane doar o amintire?

Satul Cheia se afla in mijlocul padurii. Se poate ajunge doar cu pasul pe poteci. Unele din poteci se afunda si mai mult in padure. Iar celelalte nu-s nici ele mai proietenoase. Spre exemplu iesirea la civilizatie se face prin Cheile Rimetului drum ce trebuie si el parcurs prin apa.


Odinioara in sat exista scoala. Biserica exista si acum si pare a fi in stare buna. Marcajul ne scoate intr-o poiana unde exista stilp indicator. Poiana se afla la o confluenta de ape : aici se intilnesc Bradestiul cu Geoagiul. Razem rucsacul de stilp si studiez marcajele. Mare greseala! O sa vedeti imediat de ce.

Noi trebuie sa urmarim de acum incolo triunghiul albastru. Urmatorul semn este peste riu. Posibilitatile de trecere sunt limitate. Undeva exista un copac doborit care leaga cele doua maluri. Cam greu sa treci in siguranta prin locul asta cu rucsaci mari in spate. Ma duc mai in jos in speranta ca poate o sa ochesc un punct potrivit. Pina la urma ajung si la biserica.

N-ai zice ca e parasita, de fapt nici nu cred ca este. Are perdele curate la ferestre, este inchisa. In jurul ei se afla un mic cimitir, locul de hodina al celor ce au trait pe aici. Curtea bisericii este  proaspta cosita. Suntem chiar intr-o zi de duminica si senzatia pe care o am este aceea ca azi a batut clopotul si s-a tinut slujba.

Ma intorc in poiana. Ciprian ma anunta ca avem o problema mare.

-Stiu, zic, trebuie sa trecem prin apa.
-Nu..Mai mare decit asta. Albinelor pare sa le placa foarte mult rucsacul tau!

Chestie din asta n-am mai patit. Ne gindim noi cum sa facem sa scapam de vizitatoarele astea dar e complicat. Incercam sa le afumam. Nu sunt deloc impresionate, citeva isi iau zborul. Salt rucsacul si il pun in spate sunt avertizat sa il pun rapid jos. Il lepad ceva mai departe de apa, in poiana. Intre timp ma aleg cu o muscatura de albina in zona genunchiului. Seara costat ca de fapt ma muscasera trei albine. Bine ca nu sunt alergic.

Intre timp caut cu Ciprian niste vreascuri, ceva cu care sa facem un foc mai zdravan. Pericolul era acela ca albinele sa se dedulceasca si la ceilalti rucsac si atunci sa vezi distractie!

Solutia vine de la Oana care da peste albine cu un spray de tintari. Albinele plecasa de pe rucsac dar zumzaie pe linga el. Acum ori niciodata!


Iau rucsacul in spate si ma bag repede prin apa, nu ma opresc decit pe malul opus. Am scapat de albine. Trecem cu totii si apoi ne continuam drumul. Pe mal e o alta poiana frumoasa din pacate cele doua case din ea sunt in curs de darimare..


Putin mai sus ne realimentam cu apa. Urmeaza o portiune de urcare. Taranii au creat insa o poteca ingenioasa care sa nu iti stoarca vlaga si dupa citeva minute ne trezim sus intr-o poiana de unde putem admira in voie peretele sting al Cheilor Rimetului. Se vede foarte bine si celebra poteca numita Brina Caprelor care este agatata undeva la mare inaltime. In vale trebuie sa fie fara indoiala Cheile Pravului.


Poteca se mai domoleste si merge o buna bucata pe curba de nivel. Mai gasim citeva suri in stare buna aflata insa linga niste case degradate si parasite. Desi am mers destul  verdele crud si cirirpitul de pasari ne dau elan pentru a continua. Orele sunt destul de inaintate, in Botani va trebui sa gasim un loc unde sa intindem cortul.


Mergem o perioada prin padure, apoi iesim pe niste plaiuri incintatoare. Poteca face o serpentina larga si coboara pina pe firul vaii. In vale se vede o casa pazita de multi caini, se aud voci de copii.

Continuam sa urcam usor pe firul vaii. Dupa citeva minute de mers dam de roata unei foste mori. Putin mai jos pe cealalta parte a riului ne atrage atentia o casa vopsita in alb si albastru care insa pare a fi fost la origine una traditionala.

Mergem la gard si strigam. Ne intimpina un domn cu care avem o discutie despre cum urmeaza sa abordam traseul in continuare. Ne invita sa punem corturile la el in curte. Dupa o scurta sedinta tehnica hotarim sa acecptam invitatia omului.

Facem cunostinta : pe domn il chema Pompiliu Botan( cei de prin familia lui au dat si numele satului Botani ). Aflam ca domnul are 51 de ani, a lucrat la Cugir, la uzina de armament dar si ca a fost plecat in Israel o buna bucata de timp. Acum a revenit in satul natal, a luat aceasta casa si a inceput sa o renoveze. Iata un om care vrea intr-adevar sa petreaca anii ce vor veni in liniste, in mijlocul naturii, ferit de viteza si agitatia lumii civilizate. In sfirsit un om normal!

Ca orice ardelean care se respecta ne trateaza cu o palinca de prune care ne pica foarte bine. Ne invita in casa si ne arata cu mindrie baia : are cada, closet, apa curenta. Unde e mina de om gospodar se vede. Pamantul din jurul casei este arat, ba mai mult omul si-a costruit si un solar unde acum cultiva varza. Din pacate si domnul Pompiliu are ceva probleme de sanatate si refuza si el el palinca de mine.

Ziua 3 : Botani - Tecsesti – Raicani – Fata Pietrii

Dimineata gazda ne asteapta cu cafeaua facuta. Eu nu sunt un bautor de cafea dar acum am facut exceptie ca nu era frumos sa refuz. Intre timp apar doi oameni cu un cal si un plug. Aflu ca sunt cumnatul, respectiv nepotul. Se apuca de arat pe la ora 8 si au spor, treaba merge bine si repede.


In timp ce noi ne pregateam bagajele apare si sora domnului Pompiliu avind niste ciuperci mari atirnate de o sirma. Facem citeva poze cu totii, facem schimb de numere de telefon. Nepotul ne cere adrese de messenger si de facebook. Internetul se pare ca a ajuns chiar si in acest loc indepartat.


Ne luam ramas bun si plecam la deal spre Tecsesti. O luam la stinga pe prima vale pe care o intilnim, pe linga o casa de asemenea locuita. Domnul Pompiliu ne spusese sa avem grija fiindca drumul nu e marcat si sa ocolim stinca pe partea stinga. Ne uitasem de cu seara sa vedem unde e stinca. Pare ca e situata in dreapta firului vaii. In stinga ei se afla o sa. Acolo trebuie sa ajungem, ne zicem.


Mergem pe linga apa. Aceasta are un izvor puternic sub o piatra. Facem plinul si urcam pe o vale seaca. Nu mai e poteca vizibila. Apar stinci si singura posibilitate decenta de continuare e pe firul vaii. Ajungem si la o mica saritoare. O urc cu ceva efort. Mai sus urmeaza o saritoare mai serioasa de vreo 4 metri. Pe aici e destul de riscant de urcat cu rucsacul mare si greu in spate.

Ciprian face prospectul zonei urmat indeaproape de Ramona. Ei apreciaza ca in continuare traseul va fi mult mai blind . Eu si Oana ramanem jos. Legam rucsacii de o sfoara si in felul acesta ii trecem pe saritoare.

Urca Oana, urc si eu, punem rucsacii in spate, mai trecem o saritoare micuta. Putin mai sus inca o saritoare. Aici e alta problema: desi nu e inalta are in fata ei o groapa. Prize nu prea exista. Ciprian are inspiratia de a se baga in groapa. Gaseste o gaura prin care se poate urca si iese deasupra saritorii. Urca si Ramona.

Acuma urmeaza partea distractiva, cum sa urcam bagajele ? Solutia e una singura: eu ma bag in gaura, Oana imi paseaza cite un rucsac pe care il ridic deasura capului de unde e luat de Ciprian care il paseaza Ramonei care il depune intr-un loc sigur. Munca de echipa in adevaratul sens al cuvintului!

In sfirsit ne vine mintea un pic la cap si stam sa ne odihnim citeva minute. Bem niste apa, ne mai linistim. Ma uit la ceas, am cam pierdut timp pe bucata asta si desi nu sunt decit doua-trei ore de cind am plecat suntem destul de obositi.

Valea se mai deschide dar tot ne mai pune in cale o saritoare. Eu si Ciprian decidem sa o ocolim fara bagaje si sa mergem pina in saua ce se vede aproape ca sa studiem un pic terenul. Ocolim saritoarea prin dreapta pe un sol destul de alunecos. Mergem citeva minute si constatam cu bucurie ca urmeaza sa iesim in padure pe un platou larg unde se afla niste stilpi de curent.


Aducem cu bucurie vestea cea buna fetelor. Intr-un final hotarim sa urcam bagajele tot pe sfoara. De data asta fetele sunt la aruncare, noi la prindere. Dupa ce e treaba gata Ramona se enerveaza si urca rapid saritoarea. Oana insa are niste incaltari care aluneca si prefera tot o ocolire.


Iesim din padure pe un platou mare si intins. Aici se gasesc stilpi de curent. Nu stim exact pe unde suntem insa cosultam harta si o luam pe linga stilpi. Nu exista marcaj. Mergem citeva zeci de minute printr-o liniste absoluta pe un platou lung cit multe terenuri de fotbal. Incepe sa se vada Piatra Cetii, o creasta salbatica si stincoasa. Drumul coboara putin si incepem sa vedem primele case. E clar, am ajuns in Tecsesti. Gasim chiar si un marcaj cruce galbena.

Mergem la una din case aflate in lucru unde intilnim un tinar. Avertizam omul ca urmeaza sa ii punem o intrebare stupida, daca intr-adevar ne aflam la Tecsesti. Ni se confirma ca da. De asemenea ni se arata si locul unde se afla celebra poiana cu narcise( care inca nu sunt inflorite ). De asemenea mai aflam o informatie pretioasa. Suntem indrumati pe un drum nemarcat care duce in satul Raicani.

Mergeti pe acolo ca aveti ce vedea ! ne-a spus tinarul.

Am renuntat sa mai urcam Piatra Cetii desi pina acolo nu era mult de mers. Caldura excesiva si efortul de mai devreme ne-au cam obosit si ne-au cam mincat timpul. Ne intoarcem la fete care ne asteapta sub un mar inflorit. Albinele roiesc peste tot si zumzetul lor continuu imi aduce aminte de sunetul vuvuzelelor.

Stam citeva minute la umbra apoi ne facem curaj spre a merge mai departe. Ne tinem de crucea galbena dar si de un triunghi rosu. Intr-una din gradini oamenii tocmai inmorminteaza pe cineva. Ca si mai aproape de Brasov, la Poiana Marului exista obiceiul ca mortii sa isi duca somnul de veci aproape de case si nu neaparat la cimitir.

Putin mai incolo vedem si o narcisa inflorita. E cam departe, undeva intr-o curte. Mai sus exista si niste sageti indicatoare:

- Piatra Cetii – o ora triunghi rosu
- Baile Romane Cetea 4-5 ore triunghi rosu
- Muntele Cetii – Cabana Intregalde – 3 ore triunghi rosu
- Valea Galzi, Cheile Intregalde, Cabana Intregalde - 3 ore cruce galbena
- Valea Manastirii – 2 ore cruce galbena.

Tot de aici incepe si rezervatia Poienile cu Narcise Tecsesti. Merg citeva minute pe marcajul inspre Piatra Cetii pentru citeva fotografii. Desi e abia 30 aprilie soarele arde nemilos si ma intorc pe drumul de Raicani care din fericire e mai mult pe la umbra.


Drumul amintit merge mai mult pe curba de nivel nu exista marcaj turistic ci doar un patrat rosu care marcheaza limita de rezervatie.


Drumul a fost absolut agreabil, tinarul din Tecsesti care ne-a sfatuit sa il urmam a avut dreptate. Mergem in cea mai mare parte pe curba de nivel suntem la inaltime si avem permanent in vizor satul.


Cam dupa o ora ajungem in catunul Raicani. Si sici gasim doar citeva case. Intr-una din gradini oamenii pun cartofi. Pare a fi o claca adica toti satenii s-au adunat sa dea o mina de ajutor celui ce are gradina. Salutam si intrebam despre cum si unde se continua traseul. O femeie ne spune sa ne orientam dupa stilpii si firele de curent electric care l-a un moment dat ne vor cobori.


La iesirea din sat este o intersectie de drumuri. Ambele drumuri au stilpi si fire. Unul din ele merge pe curba de nivel celalalt coboara. Noi plecam la vale iar dupa citeva minute  regasim marcajul banda rosie, cel pe care il pierdusem acum doua zile in drum spre Floresti. Marcajul insoteste drumul si e aplicat preponderent pe stilpi si copaci. Gasim o zona umbrita si decidem sa facem o pauza mai lunga. Mincam si ne hidratam. Pe linga noi trece un grup mare de cehi. Apoi dupa citeva minute coboara un batrin.

Intre timp facem calcule despre cum sa abordam urmatoarea parte a traseului. Vedem pe celalalt versant un drum forestier care e in plin soare si care face multe serpentine. Banuim ca marcajul inspre satul Fata Pietrii duce prin padure. Stim ca trebuie sa ajungem pe versantul de vis-a-vis, sa urcam pina intr-o zona cu stilpi de curent iar apoi sa coborim.


Pina la urma plecam si ne hotarim sa ne tinem deocamdata dupa marcaj. Ajungem pe firul vaii. Trecem apa si ajungem pe un drum de pamint mai lat. In apropiere este un alt drum de pamant care merge sus la deal. Aici gasim si marcajul dar dupa o portiune mai lunga. Din fericire la una din curbe este o intersectie iar marcajul duce pe o fata umbrita. Ce usurare! Dar de soare e greu sa te ascunzi asa ca dupa citeva zeci de minute iesim din padure pe un plai verde si fain. Peisajul se deschide si vedem pina departe. Ajungem din nou intr-o zona locuita, cu case traditionale aszate ici colo.


Ne vedem in continuare de drum, cu scurte pauze foto. Incet-dar sigur ajungem in partea de sus a dealului unde suntem intimpinati de o padure destul de deasa de mesteceni. E prilejul perfect pentru o noua pauza la umbra. Ce bine e!


Dar calatorului ii sade bine cu drumul. Ajungem pe un plai fain si incepem sa mei vedem portiuni de pe Valea Manastirii. De aici practic va incepe coborirea finala.


Lasam rucsacii in drum si facem o plimbare scurta pina la o casa traditionala abandonata. Ii lipsesc geamurile, dar in general se prezinta destul de bine.


Trupa de Trascau, aprilie-mai 2012: sus: Ciprian, Bogdan; jos: Oana, Ramona

Pe prispa i-a ramas si numarul: 29; dar si o scara. Se vedea ca odata a fost pe aici o livada frumoasa. Acum e doar un hatis care tinde sa cuprinda totul.
Ne facem o poza de grup infata acestei case. Ca sa putem face asta am trebuit sa gasim o solutie ingenoasa de a agata cumva aparatul intr-un pom.


Astfel in Muntii Trascaului s-a semnalat existenta Pentaxului de Copac! Foto: Oana Mihut


Asta pe linga existenta Pentaxului de Pamant. Foto: Oana Mihut


Ne intoarcem la rucsacii care ne asteapta frumos insiruiti. Ii luam in spate si plecam la vale in cautarea unei surse de apa dar si a unui loc de cort. Apa gasim relativ repede si scoatem sticlele sa facem plinul. Din spate vine o sateanca, tanti Eugenia Munteanu. O intrebam daca stie vreun loc mai drept unde am putea sa ne instalam corturile.

Veniti la mine, am loc pentru corturi si apa.

Tanti Eugenia are 75 de ani. Din pacate a ramas singura sotul ei a murit in urma cu opt ani. Nu  a avut copii insa nu duce lipsa de neppti, 10 la numar. E o femeie tare de treaba care ne-a primit cu toata dragostea. Prin vecini mai sunt copii, glasurile lor se tot aud pe aproape.


Instalam corturile, mincam ceva si apoi ne punem la somn. Locul de campare e deosebit de frumos. In apropiere se afla niste pereti stincosi foarte pitoresti. Dimineata ne trezim odata cu rasaritul soarelui. Profitam si stam sa facem poze.


Desi e devreme e foarte cald asa ca nu mai revenim in corturi ci preferam sa stam la soare.


Mai tirziu stingem sandramaua si ne prezentam la Tantia Eugenia. Ea e in gradina si face curat, mai exact taie niste spini. Ii dam si noi o mina de ajutor.


Pe drum aparare o alta sateanca. Pare destul de tinara, e foarte voiasa si bine dispusa. Nici una nici doua scoate de undeva o camera foto digitala si ne face o poza. Ne spune ca are 56 de ani, iar copiii ei sunt in America. In America a fost si ea de citeva ori si va mai merge si anul acesta.



Doamna Eugenia impreuna cu sotul ei in port popular


Inainte de a pleca ii daruim gazdei noastre un pachetel cu cite ceva de mincare, niste conserve si ceva bomboane. Pe parcursul intregii excursii din Muntii Trascau oamenii, desi pareau ca traiesc in conditii grele, ne-au aratat ca de fapt au tot ce le trebuie.

Ziua 4 : Fata Pietrii - Cabana Rimet

Ne luam ramas bun de la Tanti Eugenia care intre timp se pregatea sa primeasca alti oaspeti, doi nepoti. Plecam spre Valea Manastirii si drumul nu e lung. Dar este, ca si in zilele precendente foarte frumos.


Avem puncte de belvedere interesante spre satele Rimet si Valea Uzei( acolo unde urcasem cu trei zile in urma ) dar si cu stincile impresionante ce se coboara in Valea Manastirii. Senzatia pe care o ai este aceea ca stincile s-au deschis asemeni unei cortine.


Drumul continua oi vreme pe plaiuri despadurite apoi intra definitiv in padure. Se coboara frumos pe o poteca lata care e croita astfel sa incit sa fie blinda cu incheieturile si articulatiile.


Iesim din padure si dam intr-un drumeag care trece pe linga niste case de vacanta. In curind dam de drumul de asfalt. Dupa inca aproximativ un kilometru revenim la Cabana Rimet de unde recuperam masina. Multumim celor de la cabana pentru ca ne-au lasat sa parcam si plecam sa facem o vizita la Manastirea Rimet.


Cadrul in care a fost construita manastirea este deosebit de frumos. In interiorul zidurilor ca de cetate totul este rinduit si ingrijit cum trebuie. Maicutele de aici au activitati dintre cele mai diverse cele mai exotice fiind niste cabinete stomatologice dar si niste ateliere in care se tes covoare. Multumim celui de sus ca a avut grija de noi in aceasta excursie, apoi plecam spre Brasov.

Oare ce s-ar putea spune dupa o astfel de excursie? Muntii Trascau au altitudini reduse, cu siguranta nu reprezinta o atractie majora nici macar pentru turistii pasionati de munte. Dar muntii astia mici au de spus povesti mlte pentru cei ce ce vor sa asculte. Ei ne vorbesc despre singuratate, despre agonie, despre moarte, despre cum natura recucereste spatii pierdute cine stie cind. Ne vorbeste despre oameni, despre viata, despre cum poti fericit avind foarte putin.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 8

  • Balta Marin

    14 mai 2012 08:34:29

    M-am bucurat mult cu ocazia parcurgerii traseului, pe virtual, candva am fost de mai multe ori in muntii trascaului si am amintiri dintre cele mai frumoase. De fiecare data aici in decursul anilor de 1 Mai se organiza de catre clubul Albamont concursuri foarte frumoase, membrii acestui club aveau la conducere o fata, pe nume marioara Puscas,, fie-i tarana usoara" o buna calauza in aceste locuri. Felicitari pentru jurnal ! Multa sanatate si carari cu soare.

  • Calin Suciu

    14 mai 2012 13:20:43

    Minunata tura! Felicitari si la cat mai multe in aceasta zona. Pentru mine Apusenii sunt o comoara care cu greu poate fi egalata de alti munti...salbaticia am regasit-o doar in unele locuri din Calimani. Voi reveni cu placere in Trascau oricand.

  • Andreea Hoju

    15 mai 2012 18:51:07

    Buna Bogdan, sunt intr-o pauza la serviciu ... de cealalta parte a globului si m-am delectat cu pozele si cu articolul tau... mi-a adus aminte de acasa, tare frumoasa natura! poate revenim in tara in 2013 in vara si atunci poate organizam o saptamana ca asta - mi-as dori tare mult. noi facem trasee si aici chiar Duminica trecuta am fost 5h in drumetie in Mt Somers (Miners Track) - doar asa pt miscare si sa mai iesim din cotidian, dar nu se compara cu locurile de acasa, funny enough chiar am cantat cu niste prieteni in timp ce urcam Mt Somers 'iarba verde de acasa ..'

    va salut pe toti, cu drag Andreea

  • Constantin Ceapchi

    16 mai 2012 01:03:02

    Am citit cu placere jurnalul unei ture pe un taram de basm, cu oameni lui minunati si am trait emotiile reintalnirii unor adevarate colturi de rai, dar si a unor prieteni dragi.

  • Cip

    16 mai 2012 04:04:57

    Un mic PS la jurnal: De fapt, creditul pentru ideea traseului ar trebui sa mearga catre domnul Mititeanu. Din lipsa de timp, am folosit prima informatie care mi-a picat in mana despre tura respectiva, nemaiavand cand sa caut informatia originala. ;)

  • nita iulian

    16 mai 2012 07:02:54

    M-a bucurat acest reportaj prin cuprinsul sau. E atat de valoros prin emotiile pe care le transmite. n-am mai citit si vazut si cred ca adunate cu grija pot fi publicate aceste impresii de calatorie,eventual completate cu harta zonei. E superb tot ce faceti. Multumesc.

    gigi

  • Bogdan

    16 mai 2012 10:52:07

    Ce de comentarii..

    Nea Marin: E interesant sa vezi muntii astia ai Trascaului in diverse epoci. Sa cunosti oameni care au facut cu pasiune drumetii si excursii/ Astept cu nerabdare sa ne vedem pe munte.


    Calin Suciu: Iti multumesc pentru aprecieri si sunt intru totul de acord cu faptul ca Muntii Trascau subt o comoara.


    Andreea: Daca te apuci si sapi un tunel de la tine, din Noua Zeelenda, oare in care parte a Romaniei ai iesi? Nea Costel: Colturile si rai si oamenii acestor locuri sunt cele mai valoroase bogatii din acesti munti.


    Ciprian: Ai dreptate. Dar eu spun ca e frumos sa le mutumim atit Irinei si lui Laviniu( am circulat avind la noi jurnalul lor tiparit pe hirtie ), cit si domnului Dinu Mititeanu( cel care a avut ideea acestui circuit ).

    Nita Iulian: Multumesc pentru aprecieri, ma bucur ca va place acest site.

  • Cozma Dina

    21 sep 2013 07:17:40

    Va multumesc pentru calatoria pe care am facut-o impreuna cu voi! A fost minunat ...

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017