Sierra Nevada 24-05-2008

Data publicarii: 12 iun 2008

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Sfirsitul primaverii anului 2008 avea sa fie ceva mai special pentru mine. Era prima oara cind imi luam cea mai mare parte a concediului in luna mai. Si toate acestea pentru o excursie in Spania. Au fost 18 zile de calatorie, fiecare cu farmecul si incercarile ei.  Bineinteles ca din toata aceasta aventura nu putea lipsi muntele.
 
Dupa planurile coapte de mine si Nandy situatia se prezinta astfel: avem la dispozitie 2 weekenduri in care trebuie sa ajunge odata pe munte si odata la Lisabona. Uff..dar ce sa n e facem? Ambele weekend-uri au prognoza meteo proasta. Stam si digeram situatia, o intoarcem pe toate fetele si pina la urma hotarim( destul de tirziu din pacate ) ca primul weekend e pentru munte.
 
Avem de parcurs peste 250 km intre Ecija si Pradollano. La Ecija ploua. Ultima portiune este plina de curbe si serpentine. Aici e zona in care se usuca celebrul jamon,. Tot drumul asta ne maninca 4 ore, suntem mai sus de Pradollano la ora 12. Echipa de 4. Nandy, Sandor, Ramona si cu mine. Vint puternic si un pic de soare. In fata vedem Vf. Veletta(3993m) ? al doilea din peninsula.


 

Incepem urcusul. Altitudinea mare determina ceva schimbari de ordin fiziologic la Nandy si Ramona care se pling de intepaturi la inima. Eu sunt ok si astept, stiind ca nu avem aclimatizarea facuta, sa ma apuce dureri de cap, de inima, de burta si de ce o mai fi. Din fericire nu patesc nimic din toate astea si de aceea pot merge intr-un ritm bun. Undeva pe la 2500m incepe rezervatia naturala, fapt marcat prin doua panori mici. Prin zona este drum de asfalt folosit de armata care are citeva cabane pe aici, o sumedenie de antene plantate pe Veleta. O uriasa antenna se vede pe celalat versant, este Observatorul Sierra Nevada, aflat la 2800m altitudine.



Drumul este acoperit in multe locuri de un strat consistent de zapada, iar in partea finala zapada se afla in permanent pe drum. Sierra Nevada este declarat rezervatie a biosferei, iar cea mai mare parte a acestui lant muntos este inclusa in parcul national.

 
Nu exista marcaje. Incercam sa taiem cit se poate de mult serpentinele si in cele din urma gasim o cale de a nun e mai intersecta cu drumul. Gasim un versant frumos, ascutit, cu putina zapada, care ofera privelisti frumoase spre vale, spre Veletta si (cred) spre Mulhacen. Din pacate nu avem harta, asa ca toponimele se ce se vor gasi in acest text vor fi putine.


 

Vintul ne bate tare de tot. Fiecare se protejeaza cum poate: eu stau cu baticul ca de obicei, Ramona isi pune in cap un pullover si acum arata ca o femeie musulmana ca nu i se mai vad decit ochii cei verzi, Nandy se cuibareste in geaca sa de camuflaj si trage bine gluga.
Sandor abandoneaza la un moment dat si se dedica in exclusivitate sedintelor foto.
 
Urcarea spre Veletta nu este deloc abrupta. Se parcurg pante relative line, insa odata cu altitudinea scade si capacitatea de effort.



Admiram de pe drum instalatiile pe cablu folosite pentru ski(Pradollano este iarna un paradis al skiorilor), marea antena a observatorului, terenul de fotbal(sic!) si baza sportiva aflata la mare altitudine. Din cind in cind ne mai scufundam prin zapezi, mai intilnim citiva turisti rataciti.

 

 
Ajungem sub Veleta. Ne gasim pe o creasta faina de unde vedem ca zona de sub virf e puternic surplombata.



Norii incep sa se adune, iar vintul sulfa parca mai tare aici. Ne curg, ochii, nasul. Mai e atit de putin pina la virf.



Dar din pacate norii si ceatza ne impresoara din toate partile. Nu mai vedem nimic in nici o directie. Ne reunim, noroc ca in aceasta zona suntem aproape unii de ceilalti, dupa ce mai toata ziua am umblat cam imprastiati.



 

Evaluam situatia. Si, spre marea mea dezamagire trebuie sa renuntam a mai urca Veletta azi. E mai cuminte asa, muntele nu va pleca nicaieri. Pe undeva in dreapta ar trebui sa dam de drumul larg, cam singurul reper pe care il avem. Suntem cam pe la 3200 ? 3300m.  Un record pentru mine si Ramona, Nandy, gazda noastra in Spania si pe acest munte a urcat pe Veletta in citeva rinduri. Asta e..coborim cu grija, incercind sa evitam pe cit posibil zapada. Ajungem in drum, vorbim cu Sandor la telefon( oare el prin care ceatza o fi?) si stabilim san e intilnim la masina.
 
Urmeaza lungul si durerosul drum al coboririi. Ajungem la un panou ce indica 2750m.



Spre Veleta ceatza se mai risipeste, in jos insa e tot groasa. Stam pe asfalt si, ca sa  ne mai alinam tristetea, facem un filmultetz. Apoi?iarasi ceatza. O luam aiurea incercind sa taiem serpentinele si ajungem intr-o zona tare pacatoasa, plina cu zapada moale sub care se afla noroi. Ufff?Trecem cu mare atentie insa ne udam si ne murdarim.

 
Intr-un final ajungem aproape de Pradollano. Urcam la Fecioara Gheturilor, o statuie aflata intr-un chenar de piatra.



Pe linga ea vedem, prin ceatza, doua capre. Ne apropiem incet, fara zgomot, incercind sa le fotografiem. Toata stradania noastra insa e stricata de un grup zgomotos care, spre surprinderea noastra, vorbeste romaneste:?Haideti sa vedeti capre!!!?. Si uite asa caprele isi iau talpasita si pleaca in vale spre locuri mai linistite.

 
In sfirsit vedem si masina. Sandor e acolo de citeva ore si doarme. Noi suntem tare flaminzi , insa Sandor a avut grija sa ne pregateasca citeva sanvich-uri, sa ne cumpere croisante si ciocolata. Mincam bine si mergem prin Pradollano, ca sa vedem cam cum arata la ei o statiune de ski, cum sunt hotelurile si mai ales cum a fost dezvoltata, pe vertical, toata aceasta localitate.


 
Raminem in zona, cu speranta de a prinde vreme buna a doua zi. Dimineata ploua tare si, pentru a nu compromite total ziua hotarim sa ne retragem in zone mai joase sa vizitam El Torcal de Antequera. Dar asta e deja o alta poveste, ce merita tratata separat.
 
Zilele petrecute pe muntii Spaniei au fost cele mai faine. Cel putin pt. mine. Sierra Nevada are o serie intreaga de treimiari: Mulhacen,Veleta, Alcazaba, Jeres, Caballo. Ce frumos ar fi sa revin aici si sa ajung pe citiva dintre ei! Poate se va intimpla si asta..sanatosi sa fim!
 
La final imi permit sa vin cu un sfat: daca veti ajunge pe paminturi spaniole, andaluze, daca veti putea rezista mirajelor oferite de plaje, de soare, de vechile orase labirintice albe, de catedralele marete, de alcazarele de pe dealuri, de gradinile din Andaluzia, atunci merita sa va rupeti citeva zile pentru a ajunge si pe munte, pentru a regasi aerul si linistea si de ce nu, pentru a va regasi pe voi insiva.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017