Fagarasul Vestic

Data publicarii: 27 sep 2012

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Cînd spui Făgăraș te gîndești la Moldoveanu, Negoiu și celelalte vîrfuri înalte. Cam toată lumea își concentrează atenția pe ele. Pentru o tură de weekend însă există tot felul de variante. De data asta am ales un traseu cu plecare de la Turnu Roșu și coborîre pe la Bircaciu.
 
Din fericire ne-am strîns suficient de mulți, am avut cu noi trei mașini și astfel problemele de logistică s-au rezolvat ușor. Împreună cu Mihai am mers pînă la Poiana Neamțului și am lăsat mașina lui acolo. Apoi am plecat la Mănăstirea Turnu Roșu unde am făcut joncțiunea cu trupa din Galați: Vasile, Alex, Ana Maria, Lucian și nea Marin. Sa prezentam si trupa din Brasov: Ramona, Cristina, Costi, Mihai si Bogdan.

 
Suntem în mijlocul unei zile caniculare. Vînzoleală asta cu mașinile ne-a cam mîncat timpul așa că plecăm în traseu destul de tîrziu, pe la ora 12. Parcurgem repede drumul forestier, traversăm un pârâiaș și de aici începe o urcare destul de dură prin pădure.
 
Deși suntem pe munte și teoretic este mai răcoare eu tolerez foarte rău căldura. Urc cu greu panta, gura mi se usucă într-un asemenea hal că mi se lipește limba de cerul gurii. Noroc că am apa, dar trebuie să o drămuiesc cu atenție.
 
Cum pe lumea asta toate îs trecătoare, și urcușul asta se termină într-o poiană tare făină care totodată este și un punct de belvedere. În ciuda căldurii în poiană asta bate vînt puternic. Mă ascund de soare la umbra unui copac, mai iau o înghițitură de apa. Aștept să ne regrupăm.
 
De aici urcușul se mai calmează așa că efortul nu mai este așa de mare. Mergem cînd prin pădure, cînd prin poieni. Încet - încet pădurea se rărește iar după cîteva serpentine ieșim în golul alpin. Suntem întîmpinați de o mulțime de afine. E cald, apa se termină. Facem o pauză de masă. Eu am rămas deja fără apă așa că prefer să fac o pauză de afine, pentru o minima hidratare.

 
Pornim apoi la deal spre primul vîrf mai important, Chica Pietrelor - 1606m. Ajungem în Șaua Corbului. Pînă aici am urcat pe un marcaj cruce roșie. De acum schimbăm marcajul, trecem pe marcajul oficial de creastă, bandă roșie.


Putin mai sus gasim mai multe pietre ascutite grupate.


 
Mai departe drumul e ceva mai drept, se urcă ușor, ori se merge pe curbă de nivel. Ajungem sub vîrful Chica Fedelesului și spre bucuria tuturor, găsim un izvor. Ce bună e apa rece de pe munte. Eu cel puțin am înviat după ce am băut apă pe saturate.

 
După ce umplem toate recipientele plecăm mai departe pe curbă de nivel spre Vf. Tataru și Șaua Apa Cumpănită. Din loc în loc se văd, credeam noi, nori și ceată. De fapt era fum, Fagarasii se aprinseseră de la căldură în mai multe puncte.


Trecem de vîrful Tataru și coborîm spre Șaua Apa Cumpănită. Izvorul de aici avea încă debit și trebuie să profităm de el pentru a fi cu proviziile intacte.


Se aud strigate de marmote putin mai sus intr-o zona cu pietre mari. Din pacate nu resusim sa le vedem.

Începem să urcăm și să ne apropiem de primele vîrfuri mai înalte. Vedem, Suru , Budislavu și Ciortea.

 


Reperăm și Cabana Suru, care a fost recent refăcută. Planul nostru este acela de a înopta în Șaua Suru dar pînă acolo mai avem încă un pic. Trecem pe lîngă o turmă de oi dar scăpam fără a fi atacați de câini. Ce e mai ciudat e că nu am văzut ciobanii.

 
Încă cîteva serpentine scurte și o bucată pe curbă de nivel și gata, suntem în Șaua Suru. Acolo mai este instalat un cort. Acesta aparține unui neamț foarte simpatic. El ne spune că e plecat de acasă de ceva timp și că a ajuns în România venind cu caiacul pe Dunăre din Germania și pînă în Deltă. Acum face Făgărașul și mai are la dispoziție încă destule zile de stat în România. Mă întreabă ce munți să mai viziteze. Îl trimit în Retezat, fără cea mai mică ezitare.

 
Seara se lasă și vîntul se întețește. Cu toate astea stăm destul de mult pe afară la taclale și glume. Seară se încheie apoteotic, în cort la Costi care ne delectează cu cîteva melodii hard-rock.

 
Dimineața vîntul e și mai turbat. Ies afară, neamțul își strînge tot echipamentul și îl bagă într-un butoi mare pe care îl pune într-un fel de rucsac. Ne luăm rămas bun. Ne mișcăm cu toții rapid că nu prea e bine de stat în vîntul asta. Plecăm mai departe iar odată intrați la adăpostul căldării mărginite de Suru scăpam de vînt. Ne uităm în spate, e vizibilitate bună. Recunosc Munții Cozia, Lotru și Cindrel.
 
 
Alex și Mihai fac un ocol și urcă pe Vîrful Suru. Nea Marin și Vasile sunt departe dar ne așteaptă în șaua de sub Budislavu. Aici luăm contact vizual cu valea lungă și frumoasă a Avrigului. Vedem și Cabana Bircaciu. Nu stăm prea mult fiindcă și aici e vînt mare și ne punem pe urcat Budislavu.
 
 


Pe bucata asta fac echipă cu Cristina. Poteca ocolește vîrful însă facem un mic ocoliș.


Aveam să constatăm că merită fiindcă de pe Budislavu se văd atît Negoiul și cît Moldoveanu. Mai aproape de noi este impresionanta cetate Ciortea. Se vede și Lacul de sub ea.

 
Revenim în poteca unde o întîlnim pe Ramona și împreună ne îndreptăm spre Șaua Avrigului. Acolo schimbăm cîteva vorbe cu un cioban. Lacul Avrig se vede în toată splendoarea lui. Întotdeauna mi-a plăcut poziționarea lui interesantă, pe acel promontoriu.
 
Începem să coborîm spre lac și suntem atenți căci poteca e alunecoasă iar unele pietre nu au stabilitate. Și cum avem cu noi fete frumoase, nea Marin este cucerit de farmecul lor și în loc să se uite la drum se uită după fete. Consecința: o căzătură urîtă și un umăr dizlocat..Neplăcut mai cu seamă că mai avem destul de mers.


Pe malul lacului ne regrupăm cu toții și luăm micul dejun. E plăcut, suntem feriți de vînt. Căutăm apa. Lacul însă a secat î partea unde ar trebui să curgă. Eu nu mă las bătut, știu că în jurul lacului trebuie să fie izvoare. Și bineînțeles că le găsesc. Doar nu era să murim de sete acolo. Revin la grup și le spun pe unde se ajunge cel mai repede la sursa de apa.
 


După ce alimentăm cu toții pelcam la drum. De pe un versant coboară un cioban cu multe oi. Una din ele ne uimește fiindcă alege să își urmeze suratele direct prin lac.

 
De aici începem să urcăm spre Vîrful Gîrbova.


Partea aceasta a fost cea mai frumoasă și mai spectaculoasă.


Poteca e efectiv agățată de versant, în jos e prăpastie mare. Mergem atent iar din cînd în cînd ne oprim muți de admirație. Partea asta aeriană a potecii se termină înainte de vîrful Gîrbova, admirația noastră pentru ceea ce am văzut, nu.




Ana-Maria si Lucian

 
Ocolim vîrful prin dreapta și ne oprim iarăși la poze și la o ședința tehnică în următoarea șa. Unde iară este o priveliște de te lasă fără grai: cu Ciortea și Lacul Avrig în prim-plan. O parte din grup va urca pe vîrful Scara, alții aleg să își conserve forțele fiindcă  încă mai este destul de mers, chiar dacă se coboară. Și de multe ori coborirea este mai solicitantă decît urcarea.

 
Ne împărțim în doua grupuri și după un efort susținut, cam după 20 de minute atingem vîrful Scara. A meritat. Vedem bine Negoiu, din păcate la fel de bine vedem și fumul provenit de la alte incendii de vegetație.



Poza de grup de pe Virful Scara: Mihai, Ramona, Cristina, vasile, Alex si Bogdan

 
Sub vîrf se află un refugiu nou-nouț și din cîte am auzit în apropierea lui se găsește o sursă de apa. Facem pozele de vîrf și începem să coborîm, însă pe culme pe un traseu nemarcat. Tovarășii noștri ne așteaptă undeva mai jos.
 
Încercăm să ajungem cît mai repede la ei. Îmi aduc aminte, drept cam tîrziu, că am la mine un gel bun la dureri musculare. Așa că îl tratez pe Nea Marin așa cum știu mai bine și îi las tot gelul. Plecăm la vale pe frumosul platou de deasupra Cabanei Bircaciu, unul din cele mai spectaculoase locuri din Făgăraș. Acesta oferă priveliști interesante spre Serbota, Negoiu, Ciortea, Lacul Avrig și Suru.
 
Serentinele sunt chinuitoare la coborîre, se face din ce în ce mai cald. Ajungem însă cu bine la Cabana Bircaciu. Unde ne întîlnim cu oameni cunoscuți. Nea Petre , hitru cum îl știm, îl ia în zeflemea pe Nea Marin. Îi spune că a avut mare noroc că nu a căzut în cap. Și unde nu mi-l ia și îl întinde de masă și încearcă să îi pună umărul la loc decanului de vîrsta al clubului. Și era cît pe ce să reușească.


Nea Marin avea să îmi povestească mai tîrziu că în ziua următoare a fost la spital iar cei de acolo i-au aplicat un tratament aproape identic.
 
Nu e timp prea mult de stat la Bircaciu fiindcă oamenii noștri din Galați au un drum lung și greu. Tragem tare și pînă la urmă pe la 17:30 toți șoferii sunt la Poiana Neamțului. Mihai ne ia pe mine și pe Vasile și ne duce la Mănăstirea Turnu Roșu să ne recuperăm mașinile. Cu care venim la Poiana Neamțului să luam restul trupei.
 
În Avrig e  sărbătoare mare, spectacol folcloric, produse tradiționale. Terminăm tura la o masă unde suntem serviți de niște sibience cu o tochitură de oaie cu mămăliguță excepțională.
 
Pînă la urmă tura asta în creasta vestică a Munților Făgăraș mi s-a părut foarte interesantă. Locurile prin care am umblat sunt destul de diferite de ceea ce înseamnă Făgărașul Înalt, perspectivele sunt deosebite. Iar cînd ai alături o trupă de prieteni foarte bine-dispusă, e clar că ai participat, din  nou, la o tură extrem de reușită.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Constantin Ceapchi

    27 sep 2012 15:41:01

    Citind jurnalul, ma incearca sentimente contradictorii. Pe deoparte, invidia ascunsa in cotloanele egoismului ancestral, iar pe de alta parte bucuria ca prieteni dragi au beneficiat de vreme buna si au batut carari pe care am trecut si eu cu multi ani in urma, povestea mestesugita si imaginile superbe rascolindu-mi amintitiri de neuitat din Fagaras.

  • Maria Dediu

    29 sep 2012 13:07:33

    Povestirea si peisajul (au ajuns la mine de la 'nea Marin')au reusit sa ma duca in frumusetea salbatica a muntilor nostri,iar eu am pus toate pe facebook.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017