Prima oară am auzit de Munţii Hăşmaş în şcoala primară. Nu mai ţin minte dacă la ora de geografie ( unde ar fi fost firesc ), ori la ora de limba romană ( unde citeam celebrele legende ale Oltului şi Mureşului ). Mă gândeam că straşnic munte trebuie să fie Hășmașul ăsta de izvorăsc din el aşa râuri mari. Ajuns acasă am dat fuga la Atlasul Geografic Şcolar şi l-am rugat pe tata să îmi arate pe unde e Hășmașul. Am fost cam dezamăgit când mi-a spus că nu e munte foarte înalt, am fost dezamăgit să văd că suprafaţa ocupată de el pe harta e destul de mică.

Au trecut mulţi ani de atunci. A venit vremea să urc în Hăşmaş pentru prima oară. Expun ideea şi ne adunăm 7 oameni (Gabi, Alina, Nea Mircea, Cipri, Ramona, Gabriela, Bogdan) şi..două maşini. Plecăm dimineaţă din Săcele însă cu ceva întârziere şi mergem până în oraşul Bălan, jud. Harghita. 145km a înregistrat bordul Daciei. Am urmat( prin ceaţă ) traseul Braşov - Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc - Sândominic ( sat aflat pe şoseaua ce leagă Miercurea Ciuc de Gheorghieni ) - Bălan.

În centrul oraşului Bălan găsim câteva săgeţi indicatoare ce arata direcţia către:
- Cabana Piatra Singuratică( 1h:30min scrie pe săgeata, noi am făcut două ore ) pe Banda Albastră
- Lacul Roşu 6-7 ore, nu e precizat marcajul
- Rezervaţia Naturală Hăşmaş Cheile Bicazului (1h-1h:30min) banda albastră
- Spre Vf. Hășmasul Mare şi Vf. Piatra Singuratică, nu e precizat marcajul.

Primul nostru obiectiv e Piatra Singuratică. Începem traseul prin ceaţă.


Marcajul bandă albastră se află în stare bună, nu sunt probleme de orientare. Se urcă pe o muchie împădurită, printre mulți-mulți brazi. Urcarea nu pune probleme deosebite. Ajungem într-un prim loc de belvedere. Ceața începe să ne părăsească aşa că am avem o privelişte superbă spre Moara Dracilor.


Continuăm pe potecă şi ne intersectam cu un traseu marcat cu cruce albastră care duce în locul de belvedere numit La Pândă după care ajunge la Cabana Piatra Singuratică. Vom continua însă tot pe banda albastră. Traversăm două pârâiaşe, singurele surse de apă întâlnite până aici pe traseu. Dăm de o stâncă mare pe care o ocolim prin dreapta. Urcarea ne aduce într-o poiană frumoasă la capătul căreia se află Piatra Singuratică şi cabana omonimă, care din păcate e în paragină şi pare a-şi trăi ultimii ani. Lângă cabană găsim un grup mare de adolescenţi gălăgioşi.

Inspectăm un pic zona cabanei rămânând fermecaţi de peisajul ce ne alintă privirile. La picioarele noastre, pe văile din jurul Bălanului, ceața este încă la putere. Deasupra e soare şi un cer de un albastru incredibil. Spre est vedem un masiv muntos impresionant. E Ceahlăul!

Sus, deasupra crucii de pe Piatra Singuratică, vedem un grup de turişti. Deci se poate urca. Să ajungi pe Piatra Singuratică nu e lucru uşor. Se începe cu o urcare pe grohotiş. Se continuă cu vreo două bucăţi unde te poţi căţăra fără probleme. Apoi surpriză! Dăm de un cablu solid, nou-nouţ care ne ajută să coborâm în partea inferioară a unui horn. Cablurile ne vor însoţi de aici până în vârf. Există câteva pasaje ceva mai delicate pe care le traversăm cu mare atenţie. Întâlnim un grup de adoclescenți care coboară. Nu sunt echipaţi deloc şi privesc cu îngrijorare fiecare piatră pe care o calcă sau de care se ţin.

Ajungem pe vârf. Avem o privelişte de vis: ceața de pe văi, jos e cabana, Hășmașul Mic şi Hășmașul Mare sunt pe aproape, iar în depărtare e Ceahlăul, identificarea lui fiind un prilej de discuţii în contradictoriu.

Coborâm din nou la cabană. Muntele a făcut o primă victimă, Gabriela, care acuza dureri la gleznă după o săritură neinspirată. Gabiriela este ambiţioasă şi, ajutată de beţele de trekking, continuă drumul cu succes.

Hotărâm că-i musai să mergem şi pe legendarul vârf Hășmașul Mare(1792m). De la cabană urmăm banda roşie, ce duce înspre Lacul Roşu. După 5 minute ajungem în vecinătatea unei stâne şi găsim un izvor cu apă bună şi răcoroasă. Poteca e clară, străbate o poiană luuuungă, marcajul însă e destul de rar pe porţiunea asta. Intrăm în pădure pentru a ieşi apoi într-o zonă dominată de jnepeni şi brazi scunzi. Părăsim marcajul şi cotim stînga urcând pe un vârf pe care se află un soi de trepied mare din lemn, iar de acolo, pe o potecă printre jnepeni, ajungem la vf. Hășmașul Mare dotat şi el cu acelaşi model de trepied. În imediata sa vecinătate se găseşte o cruce mare, ancorată cu cabluri şi străjuită de păsări răpitoare. De la Cabană şi până la Vf. Hășmșul Mare am făcut o oră şi jumătate.


Priveliștea este extraordinară. Din marea de ceaţă de la picioarele noastre mai răsar piscuri de munte. Pe cer nu e nici un nor, există doar fumul lăsat în urmă de avioane.


Ceahlăul e un pic mai aproape şi iar începe discuţia privind identificarea împricinatului. Facem poza de grup pe vârf ( nu iese cum trebuie din prima aşa că tragem duble ) şi plecăm înapoi spre cabană că orele sunt înaintate.


Doar ca la cabana nu mai ajungem toţi! Nea Mircea alege, fără voia sa, o altă potecă. Fluierăm, strigăm..însă nu suntem auziţi. Deodată auzim un zgomot puternic, deasupra noastră îşi face apariţia o moto-parapantă. Tipul aflat în zbor ne salută amical după care se apucă de fotografiat de la înălţime. Şi are ce poza căci Piatra Singuratică şi Moara Dracilor sunt extrem de fotogenice în lumina apusului.


Hotărâm să ne despărţim, Gabi şi Alina merg în căutarea şi găsirea lui Nea Mircea, iar restul coborâm în Bălan pe banda albastră, însă pe drum genunchiul meu devine neascultător şi începe să mă înţepe vrând să plece de la locul lui, însă fașa elastică şi genunchiera nu îl lăsă de capul lui. Ultima parte o coborâm la frontale şi ajungem cu bine la maşini. Nu după mult timp apare şi restul grupului.

Plecăm spre casă promiţându-ne că vom reveni într-o tură mai amplă întinsă pe mai multe zile.