Muntii Trascau: La poalele Bedeleului

Data publicarii: 27 dec 2012

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Plecat-am înspre Bedeleu, parte a Munţilor Trăscău, într-o zi ceţoasă şi rece. Pină la Salciua am călătorit prin ceaţă pe drumuri pustii de acolo am cotit dreapta şi imediat după  podul care traversează Ariesul am oprit. Aici este o intersecţie, iar noi am ţinut drumul din stinga cu marcaj cruce roşie.

Suntem in urmatoarea formatie: Cristina, Ramona, Oana, Ciprian, Dl. Stoica, Dl. Nuca, Ciprian, Costi si Bogdan.

Am mers o perioadă pe asfalt, prin sat, apoi am continuat pe drumuri noroioase, tot prin sat, am traversat un părău pe o punte şi am ieşit în sfârşit din sat într-un loc înierbat şi întins. Deocamdată vremea e rece şi mohorita, nu ne prea arde de poze aşa că ne vedem conştiincioşi de potecă.


Urcăm încet dar sigur prin pădure. Ieşim cumva desupra ceţii şi începem să mai vedem cite ceva. La un moment dat ieşim din pădure pe lingă o colibă unde poteca face un mare S. Ne aşteaptă un scurt pasaj de urcare, tot prin pădure, care ne scoate într-o poiană plină de vinatori, aflata deasupra cascadei Sipote.


Aceştia ne avertizează că în zona are loc o partidă de vinatoare şi ne sfătuiesc să nu mergem în continuare spre platoul Bedeleului sau spre satul Lunca. Aşadar schimbăm marcajul şi mergem spre Mănăstirea Sub Piatră pe un marcaj triunghi roşu. Drumul ăsta nu prea e umblat, poteca e de multe ori blocată de doborituri. Trecem cu bine porţiunile mai sensibile şi ieşim într-un loc cu vizibilitate bună aflat chiar deasupra colibei de care vorbeam mai sus. Ne-ar fi fost mult mai simplu să urcăm direct. Dar aşa e cind nu ştii.


Locul oferă privelişti tare frumoase din care se distinge Scăriţa - Belioara, loc pe care îl vizitasem cu o zi în urmă.


De asemenea ne mai atrage atenţia o zonă cu stinci şi copaci, aflată pe malul opus al Ariesului şi care dă impresia de cetate sau de con vulcanic. Peste Aries, în citeva zone încă mai persistă ceaţa.


Încep să se audă împuşcături. Sunt departe de noi, deci nu ar trebui să ne facem griji. De aici traseul va continua pe plaiuri, vom avea tot timpul vizbilitate bună în aceste locuri deschise.


Dăm iarăşi de colibe iar marcajul ne conduce pe un drumeag. Din senin ne mai trezim cu încă un marcaj, o banda galbenă care merge la Cheile Aiudului.


Continuăm pe drumeag, printre colibe, şuri şi garduri şi ne apropiem de mănăstirea Sub Piatră.

Vizităm biserica mică şi modestă din lemn. Pentru aceasta trebuie să ne descălţăm fiindcă suntem mult prea înnoroiaţi şi nu e frumos să facem mizerie.


Ne îndreptăm apoi spre o altă atracţie locală, Huda lui Papară. Trecem părăul pe o punte suspendată şi pe alocuri destul de alunecoasă. Din fericire nimeni nu face baie.

Apoi, pe o potecuţă ajungem la un fel de balcon de lemn care se opreşte la intrarea în Peştera Huda lui Papară. Faţă de precedenta vizită la intrare a fost montată o uşă metalică. Portalul de intrare este absolut impresioanat avind o înălţime de circa 40  de metri.

Denumirea este ciudată drept pentru care vin cu citeva precizări aflate de pe wikipedia:

Hudă este un regionalism ce înseamnă cale îngustă, groapă, gaură în pământ, peșteră sau adăpost. Papară poate avea la origine latinul papa ce înseamnă conducător religios, preluat în limbile barbare papar. Deci Huda lui Papară ar putea înseamna adăpostul, casa conducătorului religios. În preistorie, și în vremea dacilor peștera a fost folosită că locuință și loc de cult. Nu departe, la nici 20 km distanță se află ruinele cetații dacice, Apoulon (Piatră Craivii) clădită în sec. al 3-lea i.e.n., pe vremea regelui Rubobostes(unde se crede că Decebal și-a pus capăt zilelor). Zamolxes, zeul dacilor s-a retras într-o peșteră din Trascău, cea mai mare și mai vizibilă. Aceasta ar putea fi Huda lui Papară. Preluat din latină, modelat în română a rezultat Huda lui Papară.


Despre peşteră  vă mai spun doar atît:

- este cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă din zona Munţilor Trăscău

- are cea mai mare colonie de lilieci din Europa,

- are cele mai lungi și mai numeroase excentrite din România ( excentrite  = stalacite crescute strâmb, fenomen datorat evaporării diferențiate a picăturilor de apă sub acțiunea curenților de aer )

- are cel mai mare depozit de chiropterit din România ( chiropterit = guano fosilizat de liliac )

- a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar amenajarea a fost distrusă în întregime de viituri. Nu are ghid și vizitarea ei poate fi făcută numai de speologi experimentați.

De la Huda lui Papară ne aşteaptă un urcuş cam de 40-50 de minute pină într-o şa  unde se află o cruce şi un panou care ne trimite către Vinatarile Ponorului. Toată lumea se mişcă bine şi iată-ne cu toţii lingă cruce.

Aici ne despărţim: eu voi coborî împreună cu Ramona, Costi şi Dl. Stoica la Vinatarile Ponorului. Restul grupului rămâne pe culme la pozat de colibe.


După circa 10-15 minute ajungem urmind o potecă bine conturată la un balconaş amenajat pe o stinca. De aici ar fi trebuit să observăm Cascada Vinatarea, care deocamdată se reduce la un firicel de apă care se prelinge pe stinca. Secetă mare! În vremurile bune aici era o cădere de apă splendidă. De asemenea se vede şi cealaltă intrare în Huda lui Păpară. Impreisa este că stinca pur şi simplu înghite un întreg părău.


Chiar dacă nu am văzut cascada, nu regretăm că am venit pină aici şi mai mult de atît, coborim la piriu. Acesta se strecoară, în aval, pe un culoar strimt unde şi-a creat un fel de jgheaburi. Noi urmăm cursul riului în jos.


Mergem pe bolovani, traversăm riul pină ajungem la o săritoare mare aflată între două stinci. De aici nu se mai poate înainta fără echipament adecvat.




Revenim din nou pe zona de creastă acolo unde există crucea. Reuşim să îi localizăm şi pe ceilalţi membri ai grupului aflaţi la fotografiat. Mergem pe un drum ce ţine creasta şi în citeva minute ne reunim iarăşi.

De aici ţinem drumul de creastă si alegem coborirea pe un picior care merge pe deasupra cătunului Dumesti. Am uitat să precizez că de la crucea de lemn nu am mai avut marcaj. Coborim pe o potecă tare frumoasă care merge cumva paralel cu Bedeleul oferind o grămadă de privelişti. Deasupra satului Dumesti este o poiană. Varianta simplă ar fi să coborim în drum însă asta înseamnă să ne întoarcem o bucată ceea ce nu ne convine.


Aşa că îi dăm înainte prin pădure tinind pe cit se poate linia matematică a crestei. Dăm într-o poiană mare şi la marginea pădurii se vede un drum. Nu ezităm şi facem dreapta înspre el. În citeva minute suntem în drumul principal care duce la Salciua. Coborim pe el o bucată care mi s-a părut lungă mai ales că de la un moment dat vedeam maşinile undeva aproape dacă e să socotim în linie dreapta. Însă drumul a mai făcut citeva curbe şi ne-a adus în locul unde am închis circuitul.

A fost o nouă zi reuşită, am colindat prin locuri dragi, prin locuri noi. Şi am rămas cu speranţa de a reveni pentru a urca odată şi pe platoul Bedeleului.

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • popa constantin

    25 apr 2014 10:41:50

    Imagini magnifice tulburatoare de care sper sa ma bucur in aceasta expeditiee din 30aprilie 4 mai 2014.Felicitari pentru acest minunat jurnal .

  • Ionela Fincer

    05 sep 2016 15:53:05

    Va multumesc pt istorisirile si minunatele poze facute despre tara noastra! Nu stiusem cat de frumoasa este Romania! Sau poate traind in strainatate de atata timp uitasem...Oricum multe multumiri! O sa va urmaresc in continuare!

  • Bogdan

    06 sep 2016 01:15:33

    Multumesc foarte mult pentru aprecieri. Tara noastra are farmecul ei..poate am uitat noi sa-l descoperim.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017