O zi in Muntii Bihor

Data publicarii: 22 ian 2013

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

 Tura ce urmează să v-o povestesc a stat mai tot timpul sub īntrebarea: a merge sau a nu merge? Noi am ajuns la Arieșeni pe o ploaie deasă și pe un fond de īnrăutățire a vremii. Seara am studiat prognozele care nu arătau prea īncurajator.

A doua zi de dimineață vremea, deși īnchisă, părea stabilă și īn plus a fost și vizibilitate bună. Așadar nu stăm prea mult pe gīnduri și plecam la drum. Trupa este formată din Cornelia, Ramona, Costi și subsemnatul.

Traseul propus era următorul:

Arieșeni - Cascada Virciorog - Piatra Grăitoare - Vf. Biharea - Vf. Bihor( Cucurbata Mare ) - Arieșeni.

Am avut ceva emoții fiindcă era prima dată cīnd mergeam pe acest traseu care avea și două porțiuni nemarcate. Am studiat īnsă harta destul de bine īnainte de tură și aveam īncredere că va fi bine.

Din Arieșeni mergem pe jos cam 2km pe șosea pīnă dăm de un panou care ne indică drumul spre Cascada Virciorog. De asemenea ni se spune că nu se poate ajunge cu mijloace auto. De aici īncepe marcajul punct galben. O luăm pe un drum noroios și după cīteva minute ieșim din sat pe līngă o pepinieră de brazi. Intrăm īn pădure și continuăm tot pe un drum. Trecem rīul de cīteva ori, cīnd pe birne vechi, cīnd pe pietre.



După o vreme găsim o rulotă unde probabil vara se vīnd placinte răcoritoare. Acum nu e nimeni. De fapt pe parcursul īntregii excursii n-am īntīlnit nici o persoană pe traseu. La un moment dat drumul se transformă īn potecă, apa īncepe să aibă cădere mai mare.



Poteca se strecoară pe līngă mal și pe la poalele unei halde de steril. Īncepe să se audă zgomot mare și īn cīteva minute suntem sub Cascada Virciorog. Aceasta constă īntr-o cădere de apă de 15m dintr-o singură săritură.



Facem o pauză timp īn care apar cīțiva stropi. Urcăm și pe haldă de steril unde găsim o galerie abandonată și īnchisă cu pămānt. Facem cercetări legate de continuarea traseului. Revenim la cascadă și mergem cam o sută de metri īn jos pe un drumeag care intersectează un drum forestier tare noroios care urcă abrupt. E clar, pe aici trebuie să mergem.

După cīteva minute ne dăm seama că am ajuns undeva deasupra cascadei și nu ratez ocazia de a poza cascada și de sus. Continuăm apoi printre stropi pe niște pante īnclinate și noroioase. Mai sus părăsim drumul acesta prin dreapta pentru că se pare că vom ieși din pădure īntr-o poiană. Și așa a și fost.



Priveliștea din poiană e cam ciudată fiindcă acolo am dat de o mică așezare omenească părăsită. Colibele din lemn sunt acum goale īnsă cu toate astea au lacăt pe ele și sunt intacte.

Continuăm pe o veche potecă ce abia se distinge. Mai avem de trecut o pădure pină să ajungem definitiv īn golul alpin. Aici mergem cam după cum ne spune intuiţia, nu prea avem după ce să ne ghidăm.

Ajungem īn sfārşit īn golul alpin īntr-o zonă unde am aveam impresia că vom găsi un lac īnsă am dat doar de un mic părău şi o zonă mlăştinoasă. E ultima sursă de apă. De aici avem de urcat abrupt pină pe creastă, pe Vf. Piatra Grăitoare.



Din fericire nu e nevoie să facem tot urcusul. Pe la jumătatea pantei găsim o potecă ciobănească veche care ne duce īntr-o şa pe o curbă de nivel care traversează mulţi jnepeni.



Iată-ne şi īn creastă, dăm de marcaj banda rosie, se vede bine turnul de televiziune de pe Cucurbata Mare. Din nefericire e vint puternic. Undeva, departe se vede cum plouă. Īn spate se văd nişte formaţiuni stincoase, Pietrele Negre. Noi ţinem īnsă creasta matematică. Marcajele sunt rare şi sunt aplicate īn special pe pietre īn lipsă de altceva.



Undeva găsim un loc mai ferit īntre nişte jnepeni. Nu bate vintul aşa că ne putem opri pentru masă. Pe mai departe avem de parcurs o coamă lungă ce culminează cu Vf. Biharea. Mergem infruntind īn continuare vintul. Ajungem pe Vf. Biharea. De aici avem o porţiune de coborire urmānd ca mai apoi să dăm atacul final spre Vf. Bihor.



Cāinii de la turnul de televiziune ne simt de departe şi vin īn fugă spre noi. Ne īmprietenim repede şi urcăm panta īmpreună cu ei. Īncep să apară citiva fulgi de nea. Ajungem lingă turnul de televiune. Lingă el e un drum lat şi īn stare destul de bună. Ocolim clădirea şi ajungem īntr-un loc cu o cruce mare şi o bornă geodezică pe care scrie Bihor -1849 de metri.

Gata, am ajuns şi pe cel mai īnalt virf al Carpatilor Occidentali. Vf. Bihor oferă privelişti frumoase către Valea Ariesului, către Masivul Vladeasa dar şi către Trăscău. Păcat de vremea asta īnchisă. Stăm doar puţin cit să facem fotografii pe virf.



Mai avem īncă de mers. De aici vom schimbă marcajul, vom trece pe banda albastru iar pentru rapiditate va trebui să tăiem cumva citeva din serpentinele drumului. Mergem o perioadă pe drum pe lingă nişte pari īnfipţi īn pămānt. Se pare că aceştia au rolul de a-i ghida pe cei care lucrează la turnul de televiziune īn zilele cu zăpadă mare sau cu vizibilitate scăzută. Parii sunt amplasaţi foarte aproape unii de alţii. La un moment dat coborim pe o pajişte urmānd marcajele. Parii sunt tot mai răzleţi.

Pierdem şi marcajul īnsă nu ne impacientăm fiindcă drumul e larg şi e clar şi merge printre jnepeni. Nici nu intrăm bine īn pădure că drumul se bifurcă. O luăm la stinga, pe drumul mai clar. Mai jos iarăşi o  bifurcaţie. Aici o luăm īnainte trecem nişte păraie şi ajungem īntr-un loc din care nu se īntrevede o continuare decentă.



Revenim la răscruce şi o luăm pe celălalt drum. Nu e prea clar dar găsesc nişte indicii importante. Se vede că nu de mult pe aici s-au tăiat copaci. Şi cum trunchiurile lor nu au rămas in acest loc e clar că pe undeva au trebuit traşi īnspre drumul principal. Īn vreo două minute deja ne instalaserăm pe un drum de TAF cu noroaie, cu bucăţi de crengi, cu bolovani dislocaţi. Īnaintăm cit putem de repede căci ploaia e pe urmele noastre. Mai jos intuiţia ne face să părăsim acest drum pentru un altul şi mai prăpădit, dar care ne scoate foarte repede lingă apă şi mai apoi la drumul principal. Aici intilnim iarăşi marcajul.

Ploaia se īnteţeşte iar noi mergem la vale conştiincios. Nu mai putem scurta, drumul merge mult timp cind pe un versant cind pe celălalt. Ajungem la o intersecţie cu un drum care merge īn satul Patrahaitasti unde aflăm că există un muzeu etnografic şi o cascadă. Nu mai e timp să ajungem acolo de data asta.

Ne plouă īn continuare dar ştim că nu mai avem mult. Īncep să apară case, pensiuni. Ajungem la drumul de asfalt undeva mai aproape de Arieseni. Ultimul kilometru l-am făcut pe asfalt către pensiunea unde am fost cazaţi. Am ajuns cum nu se putea mai bine, atunci cind afară īncepea să se īntunece. Īn 30 noiembrie ziua e scurtă. Toată excursia a durat 8 ore şi jumătate.

Intreaga călătorie īn Munţii Bihor a avut pină la urmă farmecul ei. Ne-a arătat o parte de munte necunoscută nouă, ne-a urcat pe acoperişul Carpatilor Occdentali, ne-a pus să ne folosim instinctele spre a găsi drumul cel bun. Per total a fost o reuşită, drept pentru care nu pot să īnchei decit felicitindu-i şi multumindu-le colegilor de tură.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017