În ultimii ani am auzit şi citit tot mai mult despre o mică localitate din judeţul Alba: Roşia Montană. Această intensă mediatizare îşi are originea zăcămintele de aur existente în jurul localităţii. Aici se află o serie de galerii de mină ce însumează peste 100 de km.

Legat de Roşia Montană, există o serie de controverse legate de exploatarea zăcământului de aur de către compania Roşia Montană Gold Corporation( RMGC ). Opozanţii proiectului minier sunt şi ei grupaţi într-o serie de organizaţii non-guvernamentale.

Am vizitat Roşia Montana în două rânduri şi am să vă povetsesc impresiile mele pe rând.

Acum am ajuns aici cumva din greşeală. Ne întorceam spre casă dintr-o excursie ce a vizat obiective din Munţii Gilău şi Trăscău. Vroiam să vedem şi Detunatele însă vremea ceţoasă şi rece ne-a îndemnat să intrăm, de curiozitate, şi la Roşia Montana. Am fost 4 vizitatori: Ramona, Coşti, eu şi Dl. Stoica.

De la bun început, de la Gura Roşiei în sus am remarcat mulţi muncitori îmbrăcaţi în nişte uniforme verzi ale companiei RMGC. De asemenea drumul spre sat, deşi e îngust, beneficiază de un asfalt bun.

Ne oprim într-o piaţetă aflată în apropierea fostei exploatări de stat Roşia Min. Aici se afla o hartă a zonei pe care o studiem temeinic. Detunatele nu sunt chiar departe însă le vom aborda altfel.

Hotărâm să plecăm spre centrul comunei. Pe stânga ne atrag atenţia nişte blocuri muncitoreşti semi-părăsite, apoi, pe dreapta, o clădire nou-renovată, foarte frumoasă, probabil primăria. Cam peste tot am zărit şi ceva clădiri frumoase, construite după o arhitectură anume care însă păreau abandonate.


Ajungem şi în centrul Roşiei Montane, în Piaţa Veche. E puţin după ora 8 dimineaţa. Muncitorii de la Gold Corporation forfotesc. Piaţa e tare frumoasă, de formă triunghiulară cu clădiri interesante, unele recent renovate, altele în curs de renovare, iar altele abandonate. Cea mai insolită clădire este un bloc în stil comunist care adăposteşte la parter Cantina Minerului.

În Piaţa Veche se desfăşura pe vremuri un mare târg în fiecare zi de sâmbătă. În locul blocului de astăzi se afla pe vremuri reşedinţa administratorului târgului. Acesta percepea o taxă în schimbul căreia se angaja să cureţe piaţa după ce târgul se încheia.

Undeva studiem un afiş dedicat Zilei Minerului( care trecuse de mult ), unde se promite o petrecere în stil mineresc. Cum o fi asta oare?


Prima clădire ce ne atrage atenţia şi unde şi intrăm este Muzeul Aurul Apusenilor. Intrăm şi vizităm expoziţia cu obiecte specifice mineritului dar şi câteva picturi. Un tablou în care sunt reprezentaţi mai mulţi mineri cu sticle în mâini, pe masă şi pe jos ne lămureşte ce e aia petrecere în stil mineresc.

Mai există o sală dedicată arheologiei în care sunt expuse o serie de obiecte vechi de aproape 2000 de ani.

Mie însă mi-au trezit curiozitatea nişte modele tip de contracte folosite pe vremea romanilor. O doamnă muzeograf foarte amabilă ne-a vorbit despre exponate.

La sfârşit Dl. Stoica atacă frontal:

- Dumneavoastră personal, de care tabără sunteţi?

- Adică dacă să se facă proiectul minier?

- Exact.

- Păi noi vrem să se facă! Aici întotdeauna s-a trăit din minerit, încă de pe vremea romanilor. Şi în plus, să ştiţi, această companie şi-a îndeplinit până acum toate promisiunile.

Răspunsul nici nu putea fi altul câtă vreme muzeul a fost reabilitat pe banii Gold Corporation, iar cei de acolo sunt şi ei tot angajaţi la Gold Corporation. Clădirea în care ne aflăm este una din fostele farmacii ale satului şi a fost restaurată recent.


Lângă muzeu se află o altă clădire, se pare emblematică pentru Roşia Montana, Casa Fatada, datând de la 1852. Din păcate nu o putem vedea fiindcă este în curs de restaurare şi acoperită cu o pânză mare pe care este desenată forma la care ar trebui să ajungă.

Lângă Casa Fatada se mai afla încă alte două case ce urmează a fi restaurate. Privind de afară se pare că lucrările încă nu au început. Aici urmează să fie o bibliotecă, o cafenea şi un magazin de suveniruri.


În dreapta fostei farmacii se află o altă clădire masivă, cu un nivel. Este şi ea clasificată ca monument istoric, se numeşte Casa Szekely şi a fost construită în anul 1876.


Mai departe se află Casa Hanzel, o clădire vopsită în verde care nu arată prea bine. Se remarcă însă prin nişte medalioane cu motive antropomorfe. A fost construită în 1865 şi extinsă la 1900.




Cazinoul avea o sală mare, decorată cu oglinzi veneţiene unde se organizau baluri. De asemenea nu lipseau săli dedicate ruletei, pokerului şi biliardului. Acum e închis şi are un aer trist în aşteptarea unor vremuri mai prielnice.


În faţa cazinoului este un mic parc iar peste drum Scoala Germană. Se spune că şi clădirea acestei şcoli va fi renovată, alături de clădirile Şcolii Româneşti şi Şcolii Maghiare.

Apoi mergem către două biserici aflate în locuri mai înalte: Biserica Reformată, Biserica Unitariană, Biserica Romano-Catolică. Peste tot este acest contrast în care case aflate în pragul ruinei se învecinează cu case renovate sau în curs de renovare.

Ne îndreptăm spre Roşia Min. Renunţăm la a intra în galerii şi a vedea muzeul fiindcă o vizită în galerii durează mult, circa două ore şi jumătate. Dar ne promitem să revenim.


Ne oprim şi vizităm însă staţia pilot de tratare a apelor uzate. Aceasta se află mai jos de o galerie de mină din care curge o apă roşie. Un angajat ne invită înăuntru şi porneşte staţia. Ne-o prezintă detaliat, cu multe date tehnice iar la final ne arată cum apele acelea roşii devin incolore, chiar potabile.

Roşia Montana- a doua vizită - 29-11-2012

Pe drum sunt peste tot afişe sub sigla <>, În ziua precedentă făcusem o tură mai elaborată şi am ajuns aproape de buza carierei Roşia Poieni. Atunci am numărat câte locuri de muncă face mineritul: am găsit vreo 12 însă doar în carieră, locul unde de fapt se practică mineritul de suprafaţă în stare pură.

Pe drum am luat la ocazie o bătrânică. Am întrebat-o şi pe ea ce crede despre problema asta cu aurul de Roşia Montana. Răspunsul ei ne-a pus pe gânduri:

- Mamă, pe aici vin tot felul de oameni, de la Bucureşti sau te miri de unde. Toţi ştiu ce e mai bine pentru noi. Adevărul este că aia tineri de pe la noi nu au de unde să muncească, nu au bani. Mulţi pleacă în străinătate sau pe la oraş şi rămân acolo. Mai bine s-ar face mina şi gata.

n.b. Textul de mai sus nu este extras dintr-o reclamă Gold Corporation, dar ar putea deveni unul.


Ajungem la Roşia Montana însă de data asta vrem să explorăm împrejurimile. Pentru început vom merge către Tăul Găuri. Parcam maşina în vecinătatea unor case construite pe pământul viitoarei exploatări. Casele sunt goale, nelocuite, doar înălţate şi din câte am înţeles au fost făcute spre a mai stoarce nişte bani de la canadieni.

Vremea e mohorâtă, plouă, iar noi plecăm pe un drum care probabil a deservit diversele exploatări de aici. Suntem înconjuraţi de pământuri roşii provenite de la imensele halde de steril. Trecem un deal şi coborâm uşor. Ne întâlnim cu un domn care păzeşte un punct de interes al zonei, un sanctuar aflat foarte aproape de Tăul Găuri.

Omul ne spune că el a ales să rămână la Roşia Montana şi nu şi-a vândut casa şi grădina. Dar alţii au făcut-o. Pentru diverse sume de bani, în general 20-30-40 de mii de euro au ales să îşi vândă tot şi să se mute la Alba - Iulia într-un cartier de blocuri oferit de Gold Corporation.

Mie mi se pare şocant: vine un străin, îţi pune pe masă o sumă de bani ca să pleci şi tu pleci şi renunţi la tot. Poate că vorba aia că fiecare om îşi are preţul său este adevărată.


Monumentul funerar de la Tăul Găuri este de formă circulară şi este datat secolele II - III. Are două morminte cu sarcofage din cărămidă. Incinta este în prezent protejată de un acoperiş improvizat.


Mai jos de sanctuar este Tăul Găuri, un lac de culoare verzuie înconjurat de vegetaţie pitică.

Revenim la Roşia Montana şi mergem direct la Roşia Min unde solicităm o vizită. Condiţiile sunt următoarele: grupul trebuie să aibă minim 3 persoane, biletul de intrare costă 5 lei de persoană, vizita galeriilor şi a muzeului durează două ore şi jumătate.

Suntem preluaţi de ghid - un domn foarte volubil şi simpatic, dar mai întâi de toate foarte pasionat de minerit şi de istorie.

Prima oprire o facem la intrarea în galerie unde sunt gravați termenii unui contract de pe vremea romanilor. Aici apare şi denumirea veche a Roşiei Montane, Alburnus Maior. Abrudul de astăzi se numea pe vremuri Alburnus Minor.


Coborâm în subteran pe o galerie amenajată mai recent, pe multe trepte de ciment. La un moment dat peisajul se schimbă brusc: am intrat în galeriile romane. Acest lucru este foarte uşor sesizabil fiindcă în secţiune galeriile au forma unui trapez.


Galeriile acestea au fost săpate manual, cu dalta de mineri-sclavi cel mai probabil. Pe pereţi în părţile superioare sunt câteva scobituri care serveau drept loc unde se aşezau opaiţele. De regulă un miner săpa până se stingea opaiţul său fiind apoi înlocuit de un altul.

Pe la începuturile exploatării filonul de aur era foarte bogat iar săpăturile urmau direct filonul. Astăzi vremurile s-au schimbat, aurul e mult mai puţin şi de aceea sunt adoptate soluţii mai eficiente din punct de vedere economic dar şi cu impact destructiv asupra mediului, cum sunt cele propuse de Gold Corporation.


Revenim la suprafaţă şi vizitam, tot în curtea Roşia Min, utilaje folosite la extracţia aurului aflate în mărime naturală. Toate au fost folosite până nu demult şi au caracteristici dintre cele mai diverse. De asemenea suntem impresionaţi să vedem că au fost produse la începutul secolului XX de firme din Anglia sau Germania.


Tot în incinta Roşia Min există şi o expoziţie de pietre funerare, datând tot din perioada romană. Desigur cele mai interesante aparţin oamenilor cu o anume stare socială. Aşa cum în zilele noastre se obişnuieşte să se pună fotografii pe morminte, atunci se apela la sculptură în piatră.

Ghidul ne invită apoi în incita unui mic muzeu amenajat în câteva camere. Pe pereţii acestuia se afla poze alb-negru din colecţia Aurarii. Putem vedea copii intrând în mină, cărând piatră, oameni ce caută aurul folosind șaitrocul, scene din viaţa vechilor locuitori ai Roşiei Montane. Ne atrage atenţia o machetă cu exploatările carierelor Cetate şi Cârnic, la nivelul mijlocului anilor 80.

Vizita noastră se încheie la Roşia Min. Am stat cam trei ore ascultând poveşti interesante de istorie şi de viaţă.

Mergem mai apoi în centrul istoric şi ne lăsăm maşina în Piaţa Veche. De aici ne îndreptăm către Tăul Brazi pe jos pe un drum proaspăt asfaltat. În diverse curţi se afla angajaţi ai Gold Corporation. Se uită la noi cam urât, şi nu ştiu dacă la noi ca grup, ci mai ales la aparatul meu de fotografiat.

<>, aşa spuneau pancartele întâlnite peste tot în judeţul Alba. În această perioadă însă mai toţi angajaţii Gold Corporation erau înarmaţi cu drujbe şi tăiau lemne. Trecem pe lângă galeria Cătălina - Monulești. Aceasta este acum amenajată spre vizitare însă doar în perioada verii. Galeria este faimoasă fiindcă în ea s-au descoperit o serie de obiecte şi artefacte, cele mai cunoscute fiind nişte tăbliţe cerate în care erau înscrise de fapt nişte contracte.


Urcăm încă vreo două serpentine şi ajungem într-un loc unde este amenajat un amfiteatru în aer liber. Lângă el se afla un chioşc pe care scrie mare Tău Brazi. Lacul e chiar aproape de acest amfiteatru, mai trebuiesc parcurşi doar vreo 200 de metri. Zona e curată, se vede că au fost făcute ceva lucrări de întreţinere. Din câte am înţeles vara te poţi plimba cu barca pe lac.

Următorul nostru obiectiv este Tăul Anghel. Acesta apare pe harta chiar lângă Tăul Brazi, numai că este pe un alt etaj. Dar oare care o fi direcţia? Mergem pe o potecă mai clară ce ţine firul văii. Terenul e din ce în ce mai umed şi mai mocirlos. Scot telefonul, gps-ul lui ne arată că ne îndepărtăm. Nu e bine. Revenim la Tău Brazi şi găsim un cetăţean care ne lămureşte încotro trebuie să mergem:

- Mergeţi şi vizitaţi acuma până mai puteţi. Aici se va distruge totul. Aţi văzut lacul de la Valea Sesii? Ăla e un lac plin cu cianuri şi metale grele. Aici o să fie şi mai rău..


Mergem pe malul Tăului Brazi până la o construcţie ce se află pe malul său. Aici mai găsim un om care ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Urcăm pe o potecă abruptă şi cam în 15 minute suntem pe malul Tăului Anghel. Aici nu există amenajări, peisajul pare cât se poate de natural. Spun pare fiindcă toate aceste tăuri sunt artificiale şi au fost amenajate pentru a aproviziona ștreampurile de pe vale.

Tăul Brazi a fost creat din ordinul împărătesei Maria Tereza în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De atunci s-au construit în zonă multe altele, un inventar făcut la faţa locului în 1772 menţionează existenţa a 1204 streampuri.

Dar acum e acum, oare pe unde se ajunge la Tăul Mare? Nu se prea întrevede nimic. Mai mergem puţin înspre deal şi observăm un drum care iese în culme. Până să ajungem la el găsim o potecă destul de clară care pare a fi mai rapidă şi mai scurtă.

În vârful dealului e o mică șa. De acolo se poate observa bine Piatra Corbului, o altă zonă protejată aflată la Roşia Montană. Tot în șa găsim şi un drum mare, lat, odată asfaltat. Ba mai mult dăm şi de un marcaj turistic. Peste câţiva paşi ne lămurim ce e cu drumul ăsta: pare a deservi cariera de Cupru de la Roşia Poieni. Şi uitându-ne şi mai bine recunoaştem locuri prin care fusesem cu doar o zi în urmă. Atunci am venit de la Bucium - Saşa, pe la Detunate până aproape de carieră Roşia - Poieni. Ce aproape am fost de Roşia Montană!


Nu mergem prea mult timp pe acest drum. Ocolim un deal şi părăsim asfaltul în favoarea unui drum de pământ care coboară pe malul Tăului Mare. Acesta ocupa o suprafaţă însemnată şi din cauza asta nu îşi face de ruşine numele. Şi de data asta suntem însoţiţi de doi câini. Unul din ei dispare la un moment dat.

Lătratul său ne face atenţi, ne întoarcem iar pe versantul opus aleargă mai multe căprioare. Ne vedem de drum şi coborâm pe malul lacului. Tăul Mare se afla într-o zonă protejată şi se găseşte la 930m altitudine. Spre gura de vărsare sunt câţiva muncitori de la Gold Corporation. Ia să vedem, şi ăştia or să se uite urât?

În mijlocul lacului este o construcţie veche de beton de formă cilindrică, iar pe mal o căbănuţă nouă din lemn. Ajungem şi la punctul de vărsare. Muncitorii nu ne dezamăgesc şi se uită urât la noi.

De aici avem de coborât pe un drum foarte noroios care coboară tare înspre sat. Avem de pe acest drum şi o imagine cu toată valea Roşiei. Ne impresionează şi multele galerii săpate în Muntele Cârnic dar şi în celelalte zone învecinate. Ajungem în sfârşit în sat.


Un localnic ne lămureşte pe unde e mai bine să coborâm. Poposim lângă o clădire masivă, impresionantă care însă este părăsită şi degradata. Oare ce o fi fost aici? Pare că odată a găzduit persoane avute.

Revenim în Piaţa Veche şi ne recupeream maşina aflată în imediata apropiere a fostului cazinou şi a şcolii germane. Mergem la vale şi ne oprim în piaţeta din fața sediului Roşia Min. De acolo urmăm o săgeată pe care scrie Paru - Carpeni.

Drumul merge pe lângă stadionul din localitate şi se desparte în două. O luăm la dreapta tot de-a lungul stadionului şi dăm într-o gospodararie de unde ne latră un câine. Nu găsim pe nimeni şi drumul nu are continuare. Revenim la răscruce şi continuăm pe celălalt drum. Mai dăm de o răscruce, alegem drumul din dreapta şi ajungem într-un alt loc cunoscut, drumul spre Tăul Găuri pe care îl făcusem de dimineaţă. Suntem iară aproape de casele fantomă ridicate cu scop speculativ.


Revenim la răscruce şi o luăm la deal. Mergem pe pământuri roşii, de fapt pe o haldă de steril. E greu de imaginat ce suprafeţe ocupă haldele de steril la Roşia Montana. Sunt multe, întortocheate şi mai ales camuflate de vegetaţie. Trecem pe lângă un fel de pod natural şi pe lângă două galerii de mină abandonate. Pe drumul ăsta există şi marcaj turistic, triunghi galben însă nu am văzut vreun indicator care să ne spună încotro duce. În lipsă de altceva urmăm acest marcaj. Mai sunt puţine ore de lumină aşa că trebuie să le valorificăm.


Drumul ne scoate lângă o altă halda de steril. Facem la dreapta urmând marcajul şi ajungem undeva pe buza carierei Cetate. De aici s-a scos aur câteva zeci de ani. A rămas în urmă o groapă imensă , de formă ovală şi cam de 20-30 de metri de adâncă.


Au mai ramas si ceva utilaje ruginite.

Mergem înspre muntele Cârnic şi găsim un drum care coboară. E exact ce ne trebuia, o modalitate de a reveni în Roşia Montană. Începe să plouă şi să se întunece. Trecem pe lângă nişte clădiri abandonate lângă care ruginesc autovehiculele fostei exploatări. E un peisaj straniu mai ales acum pe ploaie când se îngână ziua cu noaptea.

Încă o serpentină şi suntem la asfalt. De aici trebuie să coborâm cam 2km să ne recuperăm maşina însă doar eu în calitate de şofer fac acest lucru. Ceilalţi rămân undeva la adăpost.

Cele două vizite la Rosia Montana, dar și în imprejurimi( carirera Rosia - Poieni si iazul de decantare Valea Sesii ) m-au pus foarte tare pe gînduri. De undeva de departe privind pe Internet disputa dintre Gold Corporation și organizatiile de mediu este ușor să te alături uneia sau celeilalte tabere.

Că iubitor de istorie, îmi vine greu să văd degradarea clădirilor de patrimoniu şi lipsa de perspective a celor ce locuiesc aici. Cei mai mulţi dintre oamenii de aici văd proiectul minier că pe o izbăvire, că pe o modalitate de a supravieţui, de a câştiga bani pentru ei şi familiile lor. Doar că proiectul le va rezolva doar o parte din probleme pe o durată limitată de timp şi le va aduce altele, asemănătoare cu ceea ce se întâmplă la Valea Șesii.

Orice exploatare a resurselor îşi are preţul său, iar aici nu mă refer la bani ci la impactul asupra mediului. E greu de spus unde este limita, cât merită plătit. Iar experienţa a arătat că în războiul dintre mediu, istorie şi aur, cel din urmă iese întotdeauna învingător.

În ziua în care apare pe site acest articol se sărbătoresc 1882 de ani de la atestarea documentară a Roşiei Montane.

Mai multe fotografii găsiţi aici:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Sate&gal=Rosia%20Montana%20-05-11-2012

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Metaliferi%20-28-11-2012