Despre Munţii Trăscăului se ştiu şi se scriu multe lucruri. Ocupă suprafeţe mari şi tocmai de aceea de multe ori am ales varianta de a vizita, pe rând, părticele din ei. Astăzi ne-am oprit într-unul dintre cele mai pitoreşti locuri şi anume Colţii Trăscăului.

De ce Colţi? Pentru că sunt cumva izolaţi, pentru că izvorăsc cumva din mijlocul unei câmpii. Sunt calcaroşi, stâncoşi, foarte verticali. Abrupturile lor îmi amintesc de Piatra Craiului sau de Cheile Turzii.


Planul nostru se rezumă la a urca pe Colţii Trăscăului într-o după-amiază. Pornim către ei din localitatea Remetea, jud. Alba. Ieşim din sat şi mare ne fu mirarea când găsim în marginea satului, pe o platformă terasată a dealului, o puzderie de corturi. Undeva mai sus se văd grupuri de alpinişti în acţiune. Aflăm că în acest sfîrșit de săptămână se ţine aici o tabără de căţărare.


Ne îndreptăm apoi spre valea ce separa cele două două vârfuri, Colţii Trascăului şi Piatra Secuiului. Urcarea îmi aduce aminte de Piatra Craiului cu ale sale grohotişuri. Urcăm susţinut iar din când în când ne oprim să îi privim pe căţărători.

Mai sus găsim un izvor destul de puternic. Bem apă, facem plinul la sticle şi părăsim traseul marcat. Mergem spre stânga pe o potecă foarte clară care ne va duce mai întâi într-o şa. Trecem aproape de un grup de alpinişti şi ne salutăm. Umbrele stâncilor ne adăpostesc de căldura de peste zi. Ajungem şi în şa unde întâlnim un grup de străini. Nu reuşim să îi identificăm exact, cert e doar că vorbesc o limbă de origine slavă.



Apoi ne îndreptăm către celălalt vârf înalt, Piatra Secuiului. Ca orice urcare ce se respectă începem cu o coborâre în şaua unde îi găsisem pe străini. Apoi începem să urcăm uşor până întâlnim o intersecţie de trasee: banda albastră pe care urcasem din Remetea şi o bandă roşie, traseu de creastă ce merge înspre Cheile Turzii. De aici vedem Clujul, Turda şi Câmpia Turzii, iar mai la sud, şi Aiudul.

Din acest moment urcuşul se înăspreşte. Iarăşi părăsim marcajul preferând să mergem pe lângă prăpastie. Spectacolul oferit de lumea de piatră este copleşitor. Nu regretăm alegerea făcută chiar dacă asta avea să ne coste probabil 10 sau 15 minute.


Ajungem în final şi pe Piatra Secuiului, la bornele ce marchează vârful. Mai întâlnim câţiva turişti. Cel mai original este un negru care a urcat până aici într-un fel de şlapi. Nu stăm mult căci orele sunt înaintate şi trebuie să coborâm înapoi la Remetea.

Doar că pentru aceasta vom alege o altă variantă de coborâre, cea dinspre satul Coltesti. Am un pic de emoţii fiindcă ştiu că traseul nu e marcat aşa cum apare pe hartă. Mergem tot la limita abrupturilor. La un moment dat găsim şi o potecă mai clară pe care ne hotărâm să o urmăm. Ideea a fost bună fiindcă am găsit şi marcaj, e adevărat foarte vechi şi rar. Dar ne-am bucurat fiindcă ne-am dat seama că nu trebuie să mai improvizăm coborârea prin cine ştie ce loc. Am mers destul de mult pe platou coborând uşor. Dăm de un punct mai înalt de belvedere unde putem observa din alt unghi traseul de dimineaţă, din Cheile Aiudului.


De aici încolo coborârea se va face mai brusc. Păşim cu atenţie că grohotişul nu e chiar stabil. Mergem bine şi scăpăm fără căzături şi zgârieturi. Gata, suntem la bază. Acum tot ce mai avem de făcut e să ne întoarcem la Rimetea. Pentru aceasta părăsim din nou marcajul şi ne angajăm pe nişte pajişti terasate pe care le mai coborâm din când în când.

Admiram de jos Peştera Studenţilor, a cărei intrare este impresionantă. E vorba de două arcade mari ce se sprijină pe o coloană. Din păcate soarele e la apus aşa că renunţăm să mai urcăm la ea. Însă rămâne pentru altă dată.

Pentru noi a urmat o seară liniştită la pensiunea Botar, un loc liniştit, cu condiţii de cazare bune şi preţuri decente. Mâine urmează să atacăm cetatea Colțești şi Vf. Uger. Dar despre toate acestea într-un alt jurnal.

Traseu: Remetea - Vf. Piatra Secuiului - Remetea
Marcaj: Banda albastră
Durata: 3,5 ore