O Piatra Mica si un Turn

Data publicarii: 10 nov 2008

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Cum de la ultima incursiune in Crai trecusera 6 zile, am zis ca e musai sa repet figura. De asta data sunt singur. Plec din Brasov putin dupa ora 7. E vreme buna, vizibilitate exceptionala, creasta Pietrii Craiului se vede bine de tot. Aici jos insa e vint puternic.Cam intr-o ora sunt la Fintina lui Botorog. Dupa obisnuitul ritual de echipare si de umplere a sticlei cu apa intru pe mult batutul traseu ce duce spre Cabana Curmatura.

In fix o ora sunt in Poiana Zanoaga in dreptul indicatorului ce trimite excursionistii spre Piatra Mica. Poiana Zanoaga e o adevarata autostrada a norilor astazi. E vint iar norii se deplaseaza cu viteza intr-o directie numai de ei stiuta. Reusesc sa vad, printr-o fereasta de ceata, o bucatica din creasta.


O iau spre Piatra Mica. Pina la padure nu e poteca asa ca trebuie sa ma uit atent dupa marcaj. Din fericire e in stare buna si probabilitatea de zabovi cautind punctul albastru e mica. Ajuns in padure urc pe o poteca ingusta si relativ abrupta. Ajung desupra norilor si zaresc printre copaci un peisaj de vis. Creasta Pietrii Craiului se vede de la un capat la celalalt si azi e scaldata de nori. Vederea asta minunata ma motiveaza si continui urcarea cu mai multa speranta. Ajung in zona de jnepeni si apoi la Crucea Eroilor, undeva deasupra orasului Zarnesti.


Din Poiana Zanoaga si pina aici am facut o ora. Fac prima pauza serioasa de azi. Poze in toate partile. Nu ma mai satur privind Craiul inaltindu-se din ceata. De asemenea sunt impresionat de multele dealuri dintre Zarnesti si Magura Codlei. Nu mi-am dat seama pina acum ca sunt atitea si ca ocupa o suprafata atit de mare.


Ma dau cu greu dus de aici. Ma indrept batrineste spre Vf. Piatra Craiului Mica(1816m) pe o poteca ce merge printre jnepeni si prin mici poienite arate temeinic de mistreti. Ajuns pe virf am parte de o priveliste de exceptie: la picioarele mele circula norii  spre Crapatura. Combinatia de soare, nori si stinca da nastere unui fenomen foarte interesant: observ pe un nor aflat deasupra Crapaturii un arc de cerc in culorile curcubeului. Ulterior am aflat si numele: fenomenul Gloria.


Cobor spre curcubeu pe o muchie ingusta. Ajung la un moment dat intr-o zona ce initial mi se pare cam expusa. La o privire mai atenta observ un cablu scurt si totul devine mult mai simplu. Cobor in ceata, trec fara probleme si de al doilea la cablu insa chiar inainte de ajunge in Saua Crapaturii trag o cazatura zdravana, din fericire fara urmari. Ceata deasa, vint si frig al naibii.

Din poteca ce vine de la Curmatura se aud urlete. Oare de ce simt unii nevoia sa strige pe munte? Mai ales daca nu au nevoie de ajutor. N-am sa inteleg.

Ma uit la ceas 11:55. Pina se lasa intunericul mai e. Nu stau mult pe ginduri si pornesc spre Vf. Turnu. La inceput e un urcus usor prin padure, urmat de o portiune scurta de grohotis. Ajung la zona de cabluri. Urc cu atentie, din cind in cind e nevoie si de  cite o coborire de citiva metri. Cistig altidune repede, scap de nori si de frig.


Ma intilnesc cu un grup numeros de copii insotiti de un dom profesor, primii oameni pe care ii vad astazi pe munte. Imi spun ca mai am cel mult 20 min pina la virf. Vesti bune! Constat ca m-am miscat binisor. Un ultim efort si ajung la ajung mai intai la intersectia cu drumul ce vine din Padina Hotarelor si apoi pe Vf. Turnu. Ma incearca un sentiment ciudat. Am facut atita efort iar pe virf si nu e nimeni caruia sa ii string mina. Ceea ce vad insa alina aceasta mica amaraciune. Ma apuc de inventar: acolo e Postavarul; in spatele lui e Piatra Mare; inspatele ei e Ciucasul. Si Muntii Baiului se vad bine. Bucegii ies maiestos din ceata plumburie. Mici fragmente din Leaota se arata dupa ce primesc aprobarea din partea norilor. Iezerul si Fagarasul sunt pe aproape. Iar la piciore, separat de perdeaua de ceata, contemplu traseul parcurs in prima parte a zilei pe Piatra Mica.


Ma tot uit pe traseul ce urca din Padina Sindrileriei stiu ca Ciprian si Oana urca pe aici astazi. Nu ii vad, telefonul se dovedeste inutil, inca nu stiu daca au ajuns aici inaintea mea. Plec spre saua Padinei Inchise urmind ca de aici sa cobor spre Curmatura pe marcajul banda albastra cunoscut si sub numele de Karol Lehmann. Faina bucata asta de creasta: abruturi, grohotisuri, linii paralele pe stinci( copyright Piatra Craiului ).

Resusesc sa dau de Cip la telefon, ei mai au pic pina in Vf Turnu. Stabilim sa ne intilnim la Cabana Curmatura. Cobor agale. Fac pauze lungi si dese. Fac poze incercind tot soiul de setari. Unele ies, altele nu.


Dar ce mai conteaza. Odata cu coborirea reapare ceata si frigul. Din fericire Cel de Sus nu m-a proiectat friguros. Ajung la Curmatura pe la 15:30, la cabana e multa lume. Dupa doua ceaiuri apar Oana si Ciprian.

Coborim impreuna pe banda galbena, noaptea ne prinde pe drum. Regasim Dacia la Botorog si de acolo luam directia Bran unde Ramona ne asteapta cu o pizza si pahar de suc.


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017