Muntii Trascau: Virful Uger

Data publicarii: 19 sep 2013

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

 Seria de jurnale despre Munții Trăscău va continua astăzi cu povestea ascensiunii pe Vîrful Uger. Excusia a fost o premieră pentru toți participanții, adică Ramona, Dorin și eu. Prea multe nu știam despre acest traseu însă am pornit cu speranța și promisiunea unui frumos punct de belvedere asupra Văii Arieșului.
 
 Într-o dimineață racoroasă de aprilie am pornit din Remetea cu mașina pînă  în satul vecin, Coltesti. Lasam mașina într-o piațetă în fața unui magazin și pornim pe traseu. Parcurgem o uliță lungă pînă la ieșirea din sat acolo găsim și un stîlp indicator.

 
 Facem unl ocol fiindcă vrem să urcăm și la Cetetea Coltesti, mai exact la ruinele sale ce se înalță pe o stîncă mare dominînd zona. Pentru aceasta la ieșirea din sat ținem un drum către stîngă pe care mai apoi îl părăsim pentru a urca direct și abrupt la cetate.
 
 Drumul a fost frumos, am avut și un pic de soare și ne-am încălzit repede de voie de nevoie. Am urcat cu atenție pe stînca mare unde se află cetatea și am ajuns să intrăm în ea. Locul e interesant, încărcat de o anumită aură de mister. Cetatea e ruinată dar chiar și așa aș zice că merită să urcați pînă la ea. Din păcate locul e abandonat. Într-o altă tară probabil cineva ar fi scos ceva bani exploatînd construcția turistic.
 
 Văzută de jos cetetea Coltesti pare fi alcătuită din două compartimente: un turn și cetetea propriu-zisă. Dar la fața locului se vede însă că există o legătură între cele două construcții, ba mai mult, cetatea era croită pe mai multe nivele. Dăm o raită printre ruine și ieșim în exteriorul zidurilor. La poale e o turmă mare cu capre și oi.



Pe scurt sa vedem ce ne spune wikipedia despre Cetatea Coltesti:

A fost ridicată pe vârful abrupt al unei stinci calcaroase, în urma invaziei tătare din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităților Trascău și Sângiorgiu. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripție care menționează ca familia Thoroczkay a construit castelul în secolul al XIII-lea.

În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin și dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de țăranii conduși de Gheorghe Doja.

Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Habsburg, familia nobililor de Trascău a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege.

Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei și un turn.


Scrutam puțin zona pentru a ne găsi un drum spre vîrful Uger fără să ne mai întoarcem în sat. Și găsim.
 
 Coborîm ușor într-o șa iar de acolo facem dreapta spre o poiană unde pasc vaci. Intrăm într-o mică zonă împădurită unde dăm de un drumeag. Mergem în susul văii pe acest drumeag însă acesta urcă așa că ne vedem nevoiți să  coborîm pînă pe firul văii unde există și un pîrîu. Trecem pîrîul și continuăm urcarea pe un drum forestier care după cîte se vede e circulat de mașini. Am regăsit și marcaju bandă roșie combinat cu cruce albastral așa că mergem cu încredere înainte. 
 
 La un moment dat găsim un marcaj care pleacă în dreapta spre Vf. Ardeschia. Noi însă ținem tot valea pînă într-o poiană unde găsim niște muncitori forestieri. Ei ne indică pe unde să continuăm: trebuie să cotim brusc pe o vale înspre dreapta. Regăsim și marcajele și mergem printre copaci, pe lîngă apă, prin locuri noroioase. Undeva trebuie să schimbăm marcajul. Și mergem și începem să ne îngrijoram. Pe undeva trebuie să ne aștepte o urcare mai abruptă. Crucea albastră pe care mergem de ceva timp duce la Vidolm. Întîlnim doi turiști însă nici ei nu știu zona și oricum nu par tentați să urce. Sunt mai degrabă la relaxare și iarbă verde.
 


 Puțin mai sus însă găsim și un indicator izbăvitor. Ce bine! De acum încolo urcăm pe punct roșu. E o urcare solicitantă prin pădure, uneori pieptișă, alteori pe serpentine care ne scoate în final într-o poiană mare. De aici nu mai există marcaj însă sunt cîteva poteci bătute care par să ducă în același loc, adică pe Vîrful Uger. Urcarea e mai blîndă și nu ne ia mai mult de 30-40 de minute. Din păcate vremea începe să se strice, norii acaparează cerul treptat. Nu ne dăm însă bătuți și urcăm pînă pe vîrf, marcat cu un stîlp de lemn. Peisajul către Valea Arieșului cred că ar fi minunat într-o zi în care vizibilitatea să fie generoasă. Nu distingem prea multe detalii. La un moment dat ceața ne lasă să vedem o parte din Rezervația Scărița - Belioara.

 
 Facem o pauză de masă, iar înainte să plecăm facem și tradiționala poză de vîrf. Apoi coborîm pe o altă parte a poienii tot pe o potecă destul de bine conturată. Ajungem la marcaj și coborîm pe același drum. Inițial vroiam să ne întoarcem trecînd și pe Vf. Ardeschea însă vremea în schimbare ne convinge să renunțăm. În pădure întîlnim un domn în vîrstă cu care povestim puțin. Omul ne spune că a fost plecat multă vreme de țară și acum regretă această decizie. Vrea să bucure cît timp mai are de ceea ce este frumos aici la noi.
 
 Mergem mai repede la vale iar înainte de a ajunge în sat vine și o ploaie scurtă. Ne-am rtetras la timp de  pe munte. Odată urcați în mașină a început ploia ce avea să ne însoțească pe tot drumul pînă la Brașov. A fost o ieșire frumoasă într-o zonă frumoasă care cu siguranță mai merită și alte explorări. Cu această relatare se încheie șirul jurnalelor din Munții Trăscău din zonă Remetea.
 


Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017