Tura de recunoastere in Muntii Lotru

Data publicarii: 05 dec 2013

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Dupa tura lunga in kilometri de pe Creasta Muntilor Capatanii, in saptamana ce a urmat ne-am dus prin vecini, prin Muntii Lotrului, pentru o tura pe care o credeam mai usoara. Ne-am adunat 5 oameni: Ramona, Cristina, Alex, Stefan si eu.

Am luat harta, am studiat viitorul traseu. Nu mai fusesem niciodata asa ca am apelat la un bun prieten de-al nostru, cunoscator al zonei, Nicu Niculescu de la Talmaciu. El ne-a aratat intrarea in traseu si in final tot el a fost cel care ne-a recuperat.

Am mers cu masina pina dupa Sadu pina in dreptul unui stilp indicator. De aici am plecat pe un drum forestier. Nicu ne-a insotit pina la prina curba si ne-a aratat intrarea. Marcajele pe aici sunt putine si vechi iar traseul nostru nici macar nu apare pe harta pe care o avem noi. Insa Stefan a venit de acasa cu temele facute si cu track-ul gps.

Ne despartim de Nicu si incepem sa urcam pe o vale pe unde curge un parau pe care il si traversam de citeva ori. Pe masura ce urcam marcajul e mai des si mai bun. Cind parasim valea ne luam apa, urmatoarea sursa e departe si in plus e si foarte cald.



Urcam pe niste serpentine si transpiram puternic. Luam inaltime destul de repede. Printre copaci vedem satele rasfirate de pe valea Sadului. La un moment dat iesim iarasi in drumul forestier, linga un vagon parasit al taietorilor de lemne. In citeva minute trec pe linga noi o gramada de masini de teren ce lasa in urma lor un praf crunt.

Stam, asteptam sa se mai aseze praful si incepem sa urcam pe un drum de TAF criminal. Suntem mereu in bataia soarelui, drumul e abrupt si alunecos pe alocuri. Partea buna e ca mai gasim un izvor puternic, cu apa rece si buna.


Plecam mai departe rugindu-ne sa se termine mai repede drumul forestier. Si intr-un final rugaciunile ne sunt ascultate si intram in sfirsit pe o poteca in padure. Mergem la adapostul umbrei, trecem citeva piraie si citeva zone stincoase. Ne apropiem de iesirea in golul alpin. Hotarim sa ne oprim intr-un loc umbros pentru pauza de masa.

Apoi iesim din padure si continuam printr-o poiana larga. Mai intram din cind in cind in zone cu copaci. Ne intersectam cu un alt traseu turistic, care merge tot la Prejba si care vine de la Talmacel.



Ne apropiem de cabana mai avem de trecut o culme si gata. Coborim inspre cabana. Auzisem ca se incearca renovarea ei insa pe masura ce ne apropiem ne dam seama ca de fapt acum cabana e parasita.

In fata cabanei e o masina iar la masuta sunt doi padurari care beau bere si care sunt draguti si ne servesc si pe noi. Ne spun ca la cabana nu se mai lucreaza de ceva timp si ca momentan e abandonata.



Intram si noi in cabana sa vedem ce a mai ramas. Pacat ca nu mai este functionala…

De aici plecam mai departe avind drept reper niste stilpi ruginiti care dau intr-un drum bine conturat. Din cind in cind intram in poieni, iesim din ele, urcam si coborim in general diferente mici de nivel. Vedem creasta principala a Muntilor Lotru si ne tot intrebam oare cit mai e de mers.

Marcajul e interesant: in unele locuri e foarte bun, proaspat refacut pe alte portiuni insa se mai vad doar urme vechi. Noroc cu GPS-ul si track-ul lui Stefan.

Ziua ajunge catre sfirsit si trebuie sa gasim un loc de campare. Trackul lui Stefan se termina undeva linga un izvor. Hotarim sa inoptam acolo. Problema e ca izvorul se afla cam in mijlocul drumului iar locurile de cort din apropiere sunt putine si nu foarte grozave. Dar nu-i nimic. Pina la urma gasim unde sa punem doua corturi.

Seara o petrecem gatind la primus si spunind povesti. Dupa ce ne punem la somn suntem treziti brusc de tunete si fulgere. Se porneste o ploaie de vara tipica.

Dimineata e insorita. Prognoza meteo nu e incurajatoare insa nu avem ce face trebuie sa mergem inainte. Suntem undeva indre Muntele Tomnaticul si Muntele Duduragu, adica departe de orice asezare umana. Iar ziua a doua avea sa consemneze un efort mare ce avea sa se sfirseasca la capatul a 35 de km.

Plecam spre Saua Buceciu. Nici nu plecam bine ca pierdem marcajul si tinem un drum forestier. Astazi nu mai avem track. Drumul ne duce pe sub o creasta secundara, prin padure. Pe alocuri e blocat de arbori cazuti. Intilnim ceva turisti straini care merg cu jeep-urile. De asemenea surse de apa sunt din belsug.

Drumul ne scoate din cind in cind din padure. Vremea insa incepe sa se inrautateasca vizibil. Ne hotarim sa mergem cit putem de repede si sa ne adapostim la urmatoare stina. Problema e ca ploaia nu mai are rabdare.

Ne adapostim cu totii sub un brad mare si cu ocazia asta facem si pauza de masa.Nici nu incepem bine sa mincam ca se porneste o grindina grozava. Cristina serveste o ceva specific Muntilor Lotrului, iaurt cu bobite de grindina. Facem haz de necaz. DIn pacate gluma se ingroasa iar de la un moment dat nici bradul nu ne mai protejeaza.

Plecam in plina ploaie in speranta de a gasi stina de pe harta si de a cere un pic de adapost acolo. Din pacate stina era doar pe harta. Ajungem intr-o poiana mai mare unde reintilnim marcajul. Ploua in continuare si e clar ca asa va fi toata ziua. Dar pentru a sti pe unde trebuie sa continuam data viitoare prospectam putin traseul catre Saua Buceci de care suntem foarte aproape.

Ce pacat, de aici ne intilneam cu creasta principala si de aici incepea partea mai inalta si poate mai frumoasa din Muntii Lotrului. Alegem sa ne retragem de pe munte.



Continuam pe drumul forestier, ghidati de Stefan. Undeva in vale se vede o stina locuita, judecind dupa fumul ce iese prin acoperis. Mergem catre ea. Suntem intimpinati de caini dar si de niste oameni faini care ne invita in casa lor.

Cel mai batrin dintre ciobani ne ia in primire. Ne serveste cu jintita si apoi cu cafea. Ne spune ca are 74 de ani. De loc e din Talmacel, are casa, copii. Insa acestia il tot trimit sus, la stina, ca ii cam place sa bea. Afara e o ploaie violenta insa acum ne bucuram de caldura si de adapost.

In stina intra un alt cioban, total neechipat pentru ploaie. Ciobanul cel batrin il intimpina hitru:

- Ce uscat esti!



Ploaia se mai domoleste iar ciobanii ne arata cam pe unde trebuie sa mergem mai departe, catre satul Riul Sadului. Pentru inceput avem un pe un drum noroios, pe alocuri cu rigole pline cu apa. De fapt e o scurtatura pina la un drum forestier adevarat, circulabil. Ne intilnim cu drumul forestier in zona unui canton silvic, iar de aici tot coborim pe Valea Saducelului. Mai avem parte de citeva reprize de ploaie dar si de peisaje interesante in citeva zone de chei.



Ajungem intr-un final si la valea Sadului. Imediat dam de o microhidrocentrala. Putin mai jos este o pensiune si o tabara pentru elevi. De aici incolo e asfalt. Pina in Sadu mai avem vreo 5km. Incercam sa il sunam pe Nicu, dar nu este semnal la telefon.

Ne sfatuim scurt: ce sa facem? Hotarim sa nu punem inca corturile si sa incercam sa ajungem in sat iar de acolo sa il sunam pe Nicu. Asa am facut, semnalul la telefon insa nu a venit. Sansa noastra s-a numit un baiat de la o microhidrocentrala aflata chiar la intrarea in Riul Sadului care ne-a pus la dispozitie un telefon fix.

Pina a venit Nicu sa ne recupereze am luat masa de seara, undeva  pe marginea riului. Apoi am plecat catre casa facind un scurt popas in Talmaciu, acasa la Nicu unde l-am revazut pe tatal sau si unde i-am cunoscut sotia si pe cele doua adorabile fetite. Mare noroc am avut cu baiatul asta si tare ii multumim.


Si astfel s-a terminat si prima excursie in Muntii Lotrului. In mod cert doresc sa revin mai ales pentru a parcurge creasta principala si pentru a urca virfurile cele mai inalte.



Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017