După ce în prima parte a dimineţii am privit Tara cam de sus, de pe vârful Curevac, pentru restul zilei am planificat o excursie mai lungă ce avea ca obiectiv urcarea pe Muntele Crvena Greda.

Ca de obicei, avem probleme cu găsirea intrării în traseu. Norocul nostru de data asta se numeşte un băiat muntenegrean care mergea cu maşina prin pădure şi care ştie şi engleză. Din discuţia cu el deducem că suntem destul de aproape. El ne îndrumă către satul Bosaca de unde teoretic începe traseul.

Spun teoretic pentru că în sat dăm doar de o săgeată pe care scrie Jablan Jezero. Cam vag, însă studiind harta vedem că e pe direcţia bună.


Lăsăm maşina în primul loc prielnic şi plecăm încotro vedem cu ochii. Nu de alta dar se pare că nu e marcaj. Mergem însă pe o potecă clară printr-o pădure întunecoasă. Zărim şi ceva marcaje vechi.


Ieşim din pădure într-o poiană foarte frumoasă plină de flori, care mai de care mai frumoase. Dacă Durmitorul e faimos pentru ceva cu siguranţă este faimos pentru flori. De aici traseul e minunat. În fundal e muntele Crvena Greda, un uriaş perete de calcar ce pare a se termina cu un platou deasupra. Mai departe, către stânga e partea somitală a Durmitorului dominat de Vf. Bobotov Kuk.


Nici nu ştii încotro să te uiţi, la flori, la potecă sau în zare către munţii cei înzăpeziţi. Mergem bine, întins, încă nu sunt mari diferenţe de nivel de urcat.


La un moment dat ne atrage atenţia o stâncă mare la baza căreia se afla o clădire în ruine probabil o fostă stână.


După ce trecem de stâna dăm, oarecum involuntar de o intersecţie de trasee. Să nu vă închipuiţi un stâlp cu săgeţi.


Sunt doar câteva cuvinte înşirate pe o piatră şi abia se poate citi. Iară scoatem harta, nici ea grozavă, şi deducem că prin stânga se ajunge la lacul Jablan, iar noi trebuie să ne continuăm călătoria pe la dreapta.


Urcăm mai abrupt însă nu foarte mult timp. Urmează apoi o coborâre pe la baza unei stânci. Aici întâlnim şi depăşim primul grup de turişti.


Locul e grozav, unul dintre cele mai frumoase din câte am văzut: sub noi e lacul de smarald Jablan, aflat sub Crvena Greda, iar în fundal creste cu zăpadă.


Stăm puţin la poze şi la popas. Apoi continuăm urcarea pe un horn. De aici traseul devine ceva mai dificil în sensul că există câteva zone expuse, alunecoase unde este nevoie de atenţie. Trecem o vale seacă în zona Na Samr iar de acolo începem urcuşul final. Dăm de zăpadă începem să vedem staţiunea Zabljak şi lacurile Crno Jezero, Zminje.


Întâlnim şi primele porţiuni acoperite cu zăpadă. Unele pot fi ocolite iar celelalte le traversăm cu grijă. Începem să intrăm în lumea jnepenilor şi poienilor create de ei. Poteca începe să nu fie chiar evidentă aşa că
mergem cu şi mai mare atenţie.


Ajungem într-un loc frumos, cu belvedere splendidă către partea somitală a Durmitorului. Până la Vf. Crvena Greda( 2146m ) nu mai este mult, eram convinşi că vom ajunge repede, în câteva minute.


Avea să urmeze o balaureala de povestit la nepoţi. Mergem pe sub nişte jnepeni mari care se agaţa de noi aşa cum pot mai bine. Schimbările de direcţie sunt dese, noroc că ne mai întâlnim cu turişti care coboară. Urâtă a fost partea asta însă când am ajuns în sfârşit pe vârf satisfacţia  a fost pe măsură.


Peisajul care se vede de aici a meritat tot efortul. Sub noi e o prăpastie adâncă, grohotişuri, multe păduri, lacuri. Iar în faţă sunt creste, vârfuri custuri şi zăpezi. Stăm mai mult timp aici. Deşi aparent aici e finalul traseului vedem că mai există ceva posibilităţi de a continua. Mergem atent având tot timpul prăpastia în stânga noastră. Ne oprim la un alt punct de belvedere.

Conform hărţii putem face un circuit. Mergem în continuare urcând o vreme abrupt. De acolo urmează o traversare urâtă având într-o parte prăpastia iar în cealaltă jnepeni mari şi îndărătnici. Nu există potecă, doar marcaje vechi şi foarte vechi. Ajungem într-un punct mai înalt, pierdem şi marcajul. Continuarea era sumbră: o porţiune imensă de jnepeniş până mai sus, unde există un drum.

Renunţăm la ideea circuitului şi revenim la Bosaca exact pe acelaşi traseu. Dar excursia nu se termină aici. Mergem cu maşina prin pădure o bucată, parcam iar apoi mergem către lacul Zminije.


După o plimbare frumoasă de circa 40 de minute ajunge la acest frumos lac aflat în mijlocul pădurii. La întoarcere ne împrietenim cu nişte muntenegreni stabiliţi în Germania şi care pe deasupra mai aveau şi prieteni în România. Avem noroc cu ei fiindcă ne găsim maşina aproape blocată de o altă în locul în care am parcat.

Muntenegrenii se mobilizează exemplar şi mă ajută să ies din această situaţie încurcată.


Revenim la Zabljak şi de acolo mai facem o scurtă plimbare până la Crno Jezero. Locul e foarte frumos: sunt două lacuri mari în care care se oglindesc crestele Durmitorului. De asemenea Crno Jezero este punctul de plecare pentru mai multe trasee montane în munţii din jur.

Şi asta a fost povestea zilei a doua în Durmitor. Ziua ce a urmat a fost cu siguranţă cea mai frumoasă. Dar povestea ei va veni în curând.