Poveste in alb si negru

Data publicarii: 17 nov 2008

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

A fost odata ca niciodata. A fost odata un munte.  Si acest munte avea citiva copii care-l iubeau. Copii mergeau adesea la el ascultindu-I povestile aduse de vinturi sau ape. Asa a fost si acum. Se trezira dis de dimineata, isi facura bagajele si pornira voiosi la drum. Dimineata aceasta de noiembrie e rece tare. Cei  patru parasesc tumultul acestei  lumi pentru a se desfata cu padurea si zgomotele ei. Urca pe poteci ori pe drum, avind fete voioase si rumene. Nu se grabesc desi ziua e scurta si padurea cam salbatica, putini sunt cei care merg pe aici.



Deodata ajung intr-un loc ceva mai deschis:  in fata lor un pirias despicase doua stinci facindu-si drum lspre vale.

-    Mai ce frumos e aici! Isi spusera ei. Hai ne urcam pe stinci!

Urcara cu rabdare una din stinci care era scaldata in soarele diminetii. E bine aici sus, frigul de dimineata incepe sa se inmoaie. Sub ei se afla o prapastie grozava iar in zare alti citiva munti ofera un spectacol de prima mina: Craiul sta pe Piatra privind Bucegii si Postavarul. 



Statura mult aici pe stinci; intr-un tirziu isi spusera ca ar fi frumos sa insoteasca piriasul pina la iesirea dintre stinci. Zis si facut.

Sosi insa vremea ca ei sa isi continue drumul. Pe o poteca inca inghetata ajunsera la casura vinatorilor. Tolanit in niste paie ii astepta un catel negru care i-a latrat un pic insa care nu s-a indurat sa isi paraseasca culcusul cel moale si cald. Copiii isi luara apa de aici si mersera mai departe.



Urcusul era acum mai greu. Pe alocuri se intimpla sa mai alunece, obosira curind insa continuau drumul cu hotarire. Asteptau cu nerabdare momentul in care padurea se termina spre a se desfata cu soare. Stiau ei  ca de sus, de deasupra padurii, aveau sa vada multe.

Iesira din padure si isi mai trasera sufletul pe niste smocuri de iarba mari si moi. Locul oboselii a fost luat repede de veselie.  Urcara apoi la stina.



Oile, cainii si ciobanii plecasera de mult de aici insa tot locul pastra urma trecerii lor.



Deasupra pasari rapitoare zburau maiestos una pe linga cealalta intr-un frumos dans al dragostei. Linga stina doua stinci mari. Copiii se urcara pe ele  si tare mult le placu ce li se asternu in fata ochilor.



Alti munti frumosi: fratele Ciucas, Grohotisul, Neamtu, Baiul, Bucegii se lafaiau in soare, Craiul avea norii la Picioare, Postavarul era la o aruncatura de bat; in spate, mai timizi Fagarasul si Iezerul se ascundeau in spatele Craiului.  In zare virful cel mai inalt de aici.

Cu speranta si plini de viata saltara rucsacii si plecara spre virf.



Ajunsera acolo inainte de apusul soarelui. Incepuse sa se faca frig, vintul se intetise. Ramasera doar ei pe virf. Astepara cu rabdare ca soarele sa se ascunda de ei dupa Bucsoi. Sfera rosiatica se facea din ce ince mai mica si cobora incet-incet lasind intunericul sa isi inceapa vremelnica stapinire.



Copiii plecara spre  cabana. Coborind Piatra Scrisa in lumina palida a inserarii ajung repede linga Sura de Piatra. Se vede o luminita. E cabana! Fiecare se bucura de acest loc cald, primitor. Incep sa se dezghete. O felie de paine si o cana cu vin fiert cu multa scortisoara ii pun pe picoare. Pe fereastra cabanei se zaresc miile de lumini ale marelui oras.



Noaptea trece repede si primele lumini ale zorilor mijesc in spatele florilor de la ferestre.

-    Trebuie sa vedem rasaritul!

Linga cabana stau aliniate trei stinci mari fiecare avind un mic balcon. Soarele se ascunde pe undeva pe dupa Ciucas. Un cer portocaliu se contureaza in spatele Tigailor. E vint, e rece tare, e bruma groasa, iarba si pietrele sunt alunecoase. Copiii aliniaza cuminti pe stinca. Asteapta cu rabdare soarele infruntind vintul rece. O luminita strapunge Ciucasul.



-    El e! E soarele! Uite cum rasare!

Poiana Surii de Piatra se umplu de lumina blinda a diminetii. Simpla stralucire a soarelui puse frigul pe fuga si potoli vintul lasind loc unei atmosfere placute. Omleta si ceaiul fierbinte dadura puteri copiilor. Acestia au plecat glont spre Sura de Piatra, au trecut pe sub podul natural de acolo catarindu-se pina in cel mai inalt loc. De sus se vede bine Piatra Scrisa, cabana e jos, in mijlocul poienii, iar in zare e marele oras invaluit in fum.



Se face vremea de plecare. Cei patru pornesc la vale pe potecile padurii. Pasii ii poarta pe carari batute de asta data. Nu mai sunt singuri in padure, din cind in cind intilnesc si alti drumeti.



Ajunsi la poale, inainte de a reveni in lumea de fiecare zi intorc capul gindind: Ce frumoasa este Piatra Mare!

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017