După mai multe zile superbe petrecute în Muntenegru am mers pe coasta Adriaticii către nord. Ieşim din Muntenegru pe la punctul de frontiera de la Herceg Novi, cel mai mare port al ţării. De cum intrăm în Croaţia, şoseaua devine impecabilă.

Domnul Stoica spune, şi bine spune:
- Ai văzut tu vreo țară catolică să fie amărâtă?

N-am văzut.


În schimb peisajul este superb, dar parcă nu aşa frumos ca în Muntenegru. Urcăm, încet, constant, trecem de aeroport. Undeva jos încep să se zărească casele din Dubrovnik. Citisem că a intra în zona cetăţii din Dubrovnik cu maşina e o adevărată aventură. Aşa că am căutat un loc de parcare sus, pe Jadranska Magistrala, care ocoleşte întrucâtva oraşul. Şi am găsit.

Balcanismul încă nu a murit în Croaţia: lângă parcare, pe deal sunt aruncate tot soiul de mizerii. Mergem pe jos până la prima stradă care pare să coboare către oraşul vechi. Coborâm pe o străduţă pe care încape doar o maşină. Şi din câte am văzut locuitorii au maşini aşa că strada e folosită şi pentru circulaţia auto.

Nu ştiu cum se rezolvă aici o scenă în care se întâlnesc două maşini. Peter Mayle, un scriitor englez mutat în Provence povestea că, într-o asemenea situaţie, şoferii din Provence aşteaptă până mai apare o maşină iar cei majoritari au astfel prioritate de trecere.

Din când în când reuşim să mai scurtăm drumul pe nişte alei cu scări. Deasupra noastră e o telecabină care te urca pe muntele din vecinătate, de unde probabil panorama e mai deosebită. Dar şi mai scumpă.

E timpul să ne familiarizăm cu Croaţia: moneda naţională se numeşte kuna. Are ca subdiviziune lipa. 1 kuna = 100 lipa. 1 euro = 7 kuna.

Ce ne-a şocat rău de tot la Dubrovnilk au fost preţurile. Totul este foarte scump: de la patiserie, la îngheţată la cornet ( 20 kuna ), la telecabină. Pătrundem în cetatea Dubrovnikului pe poarta de vest. Nici nu intrăm bine şi suntem întâmpinaţi de un panou care arată distrugerile suferite de cetate în recentul conflict armat cu sârbii, din anii 90.

Dubrovnikul a fost atunci unul din teatrele de război din fosta Iugoslavie. S-au dat lupte grele iar locuitorii au fost supuşi unui adevărat asediu căruia însă i-au rezistat.

Cetetea a fost refăcută astăzi. Se vede clar care au fost clădirile lovite şi care nu, după culoarea acoperişului. Avem cu noi un ghid Dubrovnik in your pocket şi ne orientăm după el.


Coborâm scări pe o străduţă destul de îngustă şi ajungem într-o piaţă mare aflată chiar în faţa Bisericii Sfântul Vlaho. Aceasta biserică este construită în stil baroc, fiind ridicată între anii 1705-1717. Găzduieşte în altar, o statuie de bronz a sfântului ocrotitor al Dubrovnikului, ce este scoasă în fiecare an în timpul festivalului Sveti Vlaho. Vitraliile bisericii sunt de dată recentă, au fost montate în 1970.


În faţa bisericii, în piaţa numită Luza se afla şi Columna lui Orlando, silueta sculptată a unui cavaler.


Lângă biserica se afla Mica Fântână a lui Onofrio, o sursă excelentă de apă bună şi proaspătă. În faţa bisericii se găseşte cea mai importantă arteră din cetate numită Stradun.


Noi ne îndreptăm însă spre catedrala oraşului pe care o şi vizităm. Catedrala a fost dată în folosinţă din 1673, fiind proiectată de arhittectul italian Andrea Buffalini. Aceasta găzduieşte un altar poliptic cu tema Intrării Sfintei Maria în Biserică.

În Trezoreria catedralei se păstrează capul Sfântului Vlaho, împodobit cu o coroană încrustată cu pietre preţioase. Un cutremur, survenit în 1979, a dus la efectuarea de drenaje dedesubtul catedralei, astfel că în timpul excavaţiilor s-a descoperit o catedrală în stil romanic, pe locaţia celei actuale. Catedrală în stil romanic, fusese precedată de o biserică din sec VI, după cum au dezvăluit cercetările.


De aici alegem să ieşim în afara zidurilor cetăţii către port. Aici se află tot felul de ambarcaţiuni de mici dimensiuni, unele dintre ele proiectate foarte ingenios. Mergem pe o alee pe lângă ziduri şi poposim scurt pe nişte pietroaie mari.


Revenim în cetate şi mergem pe Stradun, principala arteră din cetate, până la Poarta Pile. Aici, chiar lângă poartă, se găseşte Marea Fântână a lui Onofrio.



Lângă Biserica Sf. Salvador se afla Mănăstirea Franciscană - una dintre cele mai importante atracţii turistice din Dubrovnik. A fost construită în secolul al XIII-lea şi este alcătuită dintr-o biserică, un muzeu, o farmacie, o galerie şi o grădină.


Farmacia se afla în acest loc încă din anul 1317 fiind cea mai veche farmacie din Europa. Partea interesantă este că ea funcţionează şi astăzi.

Aceasta farmacie a fost vizitată de oameni faimoşi de-a lungul timpului. Acest fapt este imortalizat într-un panou mare, unde sunt scrişi şefii de stat care au călcat pe aici. Dintre români, au fost la farmacia din Dubrovnik foştii preşedinţi Nicolae Ceauşescu şi Emil Constantinescu.



Poţi identifica uşor clădirile care au rămas neatinse de bombardamentele sârbeşti.


Poţi urmări furnicarul de oameni din cetate.


Poţi admira peisajul maritim-montan.


Poti vedea cum arată curțile oamenilor.


La finalul zilei am plecat către Split. Înainte de de a părăsi Dubrovnikul am poposit în port. Aici am văzut câteva nave de croazieră mari. A fost prima dată când am stat foarte aproape de un astfel de vas.

Ştiţi ce a spus olteanul cina a văzută girafa?
- Aşa ceva nu există!!!


Aşa am spus şi eu când am văzut aceste vapoare. Deşi mai văzusem poze şi văzusem un vas de mari dimensiuni în golful Kotor, dar de undeva de sus, ăsta mi-a depăşit imaginaţia. E M-A-R-E! Nici nu intra tot într-o fotografie.

După ce ne-am închis cu mâinile gurile căscate şi am făcut eforturi mari pentru a le menţine aşa, am părăsit Dubrovnikul. Următoarea zi vom poposi la Split, al doilea oraş al Croaţiei, despre care am să vă povestesc cu altă ocazie.


În drum am întâlnit indicatoare către nişte oraşe despre care auzisem în perioada lungului război din Bosnia: Mostar, Sarajevo, Banja Luka. La un moment dat am intrat pe teritoriul Bosniei însă preţ de doar 12 km. Aici se afla singurul port al acestei ţări, oraşul Neum.