Plătim intrarea şi pătrundem în interiorul zidurilor. Ceața este atât de groasă încât nu vedem nici măcar lacul cu celebra lui insuliţă.

Castelul Bled este cel mai vechi castel din Slovenia fiind menţionat într-un document din anul 1011. De asemenea este foarte bine aranjat şi întreţinut.


Înăuntru se poate vizita un foarte interesant muzeu al tipografiei, o cramă de vinuri şi o capelă. De asemenea priveliştea văzută din piaţa cetăţii ar trebui îţi ia respiraţia. Dar asta urma să o aflăm ceva mai târziu pentru că deocamdată putem admira doar ceaţa de foarte aproape.

Pentru început intrăm în câteva încăperi ale castelului în care ni se explică modul de viaţă al locuitorilor de pe aici.


Apoi mergem la capelă. Aceasta e foarte bine întreţinută şi pare autentică.



Când revenim în Piaţa Mare vedem cu surprindere că ceaţa începe să se risipească iar soarele face mari eforturi pentru a străpunge norii. Atmosfera e cam hipnotică, începe să se vadă şi lacul şi dealurile din jur. Ba mai mult zărim şi insuliţa de pe lac.

Coborâm apoi prin staţiune. Căutăm un birou Turist Info unde aflăm ce mai e interesant de văzut în zonă. În prima fază ne vom opri asupra Canionului Vintgar apoi vom merge într-un punct de belvedere frumos aflat deasupra lacului. De asemenea cerem informaţii despre cum putem face o tură pe munte. Doamna de acolo ne indică o cabană unde putem sta şi ne arată cum putem ajunge cu maşina relativ aproape de ea.


Dar să o luăm pe rând: mica staţiune Bled are o biserică interesantă pe care o vizitam rapid. E albă are un acoperiş colorat şi este şi ea aproape de lac şi de castel.

După aceea plecăm cale de vreo 7-8 km şi ne oprim la intrarea în Canionul Vintgar, unul dintre cele mai frumoase şi mai pitoreşti puncte de atracţie din Slovenia. Aici este amenajat un traseu ce merge de-a lungul unui râu cu ape verzui şi repezi care se grăbesc tare undeva către vale.


Stilul de amenajare este identic cu cel întilnit în Austria în canioanele Lichstensteinklamm și Kitzlochklamm. Adică poduri, punţi şi balustrade de lemn construite direct pe pereţii de stâncă deasupra râului Radova. Bineînţeles, se oferă o siguranţă deplină celor ce merg pe acolo.


Plimbarea este agreabilă, nu există nici un fel de dificultăţi de ordin tehnic. De cum plăteşti biletul de acces intri în pâine ca să zic aşa. Se trece râul imediat pe un pod, apoi se continuă frumos pe podețe trecându-se apa de câteva ori.


La un moment dat amenajările dispar iar traseul continuă pe o potecă ce ţine partea dreaptă a râului. Undeva mai jos întâlnim un viaduct care traversează canionul. Pare a fi de cale ferată. Sub el se află o cascadă de câţiva metri amenajată însă de mâna omului.


Continuăm pe potecă, apar din nou balustrade. Zgomotul apei se intensifică şi în curând aveam să aflăm şi de ce. Valea se deschide şi canionul se termină cu o cascadă de 26 de metri, numită Sum.


În jurul cascadei se poate face un fel de circuit astfel încât să o poţi privi şi de sus, de pe un podeţ, dar şi de jos, de la baza ei. Ultima parte e cam noroioasă dar nu regretăm nimic. Parcurgem înapoi cei 1600 de metri ai canionului exact pe acelaşi traseu pe care am venit. Acum atmosfera e mai prietenoasă fiindcă soarele e sus şi razele sale pot pătrunde în canion.

Vremea s-a îmbunătăţit semnificativ şi e timpul pentru a face un tur de lac. Găsim şoseaua potrivită cu ajutorul gps-ului şi mergem încet până găsim o parcare şi de aici o luăm pe jos. Scopul nostru este acum să urcăm pe Mala Osoijnica, un punct de belvedere superb aflat chiar deasupra Lacului Bled.


Găsim intrarea în traseu, marcajul e aproximativ dar nu ne speriem. Prima parte se urca abrupt prin pădure. Apoi la un moment dat ajungem la o intersecţie de poteci. În dreapta e un drum nemarcat dar în mod cert folosit. Urcăm pe el şi după două serpentine suntem la un loc de popas. De pe o băncuţă admiram Bledul cu tot ceea ce are el mai bun: castelul, lacul, insuliţa şi munţii din jur. Un loc minunat. Suntem aproape de Italia şi bănuim că unele creste montane aparţin de această ţară.

Plecăm mai departe. Pe drum ne întâlnim cu doi tineri italieni. Ei se spun că au urcat pe o altă parte, pe unde a fost rău şi periculos. Ne sfătuiesc să mergem pe Mala Osoijnica dar să ne întoarcem pe acelaşi drum. Noi le recomandăm locul de belvedere pe care tocmai îl părăsisem.


Urcăm iarăşi din greu ajungem la nişte intersecţii de trasee. Greşim un pic dar tot răul e spre bine fiindcă dăm de un alt punct de belvedere care nu dă înspre lac dar care e la fel de frumos.


Găsim şi drumul cel bun. Poteca merge pe deasupra unui loc abrupt dar în final ne aduce chiar pe Mala Osoijnica. Ei bine, a meritat efortul. Cu vârf şi îndesat. Ca să caracterizez într-un singur cuvânt: MI-NU-NAT!


Nu i-am ascultat pe italieni şi am plecat la vale pe unde au urcat ei. E adevărat, poteca e cam alunecoasă însă noi avem în picioare încălţări de munte. La un moment dat lângă o stâncă se văd nişte trepte. E o scară lungă de metal ce coboară abrupt şi pe undeva face un fel de curbă de nu i se vede finalul. Coborâm cu grijă şi nu păţim nimic. Apoi o luăm la vale şi dăm în drumul principal unde ne întâlnim din nou cu italienii. O perioadă mergem împreună cu ei schimbând opinii şi impresii.


Ne apropiem de insuliţa de pe Lacul Bled. Ca să ajungi la ea este o mică aventură. Accesul către insuliţă se face doar cu nişte bărci cu vâsle. Din cauza aceasta, în funcţie de locul în care te afli, o astfel de excursie poate dura ceva mai mult timp. În plus pauza pe insulă este de 30 de minute. Noi renunţăm fiindcă e octombrie şi se întunecă repede iar noi mai vroiam să mergem şi până în Pasul Vrsic în această zi.


Dar să vă spun câte ceva despre această insuliţă. Iar ceea ce vă povestesc este din ceea ce am mai citit la faţa locului:

Pe ea fost construită doar o mică bisericuţă. Ca să ajungi la ea este nevoie să urci 99 de trepte. Bisericuţa datează din secolul X, pe parcursul anilor i s-au adus, fireşte, diverse îmbunătăţiri. Ce e interesant e că vizitatorii pot trage clopotul bisericii. Bineînţeles contra cost. Neapărat trebuie să îţi pui o dorinţă, tragi clopotul şi dorinţa se va îndeplini.

Turnul cu clopotniţă care cam 50 de m şi domină întreaga privelişte oferită de insulă. Legenda spune că, în urmă cu multe sute de ani, un prinţ ce locuia în castelul Bled ar fi fost ucis de nişte tâlhari care l-au aruncat apoi în lac. Pentru a-i cinsti memoria, tânăra lui soţie hotărăşte să topească toate obiectele din aur şi argint aflate în castel şi astfel din preţiosul metal obţinut să fie turnat un clopot. Dorinţa văduvei era că acesta să fie amplasat în capelă de pe insulă. Însă o furtună puternică iscată din senin răstoarnă barca pe care se afla clopotul iar cei responsabili de aducerea lui îşi găsesc şi ei sfârşitul în adâncul apelor. Îndurerată, tânăra văduva se hotărăşte să-şi împartă averea săracilor şi să se retragă pentru totdeauna într-o mănăstire. Impresionat de hotărârile femeii, episcopul din acea vreme cere el însuşi turnarea unui clopot care va fi dus apoi pe insula Bled.