Slovenia: Pokljuka, Parcul National Triglav

Data publicarii: 26 iun 2014

Slovenia este faimoasa pentru multe lucruri, unul dintre ele sunt Muntii. In aceasta tara se organizeaza multe concursuri de schi de nivel mondial. Cea mai cunoscuta statiune pentru sporturile de iarna este Planja.

Noi nu am fost la Planja dar, ajutati de o doamna foarte amabila de la Turist Info ne-am pregatit o tura de doua zile pe munte. In primul rind amindoi veneam dupa o lunga perioada de pauza si un pic neincrezatori in propriile forte. De aceea am zis sa nu incercam sa ajungem tumna pe virful Triglav.

Traseele pareau lungi, cabanele se aflau la altitudine mare, nici nu stiam daca toate sunt daca sunt deschise sau inchise. In plus mai exista si spectrul serii care se lasa foarte repede la sfirsitul lui octombire, adica undeva in jurul orei 17.

Despre cabana aici:
http://www.slovenia.info/en/koca-planinski-dom/Blejska-ko%C4%8Da-na-Lipanci-mounta.htm?koca_planinski_dom=27497&lng=2

 

 

Mi se pare foarte faina ideea de a include toate cabanele pe site-ul oficial de turism din Slovenia. Poate invatam si noi romanii ceva din asta.

Sunam la cabana, avem ceva dificultati de comunicare dar pina la urma la telefon apare un tip pe nume Misha care stie engleza si care ne rezolva cu cazarea. De asemeena ni se explica cum sa ajungem cu masina cit mai aproape.

A doua zi plecam dis de dimineata. Se anunta o zi si jumatate de vreme buna. Revenim aproape de Bled de acolo urmam indicatoarele de Pokljuka. La un moment dat ne intersectam cu un drum ce vine de la Bohinj. Imediat dupa gasim indicator catre cabana.

Intram pe un drum forestier, tercem de citeva poieni. La fiecare intersectie gasim indicatoare. Doar ca sunt cumva prescurtate: scrie la Blejska, ba Lipanska, ba Lipanci, ba koca. In lipsa de alte repere urmam indicatoarele. Pe masura ce urcam drumul se strica din ce in ce mai tare.

La un moment dat, cam dupa 15km de drum forestier, gasim un loc unde sunt parcate multe masini. Aici parcam si noi. Plecam catre cabana tot pe un drum forestier insa acesta e inclinat nu e practicabil decit cu masini de teren.

La cabana se lucreaza de zor. Il gasim pe Misha taind lemne. Nu stiu cum se face dar ne recunoastem din priviri. Misha e un tip foarte inalt, cu par lung si blond, foarte comunicativ. Ne arata unde sa lasam unul din rucsaci si apoi ne indica si pe unde este drumul.

Tinta noastra este virful Debela pec, de 2014 metri. La inceput se urca printr-o padure de zada. Treptat vegetatia scade si ajunge pe creasta. Peisajul e inaltator, unul dintre cele mai frumoase peisaje vazute de mine vreodata. In fata noastra se casca o vale adinca, numita Prodi. Iar dupa ea se inalta calcare impresionante ce culmineaza in Virful Triglav.

Apropo de asta: Triglavul este singurul Parc National din Slovenia. Triglav inseamna trei capete. Asa este si aspectul virfului Triglav, un virf mai inalt ( 2864m ) strajuit de alte doua aproape la fel de inalte.

 

Vizibilitatea e minunata, undeva departe se vad niste ghetari care cred ca sunt in Italia. De aici drumul tine in mare parte creasta. Se ocolesc pe curba de nivel citeva virfuri iar la final ne asteapta o urcare zdravana pina pe Debela Pec.

Pe munte sunt destule grupuri, sportul asta pare a fi popular printre localnici. Urcam si noi panta si ne oprim pe virf. Totul e minunat: nu bate pic de vint, vizibilitatea e extraordinara, revedem de departe pina si lacul Bled. In stinga avem virful Brda.



Pe virf este o cutie metalica in care se afla caietul de virf. Ne trecem si noi. Rasfoiesc paginile in cautare de alti romani care sa fi fost pe aici, din pacate nu gasesc pe nimeni. Caietul e interesant: are un cap de tabel si trebuie sa scri  ( banuiesc ) cine esti, din ce oras, pe unde ai urcat si pe unde vrei sa cobori, semnatura.


Linga virf pe undeva e un fel de teava, ca de cismea. Ma duc, ma uit, pun mina si vad ca ma murdaresc. Pun palma si ce sa vezi: pe virf e un fel de stampila. Ulterior am vazut ca unii cind au ajuns pe virfuri si stampilau niste carnete.

O alta chestie interesanta: prima grija a fetelor si femeilor din Slovenia este ca atunci cind ajung pe un virf, sa schimbe tricoul. Fetele nu au nici un fel de inhibitii. Ce e si mai interesant e ca unele nici macar nu poarta sutien. Si de aceea muntii din Slovenia sunt cei mai faini. :))

Dragi fani ai barurilor de tip Hooters, mergeti in Slovenia prin munti si aveti numai de cistigat: faceti miscare, nu risipiti banii aiurea si aveti peste tot privelisti...de toate felurile.

Ii spun Ramonei:
- Tu, nimic, nimic?
- N-am transpirat, imi raspunde sec.

Mergem la vale, pe urcare sunt vreo doua grupuri. De la distanta privim entuziasmati momentul schimburilor de tricouri.



Revenim in saua unde iesisem initial. Continuam traseul pe creasta, catre vest. Urcam si facem un popas lung pe virful Brda, unde imi stampilez si cealalta mina, in lipsa de carnet. De aici parca vederea e si mai buna. Intram in vorba cu un tip care ne intreaba de unde suntem. Cind afla de Romania imi pune multe intrebari despre Carpati: e adevarat ca e multa padure de brad, e adevarat ca se poate campa oriunde?

La rindul meu il intreb despre Triglav. Tipul imi vorbeste cu insufletire despre muntii din tara lui. Ii cunoaste bine si imi spune ca nu e chiar dificil de urcat virful cel mai mare. Ba chiar imi arata si o poteca si imi spune si arata cum se numesc toate virfurile mai inalte.

Asa fac cunostinta cu Mali si Veliki Draski, cu Prisank, Rjavina, Jalovec, Mali Triglav si multe altele. Tipul ne da si o sugestie pentru ziua de maine:

-Incercati sa ajungeti pe Mali ori pe Veliki Draski. E un pic cam departe, vedeti ca maine se schimba ora, dati ceasul inapoi, asa ca pe la ora 16 se intuneca.

 

Virful Debela Pec vazut de pe Brda

 


Ii multumim si ne despartim. Creasta ne coboara tare pina intr-o alta sa. De aici se poate cobori la cabana. Ce e ciudat e ca pe harta noastra nu apare ca s-ar putea continua pe creasta. In teren exista insa marcaj. Apreciem ca mai avem timp si ii dam tot la deal. Nu regretam deloc. Trasseul e mai salbatic. Incepem si facem glume: noi nu ne-am dorit un traseu ca toate traseele, noi ne-am dorit un traseu salbatic..Prietenii stiu de ce :)

Ajungem la o portiune faina cu lanturi, usor expusa. Ce e mai rau e ca trebuie sa coborim insa nu ne descurajam. Urmeaza alt virf aflat aproape. Asta in linie dreapta. Poteca insa ne-a dus pe virf pe un drum ceva mai intortocehat, cu suisuri, coborisuri si lanturi. 



Am ajuns pe virful Lipanski vrh( ce-o fi insemnind asta? ), unde imbogatesc colectia de stampile. Aproape e un stilp indicator si doi tineri. Ar cam trebui sa coborim si nu se prea intrevede pe unde. Ar fi varianta sa ne intorcem in sa. Dar ziceam sa continuam si sa intrebam. Drumul a fost la fel de intortocheat si de lung pentru o distanta ce in linie dreapta insemna maxim 100 de metri: coborit, urcat prinrte jnepeni, lanturi. Cind ajungem, nici tipenie de om. Ne aflam pe virful Mrezce.

Sagetile indicatoare nu ma lamuresc. Pe unul din ele scrie Lipanska si arata o directie incerta. No, e timpul sa ne folosim instictele de gasit o coborire pe nemarcate se pare. Ne raspindim la o distanta de 50 de metri unul de altul si mergem doar doar om gasi vreun semn. Nimic. Ne intoarcem pe un loc mai inalt examinam terenul si harta. Si mergem dupa cum ne spune experienta.

Desi e weekend la cabana ramane putina lume, in total suntem vreo opt. Cabana poate primi 36 de persoane. Ca sa dormi aici ai nevoie de 10 euro de persoana.

Seara va fi una frumoasa. Mincam ceva traditional: pare un fel de tocanita cu de toate, extrem de gustoasa. E gatita de catre Joze Tomc, proprietarul cabanei. Din pacate nu putem comunica cu el decit prin semne. La masa sunt si muncitorii care lucreaza la renovarea cabanei. Cu totii urmarim pe un televizor, in direct, un El Clasico in care Barcelona cistiga in fata lui Real Madrid.

A doua zi ne trezim cum se crapa de ziua. Astazi si in Slovenia se trece la ora de iarna ceea ce inseamna o ora de lumina in minus. Plecam repede catre creasta si o luam catre vest de unde am ramas, adica de pe virful Mrezce.

Tinta de azi:
- ce am vrea: virful Veliko Draski
- ce ar fi realist: virful Visevnik vrh
- unde am ajuns: virful Mali Draski


Ajungem repede in creasta, ne miscam bine si intram in poteca. Din pacate pierdem repede marcajul dar ne descurcam si coborim pe o vaiuga pietroasa.

 

 

N-a fost chiar rau mai ales ca ratacirea ne-a adus un bonus: un ciopor de capre negre care a trecut rapid prin fata noastra.



Pina la urma gasim si marcajul aflat  pe o poteca larga ce merge cam pe curba de nivel. Peste putin timp dam de o ramificatie care ne trimite pe un virf a carui denumire nu o mai retin, altinutinea, 1962m, era trecuta cu vopsea rosie pe o piatra.  Traseul e foarte prost marcat, ne ratacim de citeva ori dar pina la urma ajungem cu bine. Efortul a fost pe deplin rasplatit. Peisajul e din ala care iti taie respiratia. Exista si aparat de stampilat pe virf.

De aici incolo se pare ca avem de coborit o diferenta importanta de nivel dar vestea buna e ca marcajul e foarte bun si nu avem de orbecait. Coborim repede si dam iarasi in poteca aceea lata. Mergem drept pe ea pina la baza unui munte care in virf o cruce. De aici urcam abrupt pe un grohotis. Cam dupa 20 de minute dovedim urcusul. In fata ne sunt Virfurile Visevnik si Mali Draski. Intre ele pare a fi o sa, o custura. Pina acolo mai avem de urcat usor, la prima vedere.

De undeva din stinga vine o alta poteca spre creasta. Intilnim si primii turisti. Vremea e in schimbare, apar nori incepe sa bata foarte tare vintul.

Urcam ceva mai abrupt catre sa. In cele doua extremitati sunt sageti indicatoare. Ajungem la prima. Suntem cam dezamagigti. Ca sa ajungem pe Veliki Draski ar trebui sa coborim destul de mult intr-o caldare si mai apoi sa urcam tare. De Visevnik, tinta realista, nu suntem atrasi fiindca e cumva izolat, in afara crestei.

Pe vai incepe sa se miste ceata. Hai sa mergem sa vedem ce scrie si pe celalalt indicator. Ne deplasam greu vintul e gata sa ne dea jos de citeva ori. Speram sa gasim un drum catre  Veliki Draski faea sa fie nevoie sa coborim in caldare, pe undeva pe sus.

La intersectie, pe sageata, scrie Triglav 6 ore. Poate daca aveam mai multa incerdere in fortele propri l-am fi putut aborda.

Din pacate pe aici era drumul catre una din cabane si mai era ceva de mers. In tot timpul asta si eu si Ramona ne uitam pofticiosi la Mali Draski si ne gindeam ce fain ar fi sa il urcam chiar daca pare greu si chiar daca nu e marcat. Dar nici unul din noi nu zicea nimic.


Pina la urma ne-am prins ce vrem de fapt. Urcusul pe Mali Draski a fost superb. Diferenta mare de nivel, cautat prize, vint puternic. Dar cu grija si cu rabdare am reusit. Peisajul iarasi exceptional. Sub Mali Draski se casca un hau mare, de citeva sute de metri. Pe partea cealalta e Triglavul cu virfurile sale albe si cu tot ceea ce are el mai frumos. Stam cam un sfert de ora in virf si admiram in voie. Suntem doar noi si parca tot Triglavul e al nostru.

Virful Visevnik vazut de pe Mali Draski


Facem observatii detaliate despre modul in care se ajunge la cele doua cabane aflate sub virful Triglav, situate cam la 2500 de metri altitudine. Cine stie, poate vreodata ajungem si pe acolo.

 

La odihna pe unul dintre cele mai frumoase virfuri pe care le-am urcat

Coborirea de pe Mali Draski, a fost mai usoara decit ne asteptam. Mergem prudent la ceva distanta unul de altul ca sa nu ne dam accidental cu pietre in cap.

 

Ajungem cu bine in sa. Ceata incepe sa puna rapid stapinire pe munte. Virful Visevnik abia se mai vede. Urmeaza custura si Mali Draski. Plecam spre cabana pe acelasi drum. Vremea e in schimbare si ceata incepe sa invaluie virfurile inalte.



Mergem rapid, mergem pe poteca cea bine batuta pina la locul in care am vazut caprele. De aici nu mai urcam in creasta, pe unde am venit, ci tinem poteca inainte. Intuitia ne spune ca trebuie sa duca la cabana. Harta pe care o avem contine mult mai putine trasee decit sunt in realitate in teren. Spre deosebire de hartile din Romania.

Ajungem cu bine la cabana, fara sa mai facem poze ca nu mai avem la ce. Ne luam ramas bun de la cabanier si de la Misha care se minuneaza cind afla unde am ajuns. Ne spune ca virful ala e chiar periculos de urcat dar si ca satisfactia e mare.



Plecam la vale catre parcarea din padure. Pe drumul forestier e destul de multa lume, asta in contradicitie cu numarul mic de oameni intilniti azi. Pe la ora 15 suntem la masina. Parcurgem drumul forestier si decidem sa mai folosim ziua, atit cit mai e lumina, sa vedem lacul Bohinj, un lac cu suprafata mare, inconjrat de munti si paduri. Incepe sa ploua.

Ca si concluzie, cele doua zile pe munte in SLovenia au meritat cu virf si indesat. Sunt multe trasee de facut, multe virfuri de urcat insa ne-am simti bine si odata ne-ar place sa revenim ca urcam insusi virful Triglav.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Viorel

    27 iun 2014 10:25:57

    Fain articol. In fotografia "Virful Debela Pec vazut de pe Brda" este remarcabil cat de buna este vizibilitatea, lipsita de smog-ul pe care il vezi tot timpul pe la noi...

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017