Inceput de mai in Maramures si in muntii sai

Data publicarii: 30 sep 2014

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

In minivacanta de 1 Mai 2014 am ajuns pe plaiuri maramuresene. Locurile au ramas la fel de frumoase cum le stiam, oamenii sunt la fel de calzi si primitori. Una dintre zile a fost dedicata activitatilor culturale, respectiv vizitarea Muzeului Satului de la Sighetul Marmatiei si al Memorialului Victimelor Comunismului, tot la Sighet. Acesta din urma mi-a lasat o impresie puternica desi stiam la ce sa ma astept. E un cistig faptul ca exista asa ceva si ca putem vedea fata mai urita a ceea ce a insemnat comunismul in Romania.

Dar ce este comunismul? Cea mai mare aflare in treaba a lumii, spunea un banc.

La Muzeul Satului din Sighetul Marmatiei

Cimitirul Vesel din Sapinta

 

Casa Memoriala Ioan Stan Patras din Sapinta

Am revenit dupa multi ani si la Cimitirul Vesel de la Sapinta. Am fost oarescum dezamagit: lume multa, biserica in renovare si degradare. Dar tot am stat sa citim textele de pe cruci. Am vizitat si casa lui Ioan Stan Patras, intemeietorul cimitirului vesel, unde l-am intilnit pe cel care ii continua munca, Dumitru Pop Tincu. El ne-a vorbit cu insufletire despre lucrul lui si despre albastrul de Spainta. Ne-a inseninat o zi mohorita.

Am revazut, dupa o lunga pauza si Manastirea de la Sapinta. Croita din lemn, inalta, aflata in mijlocul unei paduri, biserica se afla intr-o oaza de liniste chiar daca e la mai putin de 2km de furnicarul de oameni ce viziteaza Cimitirul Vesel.

 


Inapoi, in drum spre Sighet, intr-un loc in care Romania si Ucraina sunt despartite de doar citiva metri ne-am oprit la Cimitirul Saracilor, ansamblu arhitectural dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea.

A fost desenată din brazi o hartă a ţării, iar în locul de pe hartă al oraşului Sighet (socotit un epicentru al acestei represiuni) a fost ridicat un altar.

În anii 2011 – 2012, în partea dinspre şosea a fostului cimitir a fost ridicată o Poartă a Memoriei care ţine loc şi de clopotniţă.

Seara am ajuns in satul Repedea unde ne-am cazat la o pensiune. Satul este locuit in special de ucrainieni. Nu trebuie sa te mire daca mergind prin sat auzi vorbindu-se mai degreaba ruseste decit romaneste. Cu toate acestea acestea localnicii cunosc si vorbesc si limba romana.

Dis de dimineata plecam cu masina pe drumul forestier ce duce catre munte. Azi suntem cinci: Ramona, Ioana, Dorin, Dl. Stoica si eu. Drumul se strica repede si lasam masina destul de aproape de sat, linga un piriu canalizat.


De aici o luam in sus tot pe drumul forestier. Telul nostru e sa gasim un fost canton iar de acolo sa urcam pe un marcaj banda albastra, conform unei harti ce o gasisem pe la pensiune. Cert e ca am ratat cantonul si ne-am dus pe drumul forestier mult in sus, vreo 6km pina la Cantonul Smerceni.

Aici intilnim un tractorist de TAF cu care intram in vorba si care ne da citeva relatii. Trecem apa peste un pod si mergem pina la urmatoarea intersectie. De pe versant vin doua drumuri forestiere. Il alegem pe cel mai putin noroios.



Urmeaza o urcare lunga prin padure, presarata cu citeva pauze. Prognoza meteo nu era grozava si parea a se indeplini. La un moment dat gasim un loc unde s-a facut exploatare. Sunt multi arbori cazuti, peisaj dezolant. Undeva insa ochesc un culoar ce pare a ne scoate in golul alpin. Mergem catre el si ni se confirma banuielile: am scapat de padure. Scoatem harta si incercam sa ne localizam. Nu reusim insa directia generala de mers e clara. Practic nu putem sa ne dam seama ca suntem undeva sub Virful Farcau.

Virful Pop Ivan

Urcam pe iarba pe linga padure. Incepe sa ploua. Ne adapostim sub copaci. Din fericire ploaia se termina repede. Avansam inca un pic si ne oprim pe malul unui paraias, sursa foarte buna de apa.

Aici facem pauza de masa ca trecusera cam 4 ore de la plecare. Dupa aceea mergem in sus cumva de-a coasta sperind sa prindem cumva o urcare catre Farcau. Ceea ce prindem insa e o noua ploaie, din fericire scurta si linistita. In partea opusa a vaii, pe Virful Pop Ivan se dezlantuie o furtuna mare cu tunete si fulgere. Bine ca nu am ales sa mergem acolo.



Prindem insa o poteca ciobaneasca si mergem de-a coasta. Drumul e agreabil, vizibilitatea e buna: avem mereu in vizor niste virfuri din Urcaina dar si virfuri romanesti. Poteca ne urca usor, dam de petece de zapada si ne trezim apoi pe malul lacului Vinderel. Abia acum ne dam seama ca ne-am localizat prost si ca astfel am ratat urcarea pe virful Farcau.

Lacul Vinderelu si Vf. Mihailecu


Renuntam sa il urcam pentru ca de data asta ploaia nu ne-a mai ierrat. Initial planuiam sa urcam virful Mihailecu si sa mergem pe creasta pina in Saua Pietriceaua. Dupa ce am vazut ce traznete erau pe Pop Ivan am renuntat si am inceput sa coborim pe un picior lat de munte.  Undeva mai jos se vede o stina iar mai apoi un drum forestier.



Pe la jumatatea coboririi ploaia se mai domoleste. In plus gasim o poteca clara ce duce catre Saua Pietriceaua. Ii strig pe Ioana si pe Dorin care au luat avans. Urca inapoi si plecam in grup compact catre Saua Pietriceaua. Vremea se imbunatateste ceea ce nu poate decit sa ne bucure.

Vedere din Saua Pietriceaua. In fundal sunt Muntii Rodnei


In Saua Pietriceaua se face chiar cald. Ne oprim sa putem admira mai bine crestele inzapezite din Muntii Rodnei. Reusim sa identificam si Tiblesul, pe care il urcasem cu doar doua zile in urma. De asemenea, se vad si Muntii Gutai. De Pop Ivan nu mai vorbesc, l-am avut in vizor cam toata ziulica.

Poza de grup: Ramona, Dl. Stoica, Ioana, Dorin si Bogdan

Mai jos de Saua Pietriceaua se munceste de zor: un TAF urca o panta grea, citiva oameni lucreaza la constructia unei stine.

 


Coborim la stina si intram in vorba cu ei. Cerem citeva informatii legate de drumul de coborire. Cred ca ne descurcam si fara ajutorul lor caci de acolo se poate cobori doar pe un singur drum. Inainte sa intram in padure gasim si primul marcaj. Uau, momentul trebuie imortalizat. Pina jos la masina mai gasim citeva, dar marcajul e rar si vechi.

In padure sunt noroaie mari pe care le evitam cum putem. Dam de poieni in care se mai afla suri. Din cind in cind taiem serpentinele pe niste poteci folosite de localnici. Zgomot de ape se aude din ce in ce mai tare, e semn bun, ne apropiem de Valea Repedea.


Si ca totul sa fie perfect ajungem chiar in drept cu masina! Trecem apa pe o punte lata. Abia acuma vedem si fostul canton pe care il cautam de dimineata. Asa se intimpla cind esti sofer si mergi pe drumuri proaste, esti mai atent la drum si mai putin la alte detalii.

Incheiem aventura dupa 10 ore foarte frumoase petrecute in niste munti deosebiti, mai putin cunoscuti si foarte putin umblati.

Traseul l-am reconstituit dupa citeva zile cu ajutotul Google Earth si al hartii:

Repedea - Canton Smerceni - Preluca Iurchii - urcare pe drum forestier si apoi prin padure pina sub virful Farcau - Lacul Vinderelu - Saua Pitriceaua - Repedea
Durata: 10 ore
Marcaj: am gasit banda albastra intre Saua Pietriceaua si Repedea. Marcaj foarte rar si vechi.

In final trebuie sa ii multumesc domnului Dinu Mititeanu pentru informatiile oferite care ne-au fost de un real folos. Asa cum discutam si cu el, e bine ca atunci cind mergi pe munte sa ai lectiile facute si astfel sansele de reusita vor creste considerabil.

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • maria obarse

    02 oct 2014 13:05:04

    "Boieru tot boier,domnule". Iti multumim Bogdane pentru Monte Cristalo si Maramuresul si muntii sai. Splendide peisaje,ales grup de oameni ai muntelui. La cat mai multe asemenea iesiri. PS Sper ca n-ati ratat la Sapanta, Manastirea Peri,ascunsa cumva privirilor de o perdea de conifere,cu cel mai inalt turn din lemn din lume,(peste 80 metri inaltime). Ce locuri, ce oameni... Toate cele bune si multe "satisfactii montane".

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017