Muntii Birgaului: in drum spre Heniu Mare

Data publicarii: 28 oct 2014

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

Dupa ziua minunata petrecuta in Calimani a urmat o o noua piatra de incercare pentru noi: excursie in Muntii Birgaului. Tinta noastra era Virful Heniu Mare, cel dotat cu turn si antene. Citisem pe internet citeva jurnale, si in toate se povestea despre mers pe trasee nemarcate, dificultati de orientare si balaureala.

Din Prundu Birgaului mergem cu masina pe vale pina la o bariera care o gasim pusa. Acolo este statia inferioara a unei instalatii de transport pe cablu care ii duce pe cei de la Radiocom pina sus la turnul de televiziune. Unii i-ar spune telescaun. Treaba e ca nu exista decit o cabina in care sa te poti urca. Mai mult decit atit, are aspectul unui butoi cu geam in jumatatea superioara. Acolo pot incapea cu greu trei persoane.

Suntem in aceeasi formatie de ieri: Dan, Leo, Alin si eu. Vorbim cu domnul de la Telescaun si ne spune ca nu prea urca lume pe jos pe aici. Ne zice sa ne mai orientam dupa stilpi si dupa cabluri.


Ne echipam si pornim pe vale. Trecem apa de citeva ori si oprim in dreptul unei vai care merge catre dreapta. Incepem un urcus greu. Pe vale sunt multe lucruri aduse de viituri. Altfel este frumoasa, plina de caderi de apa mai mici sau mai mari. Cu toate astea e  inclinata si nu prea avem spor la inaintare. Teoretic ar trebui ca la un moment dat sa iesim in stinga si sa ajungem sub firele de la telescaun.



Practic suntem blocati pe valea asta, nu avem pur si simplu pe unde iesi asa ca trebuie sa o urmam la deal pina la locul propice. Din pacate valea se tot indeparteaza de telescaun dupa cum ne dam noi seama. Nu avem contact vizual cu firele si cu stilpii. Trecem pe linga niste cascade pe care le urcam cu atentie fiindca solul e alunecos.



La un moment dat valea coteste puternic spre dreapta si decidem ca e cazul sa iesim de pe ea. Ceea ce si facem la prima si singura ocazie avuta. Ce a urmat a fost o balaureala adevarata. Am mers tot la deal, pe pante inclinate, prin locuri cu vegetatie abundenta, fara vizibilitate.  Am incercat diverse variante, am facut cunostinta cu tot felul de plante intepatoare, cu urzici. Undeva am facut un popas si am vazut ca urcasem o diferenta de nivel bunicica. In departare se vedeau Birgaiele si extremitatile vestice ale Muntilor Calimani.



Din pacate nici urma de stilpi si de poteca. Tinem pe cit e posibil directia de mers catre stinga. Dupa multa vreme, printre copaci vedem in sfirsit un stilp. Dar nu e simplu de ajuns la el. Trebuie mers prin padure pe un loc cu panta pronuntata. Apoi intram pe un jgheab si coborim puternic pina ajungem sub cabluri. De aici ne asteapta o urcare sanatoasa pina la stilp. Sub firele telescaunului e hatis, sunt plante mari, copaci doboriti. Nici urma de poteca asa cum credeam. Alin ajunge primul la stilp si nu sta pe ginduri prea mult. Urca o scara verticala de 25 de metri pina in virful stilpului de unde evalueaza situatia.


Dan urca si el pina la jumatate, unde este o mica platforma. Cind coboara facem evaluarea si sedinta tehnica: pina sus ar mai fi doi stilpi. Problema e ca suntem obositi si oarescum demoralizati de atita urcus cu obstacole. Estimam cam o ora si jumatate pina la virf iar coborirea inca nu ne dam seama pe unde ar putea fi. Oricum in tot ceea ce citisem se vorbea despre trasee nemarcate, doborituri, salbaticie.

Pina la urma decizia pe care o luam este sa coborim. Nu prea stim pe unde dar deocamdata nu ne putem orienta decit dupa cabluri. Mergem iarasi prin hatis si prindem firul vaii pe care coborisem mai inainte. Nu prea avem de ales, pe sub stilpi nu prea ne vine sa mergem si tinem firul vaii.

Practic suntem pe o vale plina de pietre care pleaca la vale fara prea multe invitatii din cauza terenului abrupt. Din cauza asta ne risipim si pastram distanta unul fata de altul pentru a evita vreo accidentare.

 


Trecem de doua pasaje alunecoase mai abrupte si mai dificile. Apare si  un paraias si mergem tot tot timpul pe linga el. De undeva de jos se aude zgomot mare de ape. In curind ajungem la o cascada mare cu doua trepte. E recompensa finala de astazi pentru traseul parcurs. La baza cascadei viiturile au adus multe trunchiuri de copaci.

De aici lucrurile se simplifica: panta se domoleste brusc, valea se largeste, nu mai e nici un obstacol care sa ne puna probleme cu adevarat. Cam in 20 de minute ajungem la baza telescaunului. Si inainte de a pleca ne spalam cit putem de bine la riu.

Trupa la final facind concurs care e mai murdar.

Concluzie: o tura interesanta. Chiar foarte interesanta. Cam tot timpul nu am avut habar pe unde mergem, catre ce ne indreptam de fapt, pe unde o sa coborim. Dar am scos-o la capat pina la urma si am ramas cu niste amintiri de neuitat.

 

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2017