Dolomiți, episodul 1: pregătiri
Data publicării: 24 nov 2014
În urmă cu câţiva ani asistam la Braşov la o proiecţie foto a fotografului Dan Dinu. Tema: nordul Italiei şi Munţii Dolomiţi. Aşa am aflat de ei. Şi de atunci a încolţit o idee: cum ar fi dacă aş ajunge şi eu acolo.
De atunci şi până la punerea în practică a acestei idei au trecut mulţi ani. Ani în care am acumulat experienţă în pregătirea unor excursii peste hotare. În anul de graţie 2014 am ajuns în fața împlinirii acestui vis. Împreună cu Ramona, am hotărât să mergem în septembrie şi, ca urmare, ne-am apucat de strâns bani.
Ce sunt Dolomiţii?
Dolomiţii fac parte din Alpii italieni, fiind situaţi în partea de nord-est a acestora, la graniţa cu Austria, în zona pe care italienii o numesc Alto Adige iar austriecii Sud Tirol. Numele acestor munţi vine de la roca din care sunt alcătuiţi şi care a fost numită “Dolomia”, după numele lui Deodat Gratet Dolomieu, geolog francez care a cercetat în amănunt rocile din zonă.
Dolomiţii sunt faimoşi pentru traseele de via feratta. Istoria acestor trasee este una veche şi interesantă. Între anii 1915 -1917, în zona Dolomiţilor au fost purtate multe bătălii care au scris istoria Primului Război Mondial. Austriecii şi italienii au construit “drumurile de fier” pentru a căpăta poziţii strategice şi pentru a avea acces pe platorurile muntoase altfel inaccesibile. Astăzi încă se mai văd galerii şi grote, tunele, ziduri, construcţii şi tranşee, urme ale luptelor crâncene purtate în aceşti munţi. Marele Război, aşa cum îl numesc italienii, a pus o amprentă de neşters asupra locurilor şi oamenilor.
Războiul a trecut, potecile deschise de militari au rămas.
Traseele de via feratta atrag o mulţime de alpinişti. Cum noi nu facem parte din categoria lor ne-am propus să facem excursii pe munte, aşa cum facem şi în România. Lucrul acesta s-a dovedit a fi destul de greu. Când am început partea de documentare m-am izbit de o mare problemă. Mai toţi cei care au fost în Dolomiţi descriau trasee de via feratta şi mai puţin de trekking.
Cu toate astea după multe articole citite am reuşit să schiţez un plan pe zille care să poată fi şi dus la bun sfârşit. Dar până la urmă tot nu am scăpat de via feratta şi chiar ne-a plăcut chiar dacă nu am avut echipamentul necesar.
Am stabilit câteva locuri pentru tabăra de bază. Prima avea să fie la Cortina D’Ampezzo.
Să luăm totul pe rând:
Transportul
Noi am optat pentru varianta de a merge cu maşina. Ştiu, e mai lung, mai obositor. Dar a fost varianta cea mai ieftină.
Distanţa între Braşov şi Cortina D’Ampezzo este de aproape 1500 de kilometri pe care i-am parcurs în două zile:
Ziua 1: Braşov - Sibiu - Deva - Lugoj - Recas - Nădlac - Budapesta.
Am plecat din Braşov vineri, 5 septembrie 2014, ora 14:00. Am ajuns la Nădlac în 6 ore. La frontiera am stat trei ore din cauza proastei organizări a autorităţilor din cele două ţări, România şi Ungaria. Am ajuns la Budapesta la ora 00:30
Am cumpărat vinieta de Ungaria de la benzinăria Mol de la Tălmaciu, 73 de lei, valabilă o lună. E mai avantajos aşa decât să cumperi două viniete valabile câte o săptămână.
Taxele de drum din Ungaria pentru automobile, valabile în 2014:
10 euro pentru o săptămână
16 euro pentru o lună
141 euro pentru 1 an.
Ziua2: Budapesta - Jois - Wiener Neustadt - Graz - Spittal am der Drau - Lienz - Cortina D’Ampezzo
Am plecat din Budapesta la ora 9:00. Am ajuns la Cortina la ora 18:00. Pe drum am făcut câteva pauze scurte.
Am cumpărat vinieta de Austria de la prima benzinărie de după graniţă. Costă 8,5 euro pentru 10 zile. La austrieci e invers. După nevoi, merită să iei două astfel de viniete, una la dus, una la întors.
Taxele de drum din Austria pentru automobile, valabile în 2014:
8,50 euro pentru 10 zile
24,80 euro pentru două luni
82,70 euro pentru un an
Combustibilii în Austria sunt la preţuri foarte bune, comparativ cu Italia. Noi am luat cu 1.29 euro şi am făcut plinul. În Italia, în zona Cortina D’ampezzo un litru de motorină costă 1,7 euro. Cel mai scăzut preţ la motorină pe care l-am întâlnit în Italia a fost 1,55 euro, lângă Bolzano. Noi am alimentat numai din Austria, am făcut plinul de două ori.
Taxele de autostradă din Italia sunt de asemenea foarte mari. Drept pentru care am evitat autostrăzile. Şi bine am făcut fiindcă în felul acesta am trecut prin locuri tare frumoase pe care le-am putut savura pe îndelete.
Cazare
Iniţial am zis că vom dormi la camping cu cortul. Campingurile din Cortina s-au dovedit o dezamăgire. Facilităţile pentru cei care vin cu cortul sunt din ce în ce mai reduse pentru că:
- locuriile de cort erau departe de zona cu toalete şi duşuri. După ce vii din traseu şi faci duş undeva la ora 19-20 ai şanse mari să răceşti până ajungi la cort. Seara temperatura la Cortina era în jurul a 5-6 grade în perioada în care am fost noi
- locurile de cort erau într-o zonă cam umedă, pe alocuri chiar noroioasă
- cele mai bune locuri erau ocupate de rulote în care nu stătea nimeni
- internet nu aveai decât în zona recepţiei.
- loc să iei masa, la fel, două băncute şi o masă tot în zona recepţiei
Date fiind cele de mai sus, am hotărât să mai punem fiecare câţiva bani şi să locuim decent. Ne-am orientat către apartamente, pe care le-am găsit la preţuri între 16 şi 21 de euro de persoană. Noi am fost trei, dar în majoritatea locurilor în care am stat puteau dormi patru persoane.
Nu încercaţi să căutaţi cazare în Cortina, e scump. La 10-15 kilometri însă raportul preţ / calitate este unul corect.
Mâncare
Că tot românul care se respectă am venit cu destulă mâncare de acasă. Decizia a fost una înţeleaptă. În zonele turistice nu prea există supermarketuri cu preţuri ok. Cum vine aia să dai 3 euro pe două cepe?( ca să ai cu ce mânca slana ). Bineînţeles că am gustat şi din specialităţile locale care sunt delicioase. Pentru o aprovizionare adevărată am mers în cel mai mare oraş din zonă, Bolzano, care merită şi el vizitat.
Sigur, dacă bugetul va permite, puteţi mânca la cabane sau restaurante.
Limba
Deşi italiana seamănă bine cu româna, trebuie să fiţi atenţi la unele nuanţe:
- via ferată nu înseamnă cale ferată.
- sentiero dificile nu înseamnă şantier dificil. Descrie porţiuni de poteca prevăzute cu lanţuri unde trebuie să fim atenţi.
- funivia nu înseamnă funie, ci telecabină
- riffugio nu înseamnă refugiu, ci cabană. Reţineţi următoarele: cel mai urât rifugio este mai frumos decât cea mai bună cabană de la noi.
- Tre Cime nu înseamnă trei Cizme, ci trei vârfuri, Aşadar Cima = Vârf
A doua limbă cu care te poţi descurca este germana.
În general te poţi înţelege şi în engleză însă aceasta e vorbită destul de...original.
Suveniruri
Există o grămadă de magazine ce vând suveniruri. Dar unele dintre ele sunt mai speciale. La librarii, la cabane vei găsi un carnet care se numeşte Paşaportul de Dolomiţi, la preţuri ce pleca de la 6 euro. La cabane există ștampile personalizate pe care le poţi pune în acest carnet.
Eu am fost mai pragmatic. Aveam acasă un paşaport expirat în care tronau din 2002 nişte stampile maghiare şi austriece. Am luat acest paşaport şi l-am transformat în paşaport de Dolomiţi. Necazul e că vreo trei zile am uitat de el şi am ratat numeroase ștampile. Uite, ăsta e un motiv numai bun ca să mă întorc.
Prejudecăţi
Lăsaţi acasă prejudecăţile de genul: numai pantofarii şi maneliştii folosesc telecabina şi telescaunul şi telegondola.
Folosiţi cu încredere instalaţiile de transport pe cablu din Italia. Preţurile sunt mai mici ca la noi. În plus ajungeţi mai repede în principalele puncte de plecare în traseu.
Şi pentru exemplificare:
Sistemul de telecabine Freccia nel Cielo( în traducere Săgeata către Cer ) vă urcă de la Cortina D’Ampezzo, de la 1224m până la Cima Tofana 3190m. Preţ dus-întors 24 de euro pentru trei telecabine. Vă garantez, experienţa este copleşitoare.
Mai multe detalii aici:
http://www.freccianelcielo.com/
Sistemul de telecabine Funivia Marmolada va urca din staţiunea Malga Ciapella până la Punta Rocca(3265m). Preţ dus-întors tot 24 de euro şi tot pentru trei telecabine ultra moderne. Vă garantez, merită. În plus găsiţi şi un muzeu al războiului, puteţi merge pe Via Feratta Eterna.
Mai multe detalii aici:
http://www.funiviemarmolada.com/default.asp
Alte prejudecăţi: unii îi numesc pe italieni macaronari, nu am înţeles de ce. Veţi vedea în nordul Italiei o foarte bună organizare şi infrastructură. Şi, deşi am fost prin multe staţiuni montane în mai multe ţări, cea mai frumoasă dintre toate mi s-a părut Val Gardena. Să nu uităm că avem ce învăţa şi de la macaronari.
Hărţi
În fiecare cabană, camping există hărţi foarte bune cu zona în care te afli, ba chiar şi cu zonele învecinate. De aceea am preferat să nu cumpărăm hărţi. Pentru cine doreşte există există o întreagă colecţie, fiecare harta costa în jur de 7 euro.
Îngheţată
Italienii sunt mari maeştri în preparea îngheţatei şi aş zice că în unele locuri această activitate este un cult. Încercaţi îngheţata italiană cu cea mai mare încredere
Costuri
Noi am fost plecaţi în perioada 5 - 21 septembrie 2014. Aşadar 17 zile într-o perioadă care nu e chiar aglomerată.
Costurile totale: 580 de euro de persoană, am fost trei persoane. Ideal ar fi patru persoane, se mai reduc atât costurile de transport cât şi cele de cazare.
Alte date statistice:
Din cele 16 zile: 4 au fost pe drumul România - Ungaria - Austria - Italia şi retur
Programul artistic:
9 zile în Dolomiţi.
Apoi am urcat pasul Stelvio şi am coborât către Verona
O zi am petrecut-o la Verona
Două zile am vizitat Venezia şi insulele din jurul său
O jumătate de zi am vizitat Budapesta.
Distanţa parcursă cu maşina: 4550 km
Distanţa parcursă cu vaporul: necunoscută
Distanţa parcursă pe jos: de asemenea, necunoscută
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 1
-
maria obarse
24 nov 2014 12:54:35
Buna seara Familia Balaban Excelenta ideea de a furniza amanunte legate de drum,costuri,locuri de cazare,transport local,etc.,lucruri capitale mai ales cand pleci peste granita. Poate n-ar fi rau ca o asemenea initiativa sa fie urmata de cat mai multi impatimiti ai muntelui. Va multumim pentru pretioasele informatii si la cat mai multe iesiri.